1DOMNUL[1] S‑a aprins de mânie iarăși împotriva lui Israel și l‑a stârnit pe David împotriva lor, zicând: „Du‑te și numără poporul din Israel și Iuda.“ (1 Cro 21:1)2Regele le‑a zis lui Ioab și conducătorilor oștirii care erau cu el: – Mergeți prin toate semințiile lui Israel, de la Dan până la Beer-Șeba[2], și numărați poporul ca să știu la cât se ridică numărul lui. (2 Sam 3:10)3Dar Ioab i‑a zis regelui: – DOMNUL, Dumnezeul tău, să înmulțească poporul de o sută de ori mai mult și fie ca stăpânul meu, regele, să vadă cu ochii săi lucrul acesta! Dar de ce dorește stăpânul meu, regele, să facă acest lucru?4Însă porunca regelui dată lui Ioab și conducătorilor oștirii a rămas de neclintit. Prin urmare, Ioab și conducătorii oștirii au ieșit dinaintea regelui ca să numere poporul, pe Israel.5După ce au trecut Iordanul, și‑au așezat tabăra la Aroer, la sud[3] de cetatea care este în mijlocul văi Gad, înspre Iazer.6Apoi au ajuns în Ghilad și în teritoriul lui Tahtim-Hodși, apoi la Dan‑Iaan și prin împrejurimi până înspre Sidon.7Au ajuns până la fortăreața Tyrului și în toate cetățile hiviților și ale canaaniților, apoi s‑au îndreptat înspre Beer-Șeba, în partea de sud a lui Iuda.8Au străbătut astfel toată țara și, după nouă luni și douăzeci de zile, s‑au întors la Ierusalim.9Ioab i‑a dat regelui rezultatul[4] de la numărătoarea poporului: în Israel erau opt sute de mii de bărbați în stare să meargă la război, iar în Iuda – cinci sute de mii de bărbați.
Pedeapsa Domnului
10David s‑a simțit mustrat în inima lui după ce făcuse numărătoarea poporului. El I‑a zis DOMNULUI: „Am săvârșit un mare păcat prin ceea ce am făcut.[5] Însă acum DOAMNE, îndepărtează, Te rog, nelegiuirea robului Tău, căci m‑am purtat întru totul ca un nebun.“ (Ex 30:12)11În dimineața următoare, când David s‑a trezit, Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit profetului Gad, văzătorul lui David, zicând:12„Du‑te și spune‑i lui David: «Așa vorbește DOMNUL: îți pun înainte trei nenorociri. Alege una dintre ele și‑ți voi face întocmai.»“13Gad a venit la David și l‑a înștiințat, zicându‑i: – Ce alegi? Șapte ani de foamete în țară, trei luni în timpul cărora să fugi dinaintea vrăjmașilor tăi, și ei să te urmărească sau trei zile în timpul cărora molima să fie în țară? Acum gândește‑te și vezi ce trebuie să răspund Celui Ce m‑a trimis!14David i‑a zis lui Gad: – Sunt într‑o mare strâmtorare. Mai bine să cădem în mâna DOMNULUI, căci mila Lui este nemărginită; dar să nu cad în mâinile oamenilor!15DOMNUL a trimis molima în Israel, începând din acea dimineață și până la încheierea timpului hotărât. De la Dan și până la Beer-Șeba au murit din popor șaptezeci de mii de oameni.16În timp ce Îngerul avea mâna întinsă spre Ierusalim și‑l distrugea, DOMNULUI I‑a părut rău pentru acel dezastru și I‑a zis Îngerului Care distrugea poporul: „Destul! Retrage‑Ți mâna!“ Îngerul DOMNULUI era lângă aria iebusitului Aravna.17Văzându‑l pe Îngerul Care lovea poporul, David I‑a zis DOMNULUI: „Iată, eu am păcătuit! Eu am săvârșit nelegiuirea! Dar oile acestea, ce au făcut oare? Te rog, lasă mâna Ta să fie numai împotriva mea și împotriva familiei mele!“
David zidește un altar
18Gad a venit la David în acea zi și i‑a zis: – Suie‑te și ridică‑I DOMNULUI un altar pe aria iebusitului Aravna. (1 Cro 21:18)19David s‑a suit acolo, după cuvântul pe care DOMNUL îl poruncise prin Gad.20Aravna s‑a uitat și l‑a văzut pe rege și pe slujitorii săi, îndreptându‑se spre el. El a ieșit din arie și s‑a plecat cu fața la pământ înaintea regelui.21Aravna a întrebat: – De ce a venit stăpânul meu, regele, la robul său? David a răspuns: – Ca să cumpăr de la tine aria pentru a zidi un altar DOMNULUI. Astfel, urgia care s‑a abătut asupra poporului va fi oprită.22Aravna i‑a zis lui David: – Să ia stăpânul meu, regele, și să ofere ca jertfă ceea ce crede că este bine.[6] Iată, boii vor fi pentru arderea‑de‑tot, iar uneltele de treierat și jugurile boilor vor fi pentru lemne.23O, rege, Aravna îi dă regelui totul. Apoi Aravna i‑a zis regelui: – Fie ca DOMNUL, Dumnezeul tău, să te primească!24Însă regele i‑a zis lui Aravna: – Nu, ci trebuie s‑o cumpăr de la tine, oferindu‑ți un preț. Nu voi aduce DOMNULUI, Dumnezeului meu, arderi‑de‑tot care să nu mă coste nimic. Astfel, David a cumpărat aria și boii cu cincizeci de șecheli de argint.[7]25David a zidit acolo un altar DOMNULUI și I‑a adus arderi‑de‑tot și jertfe de pace[8]. Atunci DOMNUL S‑a lăsat înduplecat cu privire la țară, iar urgia care era peste Israel a fost oprită. (2 Sam 6:17)
1Der Zorn des HERRN entbrannte noch einmal gegen Israel und er reizte David gegen das Volk auf und sagte: Geh, zähl Israel und Juda! (2 Sam 21:1; 1 Cro 21:1)2Der König befahl Joab, dem Obersten des Heeres, der bei ihm war: Durchstreift alle Stämme Israels von Dan bis Beerscheba und mustert das Volk, damit ich die Zahl des Volkes kenne![1] (2 Sam 17:11; 2 Sam 18:1)3Joab aber sagte zum König: Der HERR, dein Gott, möge das Volk vermehren, hundertmal mehr, als es jetzt ist, und mein Herr, der König, möge es mit eigenen Augen sehen. Warum aber hat mein Herr, der König, Gefallen an einer solchen Sache? (Deut 1:11; 1 Re 1:48)4Doch der König beharrte gegenüber Joab und den Anführern des Heeres auf seinem Befehl und Joab und die Anführer des Heeres verließen den König, um das Volk Israel zu mustern. (Ex 30:11)5Sie überschritten den Jordan und begannen bei Aroër, rechts von der Stadt, die mitten im Tal liegt. Dann gingen sie auf Gad und Jaser zu[2] (Ios 13:9)6und weiter nach Gilead und ins Land der Hetiter nach Kadesch. Von dort aus zogen sie nach Dan und von Dan wandten sie sich nach Sidon.[3] (Ios 13:25; Jud 1:26)7Dann kamen sie zur Festung Tyrus und zu all den Städten der Hiwiter und der Kanaaniter. Darauf zogen sie in den Negeb von Juda hinab nach Beerscheba.8So durchstreiften sie das ganze Land und kamen nach neun Monaten und zwanzig Tagen wieder nach Jerusalem zurück.9Und Joab gab dem König das Ergebnis der Volkszählung bekannt: Israel zählte achthunderttausend Krieger, die mit dem Schwert kämpfen konnten, und Juda fünfhunderttausend. (Jud 20:2; 1 Cro 27:24)10Dann aber schlug David das Gewissen, nachdem er das Volk gezählt hatte, und er sagte zum HERRN: Ich habe schwer gesündigt, weil ich das getan habe. Doch vergib deinem Knecht seine Schuld, HERR; denn ich habe sehr unvernünftig gehandelt. (1 Sam 15:24; 1 Sam 24:6; 2 Sam 12:13)11Als David am Morgen aufstand, war bereits folgendes Wort des HERRN an den Propheten Gad, den Seher Davids, ergangen: (1 Sam 22:5)12Geh und sag zu David: So spricht der HERR: Dreierlei lege ich dir vor. Wähl dir eines davon! Das werde ich dir antun. (Ios 24:15)13Gad kam zu David, teilte ihm das Wort mit und sagte: Was soll über dich kommen? Sieben Jahre Hungersnot in deinem Land? Oder drei Monate Flucht vor deinen Feinden, die dich verfolgen? Oder drei Tage Pest in deinem Land? Überleg dir sehr genau, was ich dem, der mich gesandt hat, als Antwort überbringen soll! (Ier 32:24; Ez 6:11)14Da sagte David zu Gad: Ich habe große Angst. Wir wollen lieber in die Hand des HERRN fallen, denn seine Barmherzigkeit ist groß; den Menschen aber möchte ich nicht in die Hand fallen. (Ps 103:8; Sir 2:18)15Da ließ der HERR über Israel eine Pest kommen; sie dauerte von jenem Morgen an bis zu dem festgesetzten Zeitpunkt und es starben zwischen Dan und Beerscheba siebzigtausend Mann im Volk. (Deut 28:21)16Als der Engel seine Hand gegen Jerusalem ausstreckte, um es ins Verderben zu stürzen, reute den HERRN das Unheil und er sagte zu dem Engel, der das Volk ins Verderben stürzte: Es ist jetzt genug, lass deine Hand sinken! Der Engel war gerade bei der Tenne des Jebusiters Arauna. (Ex 12:23; 1 Sam 15:11; 2 Re 19:35)17Als David den Engel sah, der das Volk schlug, sagte er zum HERRN: Ich bin es doch, der gesündigt hat; ich bin es, der sich vergangen hat. Aber diese, die Herde, was haben denn sie getan? Erheb deine Hand gegen mich und gegen das Haus meines Vaters! (Ex 10:16; Num 22:34; Ez 18:4)18Am gleichen Tag kam Gad zu David und sagte zu ihm: Geh hinauf und errichte dem HERRN auf der Tenne des Jebusiters Arauna einen Altar![4] (1 Cro 22:1; 2 Cro 3:1)19David ging hinauf, wie es Gad gesagt und der HERR befohlen hatte. (2 Cro 3:1)20Arauna hielt gerade Ausschau und sah den König mit seinen Dienern kommen. Er ging hinaus, warf sich vor dem König mit dem Gesicht zur Erde nieder21und sagte: Warum kommt mein Herr, der König, zu seinem Knecht? David antwortete: Um von dir die Tenne zu kaufen und dem HERRN einen Altar zu errichten, damit die Plage im Volk aufhört. (1 Sam 14:34; Lu 1:43)22Arauna antwortete David: Mein Herr, der König, möge alles nehmen, was er für gut findet, und es als Brandopfer darbringen. Sieh her, hier sind die Rinder für das Brandopfer und die Dreschschlitten und das Geschirr der Rinder als Brennholz. (Gen 23:11; 1 Sam 6:14; 1 Re 19:21)23Das alles gab König Arauna dem König. Dann sagte Arauna zum König: Der HERR, dein Gott, sei dir gnädig.24Der König erwiderte Arauna: Nein, ich will es dir gegen Bezahlung abkaufen; ich will dem HERRN, meinem Gott, keine unbezahlten Brandopfer darbringen. David kaufte also die Tenne und die Rinder für fünfzig Silberschekel. (Gen 23:13; 1 Re 16:24)25Und er baute dort einen Altar für den HERRN und brachte Brandopfer und Heilsopfer dar; der HERR aber ließ sich um des Landes willen erbitten und die Plage hörte auf in Israel.