1Die Mannschaft der Ephraimiten aber sagte zu ihm: »Warum hast du uns das zuleide getan, daß du uns nicht gleich gerufen hast, als du zum Kampf gegen die Midianiter auszogst?« und machte ihm schwere Vorwürfe.2Doch er entgegnete ihnen: »Was habe ich denn jetzt geleistet im Vergleich mit euch? Ist nicht die Nachlese Ephraims ergiebiger als die Weinlese Abiesers?3In eure Hand hat ja Gott die Häuptlinge der Midianiter, Oreb und Seeb, fallen lassen. Was habe ich also im Vergleich mit euch zu leisten vermocht?« Durch diese Worte, die er an sie richtete, wurde ihr Unwille gegen ihn beschwichtigt.
Gideons Taten im Ostjordanland
4Als nun Gideon an den Jordan gekommen und mit seinen dreihundert Mann, erschöpft von der Verfolgung, übergesetzt war,5bat er die Einwohner von Sukkoth: »Gebt doch den Leuten, die mir folgen, einige Laibe Brot[1], denn sie sind erschöpft; und ich bin auf der Verfolgung der Midianiterkönige Sebah und Zalmunna.«6Aber die Vorsteher von Sukkoth antworteten: »Hast du etwa die Faust Sebahs und Zalmunnas schon in deiner Hand, daß wir deiner Mannschaft Brot geben sollten?«7Da erwiderte Gideon: »Nun gut! Wenn der HERR den Sebah und Zalmunna in meine Gewalt gegeben hat, will ich euch den Leib mit Wüstendornen und Stechdisteln zerdreschen!«8Er zog dann von dort weiter nach Pnuel hinauf und richtete an sie die gleiche Bitte; aber die Einwohner von Pnuel gaben ihm dieselbe Antwort wie die Leute von Sukkoth.9Da erklärte er auch den Einwohnern von Pnuel: »Wenn ich wohlbehalten zurückkomme, will ich den Turm hier niederreißen!«10Sebah und Zalmunna aber befanden sich mit ihren Heeren in Karkor, etwa 15000 Mann, alle, die von dem gesamten Heere der Horden des Ostens übriggeblieben waren; denn 120000 Mann hatten den Tod gefunden, lauter schwertbewaffnete Männer.11Gideon zog nun auf der Karawanenstraße östlich von Nobah und Jogbeha heran und überfiel das Heer, das in seinem Lager keine Gefahr ahnte.12Sebah und Zalmunna flohen, er aber verfolgte sie und nahm die beiden midianitischen Könige Sebah und Zalmunna gefangen; das ganze Heer aber hatte er zersprengt.13Als dann Gideon, der Sohn des Joas, von der Anhöhe von Heres her aus dem Kampf zurückkehrte,14griff er einen jungen Mann auf, der in Sukkoth zu Hause war, und fragte ihn aus; dieser mußte ihm die Namen der Vorsteher von Sukkoth und der dortigen Ältesten aufschreiben, siebenundsiebzig Personen.15Als er dann in Sukkoth ankam, sagte er zu den Männern dort: »Hier sind nun Sebah und Zalmunna, derentwegen ihr mich verhöhnt habt mit der Frage: ›Hast du etwa die Faust Sebahs und Zalmunnas schon in deiner Hand, daß wir deinen erschöpften Leuten Brot geben sollten?‹«16Darauf ließ er die Ältesten des Orts ergreifen, nahm Wüstendornen und Stechdisteln und ließ damit den Männern von Sukkoth einen Denkzettel geben.17Den Turm in Pnuel aber zerstörte er und ließ die Männer der Stadt niederhauen.18Darauf fragte er Sebah und Zalmunna: »Wie sahen die Männer aus, die ihr am Thabor[2] erschlagen habt?« Sie antworteten: »Ganz wie du, so sahen sie aus, ein jeder wie ein Königssohn an Wuchs.«19Da rief (Gideon) aus: »Das waren meine Brüder, die Söhne meiner Mutter! So wahr der HERR lebt: hättet ihr sie am Leben gelassen, so wollte ich euch auch nicht ums Leben bringen!«20Hierauf sagte er zu seinem erstgeborenen Sohne Jether: »Auf! Haue sie nieder!« Aber der Knabe zog sein Schwert nicht, denn er fürchtete sich, weil er noch zu jung war.21Da sagten Sebah und Zalmunna: »Stehe du auf und stoße uns nieder! Denn wie der Mann, so seine Kraft«. Da stand Gideon auf und hieb Sebah und Zalmunna nieder; die kleinen Monde aber, die ihre Kamele am Halse trugen, nahm er für sich.
Gideon lehnt das Königtum ab; seine Abgötterei und sein Lebensende
22Hierauf baten die Israeliten den Gideon: »Sei unser König, sowohl du als auch dein Sohn und deines Sohnes Sohn! Denn du hast uns aus der Gewalt der Midianiter befreit.«23Aber Gideon antwortete ihnen: »Ich will nicht euer König sein, und mein Sohn soll auch nicht über euch herrschen: der HERR soll euer König sein!«24Dann fuhr er fort: »Eine Bitte möchte ich an euch richten: gebt mir ein jeder die Ringe, die er erbeutet hat!« Die Midianiter hatten nämlich goldene Ringe getragen, weil sie Ismaeliter waren.25Da antworteten sie: »Gewiß, die wollen wir dir gern geben.« Da breiteten sie einen Mantel[3] aus, und ein jeder warf die von ihm erbeuteten Ringe darauf.26Es betrug aber das Gewicht der goldenen Ringe, die er sich erbeten hatte, 1700 Schekel Gold, abgesehen von den kleinen Monden und den Ohrgehängen und den Purpurgewändern, welche die midianitischen Könige getragen hatten, und abgesehen von den Halsketten, die an den Hälsen ihrer Kamele gehangen hatten.27Gideon ließ dann daraus einen kostbaren Ephod anfertigen und stellte diesen in seinem Wohnort Ophra auf; und ganz Israel trieb dort Abgötterei mit ihm, so daß er für Gideon und sein Haus zum Fallstrick wurde. –28Die Midianiter aber waren von den Israeliten gedemütigt worden, so daß sie das Haupt nicht mehr hochtragen konnten; und das Land hatte vierzig Jahre lang Ruhe, solange Gideon lebte.29Hierauf ging Jerubbaal[4], der Sohn des Joas, hin und lebte ruhig in seinem Hause.30Gideon hatte aber siebzig vollbürtige Söhne, denn er hatte viele Frauen;31auch von seinem Nebenweibe, die in Sichem wohnte, hatte er einen Sohn, dem er den Namen Abimelech[5] gab.32Gideon, der Sohn des Joas, starb dann in hohem Alter und wurde im Grabe seines Vaters Joas zu Ophra, dem Wohnort der Abiesriten, beigesetzt.
Neuer Abfall der Israeliten von Gott und ihr Undank gegen Gideon
33Nach Gideons Tode aber trieben die Israeliten wiederum Götzendienst mit den Baalen und machten den Bundesbaal (9,4) zu ihrem Gott;34denn die Israeliten dachten nicht mehr an den HERRN, ihren Gott, der sie aus der Gewalt aller ihrer Feinde ringsum errettet hatte;35auch bewiesen sie sich nicht dankbar gegen das Haus Jerubbaal-Gideons für alles Gute, das er an Israel getan hatte.
1Efraimiții i‑au zis lui Ghedeon: – Cum ai putut să te porți astfel cu noi? De ce nu ne‑ai chemat și pe noi când te‑ai dus să lupți împotriva midianiților? Și au început o ceartă aprigă cu el.2El le‑a răspuns: – Ce‑am făcut eu mai mult în comparație cu voi? Nu este mai bun culesul ciorchinilor rămași în via lui Efraim decât culesul întregii vii a lui Abiezer?3În mâinile voastre i‑a dat Dumnezeu pe Oreb și Zeeb, căpeteniile midianiților. Am putut eu oare să fac mai mult decât voi? După ce le‑a spus aceste cuvinte, li s‑a potolit mânia.
Ghedeon îi omoară pe regii midianiți
4Apoi Ghedeon a ajuns la Iordan și l‑a traversat împreună cu cei trei sute de bărbați care erau cu el, obosiți, dar încă în urmărirea dușmanului.5El le‑a zis oamenilor din Sucot: – Dați‑le, vă rog, câteva bucăți de pâine oamenilor care sunt cu mine, căci sunt obosiți și suntem încă în urmărirea lui Zebah și Țalmuna, regii Midianului.6Căpeteniile din Sucot i‑au răspuns: – Sunt deja Zebah și Țalmuna în mâna ta, ca să dăm pâine oștirii tale?7Ghedeon le‑a zis: – Ei bine, după ce DOMNUL îi va da pe Zebah și pe Țalmuna în mâinile mele, vă voi treiera carnea cu spinii pustiei și cu mărăcini.8De acolo s‑au suit la Peniel și a cerut același lucru. Oamenii din Peniel i‑au răspuns așa cum îi răspunseseră oamenii din Sucot.9Atunci el le‑a vorbit oamenilor din Peniel, zicând: „Când mă voi întoarce în pace vă voi dărâma turnul acesta!“10Zebah și Țalmuna erau în Karkor, împreună cu ei fiind și tabăra lor, în jur de cincisprezece mii de bărbați, toți cei ce mai rămăseseră din toată tabăra fiilor Răsăritului, căci căzuseră uciși o sută douăzeci de mii de războinici.11Ghedeon s‑a suit pe drumul celor ce locuiesc în corturi, la răsărit de Nobah și Iogbeha, și a atacat tabăra în timp ce aceasta se credea în siguranță.12Zebah și Țalmuna au fugit, dar el i‑a urmărit și i‑a capturat pe cei doi regi ai Midianului, Zebah și Țalmuna. Și a pus pe fugă toată tabăra.13Apoi Ghedeon, fiul lui Ioaș, s‑a întors de la luptă prin trecătoarea Heres.14A prins un tânăr dintre oamenii din Sucot căruia i‑a pus câteva întrebări. Acesta i‑a dat în scris numele căpeteniilor și bătrânilor[1] Sucotului. Erau șaptezeci și șapte de bărbați. (5Mo 19,12; 5Mo 21,1; 5Mo 21,18; 5Mo 22,13; 5Mo 25,5; Jos 8,10; 2Sam 3,17; 2Sam 5,3; 2Sam 17,4; 1Kön 20,7)15S‑a dus la oamenii din Sucot și le‑a zis: „Iată‑i pe Zebah și Țalmuna din cauza cărora m‑ați batjocorit, zicând: «Sunt deja Zebah și Țalmuna în mâna ta, ca să dăm pâine oamenilor tăi obosiți?»“16I‑a luat pe bătrânii cetății, a luat spini din pustie și mărăcini și i‑a pedepsit cu ei pe oamenii din Sucot.17Apoi a dărâmat turnul din Peniel și i‑a ucis pe oamenii cetății.18După aceea le‑a zis lui Zebah și Țalmuna: – Cum erau bărbații pe care i‑ați ucis la Tabor? Ei i‑au răspuns: – Erau ca tine. Fiecare era la înfățișare ca un fiu de rege.19El le‑a zis: – Erau frații mei, fiii mamei mele. Viu este DOMNUL că dacă i‑ați fi lăsat în viață, nu v‑aș ucide acum.20Și i‑a zis lui Ieter, întâiul lui născut: – Ridică‑te și ucide‑i! Dar tânărul nu a scos sabia pentru că îi era teamă, fiind încă un copil.21Atunci Zebah și Țalmuna i‑au zis: – De ce nu ne omori tu însuți? Cum este omul așa este și puterea lui! Ghedeon s‑a ridicat și i‑a ucis pe Zebah și pe Țalmuna, luând apoi lunișoarele[2] care erau la gâtul cămilelor lor.
Idolatria lui Ghedeon și a poporului
22Bărbații lui Israel i‑au zis lui Ghedeon: – Stăpânește tu peste noi, tu, fiul tău și fiul fiului tău, căci ne‑ai izbăvit din mâna lui Midian.23Ghedeon le‑a răspuns: – Nu eu voi stăpâni peste voi și nici fiul meu nu va stăpâni peste voi, ci DOMNUL va stăpâni peste voi.24Ghedeon le‑a zis: – Doresc însă să vă cer ceva: dați‑mi fiecare câte un cercel din prada voastră. Dușmanii lor purtaseră cercei de aur, pentru că fuseseră ismaeliți.25Ei i‑au răspuns: – Desigur, ți‑i vom da! Apoi au așternut o învelitoare și fiecare om a aruncat pe ea cerceii luați ca pradă.26Greutatea cerceilor de aur pe care i‑a cerut a ajuns la o mie șapte sute de șecheli[3] de aur, în afară de lunișoare, ornamente și hainele de purpură pe care le purtau regii Midianului și în afară de lănțișoarele de la gâtul cămilelor lor. (2Sam 14,26)27Ghedeon a făcut din ei un efod[4] pe care l‑a pus în cetatea sa, la Ofra. Tot Israelul s‑a prostituat, închinându‑se la el acolo. El a devenit o cursă pentru Ghedeon și familia lui.
Moartea lui Ghedeon
28Astfel, Midianul a fost supus înaintea fiilor lui Israel și n‑a mai îndrăznit să‑și ridice capul. Și țara a avut liniște timp de patruzeci de ani, în zilele lui Ghedeon.29Apoi Ierub-Baal, fiul lui Ioaș, s‑a retras și a locuit în casa lui.30Ghedeon a avut șaptezeci de fii, ieșiți din coapsa lui, căci a avut multe soții.31Țiitoarea lui din Șehem i‑a născut și ea un fiu, căruia el i‑a pus numele Abimelek[5].32Ghedeon, fiul lui Ioaș, a murit după o bătrânețe fericită și a fost înmormântat în mormântul lui Ioaș, tatăl său, în Ofra abiezriților.33După ce a murit Ghedeon, fiii lui Israel s‑au întors la păcatele dinainte, prostituându‑se înaintea BAALILOR[6]. Ei l‑au înălțat pe BAAL-BERIT[7] ca dumnezeu al lor. (Ri 2,11)34Astfel, fiii lui Israel nu și‑au adus aminte de DOMNUL, Dumnezeul lor, Care îi eliberase din mâna tuturor dușmanilor dimprejur35și nici n‑au fost loiali familiei lui Ierub-Baal, adică Ghedeon, în pofida binelui pe care el îl făcuse lui Israel.