1În timp ce Apollos era în Corint, Pavel, după ce a călătorit prin regiunile de sus[1], a coborât în Efes[2]. Acolo a găsit câțiva ucenici (Fapte 2:9)2și i‑a întrebat: – Ați primit voi Duhul Sfânt când ați crezut? Ei i‑au răspuns: – Dar nici n‑am auzit că este un Duh Sfânt!3El le‑a zis: – Atunci cu ce botez ați fost botezați? Ei i‑au răspuns: – Cu botezul lui Ioan.4Pavel a zis: – Ioan a botezat cu botezul pocăinței și spunea poporului să creadă în Cel Ce avea să vină după el, adică în Isus.5Când au auzit ei aceasta, au fost botezați în Numele Domnului Isus.6Când Pavel și‑a pus mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit peste ei și au început să vorbească în limbi și să profețească.7Erau cam doisprezece bărbați, cu toții.8Apoi a intrat în sinagogă. Timp de trei luni a vorbit cu îndrăzneală, discutând și încercând să‑i convingă cu privire la lucrurile despre Împărăția lui Dumnezeu.9Dar fiindcă unii erau împietriți și neascultători, vorbind de rău Calea înaintea mulțimii, Pavel s‑a depărtat de ei și i‑a separat pe ucenici de aceștia. Și în fiecare zi purta discuții în sala de prelegeri[3] a lui Tiranus.10Lucrul acesta a durat doi ani, astfel că toți cei ce locuiau în Asia, atât iudei, cât și greci, au auzit Cuvântul Domnului.11Și Dumnezeu făcea minuni nemaiîntâlnite prin mâinile lui Pavel,12așa încât celor bolnavi le erau aduse până și batistele sau șorțurile[4] care atinseseră trupul acestuia, iar bolile îi părăseau și duhurile rele ieșeau din ei.
Cei șapte fii ai lui Sceva
13Niște exorciști iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: – Vă poruncesc prin Isus, pe Care‑L predică Pavel!14Cei ce făceau lucrul aceasta erau șapte fii ai unui anume Sceva, un mare preot[5] iudeu.15Dar duhul cel rău, răspunzând, le‑a zis: – Pe Isus Îl cunosc, și pe Pavel îl știu, dar voi cine sunteți?!16Și sărind asupra lor, omul în care era duhul cel rău i‑a bătut pe toți și i‑a învins, astfel că ei au fugit din casa aceea goi și răniți.17Lucrul acesta a fost cunoscut atât de toți iudeii, cât și de toți grecii care locuiau în Efes. Și pe toți i‑a cuprins frica, iar Numele Domnului Isus era preamărit.18Mulți dintre cei ce crezuseră veneau să mărturisească și să‑și istorisească faptele.19Și mulți dintre cei ce făcuseră vrăjitorii și‑au adunat cărțile și le‑au ars înaintea tuturor.[6] Au calculat prețul acestora și l‑au găsit ca fiind de cincizeci de mii de arginți[7].20Astfel, prin puterea Domnului, Cuvântul se răspândea și se întărea.
O mare tulburare în Efes
21După ce s‑au petrecut aceste lucruri, Pavel și‑a pus în gând să se ducă la Ierusalim, trecând prin Macedonia și Ahaia[8]. El își zicea: „După ce voi merge acolo, trebuie să văd și Roma!“ (Fapte 18:27)22I‑a trimis în Macedonia pe Timotei și pe Erastus, doi dintre cei care îl ajutau, iar el a mai rămas un timp în Asia[9]. (Fapte 2:9)23În vremea aceea, s‑a stârnit o mare tulburare cu privire la Cale.24Căci cineva pe nume Demetrius, un argintar, făcea temple de argint[10] de‑ale lui ARTEMIS[11] și aducea lucrătorilor nu puțin câștig.[12]25El i‑a strâns la un loc, împreună cu alți lucrători de aceeași meserie, și le‑a zis: „Bărbaților, știți că prosperitatea noastră vine din meseria aceasta.26Iar acum vedeți și auziți că nu doar în Efes, ci aproape în toată Asia, acest Pavel a convins și a dus în rătăcire o mulțime destul de mare de oameni, spunând că dumnezeii făcuți de mâini omenești nu sunt de fapt dumnezei.27Prin urmare, există nu doar pericolul ca această muncă a noastră să ajungă de tot disprețul, ci și ca templul marii zeițe ARTEMIS, cea la care se închină toată Asia și întreaga lume, să fie considerat o nimica și însăși măreția ei să fie distrusă.“28Auzind aceasta, s‑au umplut de furie și au început să strige, zicând: „Mare este ARTEMIS a efesenilor!“29Cetatea s‑a umplut de zarvă. S‑au repezit într‑un singur gând spre teatru, înșfăcându‑i și pe macedonenii Gaius și Aristarhus, însoțitorii de drum ai lui Pavel.30Pavel voia să vină la mulțime, dar ucenicii nu l‑au lăsat.31Chiar și unii dintre conducătorii Asiei[13], care‑i erau prieteni, au trimis la el să‑l roage să nu se ducă la teatru.32Unii strigau ceva, alții strigau altceva, căci adunarea era în confuzie, iar cei mai mulți nici nu știau din ce cauză se adunaseră.33Unii din mulțime l‑au înștiințat pe Alexandru, pe care iudeii îl împingeau în față. Alexandru a făcut semn cu mâna, dorind să se apere înaintea mulțimii,34dar ei, recunoscându‑l că este iudeu, au strigat cu toții într‑un glas, timp de aproape două ore: „Mare este ARTEMIS a efesenilor!“35După ce funcționarul[14] cetății a liniștit mulțimea, a zis: „Bărbați efeseni, cine este omul acela care să nu știe că cetatea efesenilor este păzitoarea templului măreței ARTEMIS și a imaginii ei căzute din cer[15]?!36Întrucât aceste lucruri sunt de necontestat, este nevoie să vă liniștiți și să nu faceți nimic nesăbuit.37Căci i‑ați adus aici pe bărbații aceștia care nu sunt nici jefuitori ai templului, nici blasfemiatori ai zeiței noastre!38Deci, dacă într-adevăr Demetrius și lucrătorii lui au o acuzație împotriva cuiva, tribunalele sunt deschise și există proconsuli[16]. Să se acuze acolo unii pe alții!39Dacă însă vreți ceva în plus, se va clarifica într‑o adunare legală[17].40Căci, din cauza celor întâmplate astăzi, suntem în pericol să fim acuzați de răscoală, deoarece nu există niciun motiv ca să putem da explicații pentru agitația aceasta.“41Și zicând acestea, a dat drumul adunării.
Faptele Apostolilor 19
Библия, синодално издание
de la Bulgarian Bible Society1Докле Аполос беше в Коринт, Павел премина през горните страни, дойде в Ефес и, като намери там някои ученици, (Fapte 18:21)2каза им: като повярвахте, приехте ли Светаго Духа? А те му отговориха: нито сме и чули, дали има Дух Светии. (Ioan 7:39)3Той им рече: а в какво се кръстихте? Те отговориха: в Иоановото кръщение.4Павел каза: Иоан кръщава с покайно кръщение, казвайки на народа да вярва в Оногова, Който иде след него, сиреч, в Христа Иисуса. (Mat 3:11; Mar 1:8; Lu 3:16; Ioan 1:26; Fapte 1:5)5Като чуха това, те се кръстиха в името на Господа Иисуса.6И когато Павел възложи на тях ръце, слезе върху им Дух Светий, и те почнаха да говорят на разни езици и да пророчествуват. (Fapte 8:17)7Всички бяха около дванайсет души.8А като влезе в синагогата, Павел проповядваше без страх и през три месеца наред беседваше и увещаваше за царството Божие.9Но понеже някои се ожесточаваха и упорствуваха, злословейки пътя Господен пред народа, той, като ги остави, отдели учениците и всекидневно проповядваше в училището на някого си Тирана.10Това трая до две години, тъй че всички жители на Асия, както иудеи, тъй и елини, чуха словото на Господа Иисуса. (2 Tim 1:15)11А Бог правеше немалки чудеса чрез ръцете Павлови, (Mar 16:20; Ioan 14:12)12тъй че донасяха и полагаха върху болните кърпи и убруси от снагата му, и болестите им се махваха, и злите духове излизаха из тях.13Някои пък от иудейските заклинатели-скитници наченаха да изговарят името на Господа Иисуса над ония, които имаха зли духове, и казваха: заклеваме ви в Иисуса, Когото Павел проповядва.14Това правеха някои си седем сина на иудейския първосвещеник Скева.15А злият дух отговори и рече: Иисуса познавам и Павла зная; но вие кои сте? (Mar 1:24; Mar 1:34)16И скочи върху им човекът, у когото имаше зъл дух и, като ги завладя, прояви срещу тях такава сила, че те, голи и ранени, избягаха от оная къща.17Това стана известно на всички иудеи и елини, които живееха в Ефес, и всички тях нападна страх; а името на Господа Иисуса се величаеше.18И много от повярвалите идваха, та се изповядваха и откриваха делата си. (Mat 3:6)19А мнозина от ония, които правеха магии, като събраха книгите си, горяха ги пред всички; при това пресметнаха цената им и намериха, че достига до петдесет хиляди драхми сребро.20Тъй мощно растеше и се усилваше словото Господне. (Is 55:11; Fapte 6:7; Fapte 12:24)21А когато се свърши това, Павел си тури наум, като премине Македония и Ахаия, да иде в Иерусалим, и каза: след като бъда там, трябва да видя и Рим. (Fapte 28:14; Ro 1:11)22И прати в Македония двама от ония, които му служеха – Тимотея и Ераста, а сам остана малко време в Асия.23В онова време биде голям смут за пътя Господен:24някой си златар, на име Димитър, който правеше сребърни храмчета на Артемида и доставяше на занаятчиите немалко печалба,25като събра тях, па и други работници на такива неща, каза: другари, знаете, че от тая работа зависи нашият добър поминък;26а пък виждате и чувате, че не само в Ефес, но почти в цяла Асия, тоя Павел убеди и обърна доста народ, думайки, че не са богове тия, които се правят с ръце човешки. (Ex 20:3; Lev 19:4; Deut 5:8; Ps 96:7; Is 40:18; Ier 10:3; Hab 2:18)27Тъй че има опасност, не само това наше занятие да дойде в презрение, но и храмът на великата богиня Артемида да се не смята за нищо, и да загине величието на същата, която цяла Асия и вселената почита.28Като чуха това, изпълниха се с ярост, закрещяха и казваха: велика е Артемида Ефеска!29И цял град се разбунтува; и като грабнаха Гаия и Аристарха, македонци, Павлови спътници, единодушно се втурнаха в зрелището. (Fapte 16:19; Fapte 20:4; Col 4:10)30А когато Павел искаше да влезе между народа, учениците го не пускаха.31Също и някои от асийските началници, понеже му бяха приятели, проводиха до него и го молеха да се не показва на зрелището.32И тъй, едни крещяха едно, други друго; защото в събранието имаше безредие, и повечето не знаеха, за какво се бяха събрали.33По предложение на иудеите, бе извикан измежду народа Александър. Като даде знак с ръка, Александър искаше да каже защитна реч пред народа. (1 Tim 1:20; 2 Tim 4:14)34Но, когато узнаха, че е иудеин, всички завикаха с един глас и кряскаха около два часа: велика е Артемида Ефеска!35А градският писар, като усмири народа, каза: мъже ефесци, кой човек не знае, че град Ефес е служител на великата богиня Артемида и на падналия от Зевса неин идол?36Прочее, щом това е неоспоримо, вие трябва да бъдете мирни и да не вършите нищо необмислено.37А вие сте довели тия мъже, които нито храма Артемидин са обрали, нито богинята ви хулят.38Ако пък Димитър и художниците, които са с него, имат да се оплакват против някого, то има съдебни събрания, има и проконсули: нека се тъжат един против други.39Ако пък за друго нещо придиряте, то ще бъде решено в законното събрание.40Защото има опасност да бъдем обвинени в бунт поради днешната случка, понеже няма никаква причина, с която да можем да оправдаем това сборище. Като каза това, разпусна събранието.