Lukas 15,1 | Menge Bibel :: ERF Bibleserver

Menge Bibel

1 Es waren aber gerade die Zöllner und Sünder die, die ihm nahe zu kommen suchten, um ihn zu hören. 2 Darüber murrten die Pharisäer und die Schriftgelehrten laut und sagten: »Dieser nimmt Sünder (in seine Umgebung) auf und ißt mit ihnen.« 3 Da antwortete ihnen Jesus durch folgendes Gleichnis: 4 »Wo ist jemand unter euch, der hundert Schafe besitzt und, wenn ihm eins von ihnen verloren geht, nicht die neunundneunzig in der Einöde zurückläßt und dem verlorenen nachgeht, bis er es findet? 5 Wenn er es dann gefunden hat, nimmt er es voller Freude auf seine Schultern 6 und ruft, wenn er nach Hause gekommen ist, seine Freunde und Nachbarn zusammen und sagt zu ihnen: ›Freuet euch mit mir! Denn ich habe mein Schaf wiedergefunden, das verloren gegangen war.‹ 7 Ich sage euch: Ebenso wird im Himmel über einen einzigen Sünder, der sich bekehrt, mehr Freude herrschen als über neunundneunzig Gerechte, die der Bekehrung nicht bedürfen. (Mt 3,2) 8 Oder wo ist eine Frau, die zehn Drachmen^[1] besitzt und, wenn sie eine von ihnen verliert, nicht ein Licht anzündet und das Haus fegt und eifrig sucht, bis sie (das Geldstück) findet? 9 Wenn sie es dann gefunden hat, ruft sie ihre Freundinnen und Nachbarinnen zusammen und sagt: ›Freuet euch mit mir, denn ich habe die Drachme wiedergefunden, die ich verloren hatte.‹ 10 Ebenso, sage ich euch, herrscht Freude bei den Engeln Gottes über einen einzigen Sünder, der sich bekehrt.« 11 Dann fuhr er fort: »Ein Mann hatte zwei Söhne. 12 Der jüngere von ihnen sagte zum Vater: ›Vater, gib mir den auf mich entfallenden Teil des Vermögens!‹ Da verteilte jener das Hab und Gut unter sie. 13 Kurze Zeit darauf packte der jüngere Sohn alles, was ihm gehörte, zusammen und zog in ein fernes Land; dort brachte er sein Vermögen in einem ausschweifenden Leben durch. 14 Als er nun alles aufgebraucht hatte, entstand eine schwere Hungersnot in jenem Lande, und auch er begann Not zu leiden. 15 Da ging er hin und stellte sich einem der Bürger jenes Landes zur Verfügung; der schickte ihn auf seine Felder, die Schweine zu hüten, 16 und er hätte sich gern an den Schoten des Johannesbrotbaumes satt gegessen, welche die Schweine als Futter bekamen, doch niemand gab sie ihm. 17 Da ging er in sich und sagte: ›Wie viele Tagelöhner meines Vaters haben Brot im Überfluß, während ich hier vor Hunger umkomme! 18 Ich will mich aufmachen und zu meinem Vater gehen und zu ihm sagen: Vater, ich habe gegen den Himmel^[2] und dir gegenüber gesündigt; 19 ich bin nicht mehr wert, dein Sohn zu heißen: halte mich wie einen von deinen Tagelöhnern.‹ 20 So machte er sich denn auf den Weg zu seinem Vater. Als er aber noch weit entfernt war, sah ihn sein Vater kommen und fühlte Mitleid: er eilte (ihm entgegen), fiel ihm um den Hals und küßte ihn. 21 Da sagte der Sohn zu ihm: ›Vater, ich habe gegen den Himmel und dir gegenüber gesündigt; ich bin nicht mehr wert, dein Sohn zu heißen!‹ 22 Der Vater aber befahl seinen Knechten: ›Holt schnell das beste Gewand aus dem Hause und legt es ihm an; gebt ihm auch einen Ring an seine Hand und Schuhe an seine Füße 23 und bringt das gemästete Kalb her, schlachtet es und laßt uns essen und fröhlich sein! 24 Denn dieser mein Sohn war tot und ist wieder lebendig geworden, er war verloren und ist wiedergefunden!‹ Und sie fingen an, fröhlich zu sein. 25 Sein älterer Sohn aber war währenddessen auf dem Felde. Als er nun heimkehrte und sich dem Hause näherte, hörte er Musik und Reigenchöre. 26 Da rief er einen von den Knechten herbei und erkundigte sich, was das zu bedeuten habe. 27 Der gab ihm zur Antwort: ›Dein Bruder ist heimgekommen; da hat dein Vater das gemästete Kalb schlachten lassen, weil er ihn gesund wiedererhalten hat.‹ 28 Da wurde er zornig und wollte nicht ins Haus hineingehen; sein Vater aber kam heraus und redete ihm gut zu. 29 Da antwortete er dem Vater: ›Du weißt: schon so viele Jahre diene ich dir und habe noch nie ein Gebot von dir übertreten; doch mir hast du noch nie auch nur ein Böcklein gegeben, daß ich mit meinen Freunden ein fröhliches Mahl hätte halten können. 30 Nun aber dieser dein Sohn heimgekehrt ist, der dein Vermögen mit Dirnen durchgebracht hat, da hast du ihm das Mastkalb schlachten lassen!‹ 31 Er aber erwiderte ihm: ›Mein Sohn, du bist allezeit bei mir, und alles, was mein ist, ist auch dein. 32 Wir mußten doch fröhlich sein und uns freuen! Denn dieser dein Bruder war tot und ist wieder lebendig geworden, er war verloren gegangen und ist wiedergefunden worden.‹«

Noua Traducere Românească

von Biblica

Pilda cu oaia pierdută

1 Toți vameșii^[1] și păcătoșii^[2] se apropiau de El ca să‑L asculte. (Mt 18,12; Lk 3,12; Lk 5,30) 2 Dar fariseii și cărturarii murmurau și ziceau: – Acest Om îi primește pe păcătoși și mănâncă împreună cu ei! 3 El însă le‑a spus următoarea pildă: 4 – Care om dintre voi, dacă are o sută de oi și pierde una din ele, nu le lasă pe câmp pe celelalte nouăzeci și nouă și nu se duce după cea pierdută, până când o găsește?! 5 Iar când o găsește, o pune bucuros pe umeri, 6 vine acasă și‑și cheamă prietenii și vecinii, zicându‑le: „Bucurați‑vă împreună cu mine, fiindcă mi‑am găsit oaia pierdută!“ 7 Tot așa, vă spun că va fi mai mare bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni drepți care n‑au nevoie de pocăință!

Pilda cu moneda pierdută

8 Sau care femeie, dacă are zece drahme^[3] și pierde una din ele, nu aprinde o candelă, nu mătură casa și nu caută cu atenție până când o găsește?! (Lk 7,41) 9 Iar când o găsește, își cheamă prietenele și vecinele și le spune: „Bucurați‑vă împreună cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem!“ 10 Tot așa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește!

Pilda fiului risipitor

11 El a mai zis: – Un om avea doi fii. 12 Cel mai tânăr dintre ei i‑a zis tatălui: „Tată, dă‑mi partea de avere care mi se cuvine!“ Și tatăl a împărțit între ei avuția.^[4] (5Mo 21,17) 13 Nu după multe zile, fiul cel tânăr a strâns totul și a plecat într‑o țară îndepărtată, iar acolo și‑a risipit averea, trăind într‑un mod destrăbălat. 14 După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea, iar el a început să ducă lipsă. 15 S‑a dus și s‑a alipit de unul dintre cetățenii acelei țări, iar acesta l‑a trimis pe câmpurile lui ca să‑i pască porcii.^[5] (3Mo 11,7) 16 El tânjea să se sature din roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. 17 Atunci și‑a venit în fire și a zis: „Câți angajați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici! 18 Mă voi ridica, mă voi duce la tatăl meu și‑i voi spune: «Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta 19 și nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Fă‑mă ca pe unul dintre angajații tăi!»“ 20 Și s‑a ridicat și s‑a dus la tatăl lui. În timp ce el era încă departe, tatăl său l‑a văzut și i s‑a făcut milă de el. A alergat la el, l‑a îmbrățișat și l‑a sărutat mult. 21 Fiul i‑a zis: „Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău!“ 22 Dar tatăl le‑a zis sclavilor săi: „Aduceți repede cea mai bună robă și îmbrăcați‑l cu ea! Puneți‑i un inel în deget și sandale în picioare! 23 Aduceți apoi vițelul cel îngrășat și tăiați‑l!^[6] Să mâncăm și să ne înveselim, (1Mo 41,42; Sach 3,4) 24 pentru că acest fiu al meu era mort, și trăiește iarăși, era pierdut, și a fost găsit!“ Și au început să se înveselească. 25 Fiul lui cel mai în vârstă era la câmp. Când a venit și s‑a apropiat de casă, a auzit muzică și dansuri 26 și l‑a chemat pe unul dintre slujitori ca să‑l întrebe ce se întâmplă. 27 Acesta i‑a răspuns: „A venit fratele tău, iar tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentru că l‑a primit înapoi sănătos.“ 28 Atunci el s‑a mâniat și n‑a vrut să intre. Tatăl lui a ieșit afară și l‑a rugat să intre, 29 însă el, răspunzând, i‑a zis tatălui său: „Iată, eu îți slujesc de atâția ani și niciodată nu ți‑am încălcat porunca! Și mie nu mi‑ai dat niciodată nici măcar un ied ca să mă înveselesc cu prietenii mei! 30 Dar când a venit acest fiu al tău, care ți‑a mâncat averea cu prostituatele, lui i‑ai tăiat vițelul cel îngrășat!“ 31 Tatăl i‑a zis: „Copile, tu întotdeauna ești cu mine și tot ce este al meu este și al tău. 32 Dar trebuia să ne înveselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, și acum trăiește, era pierdut, și a fost găsit!“