1Apoi DOMNUL i‑a vorbit lui Moise, zicând:2„Spune‑le fiilor lui Israel să se întoarcă și să‑și așeze tabăra lângă Pi‑Hahirot, între Migdol și mare, față în față cu Baal-Țefon. Să vă așezați tabăra lângă mare, față în față cu Baal-Țefon.3Faraon va zice despre fiii lui Israel: «Rătăcesc fără țintă prin țară, îi înghite pustia.»4Eu îi voi împietri inima lui Faraon și el îi va urmări. Însă Îmi voi aduce slavă prin Faraon și prin toată oștirea lui. Egiptenii vor ști astfel că Eu sunt DOMNUL.“ Și ei au făcut întocmai.5Când i s‑a spus regelui Egiptului că poporul a fugit, inima lui Faraon și a slujitorilor săi s‑a întors[1] împotriva poporului și au zis: „Ce‑am făcut? Cum de l‑am lăsat pe Israel să plece și să nu ne mai slujească?“ (Ex 4:21)6Faraon și‑a pregătit carul și și‑a luat cu el poporul.7A luat șase sute de care alese și toate celelalte care ale Egiptului, fiecare cu propria lui căpetenie.8DOMNUL a împietrit[2] inima lui Faraon, regele Egiptului, astfel că acesta i‑a urmărit pe fiii lui Israel. În acest timp, fiii lui Israel ieșeau cu îndrăzneală. (Ex 4:21)9Egiptenii i‑au urmărit cu toți caii și carele lui Faraon, cu călăreții[3] și armata acestuia. I‑au ajuns tocmai când aveau tabăra așezată lângă mare, lângă Pi‑Hahirot, față în față cu Baal-Țefon.10În timp ce Faraon se apropia, fiii lui Israel și‑au ridicat ochii și iată că egiptenii mărșăluiau după ei. Atunci fiii lui Israel s‑au temut foarte tare și au strigat către DOMNUL.11Apoi i‑au zis lui Moise: – Pentru că nu mai erau morminte în Egipt ne‑ai adus să murim în pustie? Ce ne‑ai făcut scoțându‑ne din Egipt?12Nu tocmai aceasta îți spuneam noi în Egipt, când ziceam: „Lasă‑ne să slujim egiptenilor, căci este mai bine pentru noi să slujim egiptenilor decât să murim în pustie“?13Dar Moise a zis poporului: – Nu vă temeți, stați fermi și veți vedea izbăvirea pe care DOMNUL v‑o va da azi, pentru că pe egiptenii pe care îi vedeți azi nu‑i veți mai vedea niciodată.14DOMNUL Se va lupta pentru voi; voi însă, să stați liniștiți.15Apoi DOMNUL i‑a zis lui Moise: „De ce strigi către Mine? Vorbește‑le fiilor lui Israel să meargă înainte.16Tu să‑ți ridici toiagul și să‑ți întinzi mâna spre mare, iar ea se va despărți, și fiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat.17Iar Eu, iată, voi împietri inimile egiptenilor și aceștia vor merge după ei. Astfel Îmi voi aduce slavă prin Faraon și prin toată oștirea lui, prin carele și călăreții lui.18Egiptenii vor ști că Eu sunt DOMNUL, atunci când Îmi voi aduce slavă prin Faraon, prin carele și prin călăreții lui.“19Îngerul lui Dumnezeu, Care mergea înaintea taberei lui Israel, Și‑a schimbat locul și a mers în urma lor. Stâlpul de nor s‑a ridicat dinaintea lor și a stat în urma lor.20El a venit între tabăra egiptenilor și tabăra lui Israel. Astfel, acolo erau atât norul, cât și întunericul. Norul lumina noaptea. Cele două tabere nu s‑au apropiat una de cealaltă toată noaptea.21Apoi Moise și‑a întins mâna spre mare. DOMNUL a pus marea în mișcare printr‑un vânt puternic dinspre răsărit, care a despărțit apele și a făcut din mare pământ uscat.22Fiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe pământ uscat, apele făcându‑se zid la dreapta și la stânga lor.23Egiptenii i‑au urmărit, și toți caii lui Faraon, carele și călăreții lui au intrat după ei în mijlocul mării.24Spre dimineață, DOMNUL S‑a uitat la tabăra egiptenilor din stâlpul de foc și de nor și a adus panică în tabăra egiptenilor.25Le‑a scos roțile de la care și i‑a făcut astfel să le mânuiască cu greutate. Atunci egiptenii au zis: „Să fugim dinaintea lui Israel căci DOMNUL luptă pentru ei împotriva Egiptului!“26Apoi DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna spre mare și apele vor veni înapoi peste egipteni, peste carele și peste călăreții lor.“27Moise și‑a întins mâna spre mare și, înspre dimineață, marea a revenit la adâncimea ei. În timp ce egiptenii fugeau din calea ei, DOMNUL i‑a năpustit pe aceștia în mijlocul mării.28Apele s‑au întors și au acoperit carele, călăreții și toată armata lui Faraon, care intrase după ei în mijlocul mării. N‑a mai rămas între ei nici măcar unul.29Însă fiii lui Israel au mers prin mijlocul mării ca pe uscat, apele făcându‑se zid la dreapta și la stânga lor.30În ziua aceea, DOMNUL l‑a izbăvit pe Israel din mâna egiptenilor, și Israel i‑a văzut pe egipteni morți pe malul mării.31Israel a văzut lucrarea[4] măreață pe care DOMNUL a înfăptuit‑o împotriva egiptenilor. Astfel, poporul s‑a temut de DOMNUL și a crezut în DOMNUL și în robul Său Moise.
Exodul 14
Einheitsübersetzung 2016
de la Katholisches Bibelwerk1Der HERR sprach zu Mose:2Sag den Israeliten, sie sollen umkehren und vor Pi-Hahirot zwischen Migdol und dem Meer ihr Lager aufschlagen! Gegenüber von Baal-Zefon sollt ihr am Meer das Lager aufschlagen.3Dann denkt der Pharao: Die Israeliten haben sich im Land verlaufen, die Wüste hat sie eingeschlossen.4Ich will das Herz des Pharao verhärten, sodass er ihnen nachjagt; dann will ich am Pharao und an seiner ganzen Streitmacht meine Herrlichkeit erweisen und die Ägypter sollen erkennen, dass ich der HERR bin. Und so taten sie es.5Als man dem König von Ägypten meldete, das Volk sei geflohen, änderten der Pharao und seine Diener ihre Meinung über das Volk und sagten: Wie konnten wir nur Israel aus unserem Dienst entlassen!6Er ließ seinen Streitwagen anspannen und nahm sein Kriegsvolk mit.7Sechshundert auserlesene Streitwagen nahm er mit und alle anderen Streitwagen der Ägypter mit Vorkämpfern auf jedem von ihnen.8Der HERR verhärtete das Herz des Pharao, des Königs von Ägypten, sodass er den Israeliten nachjagte, die Israeliten aber zogen aus mit hoch erhobener Hand.9Die Ägypter jagten mit allen Pferden und Streitwagen des Pharao, mit seiner Reiterei und seiner Streitmacht hinter ihnen her und holten sie ein, als sie gerade am Meer lagerten. Es war bei Pi-Hahirot vor Baal-Zefon.10Als der Pharao sich näherte, blickten die Israeliten auf und sahen plötzlich die Ägypter von hinten anrücken. Da erschraken die Israeliten sehr und schrien zum HERRN.11Zu Mose sagten sie: Gab es denn keine Gräber in Ägypten, dass du uns zum Sterben in die Wüste holst? Was hast du uns da angetan, uns aus Ägypten herauszuführen?12Haben wir dir in Ägypten nicht gleich gesagt: Lass uns in Ruhe! Wir wollen Sklaven der Ägypter bleiben; denn es ist für uns immer noch besser, Sklaven der Ägypter zu sein, als in der Wüste zu sterben.13Mose aber sagte zum Volk: Fürchtet euch nicht! Bleibt stehen und schaut zu, wie der HERR euch heute rettet! Wie ihr die Ägypter heute seht, so seht ihr sie niemals wieder.14Der HERR kämpft für euch, ihr aber könnt ruhig abwarten.15Der HERR sprach zu Mose: Was schreist du zu mir? Sag den Israeliten, sie sollen aufbrechen.16Und du heb deinen Stab hoch, streck deine Hand über das Meer und spalte es, damit die Israeliten auf trockenem Boden in das Meer hineinziehen können!17Ich aber will das Herz der Ägypter verhärten, damit sie hinter ihnen hineinziehen. So will ich am Pharao und an seiner ganzen Streitmacht, an seinen Streitwagen und Reitern meine Herrlichkeit erweisen.18Die Ägypter sollen erkennen, dass ich der HERR bin, wenn ich am Pharao, an seinen Streitwagen und Reitern meine Herrlichkeit erweise.19Der Engel Gottes, der den Zug der Israeliten anführte, brach auf und ging nach hinten und die Wolkensäule brach auf und stellte sich hinter sie.20Sie kam zwischen das Lager der Ägypter und das Lager der Israeliten. Die Wolke war da und Finsternis und Blitze erhellten die Nacht. So kamen sie die ganze Nacht einander nicht näher.[1]21Mose streckte seine Hand über das Meer aus und der HERR trieb die ganze Nacht das Meer durch einen starken Ostwind fort. Er ließ das Meer austrocknen und das Wasser spaltete sich.22Die Israeliten zogen auf trockenem Boden ins Meer hinein, während rechts und links von ihnen das Wasser wie eine Mauer stand.23Die Ägypter setzten ihnen nach; alle Pferde des Pharao, seine Streitwagen und Reiter zogen hinter ihnen ins Meer hinein.24Um die Zeit der Morgenwache blickte der HERR aus der Feuer- und Wolkensäule auf das Lager der Ägypter und brachte es in Verwirrung.25Er hemmte die Räder an ihren Wagen und ließ sie nur schwer vorankommen. Da sagte der Ägypter: Ich muss vor Israel fliehen; denn der HERR kämpft auf ihrer Seite gegen Ägypten.26Darauf sprach der HERR zu Mose: Streck deine Hand über das Meer, damit das Wasser zurückflutet und den Ägypter, seine Wagen und Reiter zudeckt!27Mose streckte seine Hand über das Meer und gegen Morgen flutete das Meer an seinen alten Platz zurück, während die Ägypter auf der Flucht ihm entgegenliefen. So trieb der HERR die Ägypter mitten ins Meer.28Das Wasser kehrte zurück und bedeckte Wagen und Reiter, die ganze Streitmacht des Pharao, die den Israeliten ins Meer nachgezogen war. Nicht ein Einziger von ihnen blieb übrig.29Die Israeliten aber waren auf trockenem Boden mitten durch das Meer gezogen, während rechts und links von ihnen das Wasser wie eine Mauer stand.30So rettete der HERR an jenem Tag Israel aus der Hand der Ägypter. Israel sah die Ägypter tot am Strand liegen.31Als Israel sah, dass der HERR mit mächtiger Hand an den Ägyptern gehandelt hatte, fürchtete das Volk den HERRN. Sie glaubten an den HERRN und an Mose, seinen Knecht.