1Jesus then began to speak to them in parables: ‘A man planted a vineyard. He put a wall round it, dug a pit for the winepress and built a watchtower. Then he rented the vineyard to some farmers and moved to another place.2At harvest time he sent a servant to the tenants to collect from them some of the fruit of the vineyard.3But they seized him, beat him and sent him away empty-handed.4Then he sent another servant to them; they struck this man on the head and treated him shamefully.5He sent still another, and that one they killed. He sent many others; some of them they beat, others they killed.6‘He had one left to send, a son, whom he loved. He sent him last of all, saying, “They will respect my son.”7‘But the tenants said to one another, “This is the heir. Come, let’s kill him, and the inheritance will be ours.”8So they took him and killed him, and threw him out of the vineyard.9‘What then will the owner of the vineyard do? He will come and kill those tenants and give the vineyard to others.10Haven’t you read this passage of Scripture: ‘ “The stone the builders rejected has become the cornerstone;11the Lord has done this, and it is marvellous in our eyes”?’ (Ps 118:22; Ps 118:23)12Then the chief priests, the teachers of the law and the elders looked for a way to arrest him because they knew he had spoken the parable against them. But they were afraid of the crowd; so they left him and went away.
Paying the poll-tax to Caesar
13Later they sent some of the Pharisees and Herodians to Jesus to catch him in his words.14They came to him and said, ‘Teacher, we know that you are a man of integrity. You aren’t swayed by others, because you pay no attention to who they are; but you teach the way of God in accordance with the truth. Is it right to pay the poll-tax[1] to Caesar or not?15Should we pay or shouldn’t we?’ But Jesus knew their hypocrisy. ‘Why are you trying to trap me?’ he asked. ‘Bring me a denarius and let me look at it.’16They brought the coin, and he asked them, ‘Whose image is this? And whose inscription?’ ‘Caesar’s,’ they replied.17Then Jesus said to them, ‘Give back to Caesar what is Caesar’s and to God what is God’s.’ And they were amazed at him.
Marriage at the resurrection
18Then the Sadducees, who say there is no resurrection, came to him with a question.19‘Teacher,’ they said, ‘Moses wrote for us that if a man’s brother dies and leaves a wife but no children, the man must marry the widow and raise up offspring for his brother.20Now there were seven brothers. The first one married and died without leaving any children.21The second one married the widow, but he also died, leaving no child. It was the same with the third.22In fact, none of the seven left any children. Last of all, the woman died too.23At the resurrection[2] whose wife will she be, since the seven were married to her?’24Jesus replied, ‘Are you not in error because you do not know the Scriptures or the power of God?25When the dead rise, they will neither marry nor be given in marriage; they will be like the angels in heaven.26Now about the dead rising – have you not read in the Book of Moses, in the account of the burning bush, how God said to him, “I am the God of Abraham, the God of Isaac, and the God of Jacob”? (Ex 3:6)27He is not the God of the dead, but of the living. You are badly mistaken!’
The greatest commandment
28One of the teachers of the law came and heard them debating. Noticing that Jesus had given them a good answer, he asked him, ‘Of all the commandments, which is the most important?’29‘The most important one,’ answered Jesus, ‘is this: “Hear, O Israel: the Lord our God, the Lord is one.[3]30Love the Lord your God with all your heart and with all your soul and with all your mind and with all your strength.” (De 6:4; De 6:5)31The second is this: “Love your neighbour as yourself.” There is no commandment greater than these.’ (Le 19:18)32‘Well said, teacher,’ the man replied. ‘You are right in saying that God is one and there is no other but him.33To love him with all your heart, with all your understanding and with all your strength, and to love your neighbour as yourself is more important than all burnt offerings and sacrifices.’34When Jesus saw that he had answered wisely, he said to him, ‘You are not far from the kingdom of God.’ And from then on no-one dared ask him any more questions.
Whose son is the Messiah?
35While Jesus was teaching in the temple courts, he asked, ‘Why do the teachers of the law say that the Messiah is the son of David?36David himself, speaking by the Holy Spirit, declared: ‘ “The Lord said to my Lord: ‘Sit at my right hand until I put your enemies under your feet.’ ” (Ps 110:1)37David himself calls him “Lord”. How then can he be his son?’ The large crowd listened to him with delight.
Warning against the teachers of the law
38As he taught, Jesus said, ‘Watch out for the teachers of the law. They like to walk around in flowing robes and be greeted with respect in the market-places,39and have the most important seats in the synagogues and the places of honour at banquets.40They devour widows’ houses and for a show make lengthy prayers. These men will be punished most severely.’
The widow’s offering
41Jesus sat down opposite the place where the offerings were put and watched the crowd putting their money into the temple treasury. Many rich people threw in large amounts.42But a poor widow came and put in two very small copper coins, worth only a few pence.43Calling his disciples to him, Jesus said, ‘Truly I tell you, this poor widow has put more into the treasury than all the others.44They all gave out of their wealth; but she, out of her poverty, put in everything – all she had to live on.’
1Apoi a început să le vorbească în pilde: – Un om a plantat o vie. A împrejmuit‑o cu un gard, a săpat un teasc și a construit un turn de pază.[1] Apoi a arendat‑o unor viticultori și a plecat într‑o călătorie. (Isa 5:1; Isa 5:7; Mt 21:33; Lu 20:9)2La vremea potrivită a trimis un sclav la viticultori ca să ia de la ei din roadele viei.3Viticultorii însă l‑au apucat, l‑au bătut și l‑au trimis înapoi cu mâinile goale.4Stăpânul a trimis apoi la ei un alt sclav, dar și pe acela l‑au lovit peste cap și l‑au umilit.5A trimis apoi un altul, dar pe acela l‑au omorât, și apoi încă mulți alții, dintre care pe unii i‑au bătut, iar pe alții i‑au omorât.6Singurul pe care‑l mai avea era un fiu preaiubit. În cele din urmă, l‑a trimis la ei, zicând: „Pe fiul meu îl vor respecta!“7Dar viticultorii aceia și‑au zis între ei: „Acesta este moștenitorul! Haideți să‑l omorâm și moștenirea va fi a noastră!“8Și l‑au apucat, l‑au omorât și l‑au scos afară din vie.9Așadar, ce va face stăpânul viei? El va veni și‑i va nimici pe viticultori, iar via o va da altora.10N‑ați citit cuvântul acesta în Scriptură: „Piatra pe care au respins‑o zidarii a devenit Piatra din capul unghiului.11Domnul a făcut acest lucru și este minunat în ochii noștri!“?[2] (Ps 118:22; Ps 118:23)12Ei căutau să pună mâna pe El, dar le‑a fost frică de mulțime; căci știau că împotriva lor spusese Isus pilda. Așa că L‑au lăsat și au plecat.
Tributul datorat Cezarului
13I‑au trimis la El pe câțiva dintre farisei și dintre irodieni[3] ca să‑L prindă în cursă cu vorba. (Mt 22:15; Lu 20:20)14Ei au venit și I‑au zis: – Învățătorule, știm că ești adevărat[4] și că nu‑Ți pasă de nimeni, căci nu Te uiți la fața oamenilor,[5] ci‑i înveți calea lui Dumnezeu potrivit cu adevărul. Se cuvine să plătim tribut Cezarului[6] sau nu? Să plătim sau să nu plătim?15El însă, înțelegând ipocrizia lor, le‑a zis: – De ce Mă puneți la încercare? Aduceți‑Mi un denar[7], să‑l văd! (Mr 6:37)16Ei I‑au adus. Isus le‑a zis: – Chipul acesta și inscripția, ale cui sunt? Ei I‑au zis: – Ale Cezarului.17Isus le‑a zis: – Dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu![8] Ei erau foarte uimiți de El.
Despre înviere
18Apoi au venit la El saducheii[9], care zic că nu există înviere, și L‑au întrebat: (Mt 22:23; Lu 20:27; Ac 23:8)19– Învățătorule, Moise ne‑a scris: „Dacă fratele cuiva moare și lasă în urmă o soție, dar fără să lase vreun copil, fratele lui s‑o ia de soție pe văduvă și să‑i ridice un urmaș[10] fratelui său.“[11] (De 25:5)20Erau deci șapte frați. Primul și‑a luat o soție, dar, când a murit, n‑a lăsat niciun urmaș.21Al doilea a luat‑o de soție pe văduvă, dar și el a murit fără să lase vreun urmaș. Așa s‑a întâmplat și cu al treilea.22Și niciunul dintre cei șapte n‑a lăsat un urmaș. La urmă, după ei toți, a murit și femeia.23La înviere, când vor învia, soția căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut‑o de soție!24Isus le‑a zis: – Oare nu vă rătăciți voi tocmai pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?25Căci atunci când învie dintre cei morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri.26Iar cu privire la faptul că cei morți sunt înviați, n‑ați citit în Cartea lui Moise, acolo unde scrie despre rug, cum i‑a vorbit Dumnezeu, zicând: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.“[12]? (Ex 3:6)27El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii! Sunteți foarte rătăciți!
Cea mai mare poruncă
28Unul dintre cărturari venise și‑i auzise discutând. Când a văzut că Isus le‑a răspuns bine, L‑a întrebat: – Care este cea dintâi poruncă dintre toate? (Mt 22:34; Lu 10:25)29Isus a răspuns: – Cea dintâi poruncă este: „Ascultă, Israel! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.[13]30Să‑L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta și cu toată puterea ta.“[14] Aceasta este cea dintâi poruncă. (De 6:4)31A doua este: „Să‑l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți.“[15] Nu există altă poruncă mai mare decât acestea. (Le 19:18)32Cărturarul I‑a zis: – Bine, Învățătorule! Este adevărat ceea ce ai spus, și anume că El este Unul singur, că nu este altul în afară de El33și că a‑L iubi pe El cu toată inima, cu toată priceperea și cu toată puterea și a‑l iubi pe semenul tău ca pe tine însuți înseamnă mult mai mult decât toate arderile‑de‑tot și decât toate jertfele.34Când a văzut Isus că răspunsese cu înțelepciune, i‑a zis: – Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu. Și nimeni nu mai îndrăznea să‑L întrebe nimic.
Al cui fiu este Cristos?
35În timp ce dădea învățătură în Templu, Isus a întrebat: „Cum de zic cărturarii despre Cristos că este fiul lui David? (Mt 22:41; Lu 20:41)36David însuși, prin[16] Duhul Sfânt, a spus: «Domnul I‑a zis Domnului meu:[17] ‘Șezi la dreapta Mea, până‑i voi pune pe dușmanii Tăi sub picioarele Tale!’»[18] (Ps 110:1)37David însuși Îl numește«Domn». Deci cum este El fiul lui?“ Mulțimea cea mare Îl asculta cu plăcere.
Modul de viață ipocrit al cărturarilor
38În învățătura Lui spunea: „Feriți‑vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi, le plac saluturile în piețe, (Mt 23:1; Lu 11:43; Lu 20:45)39scaunele de onoare în sinagogi și locurile de onoare la mese.40Ei devorează casele văduvelor și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o condamnare mult mai mare.“
Văduva săracă și dărnicia ei
41S‑a așezat în fața vistieriei[19] Templului și Se uita cum punea mulțimea bani în vistierie. Mulți dintre cei bogați puneau mult. (Lu 21:1)42A venit și o văduvă săracă și a pus doi leptoni[20], care fac împreună un codrant[21]. (Mt 10:29; Mr 6:37)43Isus i‑a chemat pe ucenicii Lui și le‑a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toți cei care au pus în vistierie,44pentru că toți au pus din belșugul lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, întreaga ei sursă de trai.“