1Weil[1] bekanntlich schon viele es unternommen haben, einen Bericht über die Begebenheiten, die sich unter uns erfüllt[2] haben, so abzufassen,2wie die Männer sie uns überliefert haben, die von Anbeginn an Augenzeugen und (alsdann) Diener des Wortes gewesen sind,3habe auch ich mich entschlossen, nachdem ich allen Tatsachen von den Anfängen an sorgfältig nachgegangen bin[3], alles für dich, hochedler Theophilus, in richtiger[4] Reihenfolge aufzuzeichnen,4damit du dich von der Zuverlässigkeit der Nachrichten[5], in denen du unterwiesen worden bist, überzeugen kannst.
I. Die Vorgeschichte (1,5-2,52)
5Es lebte zur Zeit des jüdischen Königs Herodes ein Priester namens Zacharias aus der Priesterabteilung Abia; der hatte eine Frau aus der Zahl der Töchter[6] Aarons, die Elisabeth hieß.6Sie waren beide gerecht[7] vor Gott und wandelten in allen Geboten und Satzungen des Herrn ohne Tadel.7Sie hatten jedoch kein Kind, weil der Elisabeth Mutterfreuden versagt waren, und beide standen schon in vorgerücktem Alter.8Da begab es sich einst, als er nach der Ordnung seiner Abteilung den Priesterdienst vor Gott zu verrichten hatte,9daß er nach dem Brauch der Priesterschaft durch das Los dazu bestimmt wurde, in den Tempel des Herrn zu gehen und dort das Rauchopfer darzubringen (2.Mose 30,7; 1.Chr 24,19),10während die ganze Volksmenge draußen zur Stunde des Rauchopfers dem Gebet oblag.11Da erschien ihm ein Engel des Herrn, der stand auf der rechten Seite des Rauchopferaltars.12Bei seinem Anblick erschrak Zacharias, und Furcht befiel ihn;13der Engel aber sagte zu ihm: »Fürchte dich nicht, Zacharias, denn dein Gebet hat Erhörung gefunden, und deine Frau Elisabeth wird dir Mutter eines Sohnes werden, dem du den Namen Johannes geben sollst.14Du wirst Freude und Jubel[8] darüber empfinden, und viele werden sich über seine Geburt freuen,15denn er wird groß vor dem Herrn sein; Wein und (andere) berauschende Getränke wird er nicht genießen (Ri 13,4-5; 1.Sam 1,11), und mit heiligem Geist wird er schon von Geburt an erfüllt werden.16Viele von den Söhnen Israels wird er zum Herrn, ihrem Gott, zurückführen;17und er ist es, der vor ihm[9] einhergehen wird im Geist und in der Kraft des Elia, um die Herzen der Väter den Kindern wieder zuzuwenden (Mal 3,1.23-24) und die Ungehorsamen zur Gesinnung der Gerechten (zu führen), um dem Herrn ein wohlbereitetes Volk zu schaffen.«18Da sagte Zacharias zu dem Engel: »Wie soll ich das für möglich halten? Ich selbst bin ja ein alter Mann, und meine Frau ist auch schon betagt.« (1.Mose 15,8; 18,11)19Da antwortete ihm der Engel: »Ich bin Gabriel, der (als Diener) vor Gottes Angesicht steht, und bin gesandt, um zu dir zu reden und dir diese frohe Botschaft zu verkündigen.20Doch nun vernimm: Du wirst stumm sein und nicht reden können bis zu dem Tage, an dem diese meine Verheißung sich erfüllt, weil du meinen Worten nicht geglaubt hast, die zu ihrer Zeit in Erfüllung gehen werden.«21Das Volk wartete unterdessen auf Zacharias und wunderte sich darüber, daß er so lange im Tempel verweilte.22Als er endlich heraustrat, konnte er nicht zu ihnen reden; da merkten sie, daß er eine Erscheinung im Tempel gesehen hatte; und er seinerseits suchte sich ihnen durch Kopfnicken[10] verständlich zu machen, blieb aber stumm.23Als dann die (sieben) Tage seines Priesterdienstes zu Ende waren, kehrte er heim in sein Haus.24Nach diesen Tagen aber wurde seine Frau Elisabeth guter Hoffnung; sie hielt sich fünf Monate lang in tiefer Zurückgezogenheit und dachte:25»So hat der Herr an mir getan in der Zeit, die er dazu ersehen hat, meine Schmach bei den Menschen von mir hinwegzunehmen.« (1.Mose 30,23)26Im sechsten Monat aber wurde der Engel Gabriel von Gott nach Galiläa in eine Stadt namens Nazareth gesandt27zu einer Jungfrau, die mit einem Manne namens Joseph aus dem Hause Davids verlobt war; die Jungfrau hieß Maria.28Als nun der Engel bei ihr eintrat, sagte er: »Sei gegrüßt, du Begnadete: der Herr ist mit dir!«29Sie wurde über diese Anrede bestürzt und überlegte[11], was dieser Gruß zu bedeuten habe.30Da sagte der Engel zu ihr: »Fürchte dich nicht, Maria, denn du hast Gnade bei Gott gefunden!31Wisse wohl: du wirst guter Hoffnung werden und Mutter eines Sohnes, dem du den Namen Jesus geben sollst. (Mt 1,21)32Dieser wird groß sein und Sohn des Höchsten genannt werden, und Gott der Herr wird ihm den Thron seines Vaters David geben,33und er wird als König über das Haus Jakobs in alle Ewigkeit herrschen, und sein Königtum wird kein Ende haben.« (Jes 9,7; 2.Sam 7,12-13)34Da sagte Maria zu dem Engel: »Wie soll das möglich sein? Ich weiß doch von keinem Manne.«35Da gab der Engel ihr zur Antwort: »Heiliger Geist wird über dich kommen und die Kraft des Höchsten dich überschatten; daher wird auch das Heilige, das (von dir) geboren werden soll, Gottes Sohn genannt werden.36Und nun vernimm: Elisabeth, deine Verwandte, ist ebenfalls trotz ihres hohen Alters mit einem Sohn gesegnet und steht jetzt schon im sechsten Monat, sie, die man unfruchtbar nennt;37denn bei Gott ist kein Ding unmöglich.« (1.Mose 18,14)38Da sagte Maria: »Siehe, ich bin des Herrn Magd: mir geschehe nach deinem Wort!« Damit schied der Engel von ihr.39Maria aber machte sich in jenen Tagen auf und wanderte eilends in das Bergland nach einer Stadt (im Stamme) Juda;40dort trat sie in das Haus des Zacharias und begrüßte Elisabeth.41Da begab es sich, als Elisabeth den Gruß der Maria vernahm, da bewegte sich das Kind lebhaft in ihrem Leibe; und Elisabeth wurde mit heiligem Geist erfüllt42und brach mit lauter Stimme in die Worte aus: »Gesegnet[12] bist du unter den Frauen, und gesegnet ist die Frucht deines Leibes!43Doch woher wird mir die Ehre[13] zuteil, daß die Mutter meines Herrn zu mir kommt?44Denn wisse: als der Klang deines Grußes mir ins Ohr drang, bewegte sich das Kind vor Freude lebhaft in meinem Leibe.45O selig die, welche geglaubt hat, denn die Verheißung, die der Herr ihr gegeben hat, wird in Erfüllung gehen!«46Darauf sprach Maria: »Meine Seele erhebt den Herrn, (1Sam 2,1)47und mein Geist jubelt über Gott, meinen Retter[14],48weil er die Niedrigkeit seiner Magd angesehen hat! (1.Sam 1,11) Denn siehe: von nun an werden alle Geschlechter mich selig preisen,49weil der Allmächtige Großes an mir getan hat (5.Mose 10,21). Ja, heilig ist sein Name (Ps 111,9),50und sein Erbarmen wird von Geschlecht zu Geschlecht denen zuteil, die ihn fürchten (Ps 103,17).51Er wirkt seine Kraft aus mit seinem Arm, er zerstreut, die da hoffärtig sind in ihres Herzens Sinn (Ps 89,11)52er stürzt Machthaber von den Thronen und erhöht Niedrige (Ps 147,6; Hiob 5,11);53Hungrige sättigt er mit Gütern und läßt Reiche leer ausgehen (Ps 107,9; 34,11; 1.Sam 2,5.7-8).54Er hat sich Israels angenommen, seines Knechts, um der Barmherzigkeit zu gedenken (Jes 41,8; Ps 98,3),55wie er es unsern Vätern verheißen hat, dem Abraham und seinen Nachkommen in Ewigkeit.« (Mi 7,20; 1.Mose 17,7)56Maria blieb dann etwa drei Monate bei Elisabeth und kehrte hierauf in ihr Haus zurück.57Für Elisabeth aber erfüllte sich die Zeit ihrer Niederkunft, und sie wurde Mutter eines Sohnes.58Als nun ihre Nachbarn und Verwandten hörten, daß der Herr ihr so große Barmherzigkeit erwiesen hatte, freuten sie sich mit ihr.59Am achten Tage kamen sie zur Beschneidung des Knäbleins und wollten es mit dem Namen seines Vaters Zacharias benennen;60doch seine Mutter sagte abwehrend: »Nein, er soll Johannes heißen!«61Sie entgegneten ihr: »In deiner Verwandtschaft gibt es doch keinen, der diesen Namen führt.«62Sie winkten nun seinem Vater die Frage zu, wie er ihn benannt haben wolle.63Der forderte ein Täfelchen und schrieb die Worte darauf: »Johannes ist sein Name!«, und alle verwunderten sich darüber.64In demselben Augenblick aber wurde ihm der Mund aufgetan, und das Band seiner Zunge (löste sich): er konnte wieder reden und pries Gott.65Da kam Furcht über alle, die in ihrer Nachbarschaft wohnten, und im ganzen Bergland von Judäa wurden alle diese Begebenheiten viel besprochen,66und alle, die von ihnen hörten, nahmen sie sich zu Herzen und sagten[15]: »Was wird wohl aus diesem Kinde werden?« Denn auch die Hand des Herrn war mit ihm.67Und sein Vater Zacharias wurde mit heiligem Geist erfüllt und sprach die prophetischen Worte aus:68»Gepriesen sei der Herr, der Gott Israels! (Ps 41,14; 72,18), Denn er hat sein Volk gnädig angesehen und ihm eine Erlösung geschaffen (Ps 111,4)69und hat uns ein Horn des Heils aufgerichtet im Hause Davids, seines Knechtes (Ps 132,17; 1.Sam 2,10).70So hat er es durch den Mund seiner heiligen Propheten von alters her verheißen:71retten will er uns von unsern Feinden und aus der Hand aller, die uns hassen (Ps 106,10),72um unsern Vätern Barmherzigkeit zu erweisen (Mi 7,20) und seines heiligen Bundes zu gedenken (Ps 105,8-9; 106,45; 1.Mose 17,7),73des Eides, den er unserm Vater Abraham geschworen hat (1.Mose 22,16-17; Jer 11,5), er wolle uns erretten aus der Hand unserer Feinde74und uns verleihen, daß wir ihm furchtlos dienen75in Heiligkeit und Gerechtigkeit vor seinen Augen alle Tage unsers Lebens.76Aber auch du, Knäblein, wirst ein Prophet des Höchsten genannt werden; denn du wirst vor dem Herrn einhergehen, ihm die Wege zu bereiten (Mal 3,1),77um seinem Volke die Erkenntnis des Heils zu verschaffen, die ihnen durch Vergebung ihrer Sünden zuteil werden wird (Jer 31,34).78So will es das herzliche Erbarmen unsers Gottes, mit dem uns der Aufgang aus der Höhe erschienen ist (Jes 60,1-2; Mal 3,20),79um denen Licht zu spenden, die in Finsternis und Todesschatten sitzen (Jes 9,2), und unsere Füße[16] auf den Weg des Friedens zu leiten.« –80Das Knäblein aber wuchs heran und wurde stark am Geist und hielt sich in der Einöde auf bis zum Tage seines öffentlichen Auftretens vor Israel.
1Fiindcă mulți au încercat să alcătuiască o istorisire detaliată despre lucrurile care s‑au împlinit printre noi,2așa cum ni le‑au încredințat cei ce au fost de la început martori oculari și care au ajuns slujitori ai Cuvântului,3am decis și eu, după ce am cercetat cu atenție toate lucrurile de la început, să ți le scriu în ordine, preaalesule Teofil,4ca să cunoști bine certitudinea[1] lucrurilor[2] despre care ai fost învățat prin viu grai.
Anunțarea nașterii lui Ioan Botezătorul
5În zilele lui Irod, regele Iudeei,[3] era un preot pe nume Zaharia, din ceata preoțească a lui Abia.[4] Soția lui era dintre fiicele lui Aaron și se numea Elisabeta. (1Chr 24,1)6Amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu, urmând fără vină toate poruncile și hotărârile drepte ale Domnului.7Dar nu aveau niciun copil, fiindcă Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în vârstă.8În timp ce Zaharia era de slujbă, pentru că venise rândul cetei lui să slujească înaintea lui Dumnezeu,9a fost ales prin sorți, după obiceiul preoției, să intre în Templul Domnului ca să tămâieze.10La ora tămâierii, toată mulțimea poporului se ruga afară.11Atunci i s‑a arătat un înger al Domnului, stând în picioare la dreapta altarului tămâierii.12Când l‑a văzut, Zaharia s‑a tulburat și l‑a cuprins frica.13Dar îngerul i‑a zis: – Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Soția ta, Elisabeta, îți va naște un fiu și îi vei pune numele Ioan[5].14El va fi bucuria și veselia ta și mulți se vor bucura de nașterea lui,15căci el va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea niciodată vin, nici băutură tare și va fi umplut de Duhul Sfânt încă din pântecul mamei lui.16El îi va întoarce pe mulți dintre fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor.17Va merge înaintea Domnului, în duhul și în puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile taților spre copii[6], iar pe cei neascultători să‑i întoarcă la înțelepciunea celor drepți, ca să pregătească Domnului un popor gata pentru El. (Mal 4,5)18Zaharia l‑a întrebat pe înger: – După ce voi cunoaște lucrul acesta? Căci eu sunt bătrân, iar soția mea este înaintată în vârstă.19Îngerul, răspunzând, i‑a zis: – Eu sunt Gabriel, cel care stă înaintea lui Dumnezeu, și am fost trimis să vorbesc cu tine și să‑ți aduc aceste vești bune[7]. (Lk 2,10; Lk 3,18)20Iată că vei fi mut și nu vei mai putea vorbi până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că nu ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.21Oamenii îl așteptau pe Zaharia și se mirau de întârzierea lui în Templu.22Când a ieșit, nu putea să le vorbească, astfel că ei au înțeles că avusese o viziune în Templu. El le făcea semne întruna și a continuat să rămână mut.23Când i s‑au terminat zilele de slujbă, s‑a dus acasă.24După un timp, Elisabeta, soția lui, a rămas însărcinată. Ea s‑a ținut ascunsă timp de cinci luni, zicând:25„Iată ce mi‑a făcut Domnul atunci când a privit spre mine, înlăturându‑mi disprețul pe care l‑am îndurat între oameni!“
Anunțarea nașterii lui Isus
26În luna a șasea,[8] îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într‑o cetate din Galileea, numită Nazaret,27la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din Casa lui David. Numele fecioarei era Maria.28Intrând la ea, îngerul a zis: – Salutare[9], ție căreia ți s‑a dat har! Domnul este cu tine! Binecuvântată ești tu între femei!29Ea a fost foarte tulburată de aceste cuvinte și se gândea ce ar putea să însemne salutul acesta.30Îngerul i‑a zis: – Nu te teme, Maria, pentru că ai găsit har înaintea lui Dumnezeu!31Iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus[10]. (Apg 7,45; Hebr 4,8)32El va fi mare și va fi numit „Fiul Celui Preaînalt“, iar Domnul Dumnezeu Îi va da tronul strămoșului[11] Său, David.[12] (2Sam 7,13; 2Sam 7,16; Ps 2,6; Ps 89,26; Jes 9,6)33Va împărăți peste Casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit.34Maria l‑a întrebat pe înger: – Cum se va întâmpla lucrul acesta de vreme ce eu nu știu de bărbat?35Îngerul, răspunzând, i‑a zis: – Duhul Sfânt Se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul Care Se va naște va fi numit „Fiul lui Dumnezeu“[13].36Iată că Elisabeta, ruda ta, a conceput și ea un fiu, la bătrânețe. Și ea, care era numită stearpă, este acum în luna a șasea.37Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este fără putere.[14]38Maria a zis: – Iată‑mă, sunt roaba Domnului! Facă‑mi‑se după cuvântul tău! Și îngerul a plecat de la ea.
Maria în vizită la Elisabeta
39În zilele acelea, Maria s‑a ridicat și s‑a dus în grabă spre regiunea muntoasă, într‑o cetate a lui Iuda.40Ea a intrat în casa lui Zaharia și a salutat‑o pe Elisabeta.41Când Elisabeta a auzit salutul Mariei, copilașul a săltat în pântecul ei, și Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt.42Ea a strigat cu glas tare și a zis: – Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău!43Cum de mi‑a fost dat să vină la mine mama Domnului meu?!44Căci iată, de îndată ce am auzit sunetul salutului tău, mi‑a săltat copilașul în pântec de bucurie!45Fericită este cea care a crezut că vor fi împlinite lucrurile care i‑au fost spuse de Domnul!
Cântarea Mariei
46Maria a zis: – Sufletul meu Îl preamărește pe Domnul[15]47și mi se bucură nespus duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu,48pentru că a privit cu îndurare la starea smerită a roabei Sale. Căci iată, de acum încolo, toate generațiile mă vor considera fericită49pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt.50Mila Lui ține din generație în generație față de cei ce se tem de El.51El a făcut o minune cu[16] brațul Său; i‑a împrăștiat pe cei ce sunt mândri în cugetul inimii lor.52I‑a dat jos pe cei puternici de pe tronurile lor și i‑a înălțat pe cei smeriți.53Pe cei flămânzi i‑a săturat cu bunătăți, iar pe cei bogați i‑a dat afară cu mâinile goale.54El l‑a ajutat pe Israel, slujitorul[17] Său, amintindu‑Și de mila Sa,55așa cum le spusese strămoșilor[18] noștri, lui Avraam și seminței[19] lui, în veci! (Gal 3,16)56Maria a rămas împreună cu Elisabeta aproape trei luni, iar apoi s‑a întors acasă.
Nașterea lui Ioan Botezătorul
57Când i s‑a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un băiat.58Vecinii și rudele au auzit că Domnul Și‑a arătat nespus de mult mila față de ea și se bucurau împreună cu ea.59În ziua a opta, au venit să circumcidă copilașul.[20] Voiau să‑i pună numele Zaharia, după numele tatălui său, (3Mo 12,3)60dar mama lui, răspunzând, a zis: – Nu, ci se va numi Ioan.61Ei i‑au zis: – Nu este nimeni între rudele tale care poartă acest nume.62Și îi făceau semne tatălui copilului, ca să știe ce nume dorește să‑i dea.63El a cerut o tăbliță și a scris: „Numele lui este Ioan.“ Și toți au rămas uimiți.64Deodată i‑a fost deschisă gura și limba, și el vorbea, binecuvântându‑L pe Dumnezeu.65Pe toți vecinii lor i‑a cuprins frica și în întreaga regiune muntoasă a Iudeei se vorbea despre toate aceste lucruri.66Toți cei ce le auzeau, le păstrau în inima lor, zicând: „Oare ce va deveni acest copil?“ Căci mâna Domnului era cu el.
Cântarea lui Zaharia
67Zaharia, tatăl lui, a fost umplut de Duhul Sfânt și a profețit, zicând:[21]68– Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a venit în ajutor[22] și a adus răscumpărare poporului Său.69El ne‑a ridicat un corn al mântuirii[23] în Casa[24] slujitorului Său David,70așa cum a spus prin gura sfinților Săi profeți din vechime,71aducându‑ne eliberare de dușmanii noștri și din mâna tuturor celor ce ne urăsc.72El Își arată astfel mila față de strămoșii noștri și Își amintește de legământul Lui cel sfânt,73de jurământul pe care i l‑a făcut lui Avraam, tatăl nostru, potrivit căruia ne va da voie,74eliberați fiind din mâna dușmanilor noștri, să‑I slujim fără teamă,75în sfințenie și dreptate înaintea Lui, în toate zilele noastre.76Iar tu, copile, vei fi numit profet al Celui Preaînalt; căci vei merge înaintea Domnului ca să pregătești căile Lui,77să dai poporului Său cunoștința mântuirii, prin iertarea păcatelor lui,78datorită milei duioase a Dumnezeului nostru, în urma căreia va veni în ajutorul nostru Răsăritul[25] din înălțime, (4Mo 24,17; Jer 23,5; Sach 6,12; Mal 4,2; Offb 22,16)79ca să strălucească peste cei aflați în întuneric și în umbra morții, ca să ne călăuzească picioarele pe calea păcii.80Și copilul creștea și se întărea în duh. El a stat în locuri pustii până în ziua prezentării lui înaintea lui Israel.