1Da konnte Josef seine Tränen nicht länger zurückhalten. »Verlasst den Raum!«, befahl er seinen Dienern und Hofbeamten[1]. Als er mit seinen Brüdern allein war, gab er sich ihnen zu erkennen.2Er weinte so laut, dass die Ägypter ´draußen` es hörten, und bald wusste der ganze Hof des Pharaos davon.3»Ich bin Josef!«, sagte er zu seinen Brüdern. »Lebt mein Vater noch?« Seinen Brüdern hatte es vor Schreck die Sprache verschlagen, und sie brachten keinen Ton heraus.4»Kommt doch näher!«, forderte Josef sie auf, und als sie zu ihm getreten waren, wiederholte er: »Ich bin euer Bruder Josef, den ihr nach Ägypten verkauft habt.5Aber bitte seid deshalb nicht beunruhigt und macht euch keine Vorwürfe. Gott ´wollte es so. Er` hat mich hierhergeschickt, um alles für euch vorzubereiten und vielen Menschen das Leben zu erhalten.6Zwei Jahre dauert die Hungersnot nun schon, und es kommen noch fünf weitere Jahre, in denen man die Felder nicht bestellen und keine Ernte einbringen kann.7Gott hat mich vorausgeschickt, damit ihr die Hungersnot überlebt. Er will euch retten und zu einem großen Volk werden lassen.[2]8Nicht ihr habt mich hierher gebracht, sondern Gott. Er hat es so gefügt, dass ich zum Berater des Pharaos wurde und als sein Stellvertreter über ganz Ägypten regiere.[3]9Macht euch schnell auf den Weg zu meinem Vater und sagt ihm: ›Dein Sohn Josef lässt dir ausrichten: Gott hat mich zum Herrn über ganz Ägypten gemacht. Zögere nicht und komm so schnell wie möglich zu mir!10Du kannst in der Provinz Goschen wohnen, ganz in meiner Nähe. Bring deine Kinder und Enkel mit, deine Schafe, Ziegen und Rinder sowie deinen restlichen Besitz.11Die Hungersnot wird noch fünf Jahre dauern. Ich will für dich sorgen, damit du und alle, die zu dir gehören, keine Not leiden.‹«12´Josef fuhr fort:` »Ihr alle – auch du, mein Bruder Benjamin – seht mit eigenen Augen, dass ich leibhaftig vor euch stehe und mit euch rede.13Erzählt meinem Vater davon, auch von meiner hohen Stellung und von allem, was ihr hier erlebt habt. Bringt ihn so schnell wie möglich hierher.«14Weinend fiel er seinem Bruder Benjamin um den Hals, und auch Benjamin weinte an seiner Schulter.15Dann küsste Josef unter Tränen seine anderen Brüder. Nun fanden sie ihre Sprache wieder und begannen, sich mit ihm zu unterhalten.
Der Pharao lädt Jakob nach Ägypten ein
16Als die Nachricht, dass Josefs Brüder gekommen waren, den königlichen Hof erreichte, freuten sich der Pharao und seine Hofbeamten ´mit Josef`.17Der Pharao ließ den Brüdern durch Josef ausrichten: »Beladet eure Tiere, reist nach Kanaan18und bringt euren Vater und eure Familien hierher. ´Wenn ihr wieder da seid`, kommt zu mir. Ich will euch das fruchtbarste Gebiet Ägyptens geben, damit ihr ´euch dort niederlassen und` euch von den besten Erzeugnissen des Landes[4] ernähren könnt.19Ich habe Josef dazu bevollmächtigt, euch eine Anzahl Wagen mitzugeben, damit eure Frauen, eure Kinder und besonders euer Vater bequem reisen können[5].20Und seid nicht traurig, wenn ihr ´einen Teil` eures Hausrats in Kanaan zurücklassen müsst. Ihr werdet das Beste bekommen, was Ägypten zu bieten hat.«21Jakobs Söhne nahmen das Angebot des Pharaos an.[6] Wie der Pharao angeordnet hatte, gab Josef ihnen Wagen sowie Wegzehrung für die Reise mit.22Jedem seiner Brüder schenkte er ein Festgewand, Benjamin aber bekam fünf Gewänder und dazu noch dreihundert Silberstücke.23Außerdem schickte Josef seinem Vater zehn Esel, die mit den kostbarsten Gütern Ägyptens beladen waren, sowie zehn Eselinnen mit Getreide, Brot und anderen Lebensmitteln für die Reise.24Dann verabschiedete er seine Brüder, und als sie aufbrachen, ermahnte er sie: »Streitet euch nicht unterwegs[7]!«25So verließen die Brüder Ägypten und kehrten nach Kanaan zurück. Als sie zu ihrem Vater kamen,26erzählten sie ihm: »Josef lebt noch! Er ist sogar Herrscher über ganz Ägypten!« Jakob jedoch blieb völlig teilnahmslos[8], denn er glaubte ihnen nicht.27Sie berichteten ihm alles, was Josef gesagt hatte, aber erst, als Jakob die Wagen sah, die Josef mitgeschickt hatte, kam wieder Leben in ihn.28»Jetzt glaube ich es![9]«, rief Jakob[10] aus. »Mein Sohn Josef lebt noch! Ich will zu ihm reisen und ihn noch einmal sehen, bevor ich sterbe.«
1Atunci Iosif nu s‑a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor ce stăteau lângă el și a strigat: „Să iasă toată lumea afară!“ Astfel, niciunul n‑a rămas cu el atunci când Iosif s‑a făcut cunoscut fraților săi.2Și Iosif a izbucnit în plâns. Atât egiptenii, cât și cei de la curtea lui Faraon au auzit despre lucrul acesta.3Iosif le‑a zis fraților săi: „Eu sunt! Iosif! Mai trăiește tatăl meu?“ Dar frații săi nu i‑au putut răspunde, pentru că au rămas înmărmuriți înaintea sa.4Atunci Iosif le‑a zis fraților săi: „Apropiați‑vă de mine, vă rog!“ Ei s‑au apropiat de el, iar el a zis: „Eu sunt, fratele vostru Iosif, cel pe care l‑ați vândut în Egipt!5Acum, să nu vă întristați și să nu vă mâniați pe voi înșivă pentru că m‑ați vândut aici, căci Dumnezeu m‑a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra în viață.[1]6Deoarece foametea durează de doi ani pe pământ și vor mai fi încă cinci ani în care nu se va ara și nu se va secera,7Dumnezeu m‑a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra o rămășiță pe pământ și pentru a vă salva viețile printr‑o mare eliberare.8Așadar, nu voi m‑ați trimis aici, ci Dumnezeu. El m‑a făcut tată pentru Faraon, stăpân în toată casa lui și domnitor peste toată țara Egiptului.9Suiți‑vă repede la tatăl meu și spuneți‑i: «Așa vorbește fiul tău Iosif: ‘Dumnezeu m‑a făcut stăpân peste tot Egiptul. Vino la mine fără întârziere.10Vei locui în ținutul Goșen[2] și vei fi aproape de mine, tu, copiii tăi, nepoții tăi, turmele tale, cirezile tale și tot ceea ce este al tău.11Acolo îți voi asigura hrana, căci mai sunt încă cinci ani de foamete, pentru ca să nu sărăcești tu, familia ta și tot ce este al tău.’»12Iată, ochii voștri și ochii fratelui meu Beniamin văd că sunt chiar eu cel care vă vorbește.13Să‑i spuneți tatălui meu despre toată gloria pe care o am în Egipt și despre tot ce ați văzut. Grăbiți‑vă și coborâți aici cu tatăl meu.“14Apoi l‑a îmbrățișat pe fratele său Beniamin și a plâns, în timp ce Beniamin plângea și el pe umărul lui.15Iosif i‑a sărutat pe toți frații săi și a plâns pe umerii lor. După aceea frații săi au vorbit cu el.16S‑a auzit vestea, în palatul lui Faraon, că au venit frații lui Iosif. Lucrul acesta i‑a plăcut lui Faraon și slujitorilor săi.[3]17Faraon i‑a zis lui Iosif: „Spune‑le fraților tăi: «Să faceți astfel: încărcați‑vă animalele și plecați. Duceți‑vă în țara Canaan,18luați‑vă tatăl și familiile și veniți la mine. Eu vă voi da ce este mai bun în țara Egiptului și veți mânca grăsimea țării.»19Ți se poruncește să le mai spui: «Faceți astfel: luați din țara Egiptului niște care pentru copiii și soțiile voastre, luați‑l pe tatăl vostru și veniți.20Să nu vă pară rău de bunurile voastre, pentru că tot ce este mai bun în Egipt va fi al vostru.»“21Fiii lui Israel au făcut întocmai. Iosif le‑a dat care, după porunca lui Faraon, și provizii pentru călătorie.22Fiecăruia i‑a dat câte un rând de haine, dar lui Beniamin i‑a dat trei sute de șecheli de argint[4] și cinci rânduri de haine.23Tatălui său i‑a trimis zece măgari încărcați cu ce era mai bun în Egipt și zece măgărițe încărcate cu grâne, pâine și provizii pentru călătorie.24Iosif i‑a trimis pe frații săi și la plecare le‑a zis: „Să nu vă certați[5] pe drum!“25Ei s‑au suit înapoi din Egipt, au ajuns în țara Canaan la Iacov, tatăl lor,26și l‑au înștiințat, zicând: „Iosif trăiește! Chiar el este domnitor peste toată țara Egiptului!“ Însă inima lui Iacov a rămas rece, pentru că nu‑i credea.27Dar când i‑au istorisit tot ceea ce le spusese Iosif și când a văzut carele pe care le trimisese Iosif să‑l ducă, duhul tatălui lor, Iacov, s‑a înviorat.28Israel a zis: „Destul! Iosif, fiul meu, este încă viu! Voi merge să‑l văd înainte de a muri.“