1În biserica din Antiohia erau niște profeți și învățători: Barnabas, Simeon, numit și Niger[1], Lucius din Cirena, Manaen – care fusese crescut împreună cu tetrarhul Irod – și Saul.2În timp ce slujeau ei Domnului și posteau, Duhul Sfânt le‑a zis: „Puneți‑Mi deoparte pe Barnabas și pe Saul pentru lucrarea la care i‑am chemat!“3Atunci, după ce au postit și s‑au rugat, și‑au pus mâinile peste ei și i‑au lăsat să plece.
În Cipru
4Așadar, fiind trimiși de Duhul Sfânt, s‑au coborât în Seleucia, iar de acolo au plecat pe mare spre Cipru.5Când au ajuns la Salamis, au predicat Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Îl aveau cu ei și pe Ioan[2], ca ajutor.[3] (Fapte 12:25)6Au traversat toată insula până la Pafos, iar acolo au întâlnit un vrăjitor, profet mincinos, un iudeu pe nume Bar‑Isus,7care era cu proconsulul[4] Sergius Paulus, un om inteligent. Proconsulul i‑a chemat la el pe Barnabas și pe Saul, căutând să asculte Cuvântul lui Dumnezeu,8însă Elima – „Vrăjitorul“, căci așa se traduce numele lui – li se împotrivea și căuta să‑l abată pe proconsul de la credință.9Dar Saul, numit și Pavel[5], fiind plin de Duhul Sfânt, s‑a uitat țintă la el10și a zis: „Om plin de toată viclenia și de toată ticăloșia, fiu al diavolului, dușman a tot ceea ce este drept, nu vei înceta să strâmbi căile drepte ale Domnului?11Acum iată, mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb și nu vei mai vedea soarele până la o vreme!“ Și deodată a căzut peste el ceață și întuneric și a început să umble bâjbâind prin jur, căutând niște oameni care să‑l ducă de mână.12Atunci, văzând cele întâmplate, proconsulul a crezut, fiind uimit de învățătura Domnului.
În Antiohia Pisidiei
13Pavel și cei ce erau cu el au plecat din Pafos pe mare și s‑au dus la Perga, în Pamfilia. Ioan însă a plecat de la ei și s‑a întors în Ierusalim.14Dar ei au plecat mai departe din Perga și au ajuns în Antiohia Pisidiei. În ziua de Sabat au intrat în sinagogă și s‑au așezat.15După citirea Legii și a Profeților, conducătorii sinagogii au trimis să le spună: – Bărbați, fraților, dacă aveți vreun cuvânt de încurajare pentru popor, vorbiți!16Pavel s‑a ridicat, a făcut semn cu mâna și a zis: – Bărbați israeliți și voi care vă temeți de Dumnezeu[6], ascultați! (Fapte 10:2)17Dumnezeul acestui popor, Israel, i‑a ales pe strămoșii[7] noștri. El a înălțat poporul la mare cinste în timpul peregrinării lui în țara Egiptului și i‑a scos de acolo cu braț întins.18Apoi, timp de aproape patruzeci de ani, i‑a suportat[8] în pustie. (Deut 1:31)19Și, după ce a distrus șapte neamuri în țara Canaan, le‑a dat drept moștenire țara acestora.20Perioada aceasta s‑a întins pe aproape patru sute cincizeci de ani[9]. După aceea le‑a dat judecători[10], până la profetul Samuel.21Atunci ei au cerut un rege. Și Dumnezeu le‑a dat timp de patruzeci de ani pe Saul, fiul lui Chiș, din seminția lui Beniamin.22Apoi l‑a înlăturat pe Saul și l‑a ridicat ca rege pentru ei pe David, despre care a mărturisit: „L‑am găsit pe David, fiul lui Iese, ca fiind un om după inima Mea și care va împlini toate planurile Mele.“[11] (1 Sam 13:14; Ps 89:20)23Din sămânța acestuia, Dumnezeu, după promisiunea Sa, a adus lui Israel un Mântuitor, pe Isus.24Înainte de venirea lui Isus, Ioan predicase botezul pocăinței întregului popor Israel.25Dar Ioan, în timp ce‑și încheia alergarea, zicea: „Cine presupuneți că sunt eu? Nu eu sunt Acela. Dar iată, după mine vine Cel Căruia eu nu sunt vrednic să‑I dezleg sandalele picioarelor!“26Bărbați, fraților, fii ai neamului lui Avraam, și voi, care vă temeți de Dumnezeu, nouă ne‑a fost trimis cuvântul acestei mântuiri!27Însă locuitorii Ierusalimului și conducătorii lor nu L‑au recunoscut pe Isus și, prin faptul că L‑au condamnat, au împlinit rostirile profeților, care sunt citite în fiecare zi de Sabat.28Și, măcar că nu au găsit niciun motiv de condamnare la moarte, ei i‑au cerut lui Pilat să‑L omoare.29După ce au împlinit tot ce a fost scris cu privire la El, L‑au dat jos de pe lemn și L‑au pus într‑un mormânt.30Dar Dumnezeu L‑a înviat dintre cei morți;31El S‑a arătat timp de mai multe zile celor ce veniseră cu el din Galileea în Ierusalim și care acum sunt martorii Lui înaintea poporului.32Așadar, noi vă aducem această veste bună, potrivit căreia, promisiunea făcută strămoșilor noștri,33Dumnezeu a împlinit‑o pentru noi, copiii lor, înviindu‑L pe Isus, așa cum este scris în Psalmul al doilea: „Tu ești Fiul Meu! Astăzi Te‑am născut!“[12] (Ps 2:7)34Iar că L‑a înviat dintre cei morți, așa încât nu mai urmează să Se întoarcă în putrezire, a spus‑o astfel: „Vă voi da promisiunile sfinte, demne de încredere, făcute lui David.“[13] (Is 55:3)35De aceea mai zice și în alt loc: „Nu vei îngădui ca Sfântul Tău[14] să vadă putrezirea.“[15] (Ps 16:10)36Însă David, după ce a slujit scopului lui Dumnezeu în generația sa, a adormit, a fost adăugat la părinții săi și a văzut putrezirea.37Dar Cel pe Care L‑a înviat Dumnezeu n‑a văzut putrezirea!38Să vă fie deci cunoscut, fraților,[16] că prin El vi se vestește iertarea păcatelor. Și, de toate lucrurile de care n‑ați putut fi îndreptățiți[17] prin Legea lui Moise,39este îndreptățit, prin El, oricine crede.40Vedeți deci ca nu cumva să vi se întâmple ceea ce s‑a spus în Profeți:41„Uitați‑vă, disprețuitorilor, uimiți‑vă și pieriți! Căci în zilele voastre fac o lucrare, o lucrare pe care nicidecum n‑ați crede‑o dacă v‑ar povesti‑o cineva!“[18] (Hab 1:5; Hab 2:1; Hab 2:3; Hab 2:5)42În timp ce ieșeau, Barnabas și Saul au fost rugați să vorbească despre aceste lucruri și în următoarea zi de Sabat.43După ce s‑a dat drumul adunării, mulți dintre iudeii și prozeliții devotați i‑au urmat pe Pavel și Barnabas, care stăteau de vorbă cu ei, convingându‑i să rămână în harul lui Dumnezeu.44În următoarea zi de Sabat, aproape toată cetatea s‑a adunat ca să audă Cuvântul Domnului.45Dar iudeii, când au văzut mulțimile, s‑au umplut de invidie. Ei vorbeau împotriva celor spuse de Pavel, batjocorindu‑l.46Însă Pavel și Barnabas au vorbit cu îndrăzneală și au zis: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia să vă fie spus mai întâi vouă, dar, fiindcă voi îl respingeți și vă judecați astfel ca fiind nedemni de viața veșnică, iată că ne întoarcem spre neamuri.47Căci așa ne‑a poruncit Domnul: «Te‑am pus o lumină pentru neamuri, ca să fii mântuire până la marginea pământului!»“[19] (Is 49:6)48Neamurile s‑au bucurat când au auzit lucrul acesta și au slăvit Cuvântul Domnului. Și toți cei ce erau desemnați pentru viață veșnică au crezut.49Cuvântul Domnului era purtat prin toată regiunea.50Dar iudeii au incitat atât femeile devotate și influente, cât și fruntașii cetății, și au stârnit o persecuție împotriva lui Pavel și a lui Barnabas. Și ei i‑au alungat din hotarele lor.51Pavel și Barnabas și‑au scuturat praful de pe picioare împotriva acestora și s‑au dus în Iconia.52Ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt.
1Antiókhiában az ott levő gyülekezetben volt néhány próféta és tanító: Barnabás és Simeon, akit Nigernek hívtak, és a cirénei Lucius és Manaén, akit Heródessel, a negyedes fejedelemmel együtt neveltek, és Saul.2Amikor pedig ők szolgáltak az Úrnak és böjtöltek, ezt mondta a Szentlélek: „Válasszátok ki nekem Barnabást és Sault arra a munkára, amelyre őket elhívtam.“3Akkor, miután böjtöltek és imádkoztak, kezeiket rájuk tették, és elbocsátották őket.
Pál első missziói útjára indul. Barnabás és Pál Ciprusban
4Ők pedig, miután elküldte őket a Szentlélek, lementek Szeleukiába, és onnan eleveztek Ciprusba.5Mikor Szalamiszba jutottak, hirdették az Isten igéjét a zsidók zsinagógáiban. János is velük volt, mint segítőtárs.6Miután bejárták a szigetet egészen Páfoszig, találkoztak egy ördöngös hamispróféta zsidóval, akinek neve Barjézus volt,7aki együtt volt Szergiusz Paulusz tiszttartóval, ezzel az okos emberrel. Magához hívatta Barnabást és Sault, és hallani akarta az Isten igéjét.8Elimás, az ördöngös (mert az ő neve ugyanis ezt jelenti) azonban ellenkezett velük, igyekezve a tiszttartót elfordítani a hittől.9De Saul, aki Pál is, megtelve Szentlélekkel, szemeit reá vetette,10és ezt mondta: „Ó minden álnoksággal és minden gonoszsággal teljes ördögfajzat, minden igazságnak ellensége, nem szűnsz meg az Úrnak igaz útjait elferdíteni?11Most azért íme, az Úrnak keze van rajtad, és vak leszel, és nem látod a napot egy ideig!“ És azonnal homály és sötétség szállt reá, és botorkálva keresett vezetőket magának.12A tiszttartó, amikor látta, hogy mi történt, elálmélkodott az Úrnak tudományán, és hitt.
A pizidiai Antiókhia zsinagógájában
13Pál és kísérői elhajóztak Páfoszból, Pergébe, és Pamfiliának városába mentek. János azonban elvált tőlük, és visszatért Jeruzsálembe.14Ők Pergéből tovább mentek, és eljutottak Antiókhiába, Pizidiának városába, és bementek szombatnapon a zsinagógába és leültek.15A törvény és a próféták felolvasása után a zsinagóga elöljárói odaküldtek hozzájuk, és ezt mondták: „Atyánkfiai, férfiak, ha van valami intő beszédetek a néphez, szóljatok.“16Pál akkor felkelt, kezével intett, és ezt mondta: „Izrael férfiai és ti, akik félitek az Istent, halljátok meg!17Ennek a népnek, Izraelnek Istene kiválasztotta a mi atyáinkat, és e népet fölemelte, amikor Egyiptom földjén jövevények voltak, és onnan kihozta őket hatalmas karja által.18Azután közel negyven esztendeig tűrte az ő erkölcsüket a pusztában.19És miután eltörölt hét népet a Kánaán földjén, azoknak földjét sorsvetéssel elosztotta közöttük.20Azután mintegy négyszázötven esztendeig adott bírákat egészen Sámuel prófétáig.21Azután pedig királyt kértek maguknak, és az Isten Sault adta nekik, a Kis fiát, a Benjámin nemzetségéből való férfiút negyven esztendeig.22És amikor őt elvetette, Dávidot emelte nekik királyul; akiről bizonyságot is tett, és ezt mondta: »Szívem szerint való férfiút találtam, Dávidot, Isai fiát, aki minden akaratomat véghez viszi.«23Az ő utódából támasztott Isten, ígérete szerint, Izraelnek szabadítót, Jézust,24miután János az ő eljövetele előtt a megtérésnek keresztségét prédikálta Izrael egész népének.25Amikor pedig be akarta fejezni János az ő tisztét, ezt mondta: Akinek ti gondoltok engem, nem az vagyok, hanem íme, utánam jön, akinek nem vagyok méltó megoldani lábainak saruját sem.26Atyámfiai, férfiak, Ábrahám nemzetének fiai, és akik köztetek félik az Istent, az üdvösségnek ez az igéje nektek küldetett.27De akik Jeruzsálemben laknak, és azoknak vezetői, nem ismerték fel őt, és a prófétáknak szavait, melyeket minden szombaton felolvasnak, ítéletükkel betöltötték.28És bár semmi halálra való okot nem találtak, kérték Pilátustól, hogy ölesse meg.29Amikor mindazokat elvégezték, ami róla meg van írva, a fáról levéve sírba helyezték.30De az Isten feltámasztotta őt halottaiból,31és megjelent több napon át azoknak, akik együtt jöttek fel vele Galileából Jeruzsálembe, akik az ő tanúi a nép előtt.32Mi is hirdetjük nektek az atyáknak tett ígéretet, hogy azt az Isten betöltötte nekünk, az ő fiainak feltámasztotta Jézust.33Amint a második zsoltárban is meg van írva: »Fiam vagy te, ma nemzettelek téged.«34Azt pedig, hogy feltámasztotta őt halottaiból, úgy hogy nem is fog többé az enyészetbe visszatérni, így mondta: »Nektek váltom be a Dávidnak szóló biztos, szent ígéreteket.«35Azért mondja másutt is: »Nem engeded, hogy a te Szentedet rothadás érje.«36Mert Dávid, miután a saját idejében szolgált az Isten akaratának, meghalt, és eltemették az ő atyái mellé, és utolérte a rothadás.37De akit Isten feltámasztott, azt nem érte rothadás.38Tudjátok meg hát, atyámfiai, férfiak, hogy őáltala hirdetjük nektek a bűnök bocsánatát,39és mindazokból, amikből a Mózes törvénye által nem nyerhettek megigazulást, őáltala mindenki megigazul, aki hisz.40Vigyázzatok tehát, hogy rajtatok ne teljesedjen be, amit a próféták megmondtak:41»Lássátok meg, ti megvetők, és csodálkozzatok, és semmisüljetek meg, mert én olyan dolgot cselekszem napjaitokban, olyan dolgot, amelyet nem hinnétek, ha valaki elmondaná nektek.«“42Amikor pedig mentek ki a zsinagógából, kérték a pogányok, hogy a következő szombaton is prédikálják nekik ezeket a beszédeket.43Amikor pedig szétoszlott a gyülekezet, sokan a zsidók közül, és az istenfélő prozeliták közül követték Pált és Barnabást, akik beszéltek velük, és biztatták őket, hogy maradjanak meg az Isten kegyelmében.44A következő szombaton aztán majdnem az egész város összegyűlt az Isten igéjének hallgatására.45Amikor pedig látták a zsidók a sokaságot, elteltek irigységgel, és ellenkezve és káromlást szólva ellene mondtak azoknak, amiket Pál mondott.46Akkor Pál és Barnabás nagy bátorsággal ezt mondták: „Először nektek kellett hirdetnünk az Isten igéjét, de mivel ti megvetitek azt, és nem tartjátok méltóknak magatokat az örök életre, íme, a pogányokhoz fordulunk.47Mert így parancsolta nekünk az Úr: »Pogányok világosságául rendeltelek téged, hogy üdvösségükre légy a földnek széléig.«“48A pogányok pedig mikor ezeket hallották, örvendeztek és magasztalták az Úr igéjét, és mindazok, akik örök életre választattak, hittek.49Az Úrnak igéje pedig elterjedt az egész tartományban.50A zsidók azonban felbujtották az istenfélő és tisztességes asszonyokat, a városnak vezetőit, és üldözést szítottak Pál és Barnabás ellen, és kiűzték őket határukból.51Azok pedig lábuknak porát lerázva ellenük, elmentek Ikóniumba.52A tanítványok pedig beteltek örömmel és Szentlélekkel.