1Then all Israel from Dan to Beersheba and from the land of Gilead came together as one and assembled before the Lord in Mizpah.2The leaders of all the people of the tribes of Israel took their places in the assembly of God’s people, four hundred thousand men armed with swords.3(The Benjaminites heard that the Israelites had gone up to Mizpah.) Then the Israelites said, ‘Tell us how this awful thing happened.’4So the Levite, the husband of the murdered woman, said, ‘I and my concubine came to Gibeah in Benjamin to spend the night.5During the night the men of Gibeah came after me and surrounded the house, intending to kill me. They raped my concubine, and she died.6I took my concubine, cut her into pieces and sent one piece to each region of Israel’s inheritance, because they committed this lewd and outrageous act in Israel.7Now, all you Israelites, speak up and tell me what you have decided to do.’8All the men rose up together as one, saying, ‘None of us will go home. No, not one of us will return to his house.9But now this is what we’ll do to Gibeah: we’ll go up against it in the order decided by casting lots.10We’ll take ten men out of every hundred from all the tribes of Israel, and a hundred from a thousand, and a thousand from ten thousand, to get provisions for the army. Then, when the army arrives at Gibeah[1] in Benjamin, it can give them what they deserve for this outrageous act done in Israel.’11So all the Israelites got together and united as one against the city.12The tribes of Israel sent messengers throughout the tribe of Benjamin, saying, ‘What about this awful crime that was committed among you?13Now turn those wicked men of Gibeah over to us so that we may put them to death and purge the evil from Israel.’ But the Benjaminites would not listen to their fellow Israelites.14From their towns they came together at Gibeah to fight against the Israelites.15At once the Benjaminites mobilised twenty-six thousand swordsmen from their towns, in addition to seven hundred able young men from those living in Gibeah.16Among all these soldiers there were seven hundred select troops who were left-handed, each of whom could sling a stone at a hair and not miss.17Israel, apart from Benjamin, mustered four hundred thousand swordsmen, all of them fit for battle.18The Israelites went up to Bethel[2] and enquired of God. They said, ‘Who of us is to go up first to fight against the Benjaminites?’ The Lord replied, ‘Judah shall go first.’19The next morning the Israelites got up and pitched camp near Gibeah.20The Israelites went out to fight the Benjaminites and took up battle positions against them at Gibeah.21The Benjaminites came out of Gibeah and cut down twenty-two thousand Israelites on the battlefield that day.22But the Israelites encouraged one another and again took up their positions where they had stationed themselves the first day.23The Israelites went up and wept before the Lord until evening, and they enquired of the Lord. They said, ‘Shall we go up again to fight against the Benjaminites, our fellow Israelites?’ The Lord answered, ‘Go up against them.’24Then the Israelites drew near to Benjamin the second day.25This time, when the Benjaminites came out from Gibeah to oppose them, they cut down another eighteen thousand Israelites, all of them armed with swords.26Then all the Israelites, the whole army, went up to Bethel, and there they sat weeping before the Lord. They fasted that day until evening and presented burnt offerings and fellowship offerings to the Lord.27And the Israelites enquired of the Lord. (In those days the ark of the covenant of God was there,28with Phinehas son of Eleazar, the son of Aaron, ministering before it.) They asked, ‘Shall we go up again to fight against the Benjaminites, our fellow Israelites, or not?’ The Lord responded, ‘Go, for tomorrow I will give them into your hands.’29Then Israel set an ambush around Gibeah.30They went up against the Benjaminites on the third day and took up positions against Gibeah as they had done before.31The Benjaminites came out to meet them and were drawn away from the city. They began to inflict casualties on the Israelites as before, so that about thirty men fell in the open field and on the roads – the one leading to Bethel and the other to Gibeah.32While the Benjaminites were saying, ‘We are defeating them as before,’ the Israelites were saying, ‘Let’s retreat and draw them away from the city to the roads.’33All the men of Israel moved from their places and took up positions at Baal Tamar, and the Israelite ambush charged out of its place on the west[3] of Gibeah.[4]34Then ten thousand of Israel’s able young men made a frontal attack on Gibeah. The fighting was so heavy that the Benjaminites did not realise how near disaster was.35The Lord defeated Benjamin before Israel, and on that day the Israelites struck down 25,100 Benjaminites, all armed with swords.36Then the Benjaminites saw that they were beaten. Now the men of Israel had given way before Benjamin, because they relied on the ambush they had set near Gibeah.37Those who had been in ambush made a sudden dash into Gibeah, spread out and put the whole city to the sword.38The Israelites had arranged with the ambush that they should send up a great cloud of smoke from the city,39and then the Israelites would counterattack. The Benjaminites had begun to inflict casualties on the Israelites (about thirty), and they said, ‘We are defeating them as in the first battle.’40But when the column of smoke began to rise from the city, the Benjaminites turned and saw the whole city going up in smoke.41Then the Israelites counterattacked, and the Benjaminites were terrified, because they realised that disaster had come on them.42So they fled before the Israelites in the direction of the wilderness, but they could not escape the battle. And the Israelites who came out of the towns cut them down there.43They surrounded the Benjaminites, chased them and easily[5] overran them in the vicinity of Gibeah on the east.44Eighteen thousand Benjaminites fell, all of them valiant fighters.45As they turned and fled towards the wilderness to the rock of Rimmon, the Israelites cut down five thousand men along the roads. They kept pressing after the Benjaminites as far as Gidom and struck down two thousand more.46On that day twenty-five thousand Benjaminite swordsmen fell, all of them valiant fighters.47But six hundred of them turned and fled into the wilderness to the rock of Rimmon, where they stayed for four months.48The men of Israel went back to Benjamin and put all the towns to the sword, including the animals and everything else they found. All the towns they came across they set on fire.
1Toți fiii lui Israel au ieșit de la Dan până la Beer-Șeba[1] și până la ținutul Ghiladului. Comunitatea s‑a strâns astfel ca un singur om înaintea DOMNULUI, la Mițpa.2Conducătorii întregului popor, ai tuturor semințiilor lui Israel, s‑au înfățișat în adunarea poporului lui Dumnezeu: erau patru sute de mii de pedestrași în stare să scoată sabia.3Fiii lui Beniamin au auzit că fiii lui Israel s‑au suit la Mițpa. Fiii lui Israel au zis: – Spuneți, cum s‑a întâmplat răul acesta?4Atunci, levitul, bărbatul femeii care fusese ucisă, a luat cuvântul și le‑a zis: – Eu și țiitoarea mea intrasem în Ghiva, care aparține de Beniamin, ca să înnoptăm acolo.5Dar locuitorii Ghivei s‑au ridicat împotriva mea, au înconjurat pe timp de noapte casa în care eram și au vrut să mă ucidă. Mi‑au necinstit țiitoarea până când a murit.6Atunci mi‑am apucat țiitoarea, am tăiat‑o în bucăți și le‑am trimis prin toată țara moștenită de Israel, căci au săvârșit o desfrânare și o spurcăciune în Israel.7Iată‑vă pe toți, fii ai lui Israel: vorbiți între voi și sfătuiți‑vă aici!8Tot poporul s‑a ridicat ca un singur om, zicând: – Niciunul din noi nu va pleca la cortul lui. Nimeni nu se va întoarce acasă.9Iată acum ce‑i vom face Ghivei: o vom lua cu asalt după cum vom ieși la sorți!10Din toate semințiile lui Israel vom lua zece bărbați dintr‑o sută, o sută dintr‑o mie și o mie din zece mii. Aceștia vor aduce provizii pentru popor. Apoi, când ei se vor întoarce, vom pedepsi Ghiva lui Beniamin potrivit cu toată spurcăciunea pe care a săvârșit‑o în Israel.11Toți bărbații lui Israel s‑au strâns împotriva cetății, uniți ca un singur om.12Semințiile lui Israel au trimis niște bărbați prin toată seminția lui Beniamin ca să spună: „Ce înseamnă răul acesta care a avut loc printre voi?13Acum, predați‑i pe oamenii aceia, pe acei fii ai lui Belial[2] care sunt în Ghiva, ca să‑i omorâm și să nimicim astfel răul din Israel!“ Dar fiii lui Beniamin n‑au vrut să asculte de glasul fraților lor, fiii lui Israel. (2Co 6:15)14Fiii lui Beniamin s‑au strâns din cetățile lor la Ghiva ca să iasă la luptă împotriva fiilor lui Israel.15În ziua aceea, s‑au mobilizat din cetăți douăzeci și șase de mii de fii ai lui Beniamin în stare să scoată sabia, în afară de locuitorii Ghivei, care s‑au strâns în număr de șapte sute de bărbați aleși.16Din tot poporul aceasta, șapte sute de bărbați aleși erau stângaci. Toți aceștia, trăgând cu praștia, puteau ținti chiar și un fir de păr și nu greșeau.17În afară de Beniamin, oamenii lui Israel care se adunaseră erau patru sute de mii de bărbați în stare să scoată sabia. Toți aceștia erau războinici.18Ei s‑au ridicat, s‑au suit la Betel și L‑au întrebat pe Dumnezeu. Fiii lui Israel au zis: – Care dintre noi să se suie primul la război împotriva fiilor lui Beniamin? DOMNUL le‑a răspuns: – Iuda să se suie primul!19Fiii lui Israel s‑au sculat dimineața și și‑au așezat tabăra lângă Ghiva.20Apoi au ieșit la luptă împotriva celor din Beniamin și s‑au așezat în linie de bătaie, înaintea Ghivei.21Fiii lui Beniamin au ieșit din Ghiva și au doborât la pământ în ziua aceea douăzeci și două de mii de bărbați din Israel.22Poporul, bărbații lui Israel, s‑a îmbărbătat și s‑a așezat din nou în linie de bătaie în locul în care se așezase în prima zi.23Între timp, fiii lui Israel s‑au suit și au plâns înaintea DOMNULUI până seara. Ei L‑au întrebat pe DOMNUL, zicând: – Să pornim din nou la luptă împotriva fiilor lui Beniamin, frații noștri? DOMNUL le‑a răspuns: – Suiți‑vă împotriva lor!24Astfel, fiii lui Israel au înaintat a doua zi împotriva fiilor lui Beniamin.25Dar și a doua zi cei din Beniamin au ieșit din Ghiva ca să‑i înfrunte și iarăși au doborât la pământ optsprezece mii de bărbați din fiii lui Israel, toți în stare să scoată sabia.26Atunci, toți fiii lui Israel, deci tot poporul, s‑au suit la Betel și au plâns. În ziua aceea, au rămas acolo, în prezența DOMNULUI, au postit până seara și au adus înaintea DOMNULUI arderi‑de‑tot și jertfe de pace[3].27Fiii lui Israel L‑au întrebat pe DOMNUL – în zilele acelea, Chivotul Legământului cu Dumnezeu era acolo,28iar Fineas, fiul lui Elazar, fiul lui Aaron, slujea înaintea lui în zilele acelea – și I‑au zis: – Să ies din nou la luptă împotriva fiilor lui Beniamin, fratele meu, sau să încetez? DOMNUL a răspuns: – Suiți‑vă, căci mâine îi voi da în mâna ta!29Atunci, Israel a pus la pândă niște oameni împrejurul cetății Ghiva.30A treia zi, fiii lui Israel s‑au suit împotriva fiilor lui Beniamin și s‑au așezat înaintea Ghivei ca și în celelalte ocazii.31Fiii lui Beniamin au ieșit să întâlnească poporul, fiind astfel îndepărtați de lângă cetate. Au început să lovească în popor și să ucidă ca în celelalte ocazii, pe drumurile cele mari – unul care duce la Betel și altul la Ghiva – și în câmpie. Au ucis aproape treizeci de bărbați din Israel.32Fiii lui Beniamin ziceau: „Iată‑i învinși înaintea noastră ca și mai înainte!“ Dar fiii lui Israel ziceau: „Să fugim și să‑i îndepărtăm de cetate spre drumurile cele mari!“33Toți bărbații lui Israel s‑au ridicat din locurile lor și s‑au regrupat la Baal-Tamar, iar Israelul care stătea la pândă s‑a năpustit din locul în care era, la apus[4] de Ghiva.34Zece mii de oameni aleși din tot Israelul au înaintat împotriva Ghivei. Bătălia a fost aprigă, iar beniamiții nici nu‑și imaginau că va veni asupra lor un asemenea dezastru.35DOMNUL i‑a învins pe cei din Beniamin înaintea lui Israel și astfel fiii lui Israel au doborât în acea zi, în Beniamin, douăzeci și cinci de mii o sută de bărbați, toți aceștia în stare să scoată sabia.36Fiii lui Beniamin au văzut că au fost învinși. Atunci când bărbații lui Israel s‑au lăsat urmăriți de cei din Beniamin, ei s‑au bazat pe oamenii care fuseseră puși la pândă în apropierea Ghivei.37Cei ce stăteau la pândă au înaintat repede împotriva Ghivei, s‑au năpustit asupra ei și au trecut cetatea prin ascuțișul sabiei.38Semnalul pe care bărbații lui Israel îl hotărâseră cu cei ce stăteau la pândă era acela că ei trebuiau să înalțe în cetate un nor mare de fum.39Doar atunci bărbații lui Israel ar fi trebuit să se întoarcă în luptă. Dar cei din Beniamin începuseră să lovească, iar pentru că numărul celor uciși din Israel era aproape de treizeci de oameni, ei își ziceau: „Cu siguranță sunt pe deplin învinși înaintea noastră ca în prima luptă!“40Când coloana de fum a început să se înalțe din cetate, cei din Beniamin au privit înapoi și au observat‑o cum se înălța din întreaga cetate înspre cer.41Atunci bărbații lui Israel s‑au întors. Când au văzut dezastrul care‑i aștepta, bărbații lui Beniamin s‑au îngrozit.42Au fugit dinaintea bărbaților lui Israel spre drumul pustiei, dar n‑au putut scăpa de luptă, iar cei din cetăți i‑au doborât în mijlocul lor.43Ei i‑au înconjurat pe cei din Beniamin, i‑au urmărit fără încetare[5] și i‑au nimicit până în fața Ghivei, spre răsărit.44Optsprezece mii de bărbați din Beniamin au căzut, toți aceștia fiind bărbați viteji.45Unii au fugit și au scăpat în pustie, la Stânca lui Rimon. Israeliții au ucis la drumurile cele mari cinci mii dintre ei. Pe alții i‑au urmărit până la Ghidom[6] și au ucis dintre aceștia două mii de bărbați.46Astfel, toți cei din Beniamin care au căzut în ziua aceea au fost douăzeci și cinci de mii de bărbați în stare să scoată sabia, toți bărbați viteji.47Dintre cei care au fugit și au scăpat în pustie, la Stânca lui Rimon, au mai rămas șase sute de bărbați. Ei au locuit la Stânca lui Rimon timp de patru luni.48Bărbații lui Israel s‑au întors la fiii lui Beniamin și au trecut prin ascuțișul sabiei toate cetățile cu tot ce au găsit în ele: oameni și animale. Ei au dat foc tuturor acestor cetăți pe care le‑au găsit în cale.