Genesa 42 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Prima călătorie a fraților lui Iosif în Egipt

1 Când Iacov a aflat^[1] că în Egipt se găsesc grâne, le‑a zis fiilor săi: „De ce vă uitați unii la alții?“ 2 Și a zis: „Iată, am auzit că în Egipt se găsesc grâne. Coborâți în Egipt și cumpărați‑ne de acolo grâne, pentru ca să trăim și să nu murim.“ 3 Zece dintre frații lui Iosif au coborât să cumpere grâne din Egipt. 4 Dar Iacov nu l‑a trimis și pe Beniamin, fratele lui Iosif, împreună cu frații săi, pentru că se gândea să nu i se întâmple vreo nenorocire. 5 Astfel, pentru că era foamete și în țara Canaan, fiii lui Israel s‑au dus să cumpere grâne din Egipt împreună cu alți oameni care mergeau într-acolo. 6 Iosif era stăpânul țării, cel care vindea grâne întregului popor al țării. Când frații lui Iosif au ajuns la el, s‑au plecat cu fața la pământ înaintea lui. 7 De îndată ce și‑a văzut frații, Iosif i‑a recunoscut, dar s‑a prefăcut că nu‑i cunoaște și le‑a vorbit cu asprime. El i‑a întrebat: – De unde veniți? Ei au răspuns: – Din țara Canaan, ca să cumpărăm mâncare. 8 Iosif i‑a recunoscut pe frații săi, dar ei nu l‑au recunoscut. 9 Iosif și‑a amintit visele pe care le‑a avut despre ei și le‑a zis: – Voi sunteți cercetași și ați venit să vedeți părțile vulnerabile ale țării! 10 Ei au răspuns: – Nu, stăpâne, robii tăi au venit să cumpere mâncare. 11 Toți suntem fiii aceluiași om. Suntem oameni cinstiți. Robii tăi nu sunt cercetași. 12 Dar el le‑a zis: – Nu‑i adevărat, ci voi ați venit să vedeți părțile vulnerabile ale țării! 13 Ei au răspuns: – Noi, robii tăi, suntem doisprezece frați, fiii aceluiași om din țara Canaan. Iată, cel mai mic este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este. 14 Dar Iosif le‑a zis: – Sunteți cercetași, așa cum v‑am spus! 15 Iată cum veți fi testați: pe viața lui Faraon că nu veți ieși din acest loc decât dacă vine aici fratele vostru mai mic! 16 Trimiteți‑l pe unul dintre voi să‑l aducă pe fratele vostru, iar ceilalți dintre voi veți fi închiși, pentru ca vorbele voastre să fie puse la încercare și să se vadă dacă spuneți adevărul. Dacă nu, pe viața lui Faraon, sigur sunteți cercetași! 17 Și i‑a pus sub pază pentru trei zile. 18 A treia zi, Iosif le‑a zis: – Faceți acest lucru și veți trăi; eu mă tem de Dumnezeu. 19 Dacă sunteți oameni cinstiți, unul dintre voi să rămână sub pază, iar ceilalți mergeți, duceți grâne familiilor voastre înfometate 20 și aduceți‑l la mine pe fratele vostru mai mic. Așa vor fi adeverite cuvintele voastre și nu veți muri. Ei au făcut întocmai. 21 Atunci și‑au zis unul altuia: – Cu siguranță suntem vinovați pentru ceea ce i‑am făcut fratelui nostru, căci am văzut tulburarea sufletului său când căuta bunăvoința noastră, dar nu l‑am ascultat. De aceea a venit peste noi tulburarea acesta. 22 Ruben le‑a răspuns, zicând: – Nu v‑am spus eu: „Să nu păcătuiți împotriva băiatului!“? Dar n‑ați ascultat. Iată, trebuie să dăm socoteală pentru sângele lui. 23 Ei nu știau că Iosif îi înțelege, pentru că vorbea cu ei printr‑un traducător. 24 Iosif a plecat de lângă ei și a plâns. Apoi s‑a întors și le‑a vorbit din nou. L‑a luat pe Simeon și l‑a legat înaintea ochilor lor. 25 Apoi a poruncit să li se umple sacii cu grâne, să se pună fiecăruia argintul înapoi în sac și să li se dea provizii pentru călătorie. După ce li s‑au făcut aceste lucruri, 26 ei au încărcat grânele pe măgari și au plecat de acolo. 27 Când unul dintre ei și‑a deschis sacul ca să dea nutreț măgarului său, în locul în care au înnoptat, și‑a văzut argintul. Iată, acesta era la gura sacului său. 28 El le‑a zis fraților săi: „Argintul mi‑a fost dat înapoi. Iată‑l chiar în sacul meu!“ Atunci li s‑au înmuiat inimile și și‑au zis unul altuia tremurând: „Ce ne‑a făcut Dumnezeu?“ 29 Când au ajuns la tatăl lor, Iacov, în țara Canaan, i‑au istorisit tot ce li se întâmplase, zicând: 30 – Acel om, stăpânul țării, ne‑a vorbit aspru și ne‑a luat drept cercetași ai țării. 31 Dar noi i‑am zis: „Suntem oameni cinstiți, nu suntem cercetași. 32 Suntem doisprezece frați, fiii aceluiași tată. Unul dintre noi nu mai este, iar cel mai mic este acum cu tatăl nostru în țara Canaan.“ 33 Atunci, omul acela, stăpânul țării, ne‑a zis: „Iată cum voi ști dacă sunteți oameni cinstiți: lăsați‑l pe unul dintre frații voștri, luați grâne pentru familiile voastre înfometate și plecați. 34 Dar aduceți‑mi‑l pe fratele vostru mai mic și voi ști că nu sunteți cercetași, ci oameni cinstiți. Apoi vi‑l voi da înapoi pe fratele vostru și veți putea face negoț în țară.^[2]“ 35 În timp ce‑și goleau sacii, iată că punga cu argint a fiecăruia era în sacul lui. Văzând pungile cu argint, ei și tatăl lor s‑au temut. 36 Tatăl lor, Iacov, le‑a zis: – Voi m‑ați lăsat fără copii. Iosif nu mai este, Simeon nu mai este, și vreți să‑l luați și pe Beniamin. Toate acestea sunt împotriva mea! 37 Atunci Ruben i‑a vorbit tatălui său, zicând: – Să‑i omori pe cei doi fii ai mei, dacă nu ți‑l voi aduce înapoi pe Beniamin. Lasă‑l în grija mea și ți‑l voi aduce înapoi. 38 Dar el a răspuns: – Fiul meu nu va coborî cu voi, pentru că fratele său este mort și doar el a mai rămas. Dacă i se va întâmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceți, în durere îmi veți coborî capul încărunțit în Locuința Morților.

Библия, синодално издание

de la Bulgarian Bible Society

1 Узна Иаков, че в Египет има жито, и рече на синовете си: какво гледате? (Fapte 7:12) 2 И рече: ето, чух, че в Египет имало жито; идете там и ни купете жито, за да живеем и да не умрем. 3 Десетте Иосифови братя отидоха в Египет да купят жито; 4 а Вениамина, Иосифовия брат, Иаков не изпрати с братята му, защото рече: да не би да се случи с него някоя злочестина. (Gen 43:5) 5 И дойдоха Израилевите синове да купят жито заедно с други, които отиваха там, защото в Ханаанската земя имаше глад. 6 А началник в оная земя беше Иосиф; той и продаваше жито на всичкия тамошен народ. Братята на Иосифа дойдоха и му се поклониха с лице доземи. (Gen 37:7; Gen 37:9; Gen 41:40; Gen 41:56)

Gen 37:7Gen 37:9Gen 41:40Gen 41:56

7 И видя Иосиф братята си и ги позна; но се престори, че ги не познава, и говореше с тях сърдито и ги попита: отде дойдохте? Те отговориха: от Ханаанската земя, за да купим храна. (Gen 43:7; Gen 44:19) 8 Иосиф позна братята си, ала те го не познаха. 9 И си спомни Иосиф сънищата, които бе сънувал за тях, и им рече: вие сте съгледвачи, дошли сте да огледате слабите места на тая земя. (Gen 37:5; Gen 37:9) 10 Те му рекоха: не, господарю, рабите ти дойдоха да купят храна; 11 ние всички сме деца на един човек; честни хора сме; твоите раби не са бивали съгледвачи. 12 Той им отговори: не, вие сте дошли да огледате слабите места на тая земя. 13 Те рекоха: ние, твоите раби, сме дванайсет братя; ние сме синове на един човек в Ханаанската земя, и ето, най-малкият се намира при баща ни, а единият се изгуби. (Gen 37:33; Gen 44:20) 14 Тогава Иосиф им рече: тъкмо това ви и говорих, като ви казах: съгледвачи сте; 15 ето как ще бъдете изпитани: кълна се в живота фараонов, вие няма да излезете оттук, ако не дойде тук най-малкият ви брат; (Gen 43:5; Gen 44:23) 16 пратете едного от вас, и нека той доведе брата ви; а вие ще бъдете задържани; тогава ще се открие, дали говорите истина; ако ли не, кълна се в живота фараонов, вие сте съгледвачи. 17 И ги тури под стража за три дни. 18 А на третия ден Иосиф им каза: ето какво да направите, за да останете живи, защото се боя от Бога: 19 ако сте честни хора, нека един брат от вас бъде задържан в къщата, дето сте затворени; а вие идете, занесете жито за гладните си челяди; 20 а най-малкия си брат доведете при мене, за да се оправдаят думите ви и да не умрете. Тъй и направиха. (Gen 43:8) 21 И говореха си един другиму: наистина това ни е наказание за греха против брата ни; ние видяхме, как се той душевно мъчеше, когато ни молеше, ала (го) не послушахме; затова ни и постигна тая беда. (Gen 37:25) 22 Рувим отговори и им рече: не думах ли ви: не грешете против детето? но вие не послушахте; ето, кръвта му се дири. (Gen 37:21) 23 А те не знаеха, че Иосиф разбира; понеже си служеха с преводач. 24 Тогава (Иосиф) се оттегли от тях и заплака. Върна се при тях и говори с тях и, като взе измежду им Симеона, върза го пред очите им. 25 И заповяда Иосиф да напълнят чувалите им с жито, а среброто им да върнат всекиму в чувала, и да им дадат храна за по път. Тъй и стана с тях. 26 Те натовариха житото на ослите си и потеглиха оттам. 27 И един от тях при нощувката отвори своя чувал, за да даде храна на осела си, и видя среброто си при устата на чувала, 28 и рече на братята си: среброто ми върнато; ето го в чувала ми. Смути се сърцето им, и те с трепет думаха един другиму: какво стори Бог с нас? 29 И дойдоха при баща си Иакова в Ханаанската земя и му разказаха всичко, що се случи с тях, и рекоха: 30 началникът на оная земя приказва с нас сърдито и ни взе за съгледвачи на земята. 31 Ние му рекохме: честни люде сме: не сме съгледвачи; 32 ние сме дванайсет братя, синове на баща си; единият се изгуби, а най-малкият е сега при баща ни в Ханаанската земя. 33 А началникът на оная земя ни рече: ето как ще позная, дали сте честни люде: оставете при мене единия си брат; а вие вземете жито за гладните си челяди, идете си 34 и доведете при мене най-малкия си брат; тогава ще позная, че не сте съгледвачи, а честни люде; ще ви пусна брата ви, и вие ще можете да търгувате в тая земя. 35 А когато изпразняха чувалите си, ето че всекиму възелът със среброто беше в чувала му. Като видяха възлите със среброто си, те и баща им се уплашиха. (Gen 43:18; Gen 43:21; Gen 44:1)

Gen 43:18Gen 43:21Gen 44:1

36 А баща им Иаков рече: оставихте ме без деца: Иосифа няма, и Симеона няма, а искате и Вениамина да вземете, – всичко това се струпа върху мене! (Gen 37:33) 37 Рувим отговори на баща си: убий двамата ми синове, ако ти го не доведа; дай го в моите ръце; аз ще ти го върна. (Gen 46:9) 38 Той рече: няма да иде син ми с вас, защото брат му умря, и той остана сам; ако се случи злочестина с него по пътя, в който ще отидете, ще свалите седината ми с тъга в гроба. (Gen 37:35; Gen 44:29)