Genesa 14

Noua Traducere Românească

de la Biblica
1 În zilele lui Amrafel, regele Șinarului[1], a lui Ariok, regele Elasarului, a lui Chedorlaomer, regele Elamului, și a lui Tidal, regele Goyimului, s‑a întâmplat că2 ei au pornit la luptă împotriva lui Bera, regele Sodomei, a lui Birșa, regele Gomorei, a lui Șinab, regele Admei, a lui Șemeber, regele Țeboimului, și împotriva regelui Belei (care este Țoarul).3 Toți aceștia din urmă s‑au unit în valea Sidimului, adică Marea Sărată[2].4 Ei îl slujiseră pe Chedorlaomer timp de doisprezece ani, dar în al treisprezecelea an s‑au răsculat.5 În al paisprezecelea an, Chedorlaomer și regii care erau cu el au venit și i‑au învins pe refaiți la Aștarot-Karnaim, pe zuziți la Ham, pe emiți la Șave Chiriatayim6 și pe horiți la muntele lor, din Seir până la El‑Paran, care este lângă pustie.7 Apoi s‑au întors și au venit la En‑Mișpat sau Kadeș, unde au cucerit tot teritoriul amalekiților, precum și pe amoriții care locuiau în Hațațon-Tamar.8 Atunci regele Sodomei, regele Gomorei, regele Admei, regele Țeboimului și regele Belei (care este Țoarul), au ieșit și s‑au pregătit de luptă, în valea Sidimului,9 împotriva lui Chedorlaomer, regele Elamului, a lui Tidal, regele Goyimului, a lui Amrafel, regele Șinarului și a lui Ariok, regele Elasarului – patru regi împotriva a cinci.10 Valea Sidimului era plină de gropi cu smoală. Regii Sodomei și Gomorei au fugit și au căzut în ele, iar cei rămași au fugit înspre dealuri.11 Cei patru regi au luat toate bunurile Sodomei și Gomorei, precum și toată hrana acestora, și au plecat.12 Ei l‑au luat și pe Lot, fiul fratelui lui Avram, împreună cu bunurile lui, și au plecat (Lot locuia în Sodoma).13 Un om care a scăpat cu viață a venit și i‑a spus acest lucru lui Avram, evreul, care locuia lângă stejarii amoritului Mamre, fratele[3] lui Eșcol și al lui Aner. Aceștia erau aliați cu Avram prin legământ.14 Când a auzit Avram că nepotul său fusese luat captiv, și‑a mobilizat cei trei sute optsprezece oameni instruiți pentru luptă, născuți în casa lui, și i‑a urmărit pe regi până la Dan.15 Apoi și‑a împărțit slujitorii în timpul nopții, i‑a învins pe regi și i‑a urmărit până la Hoba, care este la nord[4] de Damasc.16 Avram a adus înapoi toate bunurile. L‑a adus înapoi și pe nepotul său, Lot, împreună cu toate bunurile lui, precum și pe femei și pe ceilalți oameni.17 După ce Avram s‑a întors de la înfrângerea lui Chedorlaomer și a regilor care erau cu el, regele din Sodoma i‑a ieșit în întâmpinare în valea Șave, adică Valea Regelui.18 Melchisedek, regele Salemului[5], a adus pâine și vin. Acesta era preot al Dumnezeului cel Preaînalt[6].19 El l‑a binecuvântat pe Avram și a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul cel Preaînalt, Creatorul[7] cerurilor și al pământului,20 și binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, Care i‑a dat pe vrăjmașii tăi în mâinile tale!“ Și Avram i‑a dat zeciuială din toate.21 Apoi regele din Sodoma i‑a zis lui Avram: – Dă‑mi oamenii și păstrează bunurile pentru tine.22 Dar Avram i‑a răspuns regelui din Sodoma: – I‑am jurat DOMNULUI, Dumnezeul cel Preaînalt, Creatorul cerurilor și al pământului,23 că nu voi lua nici măcar un fir de ață sau o curea de sanda din ceea ce este al tău, pentru ca să nu spui că l‑ai îmbogățit pe Avram.24 Eu nu voi lua nimic, în afară de ceea ce au mâncat oamenii mei și de partea celor care au mers împreună cu mine – Aner, Eșkol și Mamre. Ei să‑și ia partea lor.

Genesa 14

Einheitsübersetzung 2016

de la Katholisches Bibelwerk
1 In den Tagen Amrafels, des Königs von Schinar, Arjochs, des Königs von Ellasar, Kedor-Laomers, des Königs von Elam, und Tidals, des Königs der Völker,2 führten sie Krieg gegen Bera, den König von Sodom, gegen Birscha, den König von Gomorra, Schinab, den König von Adma, Schemeber, den König von Zebojim, und den König von Bela, das jetzt Zoar heißt.3 Sie alle zogen als Verbündete in das Siddimtal, das jetzt Salzmeer heißt.4 Zwölf Jahre waren sie Kedor-Laomer untertan gewesen, im dreizehnten Jahr fielen sie von ihm ab.5 Im vierzehnten Jahr kamen Kedor-Laomer und die mit ihm verbündeten Könige. Sie schlugen die Rafaïter in Aschterot-Karnajim, die Susiter in Ham, die Emiter in der Ebene von Kirjatajim6 und die Horiter in ihrem Gebirge Seïr bis nach El-Paran, das am Rande der Wüste liegt.7 Auf dem Rückweg kamen sie nach En-Mischpat, das jetzt Kadesch heißt, und schlugen das ganze Gebiet der Amalekiter sowie das der Amoriter, die in Hazezon-Tamar wohnten.8 Der König von Sodom, der König von Gomorra, der König von Adma, der König von Zebojim und der König von Bela, das jetzt Zoar heißt, zogen aus und stellten sich ihnen im Siddimtal zum Kampf,9 nämlich Kedor-Laomer, dem König von Elam, Tidal, dem König der Völker, Amrafel, dem König von Schinar, und Arjoch, dem König von Ellasar: vier Könige gegen fünf.10 Das Tal von Siddim war voller Erdpechgruben. Der König von Sodom und der von Gomorra mussten fliehen und fielen dort hinein. Die Übrigen flohen ins Gebirge.11 Die Feinde nahmen die ganze Habe von Sodom und Gomorra sowie alle ihre Nahrungsvorräte mit und zogen ab.12 Als sie abzogen, nahmen sie auch Lot, den Neffen Abrams, und seine Habe mit; Lot wohnte damals in Sodom.13 Ein Flüchtling kam und berichtete es dem Hebräer Abram; Abram wohnte bei den Eichen des Amoriters Mamre, des Bruders Eschkols und Aners. Sie waren Abrams Bundesgenossen.14 Als Abram hörte, sein Bruder sei gefangen, führte er seine ausgebildete Mannschaft, dreihundertachtzehn Mann, die in seinem Haus geboren waren, heraus und nahm die Verfolgung auf bis nach Dan.15 In der Nacht teilten sie sich in Gruppen, er und seine Knechte. Er schlug sie und verfolgte sie bis Hoba, nördlich von Damaskus.16 Er brachte die ganze Habe zurück, auch seinen Bruder Lot und dessen Habe brachte er zurück sowie die Frauen und das Kriegsvolk.17 Als er nach dem Sieg über Kedor-Laomer und die mit ihm verbündeten Könige zurückkam, zog ihm der König von Sodom ins Schawetal entgegen, das jetzt Tal des Königs heißt.18 Melchisedek, der König von Salem, brachte Brot und Wein heraus. Er war Priester des Höchsten Gottes. (Ps 110:4; Ev 5:6; Ev 6:20; Ev 7:1)19 Er segnete Abram und sagte: Gesegnet sei Abram vom Höchsten Gott, / dem Schöpfer des Himmels und der Erde,20 und gepriesen sei der Höchste Gott, / der deine Feinde an dich ausgeliefert hat. Darauf gab ihm Abram den Zehnten von allem. (Ev 7:2)21 Der König von Sodom sagte zu Abram: Gib mir die Leute zurück, die Habe aber nimm für dich!22 Abram entgegnete dem König von Sodom: Ich erhebe meine Hand zum HERRN, dem Höchsten Gott, dem Schöpfer des Himmels und der Erde:23 Keinen Faden und keinen Schuhriemen, nichts von allem, was dir gehört, werde ich nehmen. Du sollst nicht behaupten können: Ich habe Abram reich gemacht.24 Nur was meine Leute verzehrt haben und was auf die Männer entfällt, die mit mir gezogen sind, auf Aner, Eschkol und Mamre, das sollen sie als ihren Anteil behalten.