1.Könige 18 | Neues Leben. Die Bibel

Neues Leben. Die Bibel

Das Gottesurteil auf dem Berg Karmel

1 Die Monate vergingen, und im dritten Jahr sprach der HERR zu Elia: »Geh und zeige dich Ahab. Ich will dem Land Regen schicken!« (Jak 5,17) 2 Da ging Elia, um sich Ahab zu zeigen. Inzwischen war in Samaria eine große Hungersnot ausgebrochen. (1Kön 16,24) 3 Deshalb ließ Ahab seinen Palastvorsteher Obadja rufen, der ein treuer Anhänger des HERRN war. (1Kön 18,16) 4 Er hatte einst, als Isebel alle Propheten des HERRN töten ließ, 100 Propheten in zwei Höhlen verborgen, in jeder Höhle 50, und hatte sie mit Essen und Trinken versorgt. 5 Ahab sagte zu Obadja: »Geh durch das Land zu jeder Quelle und jedem Bach und sieh, ob wir Gras finden, um die Pferde und Maultiere zu retten, damit wir nicht alles Vieh sterben lassen müssen.« 6 Sie teilten das Land zwischen sich auf, um es zu durchsuchen. Ahab ging in die eine Richtung, Obadja in die andere. 7 Als Obadja unterwegs war, kam ihm Elia entgegen. Als er ihn erkannte, warf er sich vor ihm auf die Erde. »Bist du es wirklich, mein Herr Elia?«, fragte er. 8 »Ja, ich bin es«, antwortete Elia. »Nun geh und sag deinem Herrn: ›Elia ist da.‹« 9 »Aber, Herr«, protestierte Obadja, »was habe ich dir getan, dass du deinen Diener an Ahab auslieferst, der mich ganz sicher töten wird? 10 So wahr der HERR, dein Gott, lebt, der König hat dich in jedem Volk und jedem Königreich suchen lassen. Und jedes Mal, wenn man ihm sagte: ›Elia ist nicht hier‹, ließ Ahab das Reich oder das Volk schwören, dass sie dich nicht gefunden hatten. 11 Und nun sagst du zu mir: ›Geh und sag deinem Herrn: Elia ist hier‹! 12 Sobald ich dir den Rücken gekehrt habe, wird der Geist des HERRN dich wer weiß wohin bringen. Wenn ich zu Ahab gehe und ihm Bescheid sage, und dann kommt er und findet dich nicht, so wird er mich töten. Dabei bin ich seit meiner Jugend ein treuer Diener des HERRN gewesen. (2Kön 2,16; Hes 3,12; Apg 8,39) 13 Mein Herr, hat dir denn niemand erzählt, was ich tat, als Isebel die Propheten des HERRN tötete? Ich habe 100 von ihnen in zwei Höhlen verborgen und mit Essen und Trinken versorgt. (1Kön 18,3) 14 Und jetzt sagst du zu mir: ›Geh und sag deinem Herrn: Elia ist hier!‹ Er wird mich umbringen!« 15 Doch Elia antwortete: »So wahr der HERR, der Allmächtige, lebt, dem ich diene, ich werde mich Ahab noch heute zeigen.« 16 Da machte sich Obadja auf den Weg zu Ahab und sagte es ihm, und Ahab ging Elia entgegen. 17 »Bist du es, der Israel ins Unglück gestürzt hat?«, fragte Ahab, als er ihn sah. (Jos 7,25) 18 »Nicht ich habe Israel ins Unglück gestürzt«, entgegnete Elia, »sondern du und die Familie deines Vaters, denn ihr wolltet den Geboten des HERRN nicht gehorchen und stattdessen hast du die Bilder des Baal angebetet. (1Kön 9,9; 1Kön 21,25) 19 Ruf nun das ganze israelitische Volk auf dem Berg Karmel zusammen, auch die 450 Propheten Baals und die 400 Propheten der Aschera, die an Isebels Tisch sitzen.« (Jos 19,26) 20 Da schickte Ahab Boten zu allen Israeliten und rief die Propheten auf dem Berg Karmel zusammen. 21 Elia stellte sich vor das Volk und sagte: »Wie lange wollt ihr noch hin- und herschwanken? Wenn der HERR Gott ist, folgt ihm! Wenn aber Baal Gott ist, dann folgt ihm!« Doch das Volk schwieg. (Jos 24,15; 2Kön 17,41) 22 Da sagte Elia zu ihnen: »Ich bin als einziger Prophet des HERRN übrig geblieben, Baal dagegen hat 450 Propheten. (1Kön 19,10) 23 Holt zwei Stiere. Die Propheten Baals sollen sich einen aussuchen, ihn in Stücke zerschneiden und auf das Holz legen, doch ohne es anzuzünden. Ich werde den anderen Stier vorbereiten und auf das Holz legen, es aber ebenfalls nicht anzünden. 24 Dann ruft ihr den Namen eures Gottes an, und ich werde den Namen des HERRN anrufen. Der Gott, der mit Feuer antwortet, ist der wahre Gott!« Und das Volk antwortete: »Das ist gut.« (1Sam 7,8; 1Kön 18,38) 25 Da sagte Elia zu den Baalspropheten: »Wählt einen Stier und bereitet ihn zuerst vor, denn ihr seid viele. Dann ruft den Namen eures Gottes an. Aber setzt das Holz nicht in Brand.« 26 Sie bereiteten den Stier vor, den man ihnen gab. Dann riefen sie den ganzen Vormittag lang den Namen des Baal an: »Baal, antworte uns!« Aber es kam keine Antwort. Daraufhin tanzten sie um den Altar, den sie errichtet hatten. (Ps 115,4; Jer 10,5) 27 Gegen Mittag begann Elia, sie zu verspotten. »Vielleicht solltet ihr etwas lauter rufen«, höhnte er, »denn er ist doch ein Gott! Mag sein, er ist tief in Gedanken, oder vielleicht hat er zu tun. Oder er ist auf Reisen, oder er schläft und muss geweckt werden!« 28 Da schrien sie lauter und ritzten sich, wie es Brauch bei ihnen war, mit Messern und Schwertern, bis das Blut floss. (3Mo 19,28; 5Mo 14,1) 29 Nach dem Mittag gerieten sie in Ekstase, bis die Zeit des Speiseopfers gekommen war, aber es erklang keine Stimme, es kam keine Antwort, nichts regte sich. 30 Da forderte Elia das Volk auf: »Kommt hier herüber!« Sie drängten sich um ihn, als er den Altar des HERRN, der eingerissen worden war, wieder aufbaute. (1Kön 19,10) 31 Er nahm zwölf Steine, einen für jeden Stamm der Söhne Jakobs, zu dem der HERR gesprochen hatte: »Dein Name soll Israel sein«, (2Kön 17,34) 32 und mit diesen Steinen baute er einen Altar im Namen des HERRN. Dann hob er einen Graben rund um den Altar aus, so breit, dass er zwei Maß Saatkörner^[1] fasste. (Kol 3,17) 33 Er häufte Holz auf den Altar, zerteilte den Stier in Stücke und legte die Fleischstücke auf das Holz. (1Mo 22,9) 34 Dann sagte er: »Füllt vier große Vorratskrüge mit Wasser und gießt sie über das Opfer und das Holz.« Danach sagte er zu ihnen: »Tut dasselbe noch einmal!« Und schließlich sagte er: »Nun tut es ein drittes Mal!« Und sie taten es ein drittes Mal, 35 und das Wasser lief am Altar hinunter und füllte sogar den Graben. 36 Als die Zeit für das Speiseopfer gekommen war, trat der Prophet Elia heran und betete: »HERR, Gott Abrahams, Isaaks und Jakobs^[2], zeig uns heute, dass du Gott in Israel bist und dass ich dein Diener bin und all dies auf deinen Befehl hin getan habe. (2Mo 3,6; 2Mo 4,5; 4Mo 16,28) 37 Antworte mir, HERR! Antworte mir, damit dieses Volk erkennt, dass du, HERR, Gott bist und dass du ihre Herzen zurückerobert hast.« 38 Da ließ der HERR Feuer herabfallen und setzte das Opferfleisch, das Holz, die Steine und die Erde in Brand und trocknete sogar den Graben aus. (1Mo 15,17; 3Mo 9,24; 3Mo 10,1; 2Kön 1,12; Hi 1,16)

1Mo 15,173Mo 9,243Mo 10,12Kön 1,12Hi 1,16

39 Als das Volk das sah, warfen die Menschen sich zu Boden und riefen: »Der HERR ist Gott! Der HERR ist Gott!« 40 Da gebot Elia ihnen: »Ergreift die Baalspropheten. Nicht ein Einziger darf entkommen!« Und sie ergriffen sie alle, und Elia ließ sie an den Bach Kischon hinunterbringen und tötete sie dort. (5Mo 13,6; 5Mo 18,20; 2Kön 10,24)

Elia betet um Regen

41 Dann sagte Elia zu Ahab: »Geh hin, iss und trink! Denn ich höre einen mächtigen Regensturm heranziehen!« 42 Also machte Ahab sich auf, um zu essen und zu trinken. Elia aber stieg auf den Gipfel des Karmel hinauf, kauerte sich auf den Boden und legte den Kopf zwischen die Knie. (Jak 5,18) 43 Dann sagte er zu seinem Diener: »Geh und schau zum Meer hinaus.« Der Mann ging und schaute, dann sagte er: »Ich sehe nichts.« Elia sagte zu ihm: »Geh noch mal hin«, und siebenmal ging er. 44 Beim siebten Mal endlich meldete ihm der Diener: »Ich sah eine kleine Wolke, etwa so groß wie die Hand eines Mannes, über dem Meer auftauchen.« Da rief Elia: »Lauf zu Ahab und sage ihm: ›Steig in deinen Streitwagen und fahre los, damit dich der Regen nicht daran hindert!‹« 45 Und im nächsten Augenblick wurde der Himmel schwarz von Wolken. Ein heftiger Wind kam auf und brachte starken Regen, und Ahab bestieg seinen Wagen und fuhr nach Jesreel. 46 In diesem Augenblick kam die Kraft des HERRN über Elia. Er gürtete seinen Mantel und lief den ganzen Weg nach Jesreel vor Ahab her. (2Kön 4,29)

Noua Traducere Românească

Profetul Ilie anunță încetarea secetei

1 După multe zile, Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit lui Ilie, în al treilea an, zicând: „Du‑te și înfățișează‑te înaintea lui Ahab! Voi da ploaie pe fața pământului.“ 2 Ilie s‑a dus să se înfățișeze înaintea lui Ahab. În Samaria era foamete mare. 3 Ahab l‑a chemat pe Obadia, cel care răspundea de palat. Obadia se temea mult de DOMNUL, 4 iar când Izabela i‑a omorât pe profeții DOMNULUI, Obadia a luat o sută de profeți, a ascuns câte cincizeci în câte o peșteră și le‑a asigurat pâine și apă. 5 Ahab i‑a zis lui Obadia: „Du‑te prin țară, pe la toate izvoarele de apă și pe la toate uedurile^[1]! Poate că vom găsi iarbă ca să păstrăm caii și catârii în viață, astfel încât să nu trebuiască să omorâm vreunul din animale.“ (1Kön 2,37) 6 Apoi și‑au împărțit între ei teritoriul pe care urmau să‑l străbată: Ahab a plecat singur pe un drum, iar Obadia a plecat singur pe un alt drum. 7 În timp ce era pe drum, iată că l‑a întâlnit Ilie. El l‑a recunoscut, s‑a aruncat cu fața la pământ și l‑a întrebat: – Tu ești, stăpânul meu Ilie? 8 El i‑a răspuns: – Eu sunt. Du‑te și spune‑i stăpânului tău: „Iată, a venit Ilie.“ 9 Obadia a zis: – Cu ce am păcătuit, de‑l dai pe robul tău pe mâna lui Ahab ca să fie omorât? 10 Viu este DOMNUL, Dumnezeul tău, că n‑a rămas niciun neam și niciun regat unde stăpânul meu să nu fi trimis să te caute. Iar când spuneau că nu ești acolo, punea regatul sau neamul acela să jure că nu te‑a găsit. 11 Acum tu zici: „Du‑te și spune‑i stăpânului tău: «Iată, a venit Ilie.»“ 12 Iar apoi, când voi pleca de la tine, Duhul DOMNULUI te va duce pe nu știu unde! Astfel, dacă mă duc să‑i spun lui Ahab, iar el nu te va găsi, mă va ucide. Însă robul tău se teme de DOMNUL din tinerețea lui. 13 Nu i s‑a spus stăpânului meu ce am făcut când Izabela îi omora pe profeții DOMNULUI? Am ascuns o sută dintre profeții DOMNULUI, câte cincizeci în câte o peșteră, și le‑am asigurat pâine și apă. 14 Iar acum tu zici: „Du‑te și spune‑i stăpânului tău: «Iată, a venit Ilie.»“ Mă va ucide! 15 Ilie a zis: – Viu este DOMNUL Oștirilor^[2], înaintea Căruia stau, că astăzi mă voi înfățișa înaintea lui Ahab. (1Mo 2,1; 2Mo 7,4; 5Mo 4,19; Jos 5,14; 1Kön 22,19; Ps 44,9; Ps 148,2; Jes 40,26)

1Mo 2,12Mo 7,45Mo 4,19Jos 5,141Kön 22,19Ps 44,9Ps 148,2Jes 40,26

Ilie pe muntele Carmel

16 Obadia a pornit să‑l întâmpine pe Ahab și să‑l înștiințeze. Apoi Ahab s‑a dus să‑l întâlnească pe Ilie. 17 Când Ahab l‑a văzut pe Ilie, i‑a zis: – Tu ești acela care‑l nenorocește pe Israel? 18 Ilie a răspuns: – Nu eu l‑am nenorocit pe Israel, ci tu și familia tatălui tău, prin faptul că ați părăsit poruncile DOMNULUI și te‑ai dus după BAAL^[3]. (1Kön 16,31) 19 Strânge acum tot Israelul la mine, pe muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de profeți ai lui BAAL și pe cei patru sute de profeți ai AȘEREI^[4], care mănâncă la masa Izabelei. (1Kön 15,13) 20 Ahab a trimis după toți fiii lui Israel și i‑a strâns pe profeți la muntele Carmel. 21 Atunci Ilie s‑a apropiat de tot poporul și a zis: – Până când veți mai șchiopăta între două cârje^[5]? Dacă DOMNUL este Dumnezeu, urmați‑L pe El, iar dacă BAAL este Dumnezeu, urmați‑l pe acesta! Poporul nu i‑a răspuns nimic. 22 Apoi Ilie a zis poporului: – Eu sunt singurul care am rămas dintre profeții DOMNULUI, iar profeții lui BAAL sunt în număr de patru sute cincizeci. 23 Să ni se dea doi tauri. Ei să‑și aleagă un taur, să‑l taie în bucăți și să‑l așeze pe lemnele de pe altar, dar să nu‑i dea foc. Iar eu voi pregăti celălalt taur și‑l voi așeza pe lemne, dar nu‑i voi da foc. 24 Apoi, voi să chemați numele dumnezeului vostru, iar eu voi chema Numele DOMNULUI. Dumnezeul care va răspunde prin foc, Acela este adevăratul Dumnezeu. Tot poporul a răspuns și a zis: – Propunerea este bună. 25 Ilie le‑a zis profeților lui BAAL: „Alegeți‑vă un taur și pregătiți‑l voi mai întâi, pentru că sunteți mai mulți. Apoi chemați numele dumnezeului vostru, dar să nu aprindeți voi focul.“ 26 Ei au luat taurul oferit lor și l‑au pregătit. Apoi au chemat numele lui BAAL de dimineața până la amiază, zicând: „BAAL, răspunde‑ne!“ Dar nu s‑a auzit niciun glas. Nimeni n‑a răspuns, deși ei săreau în jurul altarului pe care‑l construiseră. 27 La amiază, Ilie și‑a bătut joc de ei, zicând: „Strigați mai tare, doar este dumnezeu! Poate că meditează sau este ocupat sau se află în călătorie! Poate că doarme și se va trezi!“ 28 Ei au strigat mai tare și, după obiceiul lor, și‑au făcut tăieturi cu săbiile și cu sulițele până a început să le curgă sângele pe ei. 29 După ce a trecut miezul zilei, ei au profețit până când se aducea darul de mâncare, dar nu s‑a auzit niciun glas, niciun răspuns, niciun semn de luare aminte. 30 Atunci Ilie a zis întregului popor: – Apropiați‑vă de mine! Și tot poporul s‑a apropiat de el. Apoi el a refăcut altarul DOMNULUI, care fusese dărâmat. 31 Ilie a luat douăsprezece pietre, după numărul semințiilor urmașilor lui Iacov, cel căruia DOMNUL îi vorbise, zicând: „Numele tău va fi Israel!“ 32 Cu aceste pietre, a zidit un altar în Numele DOMNULUI. Apoi a făcut un șanț în jurul altarului, în care încăpeau două măsuri^[6] de sămânță. 33 A aranjat lemnele, a tăiat taurul în bucăți și l‑a așezat pe altar, deasupra lemnelor. 34 Apoi le‑a zis: – Umpleți patru urcioare cu apă și goliți‑le peste arderea‑de‑tot și peste lemne! Faceți lucrul acesta încă o dată! a zis el. Și ei l‑au făcut încă o dată. Faceți lucrul acesta și a treia oară! Iar ei l‑au făcut și a treia oară. 35 Apa curgea în jurul altarului și a umplut chiar și șanțul. 36 În timp ce se aducea darul de mâncare, profetul Ilie s‑a apropiat și a zis: „DOAMNE, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel, fă să se cunoască astăzi că Tu ești Dumnezeu în Israel, că eu sunt robul Tău și că am făcut toate aceste lucruri după porunca Ta. 37 Răspunde‑mi, DOAMNE! Răspunde‑mi, ca să cunoască acest popor că Tu, DOAMNE, ești Dumnezeu și că Tu le întorci inimile spre Tine!“ 38 Atunci a căzut foc de la DOMNUL, a mistuit arderea‑de‑tot, lemnele, pietrele și pământul și a înghițit și apa care era în șanț. 39 Când a văzut tot poporul lucrul acesta, s‑au aruncat cu fața la pământ și au zis: „DOMNUL este Dumnezeu! DOMNUL este Dumnezeu!“ 40 Ilie le‑a zis: – Prindeți‑i pe profeții lui BAAL! Niciunul dintre ei să nu scape! I‑au prins, iar Ilie i‑a coborât la râul Chișon și i‑a înjunghiat acolo. 41 Apoi Ilie i‑a zis lui Ahab: – Suie‑te, mănâncă și bea, căci se aude vuietul unei ploi puternice. 42 Ahab s‑a suit să mănânce și să bea, dar Ilie a urcat pe vârful Carmelului, s‑a plecat la pământ, și‑a așezat fața pe genunchi 43 și i‑a zis slujitorului său: – Te rog, suie‑te și uită‑te în direcția mării! El s‑a suit și s‑a uitat. Apoi a zis: – Nu este nimic! Ilie i‑a zis de șapte ori: – Du‑te din nou! 44 A șaptea oară, slujitorul a zis: – Iată, un nor mic cât o palmă de om se ridică din mare! Ilie a zis: – Suie‑te și spune‑i lui Ahab: „Pregătește‑ți carul și coboară‑te, ca să nu te prindă ploaia!“ 45 Între timp cerul s‑a înnegrit de nori, a început să sufle vântul și s‑a pornit o ploaie puternică. Ahab s‑a urcat în car și s‑a dus la Izreel. 46 Mâna DOMNULUI a venit peste Ilie, care și‑a încins coapsele și a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel.