1DOMNUL a cercetat‑o pe Sara, după cum a zis; DOMNUL a făcut pentru Sara ceea ce promisese.2Sara a rămas însărcinată și i‑a născut lui Avraam un fiu la bătrânețe, la vremea hotărâtă, despre care îi vorbise Dumnezeu.3Avraam i‑a pus numele Isaac[1] fiului său nou‑născut, pe care i‑l născuse Sara.4Avraam l‑a circumcis pe fiul său Isaac, la vârsta de opt zile, așa cum i‑a poruncit Dumnezeu.5Avraam avea o sută de ani când s‑a născut fiul său Isaac.6Sara a zis: „Dumnezeu m‑a făcut să râd și oricine va auzi despre acest lucru va râde împreună cu mine.“7Apoi a zis: „Cine i‑ar fi spus lui Avraam că Sara va alăpta copii? Totuși, i‑am născut un fiu la bătrânețe.“
Agar și Ismael sunt alungați în pustie
8Copilul a crescut și a fost înțărcat. În ziua în care Isaac a fost înțărcat, Avraam a dat un ospăț mare.9Dar Sara l‑a văzut râzând[2] pe fiul egiptencei Agar, pe care aceasta i‑l născuse lui Avraam,10și i‑a zis lui Avraam: „Alung‑o pe această roabă și pe fiul ei, căci fiul acestei roabe nu va moșteni împreună cu fiul meu, cu Isaac!“11Lucrul acesta nu i‑a plăcut deloc lui Avraam,[3] deoarece îl avea în vedere pe fiul său.12Dar Dumnezeu i‑a zis lui Avraam: „Să nu fii tulburat[4] din cauza băiatului și a roabei tale. Ascult‑o pe Sara în tot ce îți spune, pentru că prin Isaac își va primi numele sămânța[5] ta. (Gen 12:7)13Cât despre fiul roabei tale, îl voi face și pe el un neam, pentru că este sămânța ta.“14Avraam s‑a sculat dis‑de‑dimineață, a luat niște pâine și un burduf cu apă și i le‑a dat lui Agar, punându‑i‑le pe umăr; i‑a dat și copilul și a trimis‑o. Ea a plecat și a rătăcit în pustia Beer-Șeba.15Când apa din burduf s‑a terminat, a aruncat copilul sub unul dintre tufișuri16și apoi s‑a dus și a șezut singură la depărtare, cam până unde zboară o săgeată trasă de arc, căci își zicea: „Să nu văd moartea copilului.“ Și, șezând la depărtare, și‑a ridicat glasul și a plâns.17Dar Dumnezeu a auzit glasul băiatului. Îngerul lui Dumnezeu a strigat din ceruri către Agar și i‑a zis: „Ce se întâmplă, Agar? Nu te teme, pentru că Dumnezeu a auzit glasul băiatului din locul în care este.18Scoală‑te, ridică băiatul și ține‑l de mână, pentru că voi face din el un neam mare.“19Apoi Dumnezeu i‑a deschis ochii, iar ea a văzut o fântână cu apă. S‑a dus, a umplut burduful cu apă și i‑a dat băiatului să bea.20Dumnezeu a fost cu băiatul, iar el a crescut, a locuit în pustie și a ajuns arcaș.21A locuit în pustia Paran, iar mama lui i‑a luat o soție din țara Egiptului.
Legământul dintre Avraam și Abimelek
22În vremea aceea, Abimelek, împreună cu Pihol, comandantul oștirii sale, i‑au vorbit lui Avraam, zicând: – Dumnezeu este cu tine în tot ceea ce faci.23Jură‑mi acum pe Dumnezeu că nu mă vei trăda nici pe mine, nici pe copiii mei, nici pe descendenții mei, ci, așa cum eu am arătat îndurare față de tine, tot așa vei arăta și tu față de mine și față de țara în care locuiești ca străin.24Avraam i‑a răspuns: – Jur!25Dar Avraam i s‑a plâns lui Abimelek cu privire la o fântână cu apă, pe care robii acestuia o luaseră cu forța.26Abimelek i‑a răspuns: „Nu știu cine a făcut acest lucru. Tu nu mi‑ai spus, iar eu nu am auzit despre aceasta decât astăzi.“27Atunci Avraam a luat oi și vite și i le‑a dat lui Abimelek. Apoi cei doi au încheiat un legământ.28Avraam a pus deoparte șapte mielușele din turmă.29Abimelek l‑a întrebat pe Avraam: – Ce este cu aceste șapte mielușele pe care le‑ai pus deoparte?30Avraam i‑a răspuns: – Primește aceste șapte mielușele ca pe o mărturie din partea mea că eu am săpat această fântână.31De aceea locul acela a fost numit Beer-Șeba[6], pentru că amândoi au depus acolo un jurământ.32După ce au încheiat legământul la Beer-Șeba, Abimelek și Pihol, comandantul oștirii sale, s‑au ridicat și s‑au întors în țara filistenilor.33Avraam a plantat un tamarisc în Beer-Șeba și a chemat acolo Numele DOMNULUI, Dumnezeul cel Veșnic[7].34El a locuit ca străin în țara filistenilor multă vreme.
1Der HERR nahm sich Saras an, wie er gesagt hatte, und er tat Sara so, wie er versprochen hatte. (Gen 17:15; Gen 18:10)2Sara wurde schwanger und gebar dem Abraham noch in seinem Alter einen Sohn zu der Zeit, die Gott angegeben hatte. (Ev 11:11)3Abraham gab seinem Sohn, den ihm Sara gebar, den Namen Isaak.4Als sein Sohn Isaak acht Tage alt war, beschnitt ihn Abraham, wie Gott ihm geboten hatte. (Gen 17:12)5Abraham war hundert Jahre alt, als ihm Isaak, sein Sohn, geboren wurde.6Sara aber sagte: Gott ließ mich lachen; jeder, der davon hört, wird mir zulachen.[1] (Gen 17:17; Gen 18:12)7Wer, sagte sie, hätte Abraham zu sagen gewagt, Sara werde noch Kinder stillen? Und nun habe ich ihm noch in seinem Alter einen Sohn geboren.8Das Kind wuchs heran und wurde entwöhnt. Als Isaak entwöhnt wurde, veranstaltete Abraham ein großes Festmahl.
Die Vertreibung Hagars und Ismaels
9Eines Tages beobachtete Sara, wie der Sohn, den die Ägypterin Hagar Abraham geboren hatte, spielte und lachte.10Da sagte sie zu Abraham: Vertreibe diese Magd und ihren Sohn! Denn der Sohn dieser Magd soll nicht zusammen mit meinem Sohn Isaak Erbe sein. (Gal 4:30)11Die Sache war sehr böse in Abrahams Augen, denn es ging um seinen Sohn.12Gott sprach aber zu Abraham: Die Sache wegen des Knaben und wegen deiner Magd sei nicht böse in deinen Augen. Hör auf alles, was dir Sara sagt! Denn nach Isaak sollen deine Nachkommen benannt werden.13Aber auch den Sohn der Magd will ich zu einem großen Volk machen, weil auch er dein Nachkomme ist.14Früh am Morgen stand Abraham auf, nahm Brot und einen Schlauch mit Wasser und gab es Hagar, legte es ihr auf die Schulter, übergab ihr das Kind und entließ sie. Sie zog fort und irrte in der Wüste von Beerscheba umher. (Gen 22:3)15Als das Wasser im Schlauch zu Ende war, warf sie das Kind unter einen Strauch,16ging weg und setzte sich in der Nähe hin, etwa einen Bogenschuss weit entfernt; denn sie sagte: Ich kann nicht mit ansehen, wie das Kind stirbt. Sie saß in der Nähe und erhob ihre Stimme und weinte.17Gott hörte den Knaben schreien; da rief der Engel Gottes vom Himmel her Hagar zu und sprach: Was hast du, Hagar? Fürchte dich nicht, denn Gott hat die Stimme des Knaben gehört, dort, wo er liegt. (Gen 16:11)18Steh auf, nimm den Knaben hoch und halt ihn fest an deiner Hand; denn zu einem großen Volk will ich ihn machen. (Gen 17:20)19Gott öffnete ihr die Augen und sie erblickte einen Brunnen. Sie ging hin, füllte den Schlauch mit Wasser und gab dem Knaben zu trinken.20Gott war mit dem Knaben. Er wuchs heran, ließ sich in der Wüste nieder und wurde ein Bogenschütze.21Er ließ sich in der Wüste Paran nieder und seine Mutter nahm ihm eine Frau aus Ägypten.
Abrahams Vertrag mit Abimelech
22Um jene Zeit sagten Abimelech und sein Feldherr Pichol zu Abraham: Gott ist mit dir bei allem, was du unternimmst.23Aber nun schwör mir hier bei Gott, dass du weder mich noch meinen Thronerben noch meine Kinder und Enkel hintergehen wirst. Das gleiche Wohlwollen, das ich dir erwiesen habe, sollst du mir erweisen und dem Land, in dem du dich als Fremder aufhältst.24Da sagte Abraham: Ich werde es schwören.25Abraham stellte aber Abimelech zur Rede wegen des Brunnens, den ihm Abimelechs Knechte mit Gewalt weggenommen hatten. (Gen 26:20)26Abimelech antwortete: Ich weiß nicht, wer das getan hat. Du hast es mir nicht gemeldet und ich habe auch erst heute davon gehört.27Da nahm Abraham Schafe und Rinder und gab sie Abimelech; so schlossen beide einen Bund.28Abraham stellte aber sieben Lämmer der Herde beiseite.29Da fragte ihn Abimelech: Was sollen die sieben Lämmer da, die du beiseitegestellt hast?30Die sieben Lämmer, sagte er, sollst du von mir annehmen als Beweis dafür, dass ich diesen Brunnen gegraben habe.31Darum gab er dem Ort den Namen Beerscheba - Siebenbrunn oder Schwurbrunn -; denn dort leisteten beide einen Schwur.[2] (Gen 26:33)32Sie schlossen also zu Beerscheba einen Bund. Dann machten sich Abimelech und sein Feldherr Pichol auf und kehrten ins Philisterland zurück.33Abraham aber pflanzte eine Tamariske in Beerscheba und rief dort den HERRN an unter dem Namen: Gott, der Ewige.34Darauf hielt sich Abraham längere Zeit als Fremder im Philisterland auf.