1Era un bărbat din Ramatayim-Țofim[1], din muntele lui Efraim, al cărui nume era Elkana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Țuf, un efratit.2El avea două soții. Numele celei dintâi era Ana, iar numele celei de‑a doua era Penina. Penina avea copii, dar Ana nu avea.3În fiecare an, bărbatul acesta se suia din cetatea sa la Șilo ca să se închine și să aducă jertfe DOMNULUI Oștirilor[2]. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, preoți ai DOMNULUI. (Gen 2:1; Ex 7:4; Deut 4:19; Ios 5:14; 1 Re 22:19; Ps 44:9; Ps 148:2; Is 40:26)4În ziua în care Elkana aducea jertfa, el dădea câte o parte soției sale, Penina, și tuturor fiilor și fiicelor ei,5dar Anei îi dădea o parte dublă fiindcă o iubea. Însă DOMNUL îi închisese pântecul.6Potrivnica ei obișnuia s‑o necăjească[3], ca s‑o facă să se mânie din cauză că DOMNUL îi închisese pântecul.7Ea făcea lucrul acesta în fiecare an. Ori de câte ori Ana se suia la Casa DOMNULUI, ea o necăjea în felul acesta, iar Ana plângea și nu mânca nimic.8Atunci Elkana, soțul ei, îi spunea: „Ana, de ce plângi și nu mănânci și de ce îți este mâhnită inima? Oare nu prețuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?“9Odată, după ce au mâncat și au băut ei la Șilo, Ana s‑a ridicat. Preotul Eli ședea pe un scaun, lângă unul din stâlpii porții Templului[4] DOMNULUI.10Ea avea sufletul amărât și s‑a rugat DOMNULUI, plângând cu amar.11A făcut următorul jurământ, zicând: „DOAMNE al Oștirilor, dacă, într-adevăr, vei privi la întristarea slujitoarei Tale, dacă Îți vei aduce aminte de mine și n‑o vei uita pe slujitoarea Ta și dacă‑i vei da slujitoarei Tale un fiu, atunci îl voi dărui DOMNULUI pentru toate zilele vieții lui, iar briciul nu va trece peste capul lui.“12Fiindcă ea stătea mult în rugăciune înaintea DOMNULUI, Eli se uita cu atenție la gura ei.13Ana vorbea în inima ei și numai buzele i se mișcau, fără să i se audă vocea. Atunci Eli, crezând că este beată,14i‑a zis: – Femeie, cât timp vei mai fi beată? Lasă‑te de vin!15Ana i‑a răspuns și a zis: – Nu, stăpâne. Sunt o femeie cu duhul întristat. N‑am băut nici vin și nici băutură tare, ci îmi vărsam sufletul înaintea DOMNULUI.16Să n‑o privești pe slujitoarea ta ca pe o fiică a lui Belial[5], căci din prea multa mea durere și supărare am vorbit până acum. (1 Sam 2:12; 2 Cor 6:15)17Atunci Eli i‑a zis: – Mergi în pace și Dumnezeul lui Israel să răspundă cererii pe care I‑ai făcut‑o.18Ana i‑a răspuns: – Fie ca roaba ta să găsească bunăvoință înaintea ta[6]! Apoi femeia a plecat în drumul ei. Ea a mâncat, și fața ei n‑a mai fost mâhnită.19S‑au sculat dis‑de‑dimineață, s‑au închinat înaintea DOMNULUI, și apoi s‑au întors acasă, în Rama. Elkana a intrat la[7] Ana, soția sa, iar DOMNUL Și‑a adus aminte de ea.20Astfel, după o vreme, Ana a rămas însărcinată și a născut un băiat căruia i‑a pus numele Samuel[8], zicând: „De la DOMNUL l‑am cerut.“21Soțul ei, Elkana, s‑a suit cu toată familia lui ca să aducă DOMNULUI jertfa anuală și ca să‑și împlinească jurământul.22Ana însă nu s‑a suit, ci i‑a zis soțului ei: – După ce‑l voi înțărca pe băiat, îl voi aduce și‑l voi înfățișa înaintea DOMNULUI, unde va locui pentru totdeauna.23Elkana, soțul ei, i‑a zis: – Fă ce consideri că este bine![9] Rămâi până îl vei înțărca. Fie numai ca DOMNUL să‑Și împlinească cuvântul! Femeia a rămas și a alăptat copilul până l‑a înțărcat.24După ce l‑a înțărcat, l‑a suit cu ea, împreună cu un taur de trei ani, o efă[10] de făină și un burduf cu vin, și l‑a adus la Casa DOMNULUI, în Șilo; copilul era mic.25După ce au jertfit taurul, l‑au adus pe băiat la Eli.26Ana a zis: „Ah, stăpâne! Viu este sufletul tău, stăpâne, că eu sunt femeia care stătea aici, lângă tine, rugându‑se DOMNULUI.27Pentru acest băiat mă rugam, iar DOMNUL mi‑a dat ceea ce am cerut de la El.28De aceea îl dăruiesc DOMNULUI. Pentru toate zilele vieții lui, el va fi dăruit DOMNULUI.“ Și s‑au închinat acolo DOMNULUI.
1There was a certain man of Ramathaim-zophim of the hill country of Ephraim whose name was Elkanah the son of Jeroham, son of Elihu, son of Tohu, son of Zuph, an Ephrathite. (Ios 24:33; 1 Sam 1:19; 1 Re 11:26)2He had two wives. The name of the one was Hannah, and the name of the other, Peninnah. And Peninnah had children, but Hannah had no children.3Now this man used to go up year by year from his city to worship and to sacrifice to the Lord of hosts at Shiloh, where the two sons of Eli, Hophni and Phinehas, were priests of the Lord. (Ex 23:14; Deut 12:5; Deut 16:16; Ios 18:1; 1 Sam 1:21; Lu 2:41)4On the day when Elkanah sacrificed, he would give portions to Peninnah his wife and to all her sons and daughters. (Deut 12:17; Deut 16:11; Ne 8:10; Ne 8:12)5But to Hannah he gave a double portion, because he loved her, though the Lord had closed her womb.[1]6And her rival used to provoke her grievously to irritate her, because the Lord had closed her womb.7So it went on year by year. As often as she went up to the house of the Lord, she used to provoke her. Therefore Hannah wept and would not eat.8And Elkanah, her husband, said to her, “Hannah, why do you weep? And why do you not eat? And why is your heart sad? Am I not more to you than ten sons?” (Rut 4:15)9After they had eaten and drunk in Shiloh, Hannah rose. Now Eli the priest was sitting on the seat beside the doorpost of the temple of the Lord. (1 Sam 3:3)10She was deeply distressed and prayed to the Lord and wept bitterly. (Iov 7:11; Iov 10:1)11And she vowed a vow and said, “O Lord of hosts, if you will indeed look on the affliction of your servant and remember me and not forget your servant, but will give to your servant a son, then I will give him to the Lord all the days of his life, and no razor shall touch his head.” (Gen 28:20; Gen 29:32; Gen 30:22; Num 6:5; Jud 11:30; Jud 13:5; 1 Sam 1:19)12As she continued praying before the Lord, Eli observed her mouth.13Hannah was speaking in her heart; only her lips moved, and her voice was not heard. Therefore Eli took her to be a drunken woman.14And Eli said to her, “How long will you go on being drunk? Put your wine away from you.”15But Hannah answered, “No, my lord, I am a woman troubled in spirit. I have drunk neither wine nor strong drink, but I have been pouring out my soul before the Lord. (Iov 30:16; Ps 42:4; Ps 62:8; Pl 2:19)16Do not regard your servant as a worthless woman, for all along I have been speaking out of my great anxiety and vexation.” (Jud 19:22; 1 Sam 2:12)17Then Eli answered, “Go in peace, and the God of Israel grant your petition that you have made to him.” (Jud 18:6; 1 Sam 20:42; 2 Re 5:19; Ps 20:4; Mar 5:34)18And she said, “Let your servant find favor in your eyes.” Then the woman went her way and ate, and her face was no longer sad. (Gen 33:15; Rut 2:13; Ecl 9:7)19They rose early in the morning and worshiped before the Lord; then they went back to their house at Ramah. And Elkanah knew Hannah his wife, and the Lord remembered her. (1 Sam 1:1; 1 Sam 1:11; 1 Sam 2:11)20And in due time Hannah conceived and bore a son, and she called his name Samuel, for she said, “I have asked for him from the Lord.”[2]
Samuel Given to the Lord
21The man Elkanah and all his house went up to offer to the Lord the yearly sacrifice and to pay his vow. (1 Sam 1:3)22But Hannah did not go up, for she said to her husband, “As soon as the child is weaned, I will bring him, so that he may appear in the presence of the Lord and dwell there forever.” (1 Sam 1:11; 1 Sam 1:28; 1 Sam 2:11; 1 Sam 2:18; 1 Sam 3:1)23Elkanah her husband said to her, “Do what seems best to you; wait until you have weaned him; only, may the Lord establish his word.” So the woman remained and nursed her son until she weaned him. (Num 30:7; 2 Sam 7:25)24And when she had weaned him, she took him up with her, along with a three-year-old bull,[3] an ephah[4] of flour, and a skin of wine, and she brought him to the house of the Lord at Shiloh. And the child was young. (Deut 12:5; Deut 12:11; Ios 18:1; 1 Sam 1:3; 1 Sam 1:9)25Then they slaughtered the bull, and they brought the child to Eli.26And she said, “Oh, my lord! As you live, my lord, I am the woman who was standing here in your presence, praying to the Lord. (1 Sam 17:55; 1 Sam 20:3; 2 Sam 11:11; 2 Re 2:2; 2 Re 2:4; 2 Re 2:6; 2 Re 4:30)27For this child I prayed, and the Lord has granted me my petition that I made to him. (1 Sam 1:17; Ps 6:9)28Therefore I have lent him to the Lord. As long as he lives, he is lent to the Lord.” And he worshiped the Lord there. (Gen 24:26; Gen 24:52)