1Ascultați lucrul acesta, toate popoarele! Luați aminte, toți locuitorii lumii,2fii ai lui Adam și fii ai omului, cei bogați și cei nevoiași laolaltă!3Gura mea va vorbi cuvinte înțelepte, iar cugetarea inimii mele va fi cu pricepere.4Îmi voi pleca urechea la un proverb; îmi voi începe ghicitoarea în sunet de liră.5De ce să mă tem în zilele rele, când mă împresoară nelegiuirea urmăritorilor mei,6a celor ce se încred în averile lor și se laudă cu mulțimea bogățiilor lor?7Cu siguranță un om nu‑l poate răscumpăra pe fratele său, nici nu‑I poate da lui Dumnezeu prețul răscumpărării lui.8Răscumpărarea sufletului său este atât de scumpă, încât nu va putea plăti niciodată9ca să trăiască pentru totdeauna și să nu vadă groapa.10Căci el vede că până și înțelepții mor; iar cel nesăbuit și cel nătâng pier împreună și își lasă averea altora.11Mormintele lor le vor fi case pe vecie[1], locuințe din generație în generație, deși și‑au numit proprietățile după numele lor.12Însă omul pus în cinste nu dăinuie; el se aseamănă cu vitele pentru tăiere.13Aceasta este calea celor ce se încred în ei[2] și a celor ce‑i urmează, care își găsesc plăcerea în vorbele[3] lor.14Sunt rânduiți pentru Locuința Morților, ca niște oi; moartea îi va paște. Cei drepți vor stăpâni peste ei dimineața. Chipul lor se va veșteji în Locuința Morților, departe de locuința lor.15Dar Dumnezeu îmi va răscumpăra sufletul din mâna Locuinței Morților, căci El mă va lua.[4] Selah16Nu te teme când se îmbogățește cineva, când sporește gloria casei lui,17căci nu ia nimic cu el la moartea sa; gloria lui nu se coboară după el.18Chiar dacă și‑a binecuvântat sufletul în timpul vieții lui, – iar ei te laudă că ți‑ai făcut bine –,19tot va merge la generația părinților lui, și nu vor mai vedea lumina vreodată.20Omul pus în cinste și fără pricepere se aseamănă cu vitele pentru tăiere.
1Dem Chorleiter. Von den Söhnen Korachs. Ein Psalm. (Ps 42:1)2Hört dies, ihr Völker alle; nehmt es zu Ohren, alle Bewohner der Welt; (Mica 1:2)3Söhne der Einfachen wie der Vornehmen[1], Reiche und Arme miteinander! (Ps 4:3)4Mein Mund soll Weisheit reden, und das Sinnen meines Herzens ist Einsicht.5Mein Ohr will ich zu einem Spruch neigen, mein Rätsel auflösen zur Zither. (Ps 78:2)6Warum sollte ich mich fürchten in Tagen des Übels, wenn die Sünde derer, die mich hintergehen[2], mich umringt? (Ps 56:5; Ps 112:7)7Sie vertrauen auf ihr Vermögen und rühmen sich der Größe ihres Reichtums. (Ier 9:22; Mar 10:24)8Niemals kann ein Mann seinen Bruder[3] loskaufen, nicht kann er Gott sein Lösegeld geben –9denn ⟨zu⟩ kostbar ist das Kaufgeld für ihre Seele, und er muss davon ablassen auf ewig –, (Mat 16:26)10dass er fortlebe immer, die Grube nicht sieht. (Ps 89:49)11Denn man sieht: die Weisen sterben, der Tor und der Unvernünftige kommen miteinander um, und sie lassen anderen ihr Vermögen. (Ps 39:7)12[4] Ihr Gedanke ⟨ist⟩, ⟨dass⟩ ihre Häuser in Ewigkeit ⟨stehen⟩, ihre Wohnung von Generation zu Generation[5]; sie hatten Ländereien nach ihren Namen benannt.13Doch der Mensch, der im Ansehen ist, bleibt nicht[6]; er gleicht dem Vieh, das umkommt. (Ecl 3:19)14Dies ist der[7] Weg derer, die unerschütterlich sind, und das[8] Ende derer, die Gefallen finden an ihren Worten: //15Wie Schafe weidet sie der Tod, sie sinken zum Scheol hinab; und am Morgen herrschen die Aufrichtigen über sie; ihre Gestalt zerfällt, der Scheol ist ihre Wohnung[9].16Gott aber wird mein Leben[10] erlösen von der Gewalt des Scheols; denn er wird mich aufnehmen[11]. // (Os 13:14)17Fürchte dich nicht, wenn ein Mann sich bereichert, wenn sich vergrößert die Pracht seines Hauses.18Denn bei seinem Tod nimmt er das alles nicht mit; seine Pracht folgt ihm nicht hinab. (Lu 12:20; 1 Tim 6:7)19Wenn er auch in seinem Leben seine Seele segnet – und man preist dich, wenn du es dir gut gehen lässt –, (Lu 12:19)20so kommt sie doch zur Generation seiner Väter, die nie mehr das Licht sehen. (Iov 10:21)21Der Mensch, der im Ansehen ist, hat keine Einsicht, er gleicht dem Vieh, das vertilgt wird. // (Ecl 3:19)