2 Samuel 16 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

David și Țiba

1 Când David trecuse puțin de vârf, iată că Țiba, slujitorul lui Mefiboșet, a venit să‑l întâlnească, având cu el o pereche de măgari înșeuați, pe care erau două sute de pâini, o sută de turte de stafide, o sută de turte de fructe coapte și un burduf de vin. 2 Regele l‑a întrebat pe Țiba: – De ce ai adus aceste lucruri? Țiba a răspuns: – Măgarii sunt pentru familia regelui, ca să‑i călărească. Pâinile și turtele sunt pentru hrana tinerilor, iar vinul este pentru potolirea setei celor ce vor fi obosiți în pustie. 3 Regele a întrebat: – Nepotul stăpânului tău unde este? Țiba i‑a răspuns regelui: – Iată, a rămas în Ierusalim, căci a zis: „Astăzi, Casa lui Israel îmi va da înapoi regatul bunicului meu.“ 4 Atunci regele i‑a zis lui Țiba: – Iată, tot ce este al lui Mefiboșet este acum al tău. Țiba a zis: – Mă aplec înaintea ta. Fie să găsesc bunăvoință în ochii stăpânului meu, regele!

Șimei îl blestemă pe David

5 În timp ce regele David se apropia de Bahurim, iată că a ieșit de acolo un om din clanul familiei lui Saul. Numele lui era Șimei, fiul lui Ghera. El mergea întruna și blestema. 6 Șimei a aruncat cu pietre după David și după toți slujitorii regelui David, în timp ce tot poporul și toți vitejii se aflau la dreapta și la stânga regelui. 7 Blestemându‑l pe David, Șimei striga: – Pleacă! Pleacă, om al sângelui, om de nimic! 8 DOMNUL a întors asupra ta tot sângele pe care l‑ai vărsat în familia lui Saul, căruia i‑ai luat domnia. Și DOMNUL i‑a dat domnia fiului tău Absalom. Iată‑te în nenorocire, căci ești un om al sângelui. 9 Abișai, fiul Țeruiei, i‑a zis regelui: – Cum îndrăznește acest câine mort să‑l blesteme pe stăpânul meu, regele? Dă‑mi voie, te rog, să mă duc și să‑i retez capul! 10 Însă regele a zis: – Ce am eu de‑a face cu voi, fii ai Țeruiei? Dacă blestemă, este pentru că DOMNUL i‑a zis: „Blestemă‑l pe David!“ Cine‑i va zice deci: „De ce faci lucrul acesta?“ 11 Apoi David le‑a zis lui Abișai și tuturor slujitorilor săi: – Iată că propriul meu fiu, care a ieșit din carnea meu, caută să‑mi ia viața. Cu atât mai mult acum beniamitul acesta! Lăsați‑l să blesteme, căci DOMNUL i‑a zis. 12 Poate că DOMNUL va privi spre necazul meu și îmi va face bine în schimbul blestemului său de astăzi. 13 David și oamenii săi mergeau pe drum, iar Șimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David. În timp ce mergea, Șimei blestema, arunca cu pietre către acesta și azvârlea cu praf. 14 Regele și tot poporul care era cu el au ajuns obosiți la vadurile pustiei și s‑au odihnit acolo.

Sfaturile lui Ahitofel și Hușai

15 Între timp, Absalom și tot poporul, bărbații lui Israel, intraseră în Ierusalim. Împreună cu el era și Ahitofel. 16 Ajungând la Ierusalim, architul Hușai, prietenul lui David, s‑a înfățișat înaintea lui Absalom și i‑a zis: – Trăiască regele! Trăiască regele! 17 Absalom i‑a zis: – Aceasta este loialitatea pe care o ai față de prietenul tău? De ce nu te‑ai dus împreună cu prietenul tău? 18 Hușai i‑a răspuns: – Pentru că voi fi de partea celui pe care l‑a ales DOMNUL, poporul acesta și toți bărbații lui Israel. Cu acela voi rămâne. 19 De altfel, alături de cine ar trebui să slujesc? Oare nu în prezența fiului său? Cum am slujit în prezența tatălui tău, tot așa voi sluji și în prezența ta. 20 Atunci Absalom i‑a poruncit lui Ahitofel: – Sfătuiți‑vă împreună! Ce avem de făcut? 21 Ahitofel i‑a zis: – Intră la^[1] țiitoarele tatălui tău, pe care le‑a lăsat să îngrijească de palat. În felul acesta tot Israelul va afla că te‑ai făcut urât regelui și astfel toți cei ce sunt de partea ta se vor întări. (2 Sam 3:7) 22 Au întins, așadar, un cort pentru Absalom pe acoperiș, iar acesta a intrat la țiitoarele tatălui său înaintea ochilor întregului Israel. 23 În zilele acelea, sfatul pe care îl dădea Ahitofel avea aceeași autoritate precum sfatul dat cuiva de Însuși Dumnezeu. Așa era considerat orice sfat pe care‑l dădea Ahitofel atât lui David, cât și lui Absalom.

Einheitsübersetzung 2016

de la Katholisches Bibelwerk

1 Als David vom Gipfel des Berges aus ein Stück weiterzog, da kam ihm Ziba, der Diener Merib-Baals, mit einem Paar gesattelter Esel entgegen. Sie waren mit zweihundert Broten, hundert Traubenkuchen, hundert frischen Früchten und einem Schlauch Wein beladen. (2 Sam 9:1; 2 Sam 19:27) 2 Der König fragte Ziba: Was hast du damit vor? Ziba antwortete: Die Esel sind für die königliche Familie als Reittiere bestimmt, das Brot und die Früchte zur Verpflegung der jungen Männer, der Wein ist zum Trinken für die, die in der Steppe müde werden. 3 Der König fragte: Wo ist der Sohn deines Herrn? Ziba antwortete dem König: Er ist in Jerusalem geblieben; denn er hat gesagt: Heute wird mir das Haus Israel das Königtum meines Vaters wiedergeben. (2 Sam 19:25) 4 Da sagte der König zu Ziba: Jetzt soll alles, was Merib-Baal gehört, dir gehören. Ziba antwortete: Ich habe mich niedergeworfen; möge ich Gnade finden vor deinen Augen, mein Herr und König. 5 Als König David nach Bahurim kam, siehe, da kam aus der Stadt ein Mann heraus namens Schimi, ein Sohn Geras aus der Sippe des Hauses Saul. Er kam heraus, fluchte (2 Sam 19:17; 1 Re 2:8) 6 und warf mit Steinen nach ihm und allen Dienern des Königs David, obwohl das ganze Volk und alle Krieger rechts und links um ihn standen. 7 Schimi schrie und fluchte: Verschwinde, verschwinde, du Mörder, du Niederträchtiger! (2 Sam 21:8) 8 Der HERR hat all deine Blutschuld am Haus Sauls, an dessen Stelle du König geworden bist, auf dich zurückfallen lassen. Der HERR hat das Königtum in die Hand deines Sohnes Abschalom gegeben. Nun bist du ins Unglück geraten; denn du bist ein Mörder. 9 Da sagte Abischai, der Sohn der Zeruja, zum König: Warum flucht dieser tote Hund meinem Herrn, dem König? Ich will hinübergehen und ihm den Kopf abschlagen. (Ex 22:27; 1 Sam 24:15) 10 Doch der König antwortete: Was habe ich mit euch zu schaffen, ihr Söhne der Zeruja? Wenn er flucht und wenn der HERR ihm gesagt hat: Verfluch David!, wer darf dann fragen: Warum tust du das? (2 Sam 2:18; 2 Sam 19:23) 11 Und weiter sagte David zu Abischai und all seinen Dienern: Seht, mein leiblicher Sohn trachtet mir nach dem Leben, wie viel mehr erst der Benjaminiter. Lasst ihn fluchen! Sicherlich hat es ihm der HERR geboten. 12 Vielleicht sieht der HERR mein Elend an und erweist mir Gutes für den Fluch, der mich heute trifft. (Gen 50:20; 1 Sam 1:11) 13 David und seine Männer setzten ihren Weg fort; Schimi ging am Berghang neben ihnen her und fluchte ununterbrochen, warf mit Steinen nach ihm und bewarf ihn mit Erde. (2 Sam 19:21) 14 Erschöpft kam der König mit allen Leuten, die er bei sich hatte, an den Jordan; dort konnte er wieder Atem schöpfen.^[1]

Huschai und Ahitofel

15 Abschalom war mit dem ganzen Heer der Israeliten nach Jerusalem gekommen; auch Ahitofel war bei ihm. (2 Sam 15:37) 16 Als der Arkiter Huschai, der Freund Davids, zu Abschalom kam, sagte er zu Abschalom: Es lebe der König, es lebe der König! (1 Sam 10:24; 1 Re 1:39) 17 Abschalom fragte Huschai: So sieht die Liebe zu deinem Freund aus? Warum bist du nicht mit deinem Freund gegangen? (1 Cro 27:33) 18 Huschai sagte zu Abschalom: Nein, ich gehöre vielmehr zu dem, den der HERR und dieses Volk und alle Israeliten erwählt haben; bei ihm will ich bleiben. (2 Sam 6:21) 19 Und außerdem: Wem diene ich denn? Doch nur seinem Sohn. Wie ich vor den Augen deines Vaters Dienst getan habe, so will ich auch dir zur Verfügung stehen. (2 Sam 15:34) 20 Abschalom sagte zu Ahitofel: Gebt einen Rat, was wir tun sollen! 21 Ahitofel sagte zu Abschalom: Geh zu den Nebenfrauen deines Vaters, die er hiergelassen hat, um das Haus zu bewachen! So wird ganz Israel erfahren, dass du dich bei deinem Vater verhasst gemacht hast, und alle, die zu dir halten, werden ermutigt. (1 Sam 13:4; 2 Sam 15:16) 22 Man errichtete für Abschalom ein Zelt auf dem Dach und Abschalom ging vor den Augen ganz Israels zu den Nebenfrauen seines Vaters. (2 Sam 2:7; 2 Sam 12:11; 2 Sam 20:3) 23 Ein Rat, den Ahitofel gab, galt in jenen Tagen so viel, als hätte man ein Gotteswort erbeten. So viel galt jeder Rat Ahitofels, bei David wie bei Abschalom. (2 Sam 15:12; 2 Sam 17:23)