1My people, hear my teaching; listen to the words of my mouth.[1]2I will open my mouth with a parable; I will utter hidden things, things from of old –3things we have heard and known, things our ancestors have told us.4We will not hide them from their descendants; we will tell the next generation the praiseworthy deeds of the Lord, his power, and the wonders he has done.5He decreed statutes for Jacob and established the law in Israel, which he commanded our ancestors to teach their children,6so that the next generation would know them, even the children yet to be born, and they in turn would tell their children.7Then they would put their trust in God and would not forget his deeds but would keep his commands.8They would not be like their ancestors – a stubborn and rebellious generation, whose hearts were not loyal to God, whose spirits were not faithful to him.9The men of Ephraim, though armed with bows, turned back on the day of battle;10they did not keep God’s covenant and refused to live by his law.11They forgot what he had done, the wonders he had shown them.12He did miracles in the sight of their ancestors in the land of Egypt, in the region of Zoan.13He divided the sea and led them through; he made the water stand up like a wall.14He guided them with the cloud by day and with light from the fire all night.15He split the rocks in the wilderness and gave them water as abundant as the seas;16he brought streams out of a rocky crag and made water flow down like rivers.17But they continued to sin against him, rebelling in the wilderness against the Most High.18They wilfully put God to the test by demanding the food they craved.19They spoke against God; they said, ‘Can God really spread a table in the wilderness?20True, he struck the rock, and water gushed out, streams flowed abundantly, but can he also give us bread? Can he supply meat for his people?’21When the Lord heard them, he was furious; his fire broke out against Jacob, and his wrath rose against Israel,22for they did not believe in God or trust in his deliverance.23Yet he gave a command to the skies above and opened the doors of the heavens;24he rained down manna for the people to eat, he gave them the grain of heaven.25Human beings ate the bread of angels; he sent them all the food they could eat.26He let loose the east wind from the heavens and by his power made the south wind blow.27He rained meat down on them like dust, birds like sand on the seashore.28He made them come down inside their camp, all around their tents.29They ate till they were gorged – he had given them what they craved.30But before they turned from what they craved, even while the food was still in their mouths,31God’s anger rose against them; he put to death the sturdiest among them, cutting down the young men of Israel.32In spite of all this, they kept on sinning; in spite of his wonders, they did not believe.33So he ended their days in futility and their years in terror.34Whenever God slew them, they would seek him; they eagerly turned to him again.35They remembered that God was their Rock, that God Most High was their Redeemer.36But then they would flatter him with their mouths, lying to him with their tongues;37their hearts were not loyal to him, they were not faithful to his covenant.38Yet he was merciful; he forgave their iniquities and did not destroy them. Time after time he restrained his anger and did not stir up his full wrath.39He remembered that they were but flesh, a passing breeze that does not return.40How often they rebelled against him in the wilderness and grieved him in the wasteland!41Again and again they put God to the test; they vexed the Holy One of Israel.42They did not remember his power – the day he redeemed them from the oppressor,43the day he displayed his signs in Egypt, his wonders in the region of Zoan.44He turned their river into blood; they could not drink from their streams.45He sent swarms of flies that devoured them, and frogs that devastated them.46He gave their crops to the grasshopper, their produce to the locust.47He destroyed their vines with hail and their sycamore-figs with sleet.48He gave over their cattle to the hail, their livestock to bolts of lightning.49He unleashed against them his hot anger, his wrath, indignation and hostility – a band of destroying angels.50He prepared a path for his anger; he did not spare them from death but gave them over to the plague.51He struck down all the firstborn of Egypt, the firstfruits of manhood in the tents of Ham.52But he brought his people out like a flock; he led them like sheep through the wilderness.53He guided them safely, so they were unafraid; but the sea engulfed their enemies.54And so he brought them to the border of his holy land, to the hill country his right hand had taken.55He drove out nations before them and allotted their lands to them as an inheritance; he settled the tribes of Israel in their homes.56But they put God to the test and rebelled against the Most High; they did not keep his statutes.57Like their ancestors they were disloyal and faithless, as unreliable as a faulty bow.58They angered him with their high places; they aroused his jealousy with their idols.59When God heard them, he was furious; he rejected Israel completely.60He abandoned the tabernacle of Shiloh, the tent he had set up among humans.61He sent the ark of his might into captivity, his splendour into the hands of the enemy.62He gave his people over to the sword; he was furious with his inheritance.63Fire consumed their young men, and their young women had no wedding songs;64their priests were put to the sword, and their widows could not weep.65Then the Lord awoke as from sleep, as a warrior wakes from the stupor of wine.66He beat back his enemies; he put them to everlasting shame.67Then he rejected the tents of Joseph, he did not choose the tribe of Ephraim;68but he chose the tribe of Judah, Mount Zion, which he loved.69He built his sanctuary like the heights, like the earth that he established for ever.70He chose David his servant and took him from the sheepfolds;71from tending the sheep he brought him to be the shepherd of his people Jacob, of Israel his inheritance.72And David shepherded them with integrity of heart; with skilful hands he led them.
1Poporul meu, ia aminte la învățătura mea! Aplecați‑vă urechea la cuvintele gurii mele![1] (Ps 32:1)2Îmi voi deschide gura cu un proverb, voi rosti lucruri ascunse din trecut,3pe care le‑am auzit, pe care le‑am învățat, pe care ni le‑au istorisit părinții noștri.4Nu le vom ascunde de fiii noștri, ci vom spune generației următoare isprăvile demne de laudă ale DOMNULUI, puterea și minunile Lui pe care le‑a săvârșit.5El a ridicat o mărturie în Iacov, a pus o Lege în Israel și a poruncit părinților noștri s‑o facă cunoscută fiilor lor,6pentru ca generația următoare, fiii care se vor naște, s‑o cunoască și apoi să se ridice și s‑o istorisească fiilor lor,7pentru ca aceștia să‑și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu și să‑I împlinească poruncile,8ca să nu fie ca părinții lor, o generație neascultătoare și răzvrătită, o generație care nu și‑a pregătit inima și al cărei duh n‑a fost credincios lui Dumnezeu.9Fiii lui Efraim, înarmați, trăgători cu arcul, au dat înapoi în ziua bătăliei:10n‑au ținut legământul lui Dumnezeu, au refuzat să umble în Legea Lui;11I‑au uitat lucrările și minunile pe care El le arătase,12minunile pe care le înfăptuise înaintea părinților lor în regiunea Țoan din țara Egiptului.13A despărțit marea și i‑a trecut prin ea, ridicând apele să stea ca un zid.[2]14I‑a călăuzit printr‑un nor ziua, și toată noaptea – prin lumina focului.15A despicat stânci în pustie, ca să le dea să bea ape, cât adâncul de multe.16A făcut ca din stânci să izvorască torente și să curgă apa râuri-râuri.17Dar ei și‑au înmulțit păcatele față de El, răzvrătindu‑se împotriva Celui Preaînalt în pustie.18L‑au pus la încercare[3] pe Dumnezeu în inimile lor, cerând mâncare după poftele lor. (Ge 22:1; Ex 15:25; Ex 16:4; Ex 17:2; Ex 17:7; Mt 4:1; Mr 1:13; Lu 4:2)19Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, zicând: „Oare va putea Dumnezeu să ne întindă masa în pustie?20Iată, El a lovit stânca din care a țâșnit apa și s‑au revărsat ueduri[4], însă va putea El oare să ne dea și pâine, va putea El să dea carne poporului Său?“ (Ps 74:5)21De aceea DOMNUL a auzit și S‑a mâniat. S‑a aprins un foc împotriva lui Iacov și a izbucnit mânia împotriva lui Israel.22Aceasta pentru că n‑au crezut în Dumnezeu și nu s‑au încrezut în izbăvirea Lui.23El a poruncit norilor de sus și a deschis porțile cerurilor.24A făcut să plouă asupra lor cu mană ca să aibă de mâncare și le‑a dat grâu ceresc.25Fiecare a mâncat pâinea celor puternici și le‑a trimis hrană din belșug.26A stârnit în ceruri vântul de răsărit și a condus cu puterea Lui vântul din sud.27A plouat carne peste ei, multă ca pulberea, și înaripate, multe ca nisipul mării.28Le‑a făcut să cadă în mijlocul taberei, împrejurul locuințelor lor.29Au mâncat și s‑au îmbuibat, căci El le dăduse după poftele lor.30Dar înainte ca ei să‑și astâmpere pofta, chiar în timp ce aveau mâncarea în gură,31mânia lui Dumnezeu a și izbucnit împotriva lor, omorând pe cei mai viguroși dintre ei și doborând pe tinerii lui Israel.32Cu toate acestea, ei au continuat să păcătuiască și n‑au crezut în minunile Lui.33De aceea le‑a pus El capăt zilelor în deșertăciune și anilor lor în groază.34Când îi pedepsea cu moartea, ei Îl căutau, se întorceau și‑L căutau pe Dumnezeu cu râvnă;35își aminteau din nou că Dumnezeu fusese stânca lor, că Dumnezeul cel Preaînalt fusese Răscumpărătorul lor.36Dar Îl înșelau cu gura lor și cu limba lor Îl mințeau.37Inima lor nu era în întregime a Lui și nu erau credincioși legământului Său.38Totuși, El a fost milostiv; El a făcut ispășire pentru nelegiuire și nu a distrus. De multe ori Și‑a retras mânia și nu Și‑a aprins întreaga Lui furie.39Și‑a adus aminte că sunt doar carne, doar o suflare care trece fără să se mai întoarcă.40De câte ori s‑au răzvrătit împotriva Lui în pustie și L‑au întristat în deșert!41S‑au abătut din nou și L‑au pus la încercare pe Dumnezeu, îndurerându‑L astfel pe Sfântul lui Israel.42Nu și‑au amintit de mâna Lui – de ziua când i‑a izbăvit de vrăjmaș,43când Și‑a înfăptuit semnele în Egipt și minunile Sale în regiunea Țoan.44Le‑a prefăcut râurile în sânge și n‑au putut să bea din pâraiele lor.45A trimis împotriva lor roiuri de muște care i‑au devorat și broaște care i‑au distrus.46Le‑a dat roadele pradă omizii, iar munca lor pradă lăcustei.47Le‑a ruinat viile cu grindină, iar sicomorii cu vijelie.[5]48Le‑a dat vitele pradă grindinei, iar cirezile pradă fulgerelor.49Și‑a trimis împotriva lor mânia Lui aprinsă, furia, indignarea și necazul, îngeri aducători de nenorociri.50Și‑a dat frâu liber mâniei, fără să le scape sufletul de la moarte, dându‑le viața pe mâna molimei.51I‑a ucis pe toți întâii născuți ai Egiptului, pârga puterii din corturile lui Ham.52A pornit cu poporul Său ca și cu niște oi și i‑a condus prin pustie ca pe o turmă.53I‑a condus în siguranță, ca să nu le fie groază, în timp ce pe dușmanii lor i‑a acoperit marea.54I‑a adus la hotarul Lui cel sfânt, la muntele pe care l‑a câștigat dreapta Sa.55A alungat dinaintea lor neamuri, le‑a dat teritoriul în moștenire și a pus semințiile lui Israel să locuiască în corturile lor.56Dar ei L‑au pus la încercare pe Dumnezeul cel Preaînalt și s‑au răzvrătit împotriva Lui; nu au păzit mărturiile Lui.57S‑au depărtat și au fost necredincioși asemenea părinților lor; s‑au schimbat devenind ca un arc înșelător[6].58L‑au întărâtat la mânie prin înălțimile lor, prin chipurile lor cioplite I‑au stârnit gelozia.59Dumnezeu a auzit, S‑a mâniat și l‑a respins în întregime pe Israel.60Apoi Și‑a părăsit Tabernaculul din Șilo, Cortul pe care‑l așezase printre oameni.61Și‑a lăsat tăria în captivitate și măreția – în mâna vrăjmașului.[7] (1Sa 4:17; 1Sa 4:21)62Și‑a dat poporul pradă sabiei și S‑a mâniat pe moștenirea Lui.63Tinerii Lui au fost mistuiți de foc, iar fecioarele Lui n‑au mai fost lăudate[8].64Preoții Lui au căzut loviți de sabie, iar văduvele Lui nu s‑au mai bocit.65Atunci Stăpânul S‑a trezit ca unul care dormise, ca un viteaz îmbătat[9] de vin.66Și‑a înlăturat vrăjmașii; i‑a acoperit cu rușine pentru totdeauna.67Totuși, El a lepădat cortul lui Iosif și nu a ales seminția lui Efraim.68A ales însă seminția lui Iuda și muntele Sion, pe care‑l iubește.69Și‑a zidit Sfântul Lăcaș ca înălțimile, ca pământul pe care l‑a întărit pe vecie.70L‑a ales pe David, robul Lui, l‑a luat de la staulele oilor,71l‑a adus dinapoia mieilor ca să păstorească pe poporul Său, Iacov, și pe Israel, moștenirea Sa.72Iar el i‑a păstorit în curăție de inimă și i‑a condus cu mâini pricepute.