1Jesus war ständig[1] umgeben von Zolleinnehmern und anderen Leuten, die als Sünder galten[2]; sie wollten ihn alle hören.2Die Pharisäer und die Schriftgelehrten waren darüber empört. »Dieser Mensch gibt sich mit Sündern ab und isst sogar mit ihnen!«, sagten sie.
Das verlorene und wiedergefundene Schaf
3Da erzählte ihnen Jesus folgendes Gleichnis: (Mt 18,12)4»Angenommen, einer von euch hat hundert Schafe, und eins davon geht ihm verloren. Lässt er da nicht die neunundneunzig in der Steppe zurück und geht dem verlorenen nach, bis er es findet?5Und wenn er es gefunden hat, nimmt er es voller Freude auf seine Schultern6und trägt es nach Hause. Dann ruft er seine Freunde und Nachbarn zusammen und sagt zu ihnen: ›Freut euch mit mir! Ich habe das Schaf wiedergefunden, das mir verloren gegangen war.‹7Ich sage euch: Genauso wird im Himmel mehr Freude sein über einen einzigen Sünder, der umkehrt, als über neunundneunzig Gerechte, die es nicht nötig haben umzukehren.«
Die verlorene und wiedergefundene Münze
8»Oder wie ist es, wenn eine Frau zehn Silbermünzen[3] hat und eine davon verliert? Zündet sie da nicht eine Lampe an, kehrt das ganze Haus und sucht in allen Ecken, bis sie die Münze gefunden hat?9Und wenn sie sie gefunden hat, ruft sie ihre Freundinnen und Nachbarinnen zusammen und sagt: ›Freut euch mit mir! Ich habe die Münze wiedergefunden, die ich verloren hatte.‹10Ich sage euch: Genauso freuen sich die Engel Gottes über einen einzigen Sünder, der umkehrt.«
Der verlorene und wiedergefundene Sohn
11Jesus fuhr fort: »Ein Mann hatte zwei Söhne.12Der jüngere sagte zu ihm: ›Vater, gib mir den Anteil am Erbe[4], der mir zusteht!‹ Da teilte der Vater das Vermögen unter die beiden auf.13Wenige Tage später hatte der jüngere Sohn seinen ganzen Anteil verkauft und zog mit dem Erlös[5] in ein fernes Land. Dort lebte er in Saus und Braus[6] und brachte sein Vermögen durch.14Als er alles aufgebraucht[7] hatte, wurde jenes Land von einer großen Hungersnot heimgesucht. Da geriet auch er in Schwierigkeiten.15In seiner Not wandte er sich[8] an einen Bürger des Landes, und dieser schickte ihn zum Schweinehüten auf seine Felder.16Er wäre froh gewesen, wenn er seinen Hunger mit den Schoten, die die Schweine fraßen, hätte stillen dürfen[9], doch selbst davon wollte ihm keiner etwas geben.17Jetzt kam er zur Besinnung. Er sagte sich: ›Wie viele Tagelöhner hat mein Vater, und alle haben mehr als genug zu essen! Ich dagegen komme hier vor Hunger um.18Ich will mich aufmachen und zu meinem Vater gehen und zu ihm sagen: Vater, ich habe mich gegen den Himmel und gegen dich versündigt;19ich bin es nicht mehr wert, dein Sohn genannt zu werden. Mach mich zu einem[10] deiner Tagelöhner!‹20So machte er sich auf den Weg zu seinem Vater. Dieser sah ihn schon von weitem kommen; voller Mitleid lief er ihm entgegen, fiel ihm um den Hals und küsste ihn.21›Vater‹, sagte der Sohn zu ihm, ›ich habe mich gegen den Himmel und gegen dich versündigt; ich bin es nicht mehr wert, dein Sohn genannt zu werden.‹22Doch der Vater befahl seinen Dienern: ›Schnell, holt das beste Gewand und zieht es ihm an, steckt ihm einen Ring an den Finger und bringt ihm ein Paar Sandalen!23Holt das Mastkalb und schlachtet es; wir wollen ein Fest feiern[11] und fröhlich sein.24Denn mein Sohn war tot, und nun lebt er wieder; er war verloren, und nun ist er wiedergefunden.‹ Und sie begannen zu feiern.25Der ältere Sohn war auf dem Feld gewesen. Als er jetzt zurückkam, hörte er schon von weitem den Lärm von Musik und Tanz.26Er rief einen Knecht und erkundigte sich, was das zu bedeuten habe.27›Dein Bruder ist zurückgekommen‹, lautete die Antwort, ›und dein Vater hat das Mastkalb schlachten lassen, weil er ihn wohlbehalten[12] wiederhat.‹28Der ältere Bruder wurde zornig und wollte nicht ins Haus hineingehen. Da kam sein Vater heraus und redete ihm gut zu.29Aber er hielt seinem Vater vor: ›So viele Jahre diene ich dir jetzt schon und habe mich nie deinen Anordnungen widersetzt. Und doch hast du mir nie auch nur einen Ziegenbock gegeben, sodass ich mit meinen Freunden hätte feiern können!30Und nun kommt dieser Mensch da zurück, dein Sohn, der dein Vermögen mit Huren durchgebracht hat, und du lässt das Mastkalb für ihn schlachten!‹ –31›Kind‹, sagte der Vater zu ihm, ›du bist immer bei mir, und alles, was mir gehört, gehört auch dir.32Aber jetzt mussten wir doch feiern und uns freuen[13]; denn dieser hier, dein Bruder, war tot, und nun lebt er wieder; er war verloren, und nun ist er wiedergefunden.‹«
1Toți vameșii[1] și păcătoșii[2] se apropiau de El ca să‑L asculte. (Mt 18,12; Lk 3,12; Lk 5,30)2Dar fariseii și cărturarii murmurau și ziceau: – Acest Om îi primește pe păcătoși și mănâncă împreună cu ei!3El însă le‑a spus următoarea pildă:4– Care om dintre voi, dacă are o sută de oi și pierde una din ele, nu le lasă pe câmp pe celelalte nouăzeci și nouă și nu se duce după cea pierdută, până când o găsește?!5Iar când o găsește, o pune bucuros pe umeri,6vine acasă și‑și cheamă prietenii și vecinii, zicându‑le: „Bucurați‑vă împreună cu mine, fiindcă mi‑am găsit oaia pierdută!“7Tot așa, vă spun că va fi mai mare bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni drepți care n‑au nevoie de pocăință!
Pilda cu moneda pierdută
8Sau care femeie, dacă are zece drahme[3] și pierde una din ele, nu aprinde o candelă, nu mătură casa și nu caută cu atenție până când o găsește?! (Lk 7,41)9Iar când o găsește, își cheamă prietenele și vecinele și le spune: „Bucurați‑vă împreună cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem!“10Tot așa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește!
Pilda fiului risipitor
11El a mai zis: – Un om avea doi fii.12Cel mai tânăr dintre ei i‑a zis tatălui: „Tată, dă‑mi partea de avere care mi se cuvine!“ Și tatăl a împărțit între ei avuția.[4] (5Mo 21,17)13Nu după multe zile, fiul cel tânăr a strâns totul și a plecat într‑o țară îndepărtată, iar acolo și‑a risipit averea, trăind într‑un mod destrăbălat.14După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea, iar el a început să ducă lipsă.15S‑a dus și s‑a alipit de unul dintre cetățenii acelei țări, iar acesta l‑a trimis pe câmpurile lui ca să‑i pască porcii.[5] (3Mo 11,7)16El tânjea să se sature din roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni.17Atunci și‑a venit în fire și a zis: „Câți angajați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici!18Mă voi ridica, mă voi duce la tatăl meu și‑i voi spune: «Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta19și nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Fă‑mă ca pe unul dintre angajații tăi!»“20Și s‑a ridicat și s‑a dus la tatăl lui. În timp ce el era încă departe, tatăl său l‑a văzut și i s‑a făcut milă de el. A alergat la el, l‑a îmbrățișat și l‑a sărutat mult.21Fiul i‑a zis: „Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău!“22Dar tatăl le‑a zis sclavilor săi: „Aduceți repede cea mai bună robă și îmbrăcați‑l cu ea! Puneți‑i un inel în deget și sandale în picioare!23Aduceți apoi vițelul cel îngrășat și tăiați‑l![6] Să mâncăm și să ne înveselim, (1Mo 41,42; Sach 3,4)24pentru că acest fiu al meu era mort, și trăiește iarăși, era pierdut, și a fost găsit!“ Și au început să se înveselească.25Fiul lui cel mai în vârstă era la câmp. Când a venit și s‑a apropiat de casă, a auzit muzică și dansuri26și l‑a chemat pe unul dintre slujitori ca să‑l întrebe ce se întâmplă.27Acesta i‑a răspuns: „A venit fratele tău, iar tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentru că l‑a primit înapoi sănătos.“28Atunci el s‑a mâniat și n‑a vrut să intre. Tatăl lui a ieșit afară și l‑a rugat să intre,29însă el, răspunzând, i‑a zis tatălui său: „Iată, eu îți slujesc de atâția ani și niciodată nu ți‑am încălcat porunca! Și mie nu mi‑ai dat niciodată nici măcar un ied ca să mă înveselesc cu prietenii mei!30Dar când a venit acest fiu al tău, care ți‑a mâncat averea cu prostituatele, lui i‑ai tăiat vițelul cel îngrășat!“31Tatăl i‑a zis: „Copile, tu întotdeauna ești cu mine și tot ce este al meu este și al tău.32Dar trebuia să ne înveselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, și acum trăiește, era pierdut, și a fost găsit!“