1Ein Lehrgedicht Davids, als er sich in der Höhle befand, ein Gebet. (Ps 57,1)2Laut schrei’ ich zum HERRN, laut fleh’ ich zum HERRN,3ich schütte meine Klage vor ihm aus, tue kund vor ihm meine Not.4Wenn mein Geist in mir verschmachtet[1], du kennst doch meinen Lebenspfad. Auf dem Wege, den ich wandeln will[2], hat man mir heimlich ein Fangnetz ausgespannt.5Blick’ ich nach rechts und halte Umschau: ach, da ist keiner, der mich versteht[3]! Verschlossen ist mir jede Zuflucht: niemand fragt nach mir!6Ich schreie, HERR, zu dir, ich sage: »Du bist meine Zuflucht, mein Anteil im Lande der Lebenden!«7Ach, merk’ auf mein Flehn, denn ich bin gar schwach geworden! Rette mich vor meinen Verfolgern, denn sie sind mir zu stark!8Führe mich aus der Umkreisung hinaus, damit ich deinen Namen preise! Die Gerechten werden bei mir erwarten, daß du mir wohltust.
Un maschil al lui David, compus pe vremea când se ascundea în peșteră. O rugăciune.
1Cu glasul meu eu strig către DOMNUL, cu glasul meu caut bunăvoință la DOMNUL.[1] (Ps 32,1)2Îmi vărs plângerea înaintea Lui; îmi istorisesc necazul înaintea Lui.3Când duhul îmi este mâhnit, Tu‑mi cunoști cărarea. Pe calea pe care merg, ei mi‑au ascuns curse.4Privește la dreapta mea și ia aminte; nimeni nu mă mai cunoaște! Am rămas fără adăpost; nimănui nu‑i pasă de viața mea!5Te chem, DOAMNE, zicând: „Tu ești adăpostul meu, moștenirea mea pe pământul celor vii!“6Ascultă‑mi strigătul, căci sunt foarte nenorocit! Scapă‑mă de prigonitorii mei, căci sunt mai tari decât mine!7Scoate‑mă din temniță, pentru ca sufletul meu să aducă mulțumiri Numelui Tău! Cei drepți se vor aduna împrejurul meu când îmi vei face bine.