1Alle Israeliten von Dan ´im Norden` bis Beerscheba ´im Süden` und selbst von Gilead ´im Ostjordanland` kamen nach Mizpa und versammelten sich geschlossen vor dem HERRN.2Die führenden Männer aus allen Stämmen Israels waren da[1], und es hatten sich 400.000 bewaffnete Kämpfer[2] eingefunden.3Die Nachricht von der Versammlung in Mizpa erreichte auch die Benjaminiter. Die versammelten Israeliten fragten: »Wie ist es zu diesem schrecklichen Verbrechen gekommen?«4Der Levit, dessen Frau getötet worden war, berichtete: »Ich war mit meiner Nebenfrau unterwegs und wollte in Gibea im ´Stammesgebiet von` Benjamin übernachten.5Doch die Männer von Gibea hatten es auf mich abgesehen. In der Nacht umzingelten sie das Haus, in dem ich schlief, und wollten mich umbringen. Meine Nebenfrau aber vergewaltigten sie so lange, bis sie starb.6Da zerschnitt ich ihren Leichnam und sandte die Stücke in alle Teile des Landes[3]. Die Leute von Gibea haben ein schändliches und abscheuliches Verbrechen in Israel begangen.7Nun seid ihr hier versammelt, ihr Männer von Israel. Haltet Rat und entscheidet, was zu tun ist!«8Da erhob sich das ganze Volk und erklärte geschlossen: »Keiner von uns wird nach Hause gehen.[4]9Unser Beschluss lautet: Wir ziehen gegen Gibea in den Kampf! Das Los soll entscheiden, ´wer was zu tun hat`:10Jeder Zehnte wird dazu bestimmt, für die Verpflegung der Truppe zu sorgen. Alle anderen sollen an den Leuten von Gibea Vergeltung üben[5] für das schändliche Verbrechen, das sie mitten in Israel begangen haben.«11Die Israeliten zogen geschlossen nach Gibea, um die Stadt anzugreifen.12Sie sandten Boten zu allen Sippen des Stammes Benjamin und ließen ihnen ausrichten: »Was für ein ´schreiendes` Unrecht ist bei euch geschehen?13Liefert uns die skrupellosen Männer von Gibea aus, ´die das getan haben`. Wir wollen sie töten und so das Böse aus Israel entfernen.« Doch die Benjaminiter wollten nicht auf ihre Bruderstämme hören.14Aus dem ganzen Stammesgebiet[6] strömten sie nach Gibea, um gegen die Israeliten zu kämpfen.15Bei ihrer Ankunft[7] musterte man sie ´und zählte` 26.000 bewaffnete Männer[8]. Dazu kamen 700 erfahrene Kämpfer aus Gibea selbst.16Zudem gab es im Heer der Benjaminiter 700 weitere besonders erfahrene Kämpfer[9], die linkshändig waren[10] und mit der Steinschleuder niemals ihr Ziel verfehlten[11]. (Ri 3,15)17Die Israeliten dagegen hatten ohne den Stamm Benjamin 400.000 bewaffnete Männer[12] in ihren Reihen, allesamt bewährte Kämpfer.
Am Anfang behalten die Benjaminiter die Oberhand
18Die Israeliten zogen zunächst zum ´Heiligtum von` Bet-El, um Gottes Weisung einzuholen. Sie fragten: »Welcher Stamm soll uns beim Kampf gegen die Benjaminiter anführen?« Der HERR antwortete: » ´Der Stamm` Juda soll vorangehen.«19Am nächsten Morgen brachen sie auf und schlugen ihr Heerlager vor Gibea auf.20Dann marschierten sie den Benjaminitern entgegen und stellten sich vor der Stadt zum Kampf auf.21Die Benjaminiter aber stürmten heraus und töteten an diesem Tag 22.000 Mann.22-23Da kehrten die Israeliten nach Bet-El zurück und weinten vor dem HERRN bis zum Abend. Dann fragten sie ihn: »Sollen wir unseren Bruderstamm Benjamin noch einmal angreifen?« »Ja«, antwortete der HERR, »greift sie an!« Die Israeliten fassten wieder Mut, ´kehrten nach Gibea zurück` und stellten sich am nächsten Tag[13] an derselben Stelle wie zuvor zum Kampf auf.24Doch als sie vorrückten,25brachen die Benjaminiter wieder aus der Stadt hervor und töteten weitere 18.000 israelitische Kämpfer[14].26Erneut kehrten die Israeliten mit ihrem gesamten Heer nach Bet-El zurück. Sie setzten sich auf die Erde und klagten dem HERRN ihre Niederlage. Bis zum Abend weinten und fasteten sie.[15] Dann brachten sie dem HERRN Brandopfer und Gemeinschaftsopfer dar27und befragten ihn. Damals stand im Heiligtum von Bet-El die Bundeslade,28und Pinhas, der Sohn Eliesers und Enkel Aarons, diente dort als Priester. Die Israeliten fragten: »Sollen wir noch einmal gegen unseren Bruderstamm Benjamin in den Kampf ziehen, oder sollen wir aufgeben?« »Greift sie an«, antwortete der HERR. »Morgen gebe ich sie in eure Hand.«
Die Benjamiter werden vernichtend geschlagen und beinahe ausgerottet
29Diesmal legten die Israeliten mit einem Teil ihrer Männer einen Hinterhalt um die Stadt.30´Die anderen` marschierten vor die Stadt und stellten sich zum Kampf auf, wie sie es an den beiden ersten Tagen getan hatten.31Als die Benjaminiter aus der Stadt stürmten, ´wichen die Israeliten zurück`. Die Benjaminiter ließen sich von der Stadt weglocken und begannen, die ´fliehenden` Kämpfer zu töten wie an den beiden ersten Tagen. ´Sie folgten ihnen` bis hinaus auf das freie Feld entlang der Straße, die nach Gibea[16] hinaufführt, und entlang der Straße, die ´von Gibea` Richtung Bet-El führt. ´Dabei töteten` sie etwa dreißig Mann.32»Wir schlagen sie schon wieder, wie die letzten Male!«, dachten die Benjaminiter. Doch die Israeliten hatten sich vorgenommen: »Wir fliehen ´zum Schein` und locken die Benjaminiter auf die Straßen, die von der Stadt wegführen.«33Bei Baal-Tamar aber hielten sie an und stellten sich zum Kampf. Inzwischen waren die übrigen Israeliten, die sich westlich von Gibea in den Hinterhalt gelegt hatten[17], aus ihrem Versteck hervorgebrochen34und hatten die Stadt angegriffen. Es handelte sich um 10.000 ausgesuchte Kämpfer aus ganz Israel. Die Benjaminiter waren nichtsahnend in die Falle gelaufen, und es kam zu einer schweren Schlacht.35Der HERR schenkte den Israeliten den Sieg. Sie töteten an diesem Tag 25.100 benjaminitische Kämpfer.36Die Benjaminiter mussten einsehen, dass sie vernichtend geschlagen waren. ´Die Schlacht war folgendermaßen abgelaufen`: Die Israeliten wichen vor den angreifenden Benjaminitern zurück. Sie verließen sich auf den Hinterhalt, den sie in der Nähe der Stadt gelegt hatten,37und die Männer im Hinterhalt handelten sofort: Sie überfielen die Stadt und töteten jeden, den sie fanden, mit dem Schwert.38Sie hatten mit dem Rest des Heeres verabredet, dass sie ´Feuer legen und` eine große Rauchwolke von der Stadt aufsteigen lassen würden, ´sobald Gibea gefallen war`.39Dann sollten sich die fliehenden Israeliten zum Kampf stellen.[18] Die Benjaminiter waren gerade dabei, die ersten Feinde niederzustrecken. Sie hatten ungefähr dreißig Mann getötet und riefen: »Die Israeliten fliehen vor uns! Wir haben sie auch diesmal wieder geschlagen!«[19]40Doch auf einmal stieg ´hinter ihnen` der Rauch der brennenden Stadt auf, und als sie zurückschauten, erkannten sie, dass ihre ganze Stadt in Flammen stand.41In diesem Moment machten die Israeliten kehrt ´und gingen zum Angriff über`. Da packte die Benjaminiter das Entsetzen, denn sie sahen, dass sie in die Falle gelaufen waren.42Sie flohen in Richtung Wüste, doch ihre Verfolger blieben ihnen auf den Fersen[20]. Dann kamen die Truppen dazu, die Gibea eingenommen hatten, und nahmen sie in die Zange.[21]43Von allen Seiten rückten die Israeliten gegen die Benjaminiter vor. Sie trieben sie ohne Erbarmen bis zu einer Stelle östlich von Gibea[22] und machten sie dort nieder.[23]4418.000 Benjaminiter fielen, allesamt erfahrene Kämpfer.45Die Überlebenden flohen in die Wüste zum Felsen Rimmon. Auf den Straßen, ´die dorthin führten`, töteten die Israeliten weitere 5.000 Mann. Sie verfolgten die Flüchtigen bis Gidom und töteten ´dort` noch einmal 2.000 Mann.46Insgesamt fielen an diesem Tag 25.100 Benjaminiter[24], lauter erfahrene Kämpfer.47Nur sechshundert Mann erreichten den Felsen Rimmon und versteckten sich dort vier Monate lang.48Die Israeliten aber kehrten zurück ins Gebiet des Stammes Benjamin. Sie töteten alle Menschen und alle Tiere, die sie fanden, mit dem Schwert und brannten die Städte nieder.
1Toți fiii lui Israel au ieșit de la Dan până la Beer-Șeba[1] și până la ținutul Ghiladului. Comunitatea s‑a strâns astfel ca un singur om înaintea DOMNULUI, la Mițpa.2Conducătorii întregului popor, ai tuturor semințiilor lui Israel, s‑au înfățișat în adunarea poporului lui Dumnezeu: erau patru sute de mii de pedestrași în stare să scoată sabia.3Fiii lui Beniamin au auzit că fiii lui Israel s‑au suit la Mițpa. Fiii lui Israel au zis: – Spuneți, cum s‑a întâmplat răul acesta?4Atunci, levitul, bărbatul femeii care fusese ucisă, a luat cuvântul și le‑a zis: – Eu și țiitoarea mea intrasem în Ghiva, care aparține de Beniamin, ca să înnoptăm acolo.5Dar locuitorii Ghivei s‑au ridicat împotriva mea, au înconjurat pe timp de noapte casa în care eram și au vrut să mă ucidă. Mi‑au necinstit țiitoarea până când a murit.6Atunci mi‑am apucat țiitoarea, am tăiat‑o în bucăți și le‑am trimis prin toată țara moștenită de Israel, căci au săvârșit o desfrânare și o spurcăciune în Israel.7Iată‑vă pe toți, fii ai lui Israel: vorbiți între voi și sfătuiți‑vă aici!8Tot poporul s‑a ridicat ca un singur om, zicând: – Niciunul din noi nu va pleca la cortul lui. Nimeni nu se va întoarce acasă.9Iată acum ce‑i vom face Ghivei: o vom lua cu asalt după cum vom ieși la sorți!10Din toate semințiile lui Israel vom lua zece bărbați dintr‑o sută, o sută dintr‑o mie și o mie din zece mii. Aceștia vor aduce provizii pentru popor. Apoi, când ei se vor întoarce, vom pedepsi Ghiva lui Beniamin potrivit cu toată spurcăciunea pe care a săvârșit‑o în Israel.11Toți bărbații lui Israel s‑au strâns împotriva cetății, uniți ca un singur om.12Semințiile lui Israel au trimis niște bărbați prin toată seminția lui Beniamin ca să spună: „Ce înseamnă răul acesta care a avut loc printre voi?13Acum, predați‑i pe oamenii aceia, pe acei fii ai lui Belial[2] care sunt în Ghiva, ca să‑i omorâm și să nimicim astfel răul din Israel!“ Dar fiii lui Beniamin n‑au vrut să asculte de glasul fraților lor, fiii lui Israel. (2Kor 6,15)14Fiii lui Beniamin s‑au strâns din cetățile lor la Ghiva ca să iasă la luptă împotriva fiilor lui Israel.15În ziua aceea, s‑au mobilizat din cetăți douăzeci și șase de mii de fii ai lui Beniamin în stare să scoată sabia, în afară de locuitorii Ghivei, care s‑au strâns în număr de șapte sute de bărbați aleși.16Din tot poporul aceasta, șapte sute de bărbați aleși erau stângaci. Toți aceștia, trăgând cu praștia, puteau ținti chiar și un fir de păr și nu greșeau.17În afară de Beniamin, oamenii lui Israel care se adunaseră erau patru sute de mii de bărbați în stare să scoată sabia. Toți aceștia erau războinici.18Ei s‑au ridicat, s‑au suit la Betel și L‑au întrebat pe Dumnezeu. Fiii lui Israel au zis: – Care dintre noi să se suie primul la război împotriva fiilor lui Beniamin? DOMNUL le‑a răspuns: – Iuda să se suie primul!19Fiii lui Israel s‑au sculat dimineața și și‑au așezat tabăra lângă Ghiva.20Apoi au ieșit la luptă împotriva celor din Beniamin și s‑au așezat în linie de bătaie, înaintea Ghivei.21Fiii lui Beniamin au ieșit din Ghiva și au doborât la pământ în ziua aceea douăzeci și două de mii de bărbați din Israel.22Poporul, bărbații lui Israel, s‑a îmbărbătat și s‑a așezat din nou în linie de bătaie în locul în care se așezase în prima zi.23Între timp, fiii lui Israel s‑au suit și au plâns înaintea DOMNULUI până seara. Ei L‑au întrebat pe DOMNUL, zicând: – Să pornim din nou la luptă împotriva fiilor lui Beniamin, frații noștri? DOMNUL le‑a răspuns: – Suiți‑vă împotriva lor!24Astfel, fiii lui Israel au înaintat a doua zi împotriva fiilor lui Beniamin.25Dar și a doua zi cei din Beniamin au ieșit din Ghiva ca să‑i înfrunte și iarăși au doborât la pământ optsprezece mii de bărbați din fiii lui Israel, toți în stare să scoată sabia.26Atunci, toți fiii lui Israel, deci tot poporul, s‑au suit la Betel și au plâns. În ziua aceea, au rămas acolo, în prezența DOMNULUI, au postit până seara și au adus înaintea DOMNULUI arderi‑de‑tot și jertfe de pace[3].27Fiii lui Israel L‑au întrebat pe DOMNUL – în zilele acelea, Chivotul Legământului cu Dumnezeu era acolo,28iar Fineas, fiul lui Elazar, fiul lui Aaron, slujea înaintea lui în zilele acelea – și I‑au zis: – Să ies din nou la luptă împotriva fiilor lui Beniamin, fratele meu, sau să încetez? DOMNUL a răspuns: – Suiți‑vă, căci mâine îi voi da în mâna ta!29Atunci, Israel a pus la pândă niște oameni împrejurul cetății Ghiva.30A treia zi, fiii lui Israel s‑au suit împotriva fiilor lui Beniamin și s‑au așezat înaintea Ghivei ca și în celelalte ocazii.31Fiii lui Beniamin au ieșit să întâlnească poporul, fiind astfel îndepărtați de lângă cetate. Au început să lovească în popor și să ucidă ca în celelalte ocazii, pe drumurile cele mari – unul care duce la Betel și altul la Ghiva – și în câmpie. Au ucis aproape treizeci de bărbați din Israel.32Fiii lui Beniamin ziceau: „Iată‑i învinși înaintea noastră ca și mai înainte!“ Dar fiii lui Israel ziceau: „Să fugim și să‑i îndepărtăm de cetate spre drumurile cele mari!“33Toți bărbații lui Israel s‑au ridicat din locurile lor și s‑au regrupat la Baal-Tamar, iar Israelul care stătea la pândă s‑a năpustit din locul în care era, la apus[4] de Ghiva.34Zece mii de oameni aleși din tot Israelul au înaintat împotriva Ghivei. Bătălia a fost aprigă, iar beniamiții nici nu‑și imaginau că va veni asupra lor un asemenea dezastru.35DOMNUL i‑a învins pe cei din Beniamin înaintea lui Israel și astfel fiii lui Israel au doborât în acea zi, în Beniamin, douăzeci și cinci de mii o sută de bărbați, toți aceștia în stare să scoată sabia.36Fiii lui Beniamin au văzut că au fost învinși. Atunci când bărbații lui Israel s‑au lăsat urmăriți de cei din Beniamin, ei s‑au bazat pe oamenii care fuseseră puși la pândă în apropierea Ghivei.37Cei ce stăteau la pândă au înaintat repede împotriva Ghivei, s‑au năpustit asupra ei și au trecut cetatea prin ascuțișul sabiei.38Semnalul pe care bărbații lui Israel îl hotărâseră cu cei ce stăteau la pândă era acela că ei trebuiau să înalțe în cetate un nor mare de fum.39Doar atunci bărbații lui Israel ar fi trebuit să se întoarcă în luptă. Dar cei din Beniamin începuseră să lovească, iar pentru că numărul celor uciși din Israel era aproape de treizeci de oameni, ei își ziceau: „Cu siguranță sunt pe deplin învinși înaintea noastră ca în prima luptă!“40Când coloana de fum a început să se înalțe din cetate, cei din Beniamin au privit înapoi și au observat‑o cum se înălța din întreaga cetate înspre cer.41Atunci bărbații lui Israel s‑au întors. Când au văzut dezastrul care‑i aștepta, bărbații lui Beniamin s‑au îngrozit.42Au fugit dinaintea bărbaților lui Israel spre drumul pustiei, dar n‑au putut scăpa de luptă, iar cei din cetăți i‑au doborât în mijlocul lor.43Ei i‑au înconjurat pe cei din Beniamin, i‑au urmărit fără încetare[5] și i‑au nimicit până în fața Ghivei, spre răsărit.44Optsprezece mii de bărbați din Beniamin au căzut, toți aceștia fiind bărbați viteji.45Unii au fugit și au scăpat în pustie, la Stânca lui Rimon. Israeliții au ucis la drumurile cele mari cinci mii dintre ei. Pe alții i‑au urmărit până la Ghidom[6] și au ucis dintre aceștia două mii de bărbați.46Astfel, toți cei din Beniamin care au căzut în ziua aceea au fost douăzeci și cinci de mii de bărbați în stare să scoată sabia, toți bărbați viteji.47Dintre cei care au fugit și au scăpat în pustie, la Stânca lui Rimon, au mai rămas șase sute de bărbați. Ei au locuit la Stânca lui Rimon timp de patru luni.48Bărbații lui Israel s‑au întors la fiii lui Beniamin și au trecut prin ascuțișul sabiei toate cetățile cu tot ce au găsit în ele: oameni și animale. Ei au dat foc tuturor acestor cetăți pe care le‑au găsit în cale.