III. Ermahnungen an die Gemeinde für das christliche Leben (12,1-15,13)
1So ermahne ich euch nun, liebe Brüder, durch (den Hinweis auf) die Barmherzigkeit Gottes: Bringt eure Leiber als ein lebendiges, heiliges und Gott wohlgefälliges Opfer dar: (das sei) euer vernünftiger Gottesdienst!2Gestaltet eure Lebensführung nicht nach der Weise dieser Weltzeit, sondern wandelt euch um durch die Erneuerung eures Sinnes, damit ihr ein sicheres Urteil darüber gewinnt, welches der Wille Gottes sei, nämlich das Gute und (Gott) Wohlgefällige und Vollkommene.3So fordere ich denn kraft der mir verliehenen Gnade einen jeden von euch auf, nicht höher von sich zu denken, als zu denken sich gebührt, sondern auf eine besonnene Selbstschätzung bedacht zu sein nach dem Maß des Glaubens, das Gott einem jeden zugeteilt hat.4Denn wie wir an einem Leibe viele Glieder haben, die Glieder aber nicht alle denselben Dienst verrichten,5so bilden auch wir trotz unserer Vielheit einen einzigen Leib in Christus, im Verhältnis zueinander aber sind wir Glieder,6doch so, daß wir Gnadengaben besitzen, die nach der uns verliehenen Gnade verschieden sind. Wer also die Gabe prophetischer Rede besitzt, bleibe in Übereinstimmung mit dem Maß des Glaubens;7wem die Gabe des Gemeindedienstes zuteil geworden ist, der betätige sie durch Dienstleistungen; wer Lehrgabe besitzt, verwende sie als Lehrer[1];8hat jemand die Gabe des Ermahnens[2], so betätige er sich im Ermahnen[3]; wer Mildtätigkeit übt, tue es in Einfalt; wer zu den Vorstehern gehört, zeige rechten Eifer; wer Barmherzigkeit übt, tue es mit Freudigkeit!9Die Liebe sei ungeheuchelt! Verabscheut das Böse, haltet am Guten fest!10In der Bruderliebe zueinander seid voll Herzlichkeit; in der Ehrerbietung komme einer dem andern zuvor!11Seid unverdrossen, wo es Eifer gilt; seid feurig im Geist, dem Herrn zu dienen bereit!12Seid fröhlich in der Hoffnung, geduldig im Leiden, beharrlich im Gebet!13Für die Bedürfnisse der Heiligen beweist Anteilnahme; übt die Gastfreundschaft willig.14Segnet, die euch verfolgen, segnet sie und flucht ihnen nicht!15Freuet euch mit den Fröhlichen und weinet mit den Weinenden!16Seid einträchtig untereinander gesinnt; richtet eure Gedanken nicht auf hohe Dinge, sondern laßt euch zu den niedrigen herab; haltet euch nicht selbst für klug!17Vergeltet niemand Böses mit Bösem; seid auf das bedacht, was in den Augen aller Menschen löblich ist!18Ist’s möglich, soviel an euch liegt, so lebt mit allen Menschen in Frieden!19Rächet euch nicht selbst, Geliebte, sondern gebt Raum[4] dem (göttlichen) Zorn[5]; denn es steht geschrieben (5.Mose 32,35): »Mein ist die Rache, ich will vergelten, spricht der Herr.«20Vielmehr: »Wenn deinen Feind hungert, so speise ihn; wenn ihn dürstet, so gib ihm zu trinken; denn wenn du das tust, wirst du feurige Kohlen auf sein Haupt sammeln.« (Spr 25,21-22)21Laß dich nicht vom Bösen überwinden, sondern überwinde das Böse durch das Gute!
1Prin urmare, vă îndemn, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să vă aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu. Aceasta va fi o slujbă[1] duhovnicească[2] din partea voastră!2Nu vă conformați acestui veac, ci lăsați‑vă transformați prin reînnoirea minții voastre, ca să puteți discerne care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită.
Smerenie și slujire
3Căci prin harul care mi‑a fost dat, spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă o gândire cumpătată[3], potrivit cu măsura credinței pe care Dumnezeu a împărțit‑o fiecăruia.4Pentru că, așa cum într‑un trup avem multe mădulare, iar mădularele n‑au toate aceeași funcție,5tot astfel și noi, cei mulți, suntem un singur trup în Cristos, iar fiecare în parte ne suntem mădulare unii altora.6Avem diferite daruri, după harul care ne‑a fost dat: dacă cineva are darul profeției, să‑l folosească potrivit cu mărimea credinței sale;7dacă are darul slujirii, să‑l folosească în slujire; dacă are darul învățăturii, să‑l folosească pentru a da învățătură;8dacă are darul încurajării, să‑l folosească spre încurajarea altora; cel ce dăruiește, să dăruiască cu generozitate; cel ce conduce, să conducă cu râvnă; cel ce are milă de alții, să facă acest lucru cu bucurie.
Principii pentru viața creștină
9Dragostea să fie fără ipocrizie. Să vă fie scârbă de rău! Să vă lipiți de bine!10Iubiți‑vă unii pe alții[4] cu o dragoste frățească! În cinste, dați‑vă întâietate unii altora!11În ce privește râvna, să nu fiți leneși! Fiți plini de zel în duh! Slujiți Domnului!12Bucurați‑vă în speranță! Răbdați în necaz! Stăruiți în rugăciune!13Luați parte la împlinirea nevoilor sfinților![5] Urmăriți ospitalitatea!14Binecuvântați‑i pe cei ce vă persecută! Binecuvântați, nu blestemați!15Bucurați‑vă cu cei ce se bucură! Plângeți cu cei ce plâng!16Să aveți aceleași gânduri unii pentru alții! Nu vă gândiți la lucrurile înalte, ci deprindeți‑vă cu cele smerite[6]! Nu vă considerați singuri înțelepți!17Nu răsplătiți nimănui cu rău pentru rău! Urmăriți ce este bine înaintea tuturor oamenilor!18Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, trăiți în pace cu toți oamenii!19Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri, ci lăsați loc mâniei lui Dumnezeu, pentru că este scris: „A Mea este răzbunarea! Eu voi răsplăti!“ zice Domnul.[7] (5Mo 32,35)20Însă, „Dacă dușmanul tău este flămând, dă‑i să mănânce; dacă este însetat, dă‑i să bea. Căci, făcând așa, vei îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui“[8] (Spr 25,21)21Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine!