Jona 1 | Menge Bibel :: ERF Bibleserver

Menge Bibel

1 Einst erging das Wort des HERRN an Jona, den Sohn Amitthais (2.Kön 14,25), folgendermaßen: 2 »Mache dich auf, begib dich nach der großen Stadt Ninive (1.Mose 10,11-12) und kündige ihr an, daß ihr böses Tun vor mich gekommen ist!« 3 Aber Jona machte sich auf den Weg, um aus dem Angesicht des HERRN hinweg nach Tharsis zu fliehen; und als er nach Joppe hinabgegangen war und dort ein Schiff gefunden hatte, das nach Tharsis fahren wollte, bezahlte er das Fahrgeld und stieg ein, um mit ihnen^[1] nach Tharsis zu fahren und so dem HERRN aus den Augen zu kommen. 4 Da ließ der HERR einen starken Wind auf das Meer hinabfahren, so daß sich ein gewaltiges Unwetter auf dem Meer erhob und das Schiff zu scheitern drohte. 5 Da gerieten die Leute auf dem Schiff in Angst und schrien ein jeder zu seinem Gott um Hilfe und warfen die Gerätschaften, die sich im Schiff befanden, ins Meer, um (das Schiff) dadurch zu erleichtern. Jona aber war in den Hinterraum^[2] des Schiffes hinabgestiegen, hatte sich dort niedergelegt und war fest eingeschlafen. 6 Da trat der Schiffshauptmann^[3] zu ihm mit den Worten: »Wie kannst du nur schlafen?! Stehe auf, rufe deinen Gott an! Vielleicht nimmt sich dieser Gott unser an, daß wir nicht untergehen.« 7 Dann sagten jene zueinander: »Kommt, wir wollen Lose werfen, um zu erfahren, durch wessen Schuld dieses Unglück uns trifft!« Als sie nun die Lose warfen, fiel das Los auf Jona. 8 Da sagten sie zu ihm: »Teile uns doch mit, du, um dessenwillen dies Unglück uns widerfährt: Welches ist dein Gewerbe, und woher kommst du? Wo bist du zu Haus, und was für ein Landsmann bist du?« 9 Da antwortete er ihnen: »Ich bin ein Hebräer und verehre den HERRN, den Gott des Himmels, der das Meer und das feste Land geschaffen hat.« 10 Da gerieten die Männer in große Furcht und sagten zu ihm: »Was hast du nur getan?« Die Männer wußten nämlich bereits, daß er sich auf der Flucht vor dem HERRN befand; denn er hatte es ihnen mitgeteilt. 11 Dann fragten sie ihn: »Was sollen wir mit dir machen, damit das Meer sich beruhigt und uns nicht länger bedroht?« Denn das Meer wurde immer noch stürmischer. 12 Da erwiderte er ihnen: »Nehmt mich und werft mich ins Meer, damit das Meer sich beruhigt und euch nicht länger bedroht! Denn ich erkenne, daß dieser gewaltige Sturm durch meine Schuld über euch gekommen ist.« 13 Nun strengten sich die Männer zwar an, das Schiff (durch Rudern) ans Land zu bringen, vermochten es aber nicht, weil das Meer immer ärger gegen sie tobte. 14 Da riefen sie den HERRN an mit den Worten: »Ach, HERR! Laß uns doch nicht untergehen, wenn wir diesen Mann ums Leben bringen, und rechne uns nicht unschuldig vergossenes Blut an! Denn du bist der HERR: du hast getan, wie es dir wohlgefallen hat.« 15 Darauf ergriffen sie Jona und warfen ihn ins Meer, und sogleich legte sich das Toben des Meeres. 16 Da gerieten die Männer in große Furcht vor dem HERRN; sie brachten dem HERRN ein Schlachtopfer dar und taten Gelübde.

Noua Traducere Românească

von Biblica

Iona încearcă să fugă departe de fața Domnului

1 Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai,^[1] zicând: (2Kön 14,25) 2 „Ridică‑te și du‑te la Ninive, cetatea cea mare, și strigă împotriva ei, căci răutatea ei s‑a suit până la Mine!“ 3 Dar Iona s‑a ridicat ca să fugă la Tarșiș^[2], departe de fața DOMNULUI. El a coborât la Iafo și a găsit acolo o corabie care mergea spre Tarșiș. După ce a plătit prețul călătoriei, s‑a urcat în corabie ca să meargă împreună cu marinarii la Tarșiș, departe de fața DOMNULUI. 4 DOMNUL însă a dezlănțuit pe mare un vânt năprasnic și astfel s‑a stârnit o furtună atât de puternică, încât corabia amenința să se sfărâme. 5 Marinarii s‑au temut și fiecare a strigat către dumnezeul său, iar pentru a face corabia mai ușoară, au aruncat în mare uneltele care erau în ea. Iona însă coborâse în cala corabiei, unde se întinsese și adormise adânc. 6 Căpitanul s‑a apropiat de el și i‑a zis: „Cum poți să dormi? Scoală‑te și strigă către Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu Se va gândi la noi și nu vom pieri!“ 7 Apoi fiecare i‑au zis semenului său: „Haideți să aruncăm sorții, ca să aflăm din cauza cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!“ Ei au aruncat sorții, iar sorțul a căzut pe Iona. 8 Atunci ei l‑au întrebat: – Spune‑ne, te rugăm, din cauza cui a venit peste noi această nenorocire? Care este meseria ta și de unde vii? Care este țara ta și din ce popor ești? 9 El le‑a răspuns: – Sunt evreu și mă tem de DOMNUL, Dumnezeul cerurilor, Care a făcut marea și uscatul! 10 Bărbații aceia s‑au temut foarte tare și l‑au întrebat: – Ce‑ai făcut? (Ei aflaseră că fugea de fața DOMNULUI, întrucât el le spusese acest lucru.) 11 Marea era din ce în ce mai învolburată, astfel că ei l‑au întrebat iarăși: – Ce să‑ți facem, pentru ca marea să se liniștească față de noi? 12 El le‑a răspuns: – Luați‑mă și aruncați‑mă în mare, iar marea se va liniști față de voi, căci știu că din cauza mea a venit peste voi această furtună puternică! 13 Bărbații aceia au încercat totuși să vâslească pentru a se putea întoarce pe uscat, dar n‑au reușit, căci marea se învolbura tot mai tare împotriva lor. 14 Atunci au strigat către DOMNUL și au zis: „Oh, DOAMNE, Te rugăm, nu ne lăsa să pierim din cauza vieții acestui om! Nu lăsa să cadă asupra noastră sânge nevinovat, căci Tu, DOAMNE, ai făcut așa cum Ți‑a plăcut!“ 15 Apoi l‑au luat pe Iona și l‑au aruncat în mare, iar marea și‑a potolit furia. 16 Atunci bărbații aceia s‑au temut foarte tare de DOMNUL. Ei I‑au adus DOMNULUI o jertfă și au făcut jurăminte. 17 DOMNUL a trimis un pește mare să‑l înghită pe Iona, și Iona a fost în pântecul peștelui timp de trei zile și trei nopți.