1După ce ne‑am luat rămas bun de la ei, am plecat pe mare îndreptându‑ne direct spre Cos[1]. În ziua următoare, am ajuns în Rodos, iar de acolo în Patara.2Am găsit o corabie care se îndrepta spre Fenicia, ne‑am îmbarcat și am plecat.3În zare ne‑a apărut insula Cipru și, lăsând‑o în stânga, am navigat spre Siria. Apoi ne‑am dat jos în Tyr, pentru că acolo urma să fie descărcată corabia.4I‑am găsit pe ucenici și am rămas cu ei timp de șapte zile. Aceștia îi spuneau lui Pavel, după ce auziseră avertismentele Duhului, să nu se îmbarce spre Ierusalim.5Când zilele petrecute cu ei s‑au încheiat, am plecat și ne‑am continuat călătoria. Toți bărbații, împreună cu soțiile și copiii, ne‑au însoțit până afară din cetate. Acolo, pe țărm, ne‑am pus în genunchi și ne‑am rugat.6Apoi, ne‑am luat rămas bun unii de la alții, după care noi ne‑am urcat în corabie, iar ei s‑au întors la ale lor.7Din Tyr am plecat mai departe, ajungând în Ptolemaida. I‑am salutat pe frați și am rămas cu ei timp de o zi.8În ziua următoare, am plecat și ne‑am dus în Cezareea[2]. Am intrat în casa lui Filip, evanghelistul, care era unul din cei șapte[3], și am rămas la el. (Fapte 8:40)9Acesta avea patru fiice fecioare care profețeau.10Fiindcă am rămas acolo mai multe zile, un profet, pe nume Agab, s‑a coborât din Iudeea11și a venit la noi. El a luat brâul lui Pavel și, legându‑și picioarele și mâinile, a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care le spune Duhul Sfânt: «În felul acesta îl vor lega iudeii în Ierusalim pe omul căruia îi aparține brâul acesta și‑l vor preda în mâinile neamurilor!»“12Când am auzit aceste lucruri, atât noi, cât și localnicii l‑am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim.13Atunci Pavel a răspuns: „Cum se face că plângeți așa și‑mi frângeți inima?! Eu sunt gata nu doar să fiu legat, ci chiar să și mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus!“14Pentru că nu se lăsa convins, am tăcut, spunând doar: „Facă‑se voia Domnului!“15După zilele acelea, ne‑am pregătit și ne‑am suit la Ierusalim.16Au venit cu noi și câțiva ucenici din Cezareea și ne‑au condus la Mnason, un vechi ucenic din Cipru, la care urma să găzduim.
Pavel în Ierusalim
17Când am sosit în Ierusalim, frații ne‑au primit cu bucurie.18A doua zi, Pavel a mers împreună cu noi la Iacov, și toți bătrânii[4] au venit acolo.19După ce i‑a salutat, Pavel le‑a istorisit pe rând lucrurile pe care le făcuse Dumnezeu printre neamuri prin slujba lui.20Când au auzit ei aceste lucruri, L‑au slăvit pe Dumnezeu și i‑au zis lui Pavel: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut și toți sunt plini de zel pentru Lege!21Lor însă li s‑a spus despre tine că‑i înveți pe toți iudeii din mijlocul neamurilor să se lepede de Moise, spunându‑le să nu‑și circumcidă copiii și să nu umble potrivit cu obiceiurile.22Ce este de făcut? Sigur vor auzi că ai sosit.23Fă deci ce‑ți spunem noi: avem aici patru bărbați care au făcut un jurământ[5].24Ia‑i cu tine, curățește‑te împreună cu ei și cheltuie[6] tu pentru ei ca să‑și radă capul. Și astfel vor ști toți că niciunul din lucrurile care li s‑au spus despre tine nu este așa, ci dimpotrivă, tu însuți umbli păzind Legea. (Num 6:14)25Cu privire la neamurile care au crezut, noi am hotărât și le‑am trimis îndemnul să se ferească de ceea ce este jertfit idolilor, de sânge, de animale sugrumate[7] și de curvie.“ (Fapte 15:20)26Atunci Pavel i‑a luat pe acei bărbați și, a doua zi, după ce s‑a curățit împreună cu ei, a intrat în Templu și a anunțat când va fi sfârșitul zilelor de curățire, când urma să fie adusă o jertfă pentru fiecare dintre ei.
Arestarea lui Pavel
27Când cele șapte zile erau pe sfârșite, iudeii din Asia l‑au văzut pe Pavel în Templu. Ei au agitat toată mulțimea și au pus mâna pe el,28strigând: „Bărbați israeliți, veniți în ajutor! Acesta este omul care‑i învață pe toți, pretutindeni, împotriva poporului nostru, împotriva Legii și împotriva acestui loc! Ba încă a adus și niște greci în Templu și a întinat acest loc sfânt!“29Căci îl văzuseră mai înainte în cetate pe Trofimos efeseanul împreună cu Pavel și credeau că Pavel îl adusese în Templu.30Toată cetatea s‑a pus în mișcare, și poporul a alergat într-acolo. L‑au prins pe Pavel, l‑au târât afară din Templu, și au fost încuiate imediat ușile.31În timp ce încercau să‑l omoare, s‑a dus vestea la tribunul cohortei[8] că întregul Ierusalim este cuprins de agitație. (Fapte 23:26)32Acesta a luat imediat niște soldați și niște centurioni[9] și a alergat la ei. Când i‑au văzut pe tribun și pe soldați, au încetat să‑l mai bată pe Pavel.33Atunci tribunul s‑a apropiat, l‑a arestat pe Pavel și a poruncit să fie legat cu două lanțuri. Apoi a întrebat cine era și ce făcuse.34Unii din mulțime strigau una, alții alta, așa că, din cauza tulburării, neputând să afle exact ce se întâmplase, a poruncit să fie dus în fort.35Când a ajuns la trepte, Pavel a trebuit să fie dus de către soldați, din cauza violenței mulțimii.36Căci mulțimea poporului mergea după el, strigând: „La moarte cu el!“
Pavel se adresează mulțimii
37Tocmai când urma să fie dus în fort, Pavel i‑a zis tribunului: – Îmi este îngăduit să‑ți spun ceva? Tribunul l‑a întrebat: – Știi grecește?38Deci nu ești tu egipteanul care, cu câtva timp în urmă, a pornit o răscoală și i‑a dus în pustie pe cei patru mii de asasini[10]?39Pavel i‑a răspuns: – Eu sunt iudeu, din Tarsul Ciliciei, cetățean al unei cetăți nu lipsită de importanță[11]. Te rog fierbinte, dă‑mi voie să vorbesc poporului!40Tribunul i‑a dat voie, iar Pavel, stând în picioare pe trepte, a făcut poporului semn cu mâna. Când s‑a făcut tăcere deplină, li s‑a adresat în limba ebraică astfel:
Von Milet über Cäsarea nach Jerusalem und Ende der dritten Missionsreise
1Als die Zeit zur Abfahrt gekommen war, trennten wir uns von ihnen, fuhren auf dem kürzesten Weg nach Kos, am anderen Tag nach Rhodos und von dort nach Patara.2Hier fanden wir ein Schiff, das nach Phönizien fuhr; wir gingen an Bord und fuhren ab.3Als wir Zypern sichteten, ließen wir es zur Linken liegen, segelten nach Syrien und landeten in Tyrus; hier sollte das Schiff seine Ladung löschen.4Nachdem wir die Jünger ausfindig gemacht hatten, blieben wir sieben Tage bei ihnen. Auf Eingebung des Geistes hin warnten sie Paulus davor, nach Jerusalem zu gehen. (Fapte 20:6)5Als die Tage um waren, brachen wir zur Weiterreise auf und sie alle, auch Frauen und Kinder, begleiteten uns bis vor die Stadt. Am Strand knieten wir nieder, beteten (Fapte 20:36)6und nahmen Abschied voneinander. Dann gingen wir an Bord; jene aber kehrten nach Hause zurück.7So fuhren wir von Tyrus ab und beendeten unsere Seereise in Ptolemaïs. Wir begrüßten die Brüder und blieben einen Tag bei ihnen.8Am folgenden Tag zogen wir weiter und kamen nach Cäsarea. Wir gingen in das Haus des Evangelisten Philippus, der einer von den Sieben war, und blieben bei ihm. (Fapte 8:40)9Er hatte vier Töchter, prophetisch begabte Jungfrauen. (Fapte 2:17)10Wir blieben mehrere Tage. Da kam von Judäa ein Prophet namens Agabus herab (Fapte 11:28)11und suchte uns auf. Er nahm den Gürtel des Paulus, band sich Füße und Hände und sagte: So spricht der Heilige Geist: Den Mann, dem dieser Gürtel gehört, werden die Juden in Jerusalem ebenso fesseln und den Heiden ausliefern. (Ro 15:31)12Als wir das hörten, redeten wir ihm zusammen mit den Einheimischen zu, nicht nach Jerusalem hinaufzuziehen.13Doch Paulus antwortete: Warum weint ihr und macht mir das Herz schwer? Ich bin nicht nur bereit, mich fesseln zu lassen, sondern auch, in Jerusalem für den Namen Jesu, des Herrn, zu sterben.14Da er sich nicht überreden ließ, gaben wir nach und sagten: Der Wille des Herrn geschehe.15Nach diesen Tagen bereiteten wir uns zur Reise vor und zogen hinauf nach Jerusalem.16Auch einige Jünger aus Cäsarea begleiteten uns und brachten uns zu einem gewissen Mnason aus Zypern, bei dem wir wohnen sollten; er war ein Jünger aus der Anfangszeit.17Als wir nach Jerusalem kamen, wurden wir von den Brüdern freudig empfangen.
Paulus bei Jakobus und das Nasiräatsgelübde
18Am folgenden Tag ging Paulus mit uns zu Jakobus; auch alle Ältesten fanden sich ein. (Fapte 15:13; Gal 1:19)19Er begrüßte sie und berichtete im Einzelnen alles, was Gott durch seinen Dienst unter den Heiden getan hatte.20Als sie das hörten, priesen sie Gott und sagten zu ihm: Du siehst, Bruder, wie viele Tausende unter den Juden gläubig geworden sind, und sie alle sind Eiferer für das Gesetz.21Nun hat man ihnen von dir erzählt: Du lehrst alle unter den Heiden lebenden Juden, von Mose abzufallen, und forderst sie auf, ihre Kinder nicht zu beschneiden und sich nicht an die Bräuche zu halten. (Fapte 18:13; Gal 3:25)22Was nun? Sicher werden sie hören, dass du gekommen bist.23Tu also, was wir dir sagen: Bei uns sind vier Männer, die ein Gelübde auf sich genommen haben.24Nimm sie mit und weihe dich zusammen mit ihnen; trag die Kosten für sie, damit sie sich das Haar abscheren lassen können! So wird jeder einsehen, dass an dem, was man von dir erzählt hat, nichts ist, sondern dass auch du das Gesetz genau beachtest.25Über die gläubig gewordenen Heiden aber haben wir ja einen Beschluss gefasst und ihnen geschrieben, sie sollten sich vor Götzenopferfleisch, Blut, Ersticktem und Unzucht hüten. (Fapte 15:20)26Da nahm Paulus die Männer mit und weihte sich am nächsten Tag zusammen mit ihnen, ging dann in den Tempel und meldete das Ende der Weihetage an, damit für jeden von ihnen das Opfer dargebracht werde. (Num 6:1)
Die Verhaftung des Paulus
27Als die sieben Tage zu Ende gingen, sahen ihn die Juden aus der Provinz Asien im Tempel. Sie brachten das ganze Volk in Aufruhr, ergriffen ihn28und schrien: Israeliten! Kommt zu Hilfe! Das ist der Mensch, der in aller Welt Lehren verbreitet, die sich gegen das Volk und das Gesetz und gegen diesen Ort richten; er hat sogar Griechen in den Tempel mitgenommen und diesen heiligen Ort entweiht.[1] (Fapte 6:13; Fapte 18:13)29Sie hatten nämlich kurz zuvor den Epheser Trophimus mit ihm zusammen in der Stadt gesehen und meinten, Paulus habe ihn in den Tempel mitgenommen. (Fapte 20:4; 2 Tim 4:20)30Da geriet die ganze Stadt in Aufregung und es gab einen Volksauflauf. Sie ergriffen Paulus und zerrten ihn aus dem Tempel und sofort wurden die Tore geschlossen.31Schon wollten sie ihn umbringen, da brachte man dem Obersten der Kohorte die Meldung hinauf: Ganz Jerusalem ist in Aufruhr!32Da nahm er sogleich Soldaten und Hauptleute hinzu und eilte zu ihnen hinunter. Als sie den Obersten und die Soldaten sahen, hörten sie auf, Paulus zu schlagen.33Der Oberst trat hinzu, ergriff ihn, ließ ihn mit zwei Ketten fesseln und fragte, wer er sei und was er getan habe. (Fapte 20:23; Fapte 21:11)34In der Menge schrien die einen dies, die andern das. Da er wegen des Getümmels nichts Sicheres ermitteln konnte, befahl er, ihn in die Kaserne zu führen.35Als Paulus an die Freitreppe kam, mussten ihn die Soldaten wegen des Ansturms der Masse tragen.36Denn die Volksmenge lief hinterher und schrie: Weg mit ihm!37Als man Paulus in die Kaserne bringen wollte, sagte er zum Obersten: Darf ich ein Wort mit dir reden? Der antwortete: Du verstehst Griechisch?38Dann bist du also nicht der Ägypter, der vor einiger Zeit einen Aufruhr angezettelt und die viertausend Sikarier in die Wüste hinausgeführt hat?[2]39Paulus antwortete: Ich bin ein Jude aus Tarsus in Kilikien, Bürger einer nicht unbedeutenden Stadt. Ich bitte dich, gestatte mir, zum Volk zu sprechen! (Fapte 9:11)40Als der Oberst es erlaubte, stellte sich Paulus auf die Freitreppe und gab dem Volk mit der Hand ein Zeichen. Alles wurde still und er redete sie in hebräischer Sprache an: