1Damals sangen Mose und die Israeliten zum ´Ruhm des` HERRN das folgende Lied: »Dem HERRN will ich ´ein Danklied` singen, denn er hat seine Macht erwiesen[1]: Ross und Reiter[2] warf er ins Meer.2Der HERR ist meine Stärke und mein Schutz[3], er hat mich gerettet. Er ist mein Gott, und ich will ihm danken. Er war auch der Gott meines Vaters, und ich rühme ihn.3Der HERR ist ein mächtiger Kämpfer, ›HERR‹ ist sein Name.4Er warf die Wagen und das Heer des Pharaos ins Meer, Ägyptens beste Truppen[4] gingen im Schilfmeer unter.5Wassermassen deckten sie zu, sie versanken in der Tiefe wie ein Stein.6Deine rechte Hand, HERR, ist kraftvoll und herrlich, deine rechte Hand, HERR, zerschmettert den Feind.7Mit deiner großen Macht[5] wirfst du alle nieder, die sich gegen dich erheben. Dein glühender Zorn bricht hervor und verzehrt sie, als wären sie ´trockenes` Stroh.8Als du vor Zorn schnaubtest[6], türmte sich das Wasser auf, die Ströme stauten sich wie ein Damm. Mitten im Meer erstarrten die Wassermassen!9Die Feinde sagten: »Schnell hinterher! Wir holen sie ein und teilen uns die Beute! Jeder von uns bekommt mehr als genug. Unsere Schwerter sind gezückt – wir löschen sie aus bis auf den letzten Mann!«[7]10Doch nur ein Atemstoß von dir – und das Meer deckte sie zu. Wie Blei versanken sie in den mächtigen Fluten.11Wer unter den Göttern ist wie du, HERR? Wer ist herrlich und heilig wie du? Wer vollbringt so große und furchterregende Taten? Wer tut solche Wunder?12Du hast nur deine rechte Hand erhoben, und schon verschlang die Erde deine Feinde.13In deiner Güte führst du das Volk, das du befreit hast, durch deine Stärke bringst du es zu deiner heiligen Stätte.14Die anderen Völker hören davon und beben ´vor Angst`, die Bewohner des Philisterlandes werden von Furcht übermannt.15Den Fürsten der Edomiter fährt der Schreck in die Glieder, die Machthaber der Moabiter zittern, und alle Bewohner Kanaans werden von Furcht gepackt.16Angst und Schrecken überfällt sie alle. Vor deiner großen Macht erstarren sie zu Stein, bis dein Volk, HERR, vorbeigezogen ist, bis das Volk vorbeigezogen ist, das du als Eigentum erworben hast.17Du bringst sie zu dem Berg, der dein Erbbesitz ist, und pflanzt sie dort ein. ´Es ist` der Ort, den du, HERR, zu deiner Wohnung auserkoren hast, das Heiligtum, o Herr, das du mit deinen Händen geschaffen hast.18Der HERR ist König für immer und ewig!«19Als das Streitwagenheer des Pharaos mitsamt seinen berittenen Einheiten ins Meer gelaufen war, hatte der HERRdas Wasser über sie zurückfluten lassen. Die Israeliten dagegen waren trockenen Fußes durch das Meer hindurchgezogen.20Die Prophetin Mirjam, Aarons Schwester, nahm eine Handpauke, und alle Frauen zogen mit ihren Handpauken im Reigentanz hinter ihr her.21Mirjam sang mit den Frauen im Wechsel:[8] »Singt dem HERRN ´ein Danklied`, denn er hat seine Macht erwiesen[9]. Ross und Reiter[10] warf er ins Meer.«
Ich bin der Herr, euer Arzt
22Mose ließ die Israeliten vom Schilfmeer aufbrechen, und sie zogen weiter in die Wüste Schur. Drei Tage lang wanderten sie durch die Wüste, ohne Wasser zu finden.23Danach kamen sie ´zur Oase` Mara, aber dort war das Wasser so bitter, dass sie es nicht trinken konnten. Deshalb hatte man dem Ort auch den Namen Mara (»Bitterkeit«) gegeben.24Das Volk machte Mose Vorwürfe und beklagte sich: »Was sollen wir denn nun trinken?«25Da schrie Mose zum HERRN ´um Hilfe`, und der HERR zeigte ihm ein Stück Holz. Als Mose es ins Wasser warf, wurde das Wasser genießbar. Dort ´in Mara` gab der HERR dem Volk Ordnungen und Rechtsbestimmungen und stellte damit ´ihre Bereitschaft, ihm zu gehorchen`, auf die Probe.26Er sagte ihnen: »Achtet genau auf das, was ´ich`, der HERR, euer Gott, euch sage, und tut, was mir gefällt! Beachtet meine Gebote und haltet euch an meine Ordnungen. Dann werde ich euch keine der Krankheiten aufbürden, mit denen ich die Ägypter geplagt habe. Denn ich bin der HERR, euer Arzt[11].«27Danach kamen die Israeliten nach Elim, wo es zwölf Quellen und siebzig Palmen gab. Dort am Wasser schlugen sie ihr Lager auf.
1Atunci Moise și fiii lui Israel au cântat această cântare DOMNULUI. Ei au zis: „Voi cânta DOMNULUI, căci S‑a înălțat cu multă slavă. I‑a năpustit în mare pe cal și pe călăreț.2DOMNUL[1] este puterea și cântarea mea, El a devenit izbăvirea mea; Acesta este Dumnezeul meu și Îl voi lăuda, este Dumnezeul tatălui meu și Îl voi înălța. (2Mo 17,16)3DOMNUL este un războinic; Numele Lui este DOMNUL.4El a aruncat în mare carele lui Faraon și armata lui. Căpeteniile lui alese s‑au înecat în Marea Roșie[2]. (2Mo 10,19)5Ape adânci i‑au acoperit; au coborât în adâncuri ca o piatră.6Dreapta Ta, DOAMNE, este măreață în putere, dreapta Ta, DOAMNE, l‑a zdrobit pe dușman.7Cu măreția maiestății Tale i‑ai doborât pe cei ce s‑au ridicat împotriva Ta, Ți‑ai dezlănțuit mânia care i‑a mistuit ca pe o miriște.8La suflarea nărilor Tale apele s‑au adunat, puhoaiele de ape s‑au ridicat ca un zid, adâncurile s‑au închegat în inima mării.9Dușmanul își zicea: «Îi voi urmări, îi voi ajunge. Voi împărți prada; îmi voi împlini dorința cu privire la ei. Îmi voi scoate sabia și mâna mea va pune stăpânire pe ei.»10Însă când Tu ai suflat cu suflarea Ta, marea i‑a acoperit. S‑au afundat ca plumbul în apele mărețe.11Cine este ca Tine dintre dumnezei, DOAMNE? Cine este ca Tine, glorios în sfințenie, de temut în cântări de laudă și înfăptuitor de minuni?12Ți‑ai întins mâna dreaptă, și pământul i‑a înghițit.13Prin îndurarea[3] Ta ai condus poporul pe care l‑ai răscumpărat; prin puterea Ta l‑ai călăuzit spre Locuința Ta cea sfântă[4]. (Jer 7,12)14Popoarele vor auzi și vor tremura; îi va apuca groaza pe locuitorii Filistiei.15Atunci căpeteniile Edomului se vor îngrozi; un cutremur îi va cuprinde pe conducătorii Moabului. Toți locuitorii Canaanului se vor topi de spaimă.16Spaima și groaza vor cădea peste ei. Din cauza măreției brațului Tău, vor amuți ca o piatră, până va trece poporul Tău, DOAMNE, până va trece poporul pe care l‑ai câștigat.[5]17Tu îi vei aduce și‑i vei sădi pe muntele moștenirii Tale, Locul șederii Tale pe care Tu, DOAMNE, l‑ai făcut, Sfântul Lăcaș, Stăpâne, pe care mâinile Tale l‑au întemeiat.18DOMNUL va domni în veci de veci!“19Când caii, carele și călăreții[6] lui Faraon au intrat în mare, DOMNUL a adus înapoi apele mării peste ei. Însă fiii lui Israel au mers pe pământ uscat prin mijlocul mării.20Apoi Miriam, profetesa, sora lui Aaron, a luat o tamburină în mână și toate femeile au ieșit după ea având tamburine și dansând.21Miriam le cânta: „Cântați DOMNULUI, căci S‑a înălțat cu multă slavă. I‑a năpustit în mare pe cal și pe călăreț.“
Apele de la Mara și Elim
22După aceea, Moise l‑a condus pe Israel în călătorie de la Marea Roșie și au ieșit înspre pustia Șur. Ei au mers trei zile prin pustie, fără să găsească apă.23Au ajuns la Mara, dar n‑au putut să bea apă din Mara pentru că era amară. De aceea i s‑a pus numele Mara[7].24Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce vom bea?“25El a strigat către DOMNUL, și DOMNUL i‑a arătat un copac. Moise a aruncat copacul în apă, și apa s‑a făcut dulce. Acolo i‑a dat DOMNUL hotărâri și porunci și acolo l‑a pus la încercare[8].26El a zis: „Dacă vei asculta cu atenție glasul DOMNULUI, Dumnezeul tău, dacă vei face ce este drept în ochii Lui, dacă vei lua aminte la poruncile Lui și vei păzi toate hotărârile Lui, nu voi aduce peste tine niciuna din bolile pe care le‑am adus peste egipteni. Căci Eu sunt DOMNUL, Care te vindecă.“27Au ajuns la Elim, unde se găseau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de palmieri. Ei și‑au așezat tabăra acolo, lângă ape.