Ieremia 10 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Denunțarea idolatriei

1 Ascultați cuvântul pe care vi‑l spune DOMNUL, Casă a lui Israel: 2 „Așa vorbește DOMNUL: «Nu învățați calea celorlalte neamuri și nu vă înspăimântați de semnele cerurilor, chiar dacă neamurile se înspăimântă de ele. 3 Căci obiceiurile popoarelor sunt deșertăciune. El taie un copac din pădure și mâna meșterului îl lucrează cu dalta. 4 Îl împodobește cu argint și aur și îl fixează cu ciocane și cuie ca astfel să nu se clatine. 5 Asemenea unor sperietori într‑un ogor de castraveți, idolii lor nu pot vorbi. Ei sunt purtați de alții, căci nu pot merge. Nu vă temeți de ei, căci nu vă pot face niciun rău și nu sunt în stare să vă facă niciun bine.»“ 6 Niciunul nu este ca Tine, DOAMNE! Tu ești mare și Numele Tău este măreț în putere. 7 Cine să nu se teamă de Tine, Împărate al neamurilor? Ție Ți se cuvine teama! Căci printre toți înțelepții neamurilor și în toate regatele lor nu este nimeni ca Tine. 8 Dar ei sunt nebuni și proști; învățătura deșertăciunilor este doar o bucată de lemn. 9 Argintul bătut este adus din Tarșiș și aurul din Ufaz; Ceea ce meșterul și rafinorul au făcut este îmbrăcat apoi în albastru și purpuriu; toate sunt lucrate de meșteri pricepuți. 10 DOMNUL însă este adevăratul Dumnezeu. El este Dumnezeul cel Viu și Împăratul cel Veșnic. Când El Se mânie, pământul se cutremură și neamurile nu pot suporta indignarea Lui. 11 „De aceea, așa să le vorbiți: «Acești dumnezei, care nu au făcut cerurile și pământul, vor pieri de pe pământ și de sub ceruri.»“^[1] 12 El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înțelepciunea Lui și a întins cerurile prin priceperea Lui. 13 La glasul Lui urlă apele din ceruri. El înalță norii de la marginile pământului, trimite fulgerele și ploaia și scoate vântul din cămările Lui. 14 Toți oamenii sunt proști și fără cunoștință; fiecare aurar este făcut de rușine de chipul cioplit. Căci chipurile lui turnate sunt doar o minciună și n‑au nicio suflare în ele. 15 Ei sunt o deșertăciune, o lucrare de batjocură. La vremea pedepsei lor, vor pieri. 16 Dar Partea lui Iacov nu este ca aceștia, căci El este Cel Ce a întocmit totul, iar Israel este seminția moștenirii Lui^[2] – DOMNUL Oștirilor este Numele Lui.

Iminența exilului

17 Adună‑ți lucrurile din țară, tu care ești sub asediu, 18 căci așa vorbește DOMNUL: „Iată, de data aceasta îi voi arunca departe pe cei ce locuiesc în țară; voi aduce suferință peste ei ca să poată fi prinși.“ 19 Vai de mine! Sunt zdrobit! Rana mea este fără vindecare! Dar îmi zic: „Aceasta îmi este boala și trebuie s‑o îndur.“ 20 Cortul meu este distrus; toate funiile îmi sunt rupte. Fiii mei s‑au depărtat de la mine și nu mai sunt; nu a mai rămas nimeni să‑mi întindă iarăși cortul și să‑mi ridice draperiile. 21 Păstorii s‑au prostit și nu L‑au căutat pe DOMNUL. De aceea n‑au prosperat și li s‑au risipit toate turmele. 22 Iată, se aude o veste: un mare cutremur se apropie din țara de nord, ca să prefacă cetățile lui Iuda într‑un pustiu, într‑o vizuină de șacali.

Rugăciunea lui Ieremia

23 Știu, DOAMNE, că nu depinde de om calea lui, nici nu depinde de om când umblă să‑și îndrepte pașii. 24 Disciplinează‑mă, DOAMNE, dar numai cu măsură; nu în mânia Ta, ca nu cumva să mă reduci la nimic. 25 Varsă‑Ți furia asupra neamurilor care nu Te cunosc și asupra clanurilor care nu cheamă Numele Tău. Căci ele l‑au devorat pe Iacov; l‑au devorat, l‑au mistuit și i‑au pustiit locuința.

Einheitsübersetzung 2016

de la Katholisches Bibelwerk

Gott und die Bilder fremder Götter

1 Hört das Wort, das der HERR zu euch spricht, ihr vom Haus Israel! 2 So spricht der HERR: Lernt nicht den Weg der Völker, / erschreckt nicht vor den Zeichen des Himmels, / wenn auch die Völker vor ihnen erschrecken! 3 Denn die Gebräuche der Völker sind leerer Wahn. / Ihre Götzen sind nur Holz, das man im Wald schlägt, / ein Werk aus der Hand des Schnitzers, / mit dem Messer verfertigt. (Is 44:12) 4 Man verziert es mit Silber und Gold, / mit Nagel und Hammer macht man es fest, sodass es nicht wackelt. (Bar 6:1) 5 Sie sind wie Vogelscheuchen im Gurkenfeld. / Sie können nicht reden; / sie müssen getragen werden, weil sie nicht gehen können. Fürchtet euch nicht vor ihnen; / denn sie können weder Schaden zufügen / noch Gutes bewirken. 6 Niemand, HERR, ist wie du: / Groß bist du und groß an Kraft ist dein Name. 7 Wer sollte dich nicht fürchten, du König der Völker? / Ja, das steht dir zu. Denn unter allen Weisen der Völker / und in jedem ihrer Reiche ist keiner wie du. 8 Sie alle sind töricht und dumm. / Was die nichtigen Götzen zu lehren haben - Holz ist es. 9 Sie sind gehämmertes Silber aus Tarschisch und Gold aus Ofir, / Arbeit des Schnitzers und Goldschmieds; violetter und roter Purpur ist ihr Gewand; / sie alle sind nur das Werk kunstfertiger Männer. 10 Der HERR aber ist in Wahrheit Gott, / lebendiger Gott und ewiger König. Vor seinem Zorn erbebt die Erde, / die Völker halten seinen Groll nicht aus. 11 Von jenen dagegen sollt ihr sagen: / Die Götter, die weder Himmel noch Erde erschufen, / sie sollen verschwinden von der Erde und unter dem Himmel. 12 Er aber hat die Erde erschaffen durch seine Kraft, / den Erdkreis gegründet durch seine Weisheit, / durch seine Einsicht den Himmel ausgespannt. (Ier 51:15) 13 Lässt er seine Stimme ertönen, / dann rauschen die Wasser am Himmel. Wolken führt er herauf vom Rand der Erde; / Blitze hat er für den Regen gemacht, / aus seinen Kammern entsendet er den Wind. (Ps 135:7) 14 Töricht ist jeder Mensch, ohne Erkenntnis ist er, / beschämt ist jeder Goldschmied mit seinem Götzenbild; denn sein Gussbild ist Trug, / kein Atem ist in ihnen. (Is 45:16) 15 Nichtig sind sie, ein Spottgebilde. / Zur Zeit ihrer Heimsuchung gehen sie zugrunde. 16 Anders der Gott, der Jakobs Anteil ist. / Denn er ist der Schöpfer des Alls und Israel ist der Stamm seines Erbes. / HERR der Heerscharen ist sein Name.

Klage über das Land und Bitte um Bestrafung der Feinde

17 Nimm dein Bündel von der Erde auf, / die du in der Belagerung sitzt! 18 Denn so spricht der HERR: Siehe, diesmal schleudere ich / die Bewohner des Landes hinweg und bringe sie in Bedrängnis, / damit sie mich finden. 19 Weh mir ob meines Zusammenbruchs! / Unheilbar ist meine Wunde. Ich aber hatte gedacht: / Das ist doch nur eine Krankheit, die ich ertragen kann. (Ier 14:17; Ier 30:12) 20 Mein Zelt ist verwüstet, / alle meine Zeltstricke sind zerrissen. Meine Kinder gingen von mir fort / und sind nicht mehr. Niemand schlägt mein Zelt wieder auf / und breitet darüber die Zeltdecken aus. 21 Denn töricht waren die Hirten, / den HERRN suchten sie nicht; deshalb hatten sie keinen Erfolg / und ihre ganze Herde wurde zerstreut. 22 Horch, eine Kunde trifft eben ein, / großes Getöse vom Nordland her: Judas Städte sollen zum Ödland werden, / zur Behausung für Schakale. (Ier 9:10; Ier 26:18) 23 Ich weiß, HERR, dass der Mensch seinen Weg nicht zu bestimmen vermag, / dass keiner beim Gehen seinen Schritt lenken kann. 24 Züchtige mich, HERR, doch mit Maß, / nicht in deinem Zorn, / damit du mich nicht zum Verschwinden bringst! (Ier 30:11) 25 Gieß deinen Zorn aus über die Völker, / die dich nicht kennen, und über die Stämme, / die deinen Namen nicht anrufen! Denn sie haben Jakob verschlungen und vernichtet, / seine Wohnstätte verwüstet.