1Ilie[1] tișbitul, unul din locuitorii Ghiladului, i‑a zis lui Ahab: „Viu este DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia stau, că nu va fi nici rouă, nici ploaie în acești ani decât la cuvântul meu.“2Apoi Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit lui Ilie, zicând:3„Pleacă de aici, du‑te spre răsărit și ascunde‑te lângă uedul[2] Cherit, care se află la răsărit de Iordan. (1 Re 2:37)4Vei bea apă din ued. Le‑am poruncit corbilor să‑ți asigure hrana acolo.“5El a făcut potrivit Cuvântului DOMNULUI: s‑a dus și s‑a așezat lângă uedul Cherit, care se află la răsărit de Iordan.6Corbii îi aduceau pâine și carne dimineața, și pâine și carne seara, iar el bea apă din ued.7După o vreme însă, uedul a secat, pentru că nu mai plouase în țară.
Ilie și văduva din Sarepta
8Atunci Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit, zicând:9„Ridică‑te, du‑te la Sarepta care aparține de Sidon și locuiește acolo! Iată, i‑am poruncit unei văduve de acolo să‑ți asigure hrana.“10El s‑a ridicat și s‑a dus la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetății, iată că acolo era o văduvă care strângea lemne. El a strigat‑o și a zis: – Te rog, adu‑mi puțină apă într‑un vas ca să beau!11Ea a plecat să‑i aducă apă, dar Ilie a strigat‑o și a zis: – Te rog, adu‑mi și o bucată de pâine în mâna ta!12Ea a răspuns: – Viu este DOMNUL, Dumnezeul tău, că nu am pâine, ci doar un pumn de făină într‑un urcior și puțin ulei într‑un vas. Dar iată, strâng acum două bucăți de lemne, apoi mă voi întoarce acasă și voi pregăti cu acestea pâine pentru mine și pentru fiul meu, ca să mâncăm; după aceea vom muri.13Ilie i‑a zis: – Nu te teme. Du‑te și fă precum ai spus. Dar mai întâi fă din ceea ce ai o turtă mică pentru mine și adu‑mi‑o. După aceea vei face și pentru tine și pentru fiul tău,14căci așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul lui Israel: „Făina din urcior nu se va termina, iar uleiul din vas nu se va împuțina, până în ziua în care DOMNUL va da ploaie pe fața pământului.“15Ea s‑a dus și a făcut după cuvântul lui Ilie. Și astfel ea, Ilie și familia ei au avut de mâncare în fiecare zi.16Făina din urcior nu s‑a terminat și uleiul din vas nu s‑a împuținat, după Cuvântul DOMNULUI rostit prin Ilie.17După aceea, fiul femeii, stăpâna casei, s‑a îmbolnăvit. S‑a îmbolnăvit atât de grav, încât n‑a mai rămas suflare în el.18Atunci ea i‑a zis lui Ilie: – Ce ai împotriva mea, om al lui Dumnezeu? Ai venit aici să‑mi amintești nelegiuirea mea și să aduci moartea fiului meu?19El i‑a răspuns: – Dă‑mi‑l pe fiul tău. L‑a luat din brațele ei, l‑a dus în odaia de sus unde locuia el și l‑a așezat pe patul său.20Apoi a strigat către DOMNUL, zicând: „DOAMNE, Dumnezeul meu, de ce ai adus această nenorocire peste această văduvă la care locuiesc, făcând ca fiul ei să moară?“21El s‑a întins de trei ori peste copil și a strigat către DOMNUL, zicând: „DOAMNE, Dumnezeul meu, Te rog, fă ca sufletul acestui copil să se întoarcă în lăuntrul lui!“22DOMNUL a ascultat glasul lui Ilie. Sufletul copilului s‑a întors în lăuntrul lui și el a revenit la viață.23Ilie a luat copilul, l‑a coborât din odaia de sus în casă, i l‑a dat mamei sale și i‑a zis: – Iată, fiul tău trăiește!24Femeia i‑a zis lui Ilie: – Acum știu că ești un om al lui Dumnezeu, iar Cuvântul DOMNULUI este adevăr în gura ta!
1Elija aus Tischbe in Gilead sprach zu Ahab: So wahr der HERR, der Gott Israels, lebt, in dessen Dienst ich stehe: in diesen Jahren sollen weder Tau noch Regen fallen, es sei denn auf mein Wort hin. (1 Re 18:15; 2 Re 3:14)2Danach erging das Wort des HERRN an Elija:3Geh weg von hier, wende dich nach Osten und verbirg dich am Bach Kerit östlich des Jordan!4Aus dem Bach sollst du trinken und den Raben habe ich befohlen, dass sie dich dort ernähren. (Iov 38:41; Ps 147:9)5Elija ging weg und tat, was der HERR befohlen hatte; er begab sich zum Bach Kerit östlich des Jordan und ließ sich dort nieder.6Die Raben brachten ihm Brot und Fleisch am Morgen und ebenso Brot und Fleisch am Abend und er trank aus dem Bach.7Nach einiger Zeit aber vertrocknete der Bach; denn es fiel kein Regen im Land.
Elija in Sarepta
8Da erging das Wort des HERRN an Elija: (1 Re 17:7)9Mach dich auf und geh nach Sarepta, das zu Sidon gehört, und bleib dort! Ich habe dort einer Witwe befohlen, dich zu versorgen. (Lu 4:25)10Er machte sich auf und ging nach Sarepta. Als er an das Stadttor kam, traf er dort eine Witwe, die Holz auflas. Er bat sie: Bring mir in einem Gefäß ein wenig Wasser zum Trinken!11Als sie wegging, um es zu holen, rief er ihr nach: Bring mir auch einen Bissen Brot mit!12Doch sie sagte: So wahr der HERR, dein Gott, lebt: Ich habe nichts mehr vorrätig als eine Handvoll Mehl im Topf und ein wenig Öl im Krug. Ich lese hier ein paar Stücke Holz auf und gehe dann heim, um für mich und meinen Sohn etwas zuzubereiten. Das wollen wir noch essen und dann sterben.13Elija entgegnete ihr: Fürchte dich nicht! Geh heim und tu, was du gesagt hast! Nur mache zuerst für mich ein kleines Gebäck und bring es zu mir heraus! Danach kannst du für dich und deinen Sohn etwas zubereiten;14denn so spricht der HERR, der Gott Israels: Der Mehltopf wird nicht leer werden und der Ölkrug nicht versiegen bis zu dem Tag, an dem der HERR wieder Regen auf den Erdboden sendet. (2 Re 4:43)15Sie ging und tat, was Elija gesagt hatte. So hatte sie mit ihm und ihrem Haus viele Tage zu essen.16Der Mehltopf wurde nicht leer und der Ölkrug versiegte nicht, wie der HERR durch Elija versprochen hatte.17Nach einiger Zeit erkrankte der Sohn der Frau, der das Haus gehörte. Die Krankheit verschlimmerte sich so, dass zuletzt kein Atem mehr in ihm war. (1 Re 17:24; Lu 7:11)18Da sagte sie zu Elija: Was habe ich mit dir zu schaffen, Mann Gottes? Du bist nur zu mir gekommen, um an meine Sünde zu erinnern und meinem Sohn den Tod zu bringen.19Er antwortete ihr: Gib mir deinen Sohn! Und er nahm ihn von ihrem Schoß, trug ihn in das Obergemach hinauf, in dem er wohnte, und legte ihn auf sein Bett.20Dann rief er zum HERRN und sagte: HERR, mein Gott, willst du denn auch über die Witwe, in deren Haus ich wohne, Unheil bringen und ihren Sohn sterben lassen?21Hierauf streckte er sich dreimal über den Knaben hin, rief zum HERRN und flehte: HERR, mein Gott, es kehre doch Leben in diesen Knaben zurück! (Fapte 20:10)22Der HERR erhörte das Gebet Elijas. Das Leben kehrte in den Knaben zurück und er lebte wieder auf.23Elija nahm ihn, brachte ihn vom Obergemach in das Haus hinab und gab ihn seiner Mutter zurück mit den Worten: Sieh, dein Sohn lebt.24Da sagte die Frau zu Elija: Jetzt weiß ich, dass du ein Mann Gottes bist und dass das Wort des HERRN wirklich in deinem Mund ist.