Exodul 33 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

1 DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Pleacă din locul acesta împreună cu poporul pe care l‑ai scos din țara Egiptului și suie‑te spre țara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, zicând: «Seminței^[1] tale i‑o voi da.» (Gal 3:16) 2 Voi trimite un Înger înaintea ta și îi voi alunga pe canaaniți, pe amoriți, pe hitiți, pe periziți, pe hiviți și pe iebusiți. 3 Suie‑te deci spre țara în care curge lapte și miere. Dar Eu nu mă voi sui împreună cu tine, ca să nu te mistui pe drum, căci ești un popor cu ceafa tare^[2].“ 4 Când^[3] poporul a auzit aceste cuvinte aspre, a bocit și niciun om nu și‑a pus podoabele pe el. 5 Căci DOMNUL îi zisese lui Moise: „Spune‑le fiilor lui Israel: «Voi sunteți un popor cu ceafa tare. Dacă M‑aș sui în mijlocul tău chiar și numai pentru o clipă, te‑aș mistui. Și acum, dă‑ți jos podoabele de pe tine ca să știu ce voi face cu tine.»“ 6 Așadar, fiii lui Israel și‑au scos podoabele la muntele Horeb.

Cortul Întâlnirii

7 Moise luase un cort și îl întinsese în afara taberei, la depărtare. El l‑a numit „cortul întâlnirii“^[4]. Oricine‑L căuta pe DOMNUL, ieșea la „cortul întâlnirii“, în afara taberei. 8 Când Moise ieșea afară la cort, tot poporul se ridica în picioare și fiecare stătea la intrarea cortului său, urmărindu‑l cu privirea pe Moise până când acesta intra în cort. 9 Când Moise intra în cort, stâlpul de nor cobora și se oprea la intrarea cortului, iar Domnul vorbea cu Moise. 10 Când vedea stâlpul de nor stând la intrarea în cort, tot poporul se ridica și se pleca cu fața la pământ, fiecare la intrarea cortului său. 11 DOMNUL vorbea cu Moise față în față, așa cum vorbește un om cu prietenul său. Apoi Moise se întorcea în tabără. Însă tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu părăsea cortul.

Moise și slava Domnului

12 Moise I‑a zis DOMNULUI: – Vezi, Tu îmi zici: „Condu poporul acesta!“, dar nu‑mi faci cunoscut pe cine vei trimite cu mine, deși mi‑ai zis: „Te cunosc pe nume și ai găsit bunăvoință înaintea Mea^[5]!“ 13 Acum, Te rog, dacă am găsit bunăvoință înaintea Ta, descoperă‑mi căile Tale ca să Te cunosc și să continui să găsesc bunăvoință înaintea Ta. Vezi că neamul acesta este poporul Tău. 14 El i‑a răspuns: – Însăși Prezența Mea va merge și îți voi da odihnă. 15 Moise I‑a zis: – Dacă nu va merge Însăși Prezența Ta, nu ne lua de aici! 16 Cum se va ști atunci că eu și poporul Tău am găsit bunăvoință înaintea Ta? Oare nu când mergi Tu cu noi, astfel încât eu și poporul Tău să fim deosebiți de orice alt popor de pe fața pământului? 17 DOMNUL i‑a răspuns lui Moise: – Voi face și ceea ce tocmai ai cerut, căci ai găsit bunăvoință înaintea Mea și te cunosc pe nume. 18 Moise I‑a zis: – Te rog, arată‑mi slava Ta. 19 El i‑a răspuns: – Voi face să treacă prin fața ta toată bunătatea Mea și voi proclama înaintea ta Numele de „DOMNUL“. Eu Mă voi îndura de cel ce vreau să Mă îndur și voi avea milă de cel ce vreau să am milă. 20 Apoi a zis: – Fața însă nu Mi‑o poți vedea, căci omul nu poate să Mă vadă și să mai trăiască. 21 DOMNUL a zis: – Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. 22 Când va trece slava Mea, te voi pune într‑o cavernă a stâncii și te voi acoperi cu palma Mea în timp ce voi trece. 23 Apoi Îmi voi retrage palma și Mă vei vedea din spate. Fața Mea însă nu poate fi văzută.

Einheitsübersetzung 2016

de la Katholisches Bibelwerk

1 Der HERR sprach zu Mose: Geh, zieh hinauf von hier, du und das Volk, das du aus dem Land Ägypten heraufgeführt hast, in das Land, von dem ich Abraham, Isaak und Jakob geschworen habe: Deinen Nachkommen werde ich es geben. 2 Ich sende einen Engel, der dir vorangeht, und ich vertreibe die Kanaaniter, Amoriter, Hetiter, Perisiter, Hiwiter und Jebusiter. 3 In ein Land, in dem Milch und Honig fließen, wirst du kommen. Ich selbst ziehe nicht in deiner Mitte hinauf, damit ich dich unterwegs nicht vertilge, denn du bist ein hartnäckiges Volk. 4 Als das Volk diese Drohung hörte, trauerten sie und keiner legte seinen Schmuck an. 5 Da sprach der HERR zu Mose: Sag zu den Israeliten: Ihr seid ein hartnäckiges Volk. Wenn ich auch nur einen einzigen Augenblick mit dir zöge, müsste ich dir ein Ende machen. Jetzt aber leg deinen Schmuck ab! Dann will ich sehen, was ich mit dir tun kann. 6 Da legten die Israeliten ihren Schmuck ab, vom Berg Horeb an. 7 Mose nahm jeweils das Zelt und schlug es für sich außerhalb des Lagers auf, in einiger Entfernung vom Lager. Er nannte es Offenbarungszelt. Wenn einer den HERRN aufsuchen wollte, ging er zum Offenbarungszelt vor das Lager hinaus. 8 Wenn Mose zum Zelt hinausging, erhob sich das ganze Volk. Jeder trat vor sein Zelt und sie schauten Mose nach, bis er in das Zelt eintrat. 9 Sobald Mose das Zelt betrat, ließ sich die Wolkensäule herab und blieb am Zelteingang stehen. Dann redete der HERR mit Mose. 10 Wenn das ganze Volk die Wolkensäule am Zelteingang stehen sah, erhoben sich alle und warfen sich vor ihren Zelten zu Boden, jeder am Eingang seines Zeltes. 11 Der HERR und Mose redeten miteinander von Angesicht zu Angesicht, wie einer mit seinem Freund spricht. Mose ging ins Lager zurück, während sein Diener Josua, der Sohn Nuns, ein junger Mann, nicht vom Zelt wich. 12 Mose sagte zum HERRN: Siehe, du hast zwar zu mir gesagt: Führ dieses Volk hinauf! Du hast mich aber nicht wissen lassen, wen du mit mir sendest. Du hast doch gesagt: Ich habe dich mit Namen erkannt und du hast Gnade in meinen Augen gefunden. 13 Wenn ich wirklich Gnade in deinen Augen gefunden habe, so lass mich doch deine Wege erkennen, dass ich dich kenne und Gnade in deinen Augen finde, und siehe, diese Nation ist dein Volk! 14 Da sagte er: Mein Angesicht wird mitgehen, bis ich dir Ruhe verschafft habe. 15 Da entgegnete er ihm: Wenn dein Angesicht nicht mitginge, dann führe uns nicht von hier hinauf! 16 Woran soll man erkennen, dass ich Gnade in deinen Augen gefunden habe, ich und dein Volk? Doch wohl daran, dass du mit uns ziehst. Und dann werden wir, ich und dein Volk, vor allen Völkern auf der Erde ausgezeichnet werden. 17 Der HERR erwiderte Mose: Auch das, was du jetzt verlangt hast, will ich tun; denn du hast Gnade in meinen Augen gefunden und ich kenne dich mit Namen. 18 Dann sagte er: Lass mich doch deine Herrlichkeit schauen! 19 Da sagte er: Ich will meine ganze Güte vor dir vorüberziehen lassen und den Namen des HERRN vor dir ausrufen. Ich bin gnädig, wem ich gnädig bin, und ich bin barmherzig, wem ich barmherzig bin. 20 Weiter sprach er: Du kannst mein Angesicht nicht schauen; denn kein Mensch kann mich schauen und am Leben bleiben. 21 Dann sprach der HERR: Siehe, da ist ein Ort bei mir, stell dich da auf den Felsen! 22 Wenn meine Herrlichkeit vorüberzieht, stelle ich dich in den Felsspalt und halte meine Hand über dich, bis ich vorüber bin. 23 Dann ziehe ich meine Hand zurück und du wirst meinen Rücken sehen. Mein Angesicht kann niemand schauen.