1Von David. Streite für mich, HERR, gegen meine streitsüchtigen Feinde, bekämpfe du alle, die Krieg gegen mich führen!2Greife zum kleinen und zum großen Schild und steh auf, um mir zu helfen!3Nimm den Speer zur Hand und versperre meinen Verfolgern den Weg[1]! Sprich zu mir[2]: »Ich bin deine Rettung.«4Alle, die mir nach dem Leben trachten, sollen in Schande geraten und sich schämen. Gedemütigt sollen sich die zurückziehen, die unheilvolle Pläne gegen mich schmieden.5Wie Spreu im Wind sollen sie werden, und der Engel des HERRN stoße sie fort.6Ihr Weg soll finster und rutschig sein, und der Engel des HERRN verfolge sie.7Denn ohne Grund haben sie mir eine Falle gestellt, ohne Anlass eine Grube gegraben, um mich zu fangen.[3]8Wenn mein Feind nicht damit rechnet, soll das Unheil über ihn hereinbrechen! Die Falle, die er gestellt hat, schnappe über ihm selbst zu, möge er ins Verderben stürzen!9Dann werde ich von ganzem Herzen über den HERRN jubeln[4], mich freuen über seine Rettung.10Mit Leib und Seele werde ich dich preisen[5]: HERR, wer ist wie du? Du rettest die Wehrlosen vor ihren übermächtigen Feinden, die Hilflosen und Notleidenden bewahrst du vor ihren raubgierigen Verfolgern.11Aber noch treten verlogene Zeugen gegen mich auf. Sie stellen mir Fragen, auf die ich keine Antwort weiß.12Diese Leute vergelten mir Gutes mit Bösem. Ich bin einsam – von aller Welt verlassen.[6]13Als es ihnen schlecht ging, zog ich Trauerkleidung an, fastete aus echtem Mitgefühl und betete mit tief gesenktem Kopf[7].14Ich nahm Anteil, als ginge es um einen Freund oder Bruder. Tief gebeugt ging ich umher wie in Trauer um die eigene Mutter.15Doch jetzt, wo das Unglück mich zu Fall bringen will, laufen sie zusammen, voller Schadenfreude! Und unter sie mischt sich hergelaufenes Pack[8] – Leute, die ich vorher nicht kannte, schließen sich ihnen an. Sie zerreißen sich das Maul über mich und hören nicht mehr auf.[9]16Gehässig zeigen sie mir die Zähne, wie man das von gottlosem Gesindel kennt.[10]17Herr, wie lange willst du dir das ansehen? Ich habe nun schon viel Schlimmes von ihnen hinnehmen müssen – rette mich aus der Gewalt dieser gefährlichen Löwen![11]18Ich will dich preisen, wenn die Gemeinde sich vor dir versammelt, umgeben von vielen Menschen will ich dich loben.19Lass nicht zu, dass meine Feinde sich noch länger über mich freuen! Sie, die mich ohne Grund hassen, sollen nicht mehr hämisch die Augen verdrehen.20Was sie reden, dient ja keineswegs dem Frieden; im Gegenteil, wer Ruhe im Land liebt, gegen den gehen sie vor mit Verleumdung und Betrug.21Gegen mich reißen sie ihren Mund auf und sagen: »Na also, da sehen wir dein Unglück doch mit eigenen Augen!«22Doch du, HERR, du selbst hast das alles gesehen – schweige nicht dazu! Herr, bleib nicht fern von mir!23Wach auf, mach dich auf und stell mein Recht wieder her, mein Gott und mein Herr, setze dich für mein Anliegen ein!24Verhilf mir zu meinem Recht, HERR, mein Gott, denn du bist gerecht! Lass nicht zu, dass meine Feinde über mich triumphieren!25Sie sollen nicht selbstzufrieden[12] sagen können: »Na bitte, genau wie wir’s wollten!« Und auch nicht: »Wir haben ihn kleingekriegt!«26In Grund und Boden schämen sollen sich alle, die sich über mein Unglück freuen. Schimpf und Schande über alle, die so hochmütig gegen mich auftreten!27Alle aber, die wünschen, dass mir Gerechtigkeit zuteil wird, mögen jubeln und sich freuen. Immer wieder sollen sie sagen können: »Hoch gelobt sei der HERR, der seinem Diener Frieden schenken will.«28Und ich will erzählen, wie gerecht du bist, den ganzen Tag will ich dich loben.
1Războiește‑Te, DOAMNE, cu împotrivitorii mei! Luptă‑Te cu cei ce se luptă cu mine![1]2Înarmează‑Te cu scut și cu pavăză! Ridică‑Te, ca să‑mi ajuți!3Dezvelește‑Ți sulița și lancea pentru prigonitorii mei![2] Spune sufletului meu: „Eu sunt izbăvirea ta!“4Să fie rușinați și umiliți cei ce caută să‑mi ia viața; să dea înapoi, să fie făcuți de rușine cei ce‑mi plănuiau răul!5Să fie ca pleava luată de vânt și să‑i izgonească Îngerul DOMNULUI!6Întunecoasă și alunecoasă să le fie calea, iar Îngerul DOMNULUI să‑i urmărească!7Căci, fără temei, mi‑au întins un laț pe ascuns; fără motiv au săpat o groapă sufletului meu.8De aceea, să‑i ajungă prăpădul pe neașteptate și să fie prinși în lațul pe care mi l‑au întins pe ascuns; să cadă în el în timpul prăpădului!9Atunci sufletul meu se va bucura în DOMNUL, se va înveseli de izbăvirea Lui.10Toate oasele mele vor zice: „DOAMNE, cine este ca Tine, Care să‑l scape pe cel sărac de cel mai tare decât el, pe cel sărac și pe cel nevoiaș – de jefuitorul lui?“11Niște martori violenți se ridică și mă întreabă ceea ce nu știu.12Astfel, ei îmi răsplătesc binele cu rău, și îmi pustiesc sufletul.13Eu însă, când ei erau bolnavi, mă îmbrăcam cu sac și îmi smeream sufletul prin post. Iar când rugăciunile îmi rămâneau fără răspuns,14umblam ca pentru un prieten, ca pentru un frate ale meu. Ca unul care‑și bocește mama, mă aplecam de întristare.15Dar când mă împiedic eu, ei se bucură și se adună; se adună împotriva mea fără să știu; ei sfâșie și nu se opresc.16Ca niște bufoni batjocoritori[3] scrâșnesc din dinți împotriva mea.17Stăpâne, cât vei mai privi? Scapă‑mi sufletul de pustiirile lor, și prețioasa mea viață – de puii aceștia de lei!18Apoi Îți voi mulțumi în adunarea cea mare, Te voi onora în mijlocul unui popor fără număr.19Să nu se bucure de mine cei ce mă dușmănesc pe nedrept și să nu tragă cu ochiul cei ce mă urăsc fără motiv!20Căci ei nu vorbesc de pace, ci urzesc înșelătorii împotriva oamenilor liniștiți din țară.21Își deschid larg gura împotriva mea, zicând: „Ha! Ha! Ochii noștri și‑au văzut dorința împlinită!“22DOAMNE, Tu ai văzut! Nu tăcea! Stăpânul meu, nu Te depărta de mine!23Trezește‑Te, scoală‑Te pentru apărarea mea, pentru cauza mea, Dumnezeul și Stăpânul meu!24Judecă‑mă după dreptatea Ta, DOAMNE, Dumnezeul meu! Nu‑i lăsa să se bucure de mine!25Să nu zică în inima lor: „Ha! Așa cum ne‑a dorit sufletul!“ Să nu zică: „L‑am înghițit!“26Să fie făcuți de rușine și de râs cei ce se bucură de necazul meu! Cu rușine și cu dezonoare să se îmbrace cei ce se ridică împotriva mea!27Să strige de bucurie și să se veselească cei ce găsesc plăcere în dreptatea mea, cei se spun întotdeauna: „Mărit să fie DOMNUL Care dorește pacea[4] robului Său!“28Atunci limba mea va vesti dreptatea Ta, și lauda Ta toată ziua!