Genesa 42:1 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Prima călătorie a fraților lui Iosif în Egipt

1 Când Iacov a aflat^[1] că în Egipt se găsesc grâne, le‑a zis fiilor săi: „De ce vă uitați unii la alții?“ 2 Și a zis: „Iată, am auzit că în Egipt se găsesc grâne. Coborâți în Egipt și cumpărați‑ne de acolo grâne, pentru ca să trăim și să nu murim.“ 3 Zece dintre frații lui Iosif au coborât să cumpere grâne din Egipt. 4 Dar Iacov nu l‑a trimis și pe Beniamin, fratele lui Iosif, împreună cu frații săi, pentru că se gândea să nu i se întâmple vreo nenorocire. 5 Astfel, pentru că era foamete și în țara Canaan, fiii lui Israel s‑au dus să cumpere grâne din Egipt împreună cu alți oameni care mergeau într-acolo. 6 Iosif era stăpânul țării, cel care vindea grâne întregului popor al țării. Când frații lui Iosif au ajuns la el, s‑au plecat cu fața la pământ înaintea lui. 7 De îndată ce și‑a văzut frații, Iosif i‑a recunoscut, dar s‑a prefăcut că nu‑i cunoaște și le‑a vorbit cu asprime. El i‑a întrebat: – De unde veniți? Ei au răspuns: – Din țara Canaan, ca să cumpărăm mâncare. 8 Iosif i‑a recunoscut pe frații săi, dar ei nu l‑au recunoscut. 9 Iosif și‑a amintit visele pe care le‑a avut despre ei și le‑a zis: – Voi sunteți cercetași și ați venit să vedeți părțile vulnerabile ale țării! 10 Ei au răspuns: – Nu, stăpâne, robii tăi au venit să cumpere mâncare. 11 Toți suntem fiii aceluiași om. Suntem oameni cinstiți. Robii tăi nu sunt cercetași. 12 Dar el le‑a zis: – Nu‑i adevărat, ci voi ați venit să vedeți părțile vulnerabile ale țării! 13 Ei au răspuns: – Noi, robii tăi, suntem doisprezece frați, fiii aceluiași om din țara Canaan. Iată, cel mai mic este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este. 14 Dar Iosif le‑a zis: – Sunteți cercetași, așa cum v‑am spus! 15 Iată cum veți fi testați: pe viața lui Faraon că nu veți ieși din acest loc decât dacă vine aici fratele vostru mai mic! 16 Trimiteți‑l pe unul dintre voi să‑l aducă pe fratele vostru, iar ceilalți dintre voi veți fi închiși, pentru ca vorbele voastre să fie puse la încercare și să se vadă dacă spuneți adevărul. Dacă nu, pe viața lui Faraon, sigur sunteți cercetași! 17 Și i‑a pus sub pază pentru trei zile. 18 A treia zi, Iosif le‑a zis: – Faceți acest lucru și veți trăi; eu mă tem de Dumnezeu. 19 Dacă sunteți oameni cinstiți, unul dintre voi să rămână sub pază, iar ceilalți mergeți, duceți grâne familiilor voastre înfometate 20 și aduceți‑l la mine pe fratele vostru mai mic. Așa vor fi adeverite cuvintele voastre și nu veți muri. Ei au făcut întocmai. 21 Atunci și‑au zis unul altuia: – Cu siguranță suntem vinovați pentru ceea ce i‑am făcut fratelui nostru, căci am văzut tulburarea sufletului său când căuta bunăvoința noastră, dar nu l‑am ascultat. De aceea a venit peste noi tulburarea acesta. 22 Ruben le‑a răspuns, zicând: – Nu v‑am spus eu: „Să nu păcătuiți împotriva băiatului!“? Dar n‑ați ascultat. Iată, trebuie să dăm socoteală pentru sângele lui. 23 Ei nu știau că Iosif îi înțelege, pentru că vorbea cu ei printr‑un traducător. 24 Iosif a plecat de lângă ei și a plâns. Apoi s‑a întors și le‑a vorbit din nou. L‑a luat pe Simeon și l‑a legat înaintea ochilor lor. 25 Apoi a poruncit să li se umple sacii cu grâne, să se pună fiecăruia argintul înapoi în sac și să li se dea provizii pentru călătorie. După ce li s‑au făcut aceste lucruri, 26 ei au încărcat grânele pe măgari și au plecat de acolo. 27 Când unul dintre ei și‑a deschis sacul ca să dea nutreț măgarului său, în locul în care au înnoptat, și‑a văzut argintul. Iată, acesta era la gura sacului său. 28 El le‑a zis fraților săi: „Argintul mi‑a fost dat înapoi. Iată‑l chiar în sacul meu!“ Atunci li s‑au înmuiat inimile și și‑au zis unul altuia tremurând: „Ce ne‑a făcut Dumnezeu?“ 29 Când au ajuns la tatăl lor, Iacov, în țara Canaan, i‑au istorisit tot ce li se întâmplase, zicând: 30 – Acel om, stăpânul țării, ne‑a vorbit aspru și ne‑a luat drept cercetași ai țării. 31 Dar noi i‑am zis: „Suntem oameni cinstiți, nu suntem cercetași. 32 Suntem doisprezece frați, fiii aceluiași tată. Unul dintre noi nu mai este, iar cel mai mic este acum cu tatăl nostru în țara Canaan.“ 33 Atunci, omul acela, stăpânul țării, ne‑a zis: „Iată cum voi ști dacă sunteți oameni cinstiți: lăsați‑l pe unul dintre frații voștri, luați grâne pentru familiile voastre înfometate și plecați. 34 Dar aduceți‑mi‑l pe fratele vostru mai mic și voi ști că nu sunteți cercetași, ci oameni cinstiți. Apoi vi‑l voi da înapoi pe fratele vostru și veți putea face negoț în țară.^[2]“ 35 În timp ce‑și goleau sacii, iată că punga cu argint a fiecăruia era în sacul lui. Văzând pungile cu argint, ei și tatăl lor s‑au temut. 36 Tatăl lor, Iacov, le‑a zis: – Voi m‑ați lăsat fără copii. Iosif nu mai este, Simeon nu mai este, și vreți să‑l luați și pe Beniamin. Toate acestea sunt împotriva mea! 37 Atunci Ruben i‑a vorbit tatălui său, zicând: – Să‑i omori pe cei doi fii ai mei, dacă nu ți‑l voi aduce înapoi pe Beniamin. Lasă‑l în grija mea și ți‑l voi aduce înapoi. 38 Dar el a răspuns: – Fiul meu nu va coborî cu voi, pentru că fratele său este mort și doar el a mai rămas. Dacă i se va întâmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceți, în durere îmi veți coborî capul încărunțit în Locuința Morților.

Einheitsübersetzung 2016

de la Katholisches Bibelwerk

Die erste Reise der Brüder

1 Als Jakob erfuhr, dass es in Ägypten Getreide gab, sagte er zu seinen Söhnen: Warum schaut ihr einander so an? 2 Und er sagte: Siehe, ich habe gehört, dass es in Ägypten Getreide gibt. Zieht hinunter und kauft dort für uns Getreide, damit wir am Leben bleiben und nicht sterben müssen! 3 Zehn Brüder Josefs zogen also hinunter, um in Ägypten Getreide zu kaufen. 4 Benjamin, den Bruder Josefs, ließ Jakob nicht mit seinen Brüdern ziehen, denn er dachte: Dass ihm nur kein Unglück zustößt! 5 Die Söhne Israels kamen also mitten unter anderen, die auch gekommen waren, um Getreide zu kaufen; denn Hungersnot herrschte in Kanaan. 6 Josef war der Gebieter über das Land. Er war es, der allen Leuten im Lande Getreide verkaufte. So kamen Josefs Brüder und warfen sich vor ihm mit dem Gesicht zur Erde nieder. 7 Als Josef seine Brüder sah, erkannte er sie. Aber er gab sich ihnen nicht zu erkennen, sondern fuhr sie barsch an. Er fragte sie: Wo kommt ihr her? Aus Kanaan, um Brotgetreide zu kaufen, sagten sie. 8 Josef hatte seine Brüder erkannt, sie aber hatten ihn nicht erkannt. 9 Josef erinnerte sich an das, was er von ihnen geträumt hatte, und sagte: Spione seid ihr. Um nachzusehen, wo das Land eine Blöße hat, seid ihr gekommen. (Gen 37:5) 10 Sie antworteten ihm: Nein, Herr. Um Brotgetreide zu kaufen, sind deine Knechte gekommen. 11 Wir alle sind Söhne ein und desselben Vaters. Ehrliche Leute sind wir, deine Knechte sind keine Spione. 12 Er aber entgegnete ihnen: Nichts da, ihr seid nur gekommen, um nachzusehen, wo das Land eine Blöße hat. 13 Da sagten sie: Wir, deine Knechte, waren zwölf Brüder, Söhne ein und desselben Mannes im Land Kanaan. Der Jüngste ist gegenwärtig bei unserem Vater und einer ist nicht mehr da. 14 Josef aber sagte zu ihnen: Es ist so, wie ich euch gesagt habe: Spione seid ihr. 15 So wird man euch auf die Probe stellen: Beim Leben des Pharao! Ihr sollt von hier nicht eher loskommen, bis auch euer jüngster Bruder da ist. 16 Schickt einen von euch hin! Er soll euren Bruder holen; ihr anderen aber werdet in Haft genommen. So wird man eure Worte überprüfen, ob ihr die Wahrheit gesagt habt oder nicht. Beim Leben des Pharao, ja, Spione seid ihr. 17 Dann ließ er sie für drei Tage in Gewahrsam nehmen. 18 Am dritten Tag sagte Josef zu ihnen: Tut Folgendes und ihr werdet am Leben bleiben. Ich fürchte Gott. 19 Wenn ihr ehrliche Leute seid, soll einer von euch Brüdern in Gewahrsam zurückgehalten werden. Ihr aber geht und bringt das Getreide heim, um den Hunger eurer Familien zu stillen. 20 Euren jüngsten Bruder aber schafft mir herbei, damit sich eure Worte als wahr erweisen und ihr nicht sterben müsst. So machten sie es. 21 Sie sagten zueinander: Ach ja, wir sind an unserem Bruder schuldig geworden. Wir haben zugesehen, wie er sich um sein Leben ängstigte. Als er uns um Erbarmen anflehte, haben wir nicht auf ihn gehört. Darum ist nun diese Angst über uns gekommen. 22 Ruben entgegnete ihnen: Habe ich euch nicht gesagt: Versündigt euch nicht an dem Kind! Ihr aber habt nicht gehört. Seht, nun wird sein Blut von uns gefordert. 23 Sie aber wussten nicht, dass Josef zuhörte, denn zwischen ihnen vermittelte ein Dolmetscher. 24 Er wandte sich von ihnen ab und weinte. Als er zu ihnen zurückkehrte und mit ihnen redete, ließ er aus ihrer Mitte Simeon festnehmen und vor ihren Augen fesseln. 25 Josef befahl dann, ihre Behälter mit Getreide zu füllen, einem jeden von ihnen das Geld wieder in den Sack zurückzulegen und ihnen für die Reise Verpflegung mitzugeben. So machte er es mit ihnen. 26 Sie luden ihr Getreide auf ihre Esel und zogen fort. 27 Als einer seinen Sack öffnete, um in der Herberge seinen Esel zu füttern, sah er sein Geld. Siehe, es lag in seinem Getreidesack ganz oben. 28 Er sagte zu seinen Brüdern: Man hat mir mein Geld zurückgegeben. Siehe, hier ist es in meinem Getreidesack. Da verließ sie der Mut und sie sagten zitternd zueinander: Was hat uns Gott da angetan? 29 Sie kamen zu ihrem Vater Jakob ins Land Kanaan und berichteten ihm alles, was ihnen zugestoßen war: 30 Jener Mann, der Herr des Landes, hat uns barsch angefahren und uns für Leute gehalten, die das Land ausspionieren. 31 Wir sagten ihm: Ehrliche Leute sind wir und keine Spione. 32 Wir waren zwölf Brüder, Söhne ein und desselben Vaters. Einer ist nicht mehr und der Jüngste ist gegenwärtig bei unserem Vater im Land Kanaan. 33 Jener Mann aber, der Herr des Landes, sagte zu uns: Daran will ich erkennen, ob ihr ehrliche Leute seid: Lasst einen von euch Brüdern bei mir zurück, nehmt das Getreide, das den Hunger eurer Familien stillen soll, geht 34 und schafft mir euren jüngsten Bruder herbei! So werde ich erfahren, dass ihr keine Spione, sondern ehrliche Leute seid. Ich gebe euch dann euren Bruder heraus und ihr dürft euch frei im Land bewegen. 35 Während sie nun ihre Säcke leerten, da war tatsächlich der Geldbeutel eines jeden in seinem Sack. Als sie und ihr Vater ihre Geldbeutel sahen, fürchteten sie sich. 36 Ihr Vater Jakob sagte zu ihnen: Ihr bringt mich um meine Kinder. Josef ist nicht mehr, Simeon ist nicht mehr und Benjamin wollt ihr mir auch noch nehmen. Nichts bleibt mir erspart. 37 Da sagte Ruben zu seinem Vater: Meine beiden Söhne magst du umbringen, wenn ich ihn dir nicht zurückbringe. Vertrau ihn meiner Hand an; ich bringe ihn dir wieder zurück. 38 Er sagte: Mein Sohn wird nicht mit euch hinunterziehen. Denn sein Bruder ist schon tot, nur er allein ist noch da. Stößt ihm auf dem Weg, den ihr geht, ein Unglück zu, dann bringt ihr mein graues Haar vor Kummer in die Unterwelt.