1Now a man named Ananias, together with his wife Sapphira, also sold a piece of property.2With his wife’s full knowledge he kept back part of the money for himself, but brought the rest and put it at the apostles’ feet.3Then Peter said, ‘Ananias, how is it that Satan has so filled your heart that you have lied to the Holy Spirit and have kept for yourself some of the money you received for the land?4Didn’t it belong to you before it was sold? And after it was sold, wasn’t the money at your disposal? What made you think of doing such a thing? You have not lied just to human beings but to God.’5When Ananias heard this, he fell down and died. And great fear seized all who heard what had happened.6Then some young men came forward, wrapped up his body, and carried him out and buried him.7About three hours later his wife came in, not knowing what had happened.8Peter asked her, ‘Tell me, is this the price you and Ananias got for the land?’ ‘Yes,’ she said, ‘that is the price.’9Peter said to her, ‘How could you conspire to test the Spirit of the Lord? Listen! The feet of the men who buried your husband are at the door, and they will carry you out also.’10At that moment she fell down at his feet and died. Then the young men came in and, finding her dead, carried her out and buried her beside her husband.11Great fear seized the whole church and all who heard about these events.
The apostles heal many
12The apostles performed many signs and wonders among the people. And all the believers used to meet together in Solomon’s Colonnade.13No-one else dared join them, even though they were highly regarded by the people.14Nevertheless, more and more men and women believed in the Lord and were added to their number.15As a result, people brought those who were ill into the streets and laid them on beds and mats so that at least Peter’s shadow might fall on some of them as he passed by.16Crowds gathered also from the towns around Jerusalem, bringing those who were ill and those tormented by impure spirits, and all of them were healed.
The apostles persecuted
17Then the high priest and all his associates, who were members of the party of the Sadducees, were filled with jealousy.18They arrested the apostles and put them in the public jail.19But during the night an angel of the Lord opened the doors of the jail and brought them out.20‘Go, stand in the temple courts,’ he said, ‘and tell the people all about this new life.’21At daybreak they entered the temple courts, as they had been told, and began to teach the people. When the high priest and his associates arrived, they called together the Sanhedrin – the full assembly of the elders of Israel – and sent to the jail for the apostles.22But on arriving at the jail, the officers did not find them there. So they went back and reported,23‘We found the jail securely locked, with the guards standing at the doors; but when we opened them, we found no-one inside.’24On hearing this report, the captain of the temple guard and the chief priests were at a loss, wondering what this might lead to.25Then someone came and said, ‘Look! The men you put in jail are standing in the temple courts teaching the people.’26At that, the captain went with his officers and brought the apostles. They did not use force, because they feared that the people would stone them.27The apostles were brought in and made to appear before the Sanhedrin to be questioned by the high priest.28‘We gave you strict orders not to teach in this name,’ he said. ‘Yet you have filled Jerusalem with your teaching and are determined to make us guilty of this man’s blood.’29Peter and the other apostles replied: ‘We must obey God rather than human beings!30The God of our ancestors raised Jesus from the dead – whom you killed by hanging him on a cross.31God exalted him to his own right hand as Prince and Saviour that he might bring Israel to repentance and forgive their sins.32We are witnesses of these things, and so is the Holy Spirit, whom God has given to those who obey him.’33When they heard this, they were furious and wanted to put them to death.34But a Pharisee named Gamaliel, a teacher of the law, who was honoured by all the people, stood up in the Sanhedrin and ordered that the men be put outside for a little while.35Then he addressed the Sanhedrin: ‘Men of Israel, consider carefully what you intend to do to these men.36Some time ago Theudas appeared, claiming to be somebody, and about four hundred men rallied to him. He was killed, all his followers were dispersed, and it all came to nothing.37After him, Judas the Galilean appeared in the days of the census and led a band of people in revolt. He too was killed, and all his followers were scattered.38Therefore, in the present case I advise you: leave these men alone! Let them go! For if their purpose or activity is of human origin, it will fail.39But if it is from God, you will not be able to stop these men; you will only find yourselves fighting against God.’40His speech persuaded them. They called the apostles in and had them flogged. Then they ordered them not to speak in the name of Jesus, and let them go.41The apostles left the Sanhedrin, rejoicing because they had been counted worthy of suffering disgrace for the Name.42Day after day, in the temple courts and from house to house, they never stopped teaching and proclaiming the good news that Jesus is the Messiah.
1Dar un om pe nume Ananias, a vândut o proprietate împreună cu soția lui, Safira,2și a păstrat pentru sine o parte din preț, cu știrea soției lui. Apoi a adus cealaltă parte și a pus‑o la picioarele apostolilor.3Petru i‑a zis: „Ananias, de ce ți‑a umplut Satan[1] inima ca să‑L minți pe Duhul Sfânt, păstrând pentru tine o parte din prețul ogorului?4Dacă rămânea nevândut, nu rămânea el al tău? Și, după ce a fost vândut, nu erau banii la dispoziția ta? De ce ai pus la cale acest lucru în inima ta? Nu pe oameni i‑ai mințit, ci pe Dumnezeu!“5Când a auzit Ananias aceste cuvinte, a căzut și și‑a dat suflarea. O mare frică i‑a cuprins pe toți cei ce auziseră aceste lucruri.6Cei tineri s‑au ridicat, l‑au învelit, l‑au scos afară și l‑au înmormântat.7Cam după trei ore, a intrat și soția lui, fără să știe ce se întâmplase.8Petru a întrebat‑o: – Spune‑mi, cu atât ați vândut ogorul? Ea i‑a răspuns: – Da, cu atât.9Atunci Petru i‑a zis: – De ce v‑ați înțeles între voi să‑L puneți la încercare pe Duhul Domnului? Iată, picioarele celor ce l‑au înmormântat pe soțul tău sunt la ușă și te vor duce și pe tine!10Atunci ea a căzut deodată la picioarele lui și și‑a dat suflarea. Când au intrat tinerii, au găsit‑o moartă; ei au dus‑o afară și au înmormântat‑o lângă soțul ei.11O mare frică a cuprins toată biserica[2] și pe toți cei ce auziseră aceste lucruri.
Prin apostoli se fac semne și minuni
12Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în popor. Toți se adunau în același gând în Porticul lui Solomon13și niciunul din ceilalți nu îndrăznea să li se alăture, deși poporul îi lăuda foarte mult.14Totuși, tot mai mulți din cei ce credeau, – o mulțime de bărbați și femei –, erau adăugați la Domnul.15Oamenii îi scoteau chiar și pe străzi pe cei neputincioși și‑i puneau pe tărgi și pe așternuturi, pentru ca, atunci când trecea Petru, măcar umbra lui să cadă peste vreunul dintre ei.16Mulțimea se aduna și din cetățile din jurul Ierusalimului, aducându‑i pe cei bolnavi și pe cei chinuiți de duhuri necurate. Și toți erau vindecați.
Apostolii persecutați
17Însă marele preot și toți cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s‑au ridicat plini de invidie,18au pus mâna pe apostoli și i‑au aruncat în închisoarea publică.19Dar un înger al Domnului a deschis ușile închisorii în timpul nopții, i‑a condus afară și le‑a zis:20„Duceți‑vă, stați în Templu și spuneți poporului toate cuvintele Vieții acesteia!“21Auzind ei aceasta, au intrat în Templu dis‑de‑dimineață și au început să dea învățătură. Când a sosit marele preot și cei ce erau împreună cu el, au convocat Sinedriul, adică tot Sfatul Bătrânilor[3] fiilor lui Israel, și au trimis după apostoli la închisoare, ca să fie aduși.22Gărzile însă, când au sosit acolo, nu i‑au găsit în închisoare, așa că s‑au întors și au anunțat,23zicând: „Închisoarea am găsit‑o încuiată cu toată grija, iar pe gardieni i‑am găsit stând la uși, dar când am deschis, n‑am găsit pe nimeni înăuntru!“24Când au auzit cuvintele acestea, atât comandantul gărzii Templului, cât și conducătorii preoților au rămas înmărmuriți din cauza lor și se întrebau ce se întâmplă.25Cineva însă a venit și i‑a anunțat: „Iată că bărbații pe care i‑ați aruncat în închisoare stau în Templu și dau învățătură poporului!“26Atunci comandantul s‑a dus împreună cu gărzile și i‑a adus, însă nu cu forța, pentru că se temeau să nu fie loviți cu pietre de popor.27I‑au adus și i‑au pus să stea înaintea Sinedriului. Marele preot i‑a întrebat,28zicând: – Nu[4] v‑am poruncit răspicat să nu mai dați învățătură în Numele acesta? Dar iată că voi ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și vreți să aruncați peste noi vina pentru sângele Acestui Om!29Dar Petru și ceilalți apostoli, răspunzând, au zis: – Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!30Dumnezeul strămoșilor[5] noștri L‑a înviat pe Isus, pe Care voi L‑ați ucis, pironindu‑L pe lemn.31Pe El, Dumnezeu L‑a înălțat la dreapta Sa, ca Prinț[6] și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăință și iertare de păcate. (Ac 3:15)32Iar noi suntem martori ai acestor lucruri și, de asemenea, și Duhul Sfânt pe Care L‑a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.33Când au auzit ei acestea, s‑au înfuriat și au vrut să‑i omoare.34Dar un fariseu[7] pe nume Gamaliel[8], un învățător al Legii respectat de tot poporul, s‑a ridicat în Sinedriu și a poruncit ca oamenii să fie scoși afară puțin.35Apoi le‑a zis: „Bărbați israeliți, aveți grijă ce urmează să le faceți acestor oameni!36Căci, nu demult, s‑a ridicat Teudas, care spunea despre sine că este cineva și căruia i s‑au alăturat aproape patru sute de bărbați. El a fost omorât, iar toți aceia care se încrezuseră în el au fost împrăștiați și nu s‑a ales nimic de ei.37După el, pe vremea recensământului[9], s‑a ridicat Iuda, galileeanul, și a atras poporul după el. Dar și el a pierit, iar toți aceia care se încrezuseră în el au fost împrăștiați. (Lu 2:2)38Iar acum, eu vă spun: depărtați‑vă de oamenii aceștia și lăsați‑i! Dacă planul sau lucrarea aceasta este de la oameni, va fi distrusă,39dar, dacă este de la Dumnezeu, nu‑i veți putea distruge pe acești oameni! Să nu vă treziți că luptați împotriva lui Dumnezeu!“ Astfel, ei au fost convinși de el.40Apoi i‑au chemat pe apostoli, i‑au biciuit, le‑au poruncit să nu mai vorbească în Numele lui Isus și le‑au dat drumul.41Prin urmare, apostolii au plecat dinaintea Sinedriului, bucurându‑se că au fost considerați vrednici să fie umiliți pentru Numele Lui.42Și, în fiecare zi, în Templu și prin case, nu încetau să dea învățătură și să ducă vestea bună[10] că Isus este Cristosul.