1Damals sang Debora zusammen mit Barak, dem Sohn Abinoams, folgendes Lied:2Entschlossen zogen Israels Fürsten voran[1], und bereitwillig folgte das Volk in den Kampf. – Darum preist den HERRN! –3Hört her, ihr Könige, horcht auf, ihr Herrscher: Zu Ehren des HERRN will ich singen, mein Lied soll erklingen für den HERRN, den Gott Israels.4Als du, HERR, vom Gebirge Seïr auszogst, als du herangeschritten kamst von Edoms Steppe, da bebte die Erde. Vom Himmel strömte der Regen, und die Wolken gossen ihr Wasser aus.5Die Berge wankten[2], als der HERR sich nahte, der ´Bundesgott` vom Sinai, als der HERR kam, der Gott Israels.6Zur Zeit Schamgars, des Sohnes Anats, und in den Tagen Jaëls waren alle Straßen leer. Wer reisen wollte, musste auf versteckten Pfaden gehen.[3]7Die Dorfbewohner wagten sich nicht mehr aufs Feld, niemand in Israel bestellte noch seinen Acker[4], bis ich, Debora, mich erhob, bis ich mich erhob[5] als Mutter für Israel.8´Das Volk` hatte sich neue Götter gewählt[6], darum suchte der Krieg ihre Städte heim[7]. Doch fand sich kein Schild und kein Speer bei den vierzigtausend Männern Israels.9Mein Herz schlägt für Israels Heerführer und für das Volk, das ihnen bereitwillig folgte[8]. – Preist den Herrn! –10Die ihr auf weißen Eseln reitet und auf weichen Satteldecken sitzt, und ihr, die ihr zu Fuß gehen müsst, bedenkt[9] ´alles, was geschehen ist`.11Am Brunnen, wo man lärmt und schwatzt[10], soll man die großen Taten des HERRN erzählen, die gewaltigen Taten, die er für Israels Bewohner[11] vollbrachte[12]. ´Im Triumph` kehrte das Volk des HERRN zurück in seine Städte.12Auf, auf, Debora, auf und sing ein Lied. Steh auf, Barak, du Sohn Abinoams, und führe deine Gefangenen vor[13].13Auch die letzten Männer, die noch übrig waren, kamen ´vom Bergland` herab zu den Anführern Israels. Entschlossen zog das Volk des HERRN in den Kampf.[14]14Die Efraimiter kamen vom Bergland Amaleks[15], die Benjaminiter folgten[16] ´und reihten sich ein` in das Heer[17]. Die Befehlshaber aus Machir[18] zogen ´in die Schlacht`, aus Sebulon ´kamen` die Männer mit dem Herrscherstab. (Ri 12,15)15Issachars Fürsten standen Debora bei, Issachars Kämpfer folgten Barak ins Tal. Doch Rubens Sippen zögerten lang.[19]16Warum seid ihr bei den Herden geblieben und habt dem Flötenspiel der Hirten gelauscht? Rubens Sippen überlegten zu lang[20].17Auch Gilead[21] blieb jenseits des Jordans. Warum verweilte Dan bei seinen Schiffen? Ascher ruhte sich aus am Meeresstrand, untätig saß er an seinen Buchten.18Sebulon dagegen riskierte sein Leben, und Naftali ´stellte sich` auf den Hügeln ´zur Schlacht`.19Könige kamen und führten Krieg, die Könige Kanaans kämpften bei Taanach am Bach von Megiddo – aber Silber erbeuteten sie nicht.20Vom Himmel her griffen die Sterne ein, von ihrer Bahn aus stritten sie gegen Sisera.21Der Bach Kischon riss die Feinde mit sich fort, der Bach Kischon, der seit Urzeiten fließt[22]. – Auf, meine Seele, fasse Mut und sei stark! –22Der Boden dröhnte unter den Hufen der Pferde, die mächtigen Rosse stoben davon.23»Verflucht die Stadt Meros!«, sagt der Engel des HERRN, »ja, legt einen Fluch auf ihre Einwohner! Denn sie kamen dem HERRN nicht zu Hilfe und standen Israels Soldaten nicht bei[23].«24Gesegnet aber sei Jaël, die Frau des Keniters Heber, mehr als alle Frauen. Mehr als alle Frauen, die in Zelten wohnen, sei sie gesegnet.25Sisera bat um Wasser, aber sie gab ihm Milch. Sie reichte ihm Rahm in ihrer schönsten Schale.26Doch dann griff ihre Hand nach einem Zeltpflock, und mit der Rechten ´packte sie` den Hammer. Sie schlug zu und zertrümmerte Sisera den Schädel, sie durchbohrte seine Schläfe ´mit dem Pflock`.27Er krümmte sich zu ihren Füßen[24], erschlagen lag er da. Er krümmte sich zu ihren Füßen und starb. Wo er sich gekrümmt hatte, blieb er liegen – das war sein Ende.28Siseras Mutter stand am Fenster und hielt Ausschau, sie spähte durch das Gitter ´und fragte`: »Warum kommt sein Streitwagen nicht? Warum hört man noch immer nicht das Stampfen seiner Wagenpferde?«29Die weisesten unter ihren Begleiterinnen antworteten ihr, und sie selbst tröstete sich mit den gleichen Worten:30»Bestimmt haben sie Beute gemacht und teilen sie jetzt: ein oder zwei Mädchen für jeden Mann, bunte, bestickte Gewänder für Sisera und beidseitig bestickte[25] bunte Tücher als Beute für mich[26].«31Alle deine Feinde, o HERR, sollen umkommen wie Sisera. Aber die den HERRN lieben sind wie die Sonne, die aufgeht in ihrer Kraft. Das Land hatte nun vierzig Jahre Ruhe ´vor seinen Feinden.`
1În ziua aceea, Debora și Barak, fiul lui Abinoam, au cântat, zicând:2„Când căpeteniile s‑au așezat în fruntea lui Israel, poporul a mers de bunăvoie! Binecuvântați‑L pe DOMNUL!3Ascultați, regi! Luați aminte, domnitori! Eu, da eu, voi cânta DOMNULUI[1], voi cânta spre lauda DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel:4DOAMNE, când ai ieșit din Seir, când ai mărșăluit din ținutul Edomului, pământul s‑a cutremurat, cerurile au picurat și norii au turnat ape!5Munții s‑au scurs dinaintea DOMNULUI, Cel al Sinaiului, dinaintea DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel!6În zilele lui Șamgar, fiul lui Anat[2], în zilele Iaelei, drumurile erau părăsite, și drumeții călătoreau pe căi ocolite. (Ri 3,31)7Încetase viața din satele lui Israel, se sfârșise,[3] până când m‑am ridicat eu[4], Debora, m‑am ridicat ca o mamă în Israel.8Când el și‑a ales dumnezei noi, războiul[5] era la porți, dar nu se vedea nici scut și nici suliță printre patruzeci de mii în Israel!9Inima mea este alături de legiuitorii lui Israel, de cei din popor care s‑au oferit de bunăvoie. Binecuvântați‑L pe DOMNUL!10Voi, cei ce încălecați pe măgărițe albe, cei ce stați pe covoare, cei ce umblați pe drum, luați aminte11la vocea arcașilor de lângă adăpătoare. Acolo ei istorisesc faptele drepte ale DOMNULUI, faptele drepte ale sătenilor Lui în Israel! Atunci poporul DOMNULUI a coborât la porți.12Trezește‑te, trezește‑te, Debora! Trezește‑te, trezește‑te și cântă o cântare! Ridică‑te, Barak, fiu al lui Abinoam, și ia‑ți captivii!13Atunci un supraviețuitor a coborât la cei măreți;[6] poporul DOMNULUI a coborât la mine cu cei viteji[7].14Au venit din Efraim; rădăcina lor este în Amalek. După tine a venit Beniamin, cu poporul tău. Din Machir au coborât legiuitorii și din Zabulon, cei care îndrumă cu toiagul scribului.15Conducătorii mei din Isahar au fost cu Debora și, precum Isahar, așa și Barak, fiind trimis în urma lui în vale. În ținuturile lui Ruben însă s‑a ținut mare sfat[8]!16De ce ai rămas printre staule[9] ca să asculți behăitul turmelor? În ținuturile lui Ruben mare a fost sfatul!17Ghilad a rămas de cealaltă parte a Iordanului. Iar Dan, de ce a rămas la corăbii? Așer a rămas pe coasta mării și s‑a așezat pe limanurile lui.18Zabulon este un popor care și‑a riscat viața până la moarte; Neftali la fel, pe dealurile țării.19Regii au venit și s‑au luptat. Regii Canaanului s‑au luptat atunci la Taanah, lângă apele Meghido. N‑au luat niciun câștig, nici măcar un pic de argint.20Stelele din ceruri s‑au luptat, s‑au luptat din înaltul căilor lor cu Sisera.21Râul Chișon i‑a luat, vechiul râu, râul Chișon. Mărșăluiește, suflete al meu, cu tărie![10]22Atunci copitele cailor au izbit pământul; armăsarii au alergat în galop, în galopul lor răsunător.23«Blestemați pe Meroza!», a zis Îngerul DOMNULUI. «Să blestemați amarnic pe locuitorii ei, căci nu au venit în ajutorul DOMNULUI, în ajutorul DOMNULUI împotriva celor viteji.»24Cea mai binecuvântată femeie este Iael, soția chenitului Heber, cea mai binecuvântată dintre femeile ce locuiesc în corturi.25El i‑a cerut apă, dar ea i‑a dat lapte; într‑o cupă măreață i‑a adus iaurt.26Apoi mâna și‑a întins‑o spre țăruș, și dreapta ei spre ciocanul lucrătorului; l‑a lovit pe Sisera, i‑a sfărâmat capul, l‑a zdrobit și i‑a străpuns tâmpla.27El a căzut și s‑a ghemuit, la picioarele ei s‑a plecat adânc, a căzut și s‑a ghemuit; în locul în care s‑a ghemuit, acolo a căzut ucis!28Pe fereastră, printre zăbrele, mama lui Sisera se uita și bocea: «De ce întârzie carele lui să vină? De ce rămâne în urmă zgomotul carelor lui?»29Prințesele ei înțelepte îi răspund și ea își răspunde singură:30«Oare nu își caută și își împart ei prada? O femeie, două femei de fiecare bărbat; pradă de stofă colorată pentru Sisera, pradă de stofă colorată, brodată; câte două stofe colorate, brodate, pentru grumazul prădătorului.»31Așa să piară toți dușmanii Tăi, DOAMNE! Dar cei ce‑L iubesc să fie ca soarele care răsare în puterea lui!“ Apoi țara a avut liniște timp de patruzeci de ani.