1.Könige 19 | Neues Leben. Die Bibel

Neues Leben. Die Bibel

Elia flieht zum Horeb

1 Ahab erzählte Isebel alles, was Elia getan hatte und wie er alle Baalspropheten mit dem Schwert getötet hatte. 2 Daraufhin schickte Isebel einen Boten zu Elia und ließ ihm ausrichten: »Die Götter sollen auch mich töten, wenn ich nicht morgen um diese Zeit das Gleiche mit dir tue, wie du es mit ihnen gemacht hast.« (2Kön 6,31) 3 Da bekam Elia Angst und floh um sein Leben. Er ging nach Beerscheba in Juda; dort ließ er seinen Diener zurück. 4 Er aber ging allein eine Tagesstrecke weit in die Wüste. Schließlich sank er unter einem Ginsterstrauch nieder, der dort stand, und wollte nur noch sterben. »Ich habe genug, HERR«, sagte er. »Nimm mein Leben, denn ich bin nicht besser als meine Vorfahren.« (4Mo 11,5; Jer 20,14; Jon 4,3) 5 Dann legte er sich hin und schlief unter dem Strauch ein. Doch plötzlich berührte ihn ein Engel und sagte zu ihm: »Steh auf und iss!« 6 Er blickte um sich und sah ein Stück auf heißen Steinen gebackenes Brot und einen Krug Wasser bei seinem Kopf stehen. Also aß und trank er und legte sich wieder hin. 7 Da kam der Engel des HERRN ein zweites Mal, berührte ihn und sagte: »Steh auf und iss, denn vor dir liegt eine lange Reise!« 8 Er erhob sich, aß und trank, und das Essen gab ihm genug Kraft, um 40 Tage und Nächte bis zum Berg Gottes, dem Horeb, zu wandern. (2Mo 3,1; 2Mo 4,27; 2Mo 24,18; 2Mo 34,28; 5Mo 9,9; Mt 4,2)

2Mo 3,12Mo 4,272Mo 24,182Mo 34,285Mo 9,9Mt 4,2

Der HERR spricht zu Elia

9 Dort fand er eine Höhle, in der er die Nacht verbrachte. Doch der HERR sprach zu ihm: »Was tust du hier, Elia?« 10 Elia antwortete: »Ich habe dem HERRN, Gott, dem Allmächtigen, von ganzem Herzen gedient. Denn die Israeliten haben ihren Bund mit dir gebrochen, deine Altäre niedergerissen und deine Propheten getötet. Ich allein bin übrig geblieben, und jetzt wollen sie auch mich umbringen.« (Röm 11,2) 11 Da sprach der HERR zu ihm: »Geh hinaus und stell dich auf den Berg vor den HERRN, denn der HERR wird vorübergehen.« Zuerst kam ein heftiger Sturm, der die Berge teilte und die Felsen zerschlug, vor dem HERRN her. Doch der HERR war nicht im Sturm. Nach dem Sturm bebte die Erde, doch der HERR war nicht im Erdbeben. (2Mo 19,16; 2Mo 24,12; Hes 1,4) 12 Und nach dem Erdbeben kam ein Feuer, doch der HERR war nicht im Feuer. Und nach dem Feuer ertönte ein leises Säuseln. (Hi 4,16) 13 Als Elia es hörte, zog er seinen Mantel vors Gesicht, ging nach draußen und stellte sich in den Eingang der Höhle. Eine Stimme sprach: »Was tust du hier, Elia?« (2Mo 3,6) 14 Er sagte: »Ich habe dem HERRN, Gott, dem Allmächtigen, von ganzem Herzen gedient. Aber die Israeliten haben ihren Bund mit dir gebrochen, deine Altäre niedergerissen und deine Propheten umgebracht. Ich allein bin übrig geblieben, und jetzt wollen sie auch mich noch umbringen.« 15 Da sprach der HERR zu ihm: »Geh zurück auf dem Weg, den du gekommen bist, durch die Wüste nach Damaskus. Wenn du dort bist, salbe Hasaël zum König von Aram. (2Kön 8,7) 16 Dann salbe Jehu, den Sohn Nimschis, zum König von Israel, und salbe Elisa, den Sohn Schafats aus Abel-Mehola, an deiner Stelle zum Propheten. (2Kön 2,9; 2Kön 9,1) 17 Wer Hasaël entkommt, den wird Jehu töten, und wer Jehu entkommt, den wird Elisa umbringen! 18 Doch 7000 Menschen in Israel will ich verschonen: alle, die sich nie vor Baal niedergeworfen und ihn geküsst haben.« (Hos 13,2; Röm 11,4)

Die Berufung Elisas

19 Danach verließ Elia den Berg und fand Elisa, den Sohn Schafats. Er war gerade dabei, mit zwölf Paar Rindern zu pflügen; er selbst folgte dem zwölften Paar. Elia trat zu ihm hin und legte ihm seinen Mantel um die Schultern. (2Kön 2,8) 20 Da ließ Elisa die Rinder stehen, lief hinter Elia her und bat ihn: »Lass mich noch meinen Vater und meine Mutter umarmen, dann will ich mit dir gehen!« Elia antwortete: »Geh nur zurück! Aber vergiss nicht, was ich mit dir gemacht habe.« 21 Elisa wandte sich von ihm ab und nahm ein Paar Rinder. Er schlachtete sie, machte ein Feuer mit dem Pflug und briet die Rinder darauf. Das Fleisch brachte er seinen Leuten, und sie aßen davon. Dann stand er auf, ging mit Elia und wurde sein Diener.

Noua Traducere Românească

Profetul Ilie este îmbărbătat să‑și continue lucrarea

1 Ahab i‑a istorisit Izabelei tot ceea ce făcuse Ilie și cum îi omorâse pe toți profeții cu sabia. 2 Izabela a trimis un mesager la Ilie ca să‑i spună: „Dumnezeii să se poarte cu mine cu toată asprimea^[1] dacă mâine la această oră nu voi face cu viața ta ce ai făcut tu cu viața fiecăruia dintre ei!“ 3 Când a auzit acest lucru, Ilie s‑a ridicat și a fugit ca să‑și scape viața. A ajuns la Beer-Șeba, care aparține de Iuda și și‑a lăsat slujitorul acolo, 4 iar el s‑a dus cale de o zi în pustie. A ajuns la un verigel, s‑a așezat sub el și s‑a rugat să moară, zicând: „Destul, DOAMNE! Ia‑mi viața acum, căci nu sunt mai bun decât părinții mei.“ 5 Apoi, s‑a întins sub verigel și a adormit. Dar iată că un înger l‑a trezit și i‑a zis: „Ridică‑te și mănâncă!“ 6 Uitându‑se, a văzut la capul său o turtă coaptă pe niște pietre încălzite și un urcior cu apă. După ce a mâncat și a băut, s‑a culcat din nou. 7 Îngerul DOMNULUI a venit a doua oară, l‑a trezit și i‑a zis: „Ridică‑te și mănâncă, întrucât călătoria pe care o ai de făcut este prea lungă pentru tine!“ 8 El s‑a ridicat, a mâncat și a băut. Apoi, cu puterea pe care i‑a dat‑o această mâncare, a mers timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți până la Horeb, muntele lui Dumnezeu.

Domnul i Se arată lui Ilie

9 Acolo, a intrat într‑o peșteră și a înnoptat în ea. Și iată că Cuvântul DOMNULUI a venit la el și i‑a zis: – Ce faci tu aici, Ilie? 10 El a răspuns: – Am fost plin de râvnă pentru DOMNUL, Dumnezeul Oștirilor, fiindcă fiii lui Israel au încălcat legământul Tău, Ți‑au dărâmat altarele și Ți‑au omorât profeții cu sabia. Numai eu singur am mai rămas, iar ei încearcă să‑mi ia viața. 11 El i‑a spus: – Ieși și stai pe munte înaintea DOMNULUI! Iată că DOMNUL va trece pe acolo. Înaintea DOMNULUI a venit un vânt mare și puternic, care despica munții și sfărâma stâncile, dar DOMNUL nu era în acest vânt. După acest vânt, a fost un cutremur de pământ, dar DOMNUL nu era în acest cutremur. 12 După acest cutremur, a venit un foc, dar DOMNUL nu era în acest foc. Dar după acest foc, s‑a auzit o voce blândă, suavă. 13 Când a auzit‑o, Ilie și‑a acoperit fața cu mantaua, a ieșit și a stat la intrarea peșterii. Și iată că o voce i‑a vorbit și a zis: – Ce faci tu aici, Ilie? 14 El a răspuns: – Am fost plin de râvnă pentru DOMNUL, Dumnezeul Oștirilor, fiindcă fiii lui Israel au încălcat legământul Tău, Ți‑au dărâmat altarele și Ți‑au omorât profeții cu sabia. Numai eu singur am mai rămas, iar ei încearcă să‑mi ia viața. 15 DOMNUL i‑a zis: – Întoarce‑te pe drumul pe care ai venit și du‑te până la pustia Damascului. Când vei ajunge acolo, să‑l ungi pe Hazael ca rege peste Aram. 16 Să‑l ungi și pe Iehu, fiul lui Nimși, ca rege peste Israel, iar pe Elisei^[2], fiul lui Șafat din Abel-Mehola, să‑l ungi ca profet în locul tău. 17 Și se va întâmpla că cel care va scăpa de sabia lui Hazael va fi omorât de Iehu, iar cel care va scăpa de sabia lui Iehu va fi omorât de Elisei. 18 Dar Mi‑am păstrat în Israel șapte mii – toți genunchii care nu s‑au plecat înaintea lui BAAL^[3] și orice gură care nu i‑a dat sărutare. (1Kön 16,31)

Chemarea lui Elisei

19 Ilie a plecat de acolo și l‑a găsit pe Elisei, fiul lui Șafat, arând cu douăsprezece perechi de boi. El însuși o mâna pe cea de‑a douăsprezecea. Ilie a trecut pe lângă el și și‑a aruncat mantaua peste acesta. 20 Elisei a lăsat boii, a alergat după Ilie și i‑a zis: – Dă‑mi voie să‑mi iau rămas bun de la tatăl meu și de la mama mea, apoi te voi urma! Ilie i‑a zis: – Du‑te și întoarce‑te, dar gândește‑te la ce ți‑am făcut! 21 Elisei a plecat de lângă el, a luat o pereche de boi și i‑a înjunghiat. Dând foc uneltelor de arat, a fiert carnea boilor și le‑a dat‑o oamenilor s‑o mănânce. După aceea s‑a ridicat, l‑a urmat pe Ilie și i‑a slujit.