de la Biblica1După aceea, Iosif i‑a poruncit administratorului casei sale, zicând: „Umple sacii acestor oameni cu mâncare, atât cât pot duce și pune argintul fiecăruia la gura sacului său.2Pune cupa mea, cupa de argint, la gura sacului celui mai mic, împreună cu argintul pentru grâne.“ El a făcut așa cum i‑a zis Iosif.3Dimineață, când s‑a luminat, oamenii au fost trimiși spre casă cu măgarii lor.4Ei au ieșit din cetate, dar nici nu s‑au depărtat bine că Iosif i‑a spus administratorului casei sale: „Ridică‑te, urmărește‑i pe acei oameni, iar când îi vei ajunge, întreabă‑i: «De ce ați răsplătit binele cu rău?5Nu este aceasta cupa din care bea stăpânul meu și pe care o folosește el pentru ghicire[1]? Rău lucru ați făcut.»“6Când i‑a ajuns, le‑a spus aceste cuvinte.7Ei i‑au răspuns: – De ce spune stăpânul nostru aceste cuvinte? Nici gând ca robii tăi să fi făcut acest lucru!8Iată, noi ți‑am adus înapoi din țara Canaan argintul pe care‑l găsisem la gura sacilor noștri. Cum să fi furat argint sau aur din casa stăpânului tău?9Fie ca acela dintre robii tăi, la care va fi găsită cupa, să moară, iar noi să devenim robii stăpânului nostru.10El le‑a zis: – Fie așa cum ați spus. Cel la care va fi găsită cupa va fi robul meu, dar voi ceilalți veți fi nevinovați.11Fiecare și‑a dat repede jos sacul și l‑a deschis.12El a căutat cupa începând cu cel mai mare și terminând cu cel mai mic, iar aceasta a fost găsită în sacul lui Beniamin.13Atunci ei și‑au sfâșiat hainele, fiecare și‑a încărcat măgarul și s‑au întors în cetate.14Iuda și frații săi au intrat în casa lui Iosif, pe când acesta era încă acolo, și s‑au plecat la pământ înaintea lui.15Iosif le‑a zis: – Ce înseamnă fapta acesta pe care ați făcut‑o? Nu știți că un om ca mine poate ghici[2]? (Gen 44:5)16Iuda i‑a răspuns: – Ce putem să‑i spunem stăpânului nostru? Ce putem zice? Cum să ne dezvinovățim? Dumnezeu a descoperit nelegiuirea robilor tăi. Iată‑ne robi ai stăpânului nostru, noi și cel la care a fost găsită cupa.17Dar el a zis: – Nici gând să fac acest lucru! Cel la care a fost găsită cupa va fi robul meu, iar voi suiți‑vă în pace la tatăl vostru.18Atunci Iuda s‑a apropiat de el și a zis: – Ah, stăpâne, te rog, dă‑i voie robului tău să‑i spună ceva stăpânului meu și să nu te mânii pe robul tău, pentru că tu ești ca Faraon.19Stăpânul meu i‑a întrebat pe robii săi, zicând: „Aveți un tată sau un frate?“20Noi i‑am răspuns stăpânului nostru: „Avem un tată bătrân, și mai este un băiat tânăr, născut la bătrânețea lui. Fratele acestuia este mort. Doar el i‑a mai rămas mamei sale, iar tatăl său îl iubește.“21Atunci tu le‑ai cerut robilor tăi: „Aduceți‑l la mine ca să‑l văd cu ochii mei.“22Noi i‑am spus stăpânului nostru: „Băiatul nu‑l poate părăsi pe tatăl său. Dacă l‑ar părăsi pe tatăl său, acesta ar muri.“23Dar tu le‑ai zis robilor tăi: „Dacă fratele vostru mai mic nu va coborî cu voi, nu‑mi veți mai vedea fața.“24Când ne‑am suit la robul tău, tatăl meu, i‑am spus cuvintele stăpânului nostru.25Când tatăl nostru ne‑a zis: „Duceți‑vă înapoi și cumpărați‑ne puțină mâncare“,26noi i‑am răspuns: „Nu putem merge decât dacă va veni cu noi și fratele nostru mai mic, pentru că nu putem să vedem fața acelui om decât dacă fratele nostru mai mic este cu noi.“27Atunci robul tău, tatăl meu, ne‑a zis: „Voi știți că soția mea a născut doi fii.28Unul a plecat de la mine și am zis: «Sigur a fost sfâșiat de fiare.» Și nu l‑am mai văzut până acum.29Dacă mi‑l luați și pe acesta și i se întâmplă vreo nenorocire, în suferință îmi veți coborî capul încărunțit în Locuința Morților.“30De aceea, dacă mă voi întoarce la robul tău, tatăl meu, și băiatul nu va fi cu noi, pentru că sufletul lui este nedezlipit de sufletul acestuia,31el va muri când va vedea că băiatul nu este. Iar robii tăi vor coborî în durere capul încărunțit al robului tău, tatăl nostru, în Locuința Morților.32Căci robul tău s‑a pus garant la tatăl meu pentru băiat, zicând: „Dacă nu‑l voi aduce înapoi la tine, voi fi vinovat înaintea ta, tatăl meu, pentru totdeauna.“33Așadar, dă‑i voie, te rog, robului tău să rămână ca rob al stăpânului meu în locul băiatului și dă‑i voie băiatului să se suie împreună cu frații săi.34Cum să mă sui înapoi la tatăl meu dacă băiatul nu este cu mine? Să nu văd durerea care va veni asupra tatălui meu!
1Dann befahl Josef seinem Hausverwalter: Fülle die Getreidesäcke der Männer mit so viel Brotgetreide, wie sie tragen können, und leg das Geld eines jeden oben in den Sack!2Meinen Becher, den Silberbecher, leg oben in den Sack des Jüngsten mit dem Geld für sein Getreide. Er tat, wie Josef es gesagt hatte.3Der Morgen leuchtete und man entließ die Männer mit ihren Eseln.4Sie hatten sich noch nicht weit von der Stadt entfernt, da sagte Josef zu seinem Hausverwalter: Auf, jag hinter den Männern her! Wenn du sie eingeholt hast, sag ihnen: Warum habt ihr Gutes mit Bösem vergolten?[1]5Ist das nicht der Becher, aus dem mein Herr trinkt und aus dem er wahrsagt? Da habt ihr etwas Schlimmes getan.6Der Hausverwalter holte sie ein und sagte zu ihnen, was ihm aufgetragen war.7Sie antworteten ihm: Wie kann mein Herr so etwas sagen? Fern sei deinen Knechten, so etwas zu tun.8Sieh her, das Geld, das wir oben in unseren Getreidesäcken fanden, haben wir dir aus dem Land Kanaan zurückgebracht. Wie könnten wir da aus dem Haus deines Herrn Silber oder Gold stehlen?9Der von deinen Knechten, bei dem sich der Becher findet, soll sterben und auch wir werden dann unserem Herrn als Sklaven gehören.10Er sagte: Also, es soll geschehen, wie ihr gesagt habt: Bei wem er sich findet, der sei mein Sklave, ihr aber sollt frei sein.11Jeder stellte eiligst seinen Sack auf die Erde und öffnete ihn:12Er durchsuchte alles, beim Ältesten begann er und beim Jüngsten hörte er auf. Der Becher fand sich im Sack Benjamins.13Da zerissen sie ihre Obergewänder. Jeder belud seinen Esel und sie kehrten in die Stadt zurück.14So kamen Juda und seine Brüder wieder in das Haus Josefs, der noch dort war. Sie fielen vor ihm zur Erde nieder.15Josef sagte zu ihnen: Was habt ihr getan? Wusstet ihr denn nicht, dass ein Mann wie ich wahrsagen kann?16Juda erwiderte: Was sollen wir unserem Herrn sagen, was sollen wir vorbringen, womit uns rechtfertigen? Gott hat die Schuld deiner Knechte herausgefunden. So sind wir also Sklaven unseres Herrn, wir und der, bei dem sich der Becher gefunden hat.17Doch Josef gab zur Antwort: Mir sei es fern, das zu tun. Derjenige, in dessen Hand sich der Becher gefunden hat, der soll mein Sklave sein. Ihr anderen aber zieht in Frieden hinauf zu eurem Vater!18Da trat Juda an ihn heran und sagte: Bitte, mein Herr, darf dein Knecht etwas zu meinem Herrn sagen? Dein Zorn entbrenne deswegen nicht gegen deinen Knecht; denn du bist wie der Pharao.19Mein Herr hat seine Knechte gefragt: Habt ihr einen Vater oder Bruder?20Wir erwiderten meinem Herrn: Wir haben einen alten Vater und den Jüngsten, der ihm im hohen Alter geboren wurde. Dessen Bruder ist gestorben; er ist allein von seiner Mutter noch da und sein Vater liebt ihn.21Du aber hast deinen Knechten gesagt: Bringt ihn her zu mir, ich will mein Auge auf ihn richten.22Da sagten wir zu unserem Herrn: Der Knabe kann seinen Vater nicht verlassen. Verließe er seinen Vater, so würde dieser sterben.23Du aber sagtest zu deinen Knechten: Wenn euer jüngster Bruder nicht mit euch herabkommt, dürft ihr mir nicht mehr unter die Augen treten.24Als wir zu deinem Knecht, meinem Vater, hinaufgekommen waren, erzählten wir ihm, was mein Herr gesagt hatte.25Als dann unser Vater sagte: Kauft uns noch einmal etwas Brotgetreide!,26entgegneten wir: Wir können nicht hinunterziehen; nur wenn unser jüngster Bruder dabei ist, ziehen wir hinunter. Wir können nämlich dem Mann nicht mehr unter die Augen treten, wenn nicht unser jüngster Bruder dabei ist.27Darauf antwortete uns dein Knecht, mein Vater: Ihr wisst, dass mir meine Frau zwei Söhne geboren hat.28Einer ist von mir gegangen und ich sagte: Er ist gewiss zerfetzt worden. Ich habe ihn bis heute nicht mehr gesehen.29Nun nehmt ihr mir auch den noch weg. Stößt ihm ein Unglück zu, dann bringt ihr mein graues Haar vor Leid in die Unterwelt.30Wenn ich jetzt zu deinem Knecht, meinem Vater, käme und der Knabe wäre nicht bei uns, da doch sein Leben so an ihm hängt,31wenn er also sähe, dass der Knabe nicht dabei ist, würde er sterben. Dann brächten deine Sklaven deinen Knecht, unseren greisen Vater mit seinem grauen Haar, vor Gram in die Unterwelt.32Denn dein Knecht hat sich für den Knaben beim Vater mit den Worten verbürgt: Wenn ich ihn nicht zu dir zurückbringe, will ich alle Tage bei meinem Vater in Schuld stehen.33Darum soll jetzt dein Knecht anstelle des Knaben dableiben als Sklave für meinen Herrn; der Knabe aber soll mit seinen Brüdern hinaufziehen dürfen.34Denn wie könnte ich zu meinem Vater hinaufziehen, ohne dass der Knabe bei mir wäre? Ich könnte das Unglück nicht mit ansehen, das dann meinen Vater träfe.