1Voi înșivă știți, fraților, că venirea noastră la voi n‑a fost fără folos.2Deși suferiserăm și fuseserăm chinuiți în Filipi, așa cum știți, am avut totuși îndrăzneală în Dumnezeul nostru ca să vă vorbim despre Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul unei mari lupte.3Căci îndemnul nostru nu vine din rătăcire, nici din necurăție, nici din viclenie,4ci, așa cum am fost aprobați de Dumnezeu pentru a ni se încredința Evanghelia, tot așa vorbim și noi, nu ca să plăcem oamenilor, ci lui Dumnezeu, Care ne cercetează inimile.5Fiindcă, așa cum știți, nu ne‑am înfățișat printr‑o vorbire lingușitoare, nici nu ne‑am prefăcut, ca să ascundem lăcomia, – Dumnezeu este martor –,6nici n‑am căutat să primim slavă de la oameni – nici de la voi, nici de la alții.7Ca apostoli ai lui Cristos am fi putut fi o povară pentru voi, dar am fost blânzi cu voi, ca o doică ce are grijă de copiii săi.8Astfel, tânjind după binele vostru, găsisem potrivit să împărtășim cu voi nu doar Evanghelia lui Dumnezeu, ci și viețile noastre, fiindcă ne deveniserăți atât de dragi.9Căci vă aduceți aminte, fraților, de munca și osteneala noastră, când, în timp ce v‑am predicat Evanghelia lui Dumnezeu, am lucrat zi și noapte ca să nu fim o povară pentru niciunul dintre voi.10Voi sunteți martori – și Dumnezeu de asemenea – că purtarea noastră față de voi, cei care credeți, a fost sfântă, dreaptă și fără vină.11Așa cum știți, am fost pentru fiecare dintre voi, ca un tată pentru copiii săi,12îndemnându‑vă, încurajându‑vă și insistând să umblați într‑un mod vrednic de Dumnezeu, Care vă cheamă în Împărăția[1] și slava Lui.13De aceea și noi Îi mulțumim neîncetat lui Dumnezeu pentru că, atunci când ați primit Cuvântul lui Dumnezeu, pe care l‑ați auzit de la noi, l‑ați primit nu ca pe un cuvânt al oamenilor, ci, așa cum și este de fapt, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează în voi, cei care credeți.14Căci voi, fraților, ați devenit urmași[2] ai bisericilor lui Dumnezeu care sunt în Cristos Isus, în Iudeea, pentru că și voi ați suferit, din partea propriilor voștri compatrioți, aceleași lucruri pe care le‑au suferit și ele din partea iudeilor,15care L‑au omorât pe Domnul Isus și pe profeți, iar pe noi ne‑au persecutat. Iudeii aceștia nu sunt plăcuți lui Dumnezeu și sunt împotrivitori față de toți oamenii,16căci ne împiedică să le vorbim neamurilor pentru a fi mântuite. Astfel, ei întotdeauna au măsura păcatelor lor plină. Dar, în cele din urmă, i‑a ajuns mânia lui Dumnezeu.[3]
Dorința lui Pavel de a‑i revedea pe tesaloniceni
17Însă fraților, atunci când am fost despărțiți de voi pentru puțină vreme, – în ce privește fața, dar nu cu inima –, am dorit cu și mai mare ardoare să vă vedem chipurile.18Am vrut să venim la voi, – cel puțin eu, Pavel, am vrut din nou și din nou –, dar Satan[4] ne‑a împiedicat.19Care este speranța sau bucuria sau coroana cu care ne lăudăm înaintea Domnului nostru Isus, la venirea Lui? Oare nu voi?20Într-adevăr, voi sunteți slava și bucuria noastră!
1 Tesaloniceni 2
Библия, синодално издание
de la Bulgarian Bible Society1Вие сами знаете, братя, че идването ни при вас не бе напразно:2макар и пострадали и поругани попреди във Филипи, както знаете, ние дръзнахме в Бога нашего да ви проповядваме Божието благовестие с голям труд. (Fapte 16:22)3Защото нашето учение не произхожда нито от заблуждение, нито от нечисти подбуди, нито от лукавство; (2 Cor 2:17)4но както Бог ни удостои да ни повери благовестието, тъй и говорим – не за да угаждаме на човеци, а на Бога, Който изпитва сърцата ни. (Ier 17:10)5Защото нито с ласкателни думи се отнесохме някога към вас, както знаете, нито с користна умисъл: Бог е свидетел!6Нито човешка слава дирехме – било от вас, било от други:7макар и да можехме да се явим с важност като Христови апостоли, при все това ние бяхме благи среди вас, също както кърмачка се нежно отнася с децата си. (2 Tim 2:24)8Тъй ви бяхме обикнали, че бяхме готови да ви предадем не само благовестието Божие, но и душите си, понеже ни бяхте станали драги.9Защото помните, братя, нашия труд и мъка: работейки денем и нощем, за да не отегчим някого от вас, ние ви проповядвахме благовестието Божие. (Fapte 18:3; 1 Cor 4:12; 2 Tes 3:8)10Свидетели сте вие и Бог, как свето, праведно и безукорно постъпвахме пред вас, вярващите,11защото знаете, че всекиго от вас, както баща децата си,12ние подканяхме, молехме и убеждавахме да постъпва достойно за Бога, Който ви призва в Своето царство и слава. (Ef 4:1; Filip 1:27; Col 1:10)13Затова и ние непрестанно благодарим на Бога, задето, като възприехте слушаното от нас слово Божие, усвоихте го не като слово човешко, а като слово Божие (каквото е и наистина), което и действува във вас, вярващите.14Вие, братя, станахте подражатели на Божиите в Христа Иисуса църкви, що са в Иудея, понеже и вие същото претърпяхте от своите едноплеменници, каквото и те от иудеите, (Ev 10:34)15които убиха и Господа Иисуса, и Неговите пророци, и нас изгониха, и Богу не угаждат, и на всички човеци се противят, (Mat 23:34)16които ни пречат да говорим на езичниците да се спасят, и с това винаги допълнят греховете си; но постигна ги гневът докрай.17А ние, братя, осиротели от вас за късо време по лице, а не по сърце, с още по-голямо желание се старахме да видим лицето ви.18Заради това ние, най-вече аз, Павел, и веднъж и дваж поискахме да дойдем при вас; но попречи ни сатаната.19Защото кой е наша надежда, или радост, или венец за похвала? Това не сте ли и вие пред Господа нашего Иисуса Христа при Неговото пришествие? (2 Cor 1:14)20Да, вие сте нашата слава и радост. (Filip 4:1)