1Jesus kam nun sechs Tage vor dem Passah nach Bethanien, wo Lazarus wohnte, den Jesus von den Toten auferweckt hatte.2Sie veranstalteten ihm zu Ehren dort ein Mahl, bei dem Martha die Bedienung[1] besorgte, während Lazarus sich unter denen befand, die mit ihm zu Tische saßen.3Da nahm Maria ein Pfund Myrrhenbalsam, echte, kostbare Nardensalbe, salbte Jesus die Füße und trocknete ihm die Füße mit ihrem Haar ab; das ganze Haus wurde dabei vom Duft der Salbe erfüllt.4Da sagte Judas Iskariot, einer von seinen Jüngern, sein nachmaliger Verräter:5»Warum hat man diese Salbe nicht für dreihundert Denare[2] verkauft und (den Erlös) den Armen gegeben?«6Das sagte er aber nicht, weil ihm die Armen sonderlich am Herzen lagen, sondern weil er ein Dieb war und als Kassenführer die Einlagen veruntreute.7Da sagte Jesus: »Laß sie in Ruhe! Sie soll (die Salbe) für den Tag meiner Bestattung aufbewahrt haben.8Denn die Armen habt ihr allezeit bei euch, mich aber habt ihr nicht allezeit.«9Es erfuhr nun die zahlreiche Volksmenge der Juden, daß Jesus dort sei; und sie kamen hin nicht nur um Jesu willen, sondern auch um Lazarus zu sehen, den er von den Toten auferweckt hatte.10Die Hohenpriester aber hielten Beratungen ab in der Absicht, auch Lazarus zu töten,11weil viele Juden seinetwegen dorthin gingen und zum Glauben an Jesus kamen.12Als dann am folgenden Tage von der Volksmenge, die zum Fest gekommen war, ein großer Teil erfuhr, daß Jesus auf dem Wege nach Jerusalem sei,13nahmen sie Palmenzweige, zogen hinaus ihm entgegen und riefen laut: »Hosianna! Gepriesen[3] sei, der da kommt im Namen des Herrn und als der König Israels!« (Ps 118,25-26)14Jesus hatte aber einen jungen Esel vorgefunden und sich daraufgesetzt, wie geschrieben steht (Sach 9,9):15»Fürchte dich nicht, Tochter Zion! Siehe, dein König kommt und reitet auf einem Eselsfüllen.«16An dies Wort hatten seine Jünger zunächst nicht gedacht; als Jesus aber zur Herrlichkeit eingegangen war, da wurde es ihnen klar, daß dies mit Bezug auf ihn geschrieben stand und daß man dies so an ihm zur Ausführung gebracht hatte.17Die Volksmenge nun, die bei ihm gewesen war, als er Lazarus aus dem Grabe gerufen und ihn von den Toten auferweckt hatte, hatte Zeugnis für ihn abgelegt;18darum waren ihm auch die vielen Menschen entgegengezogen, weil sie erfahren hatten, daß er dies Wunderzeichen getan habe.19Da sagten die Pharisäer zueinander: »Ihr seht, daß ihr nichts erreicht: die ganze Welt ist ja hinter ihm hergelaufen!«20Es befanden sich aber einige Griechen unter denen[4], die nach Jerusalem hinaufzuziehen pflegten, um dort ihre Anbetung[5] am Fest zu verrichten.21Diese wandten sich nun an Philippus, der aus Bethsaida in Galiläa war, mit der Bitte: »Herr, wir möchten Jesus gern sehen[6]!«22Da ging Philippus hin und sagte es dem Andreas; Andreas und Philippus kamen alsdann und teilten es Jesus mit.23Dieser antwortete ihnen mit den Worten: »Die Stunde der Verherrlichung ist für den Menschensohn gekommen!24Wahrlich, wahrlich ich sage euch: Wenn das Weizenkorn nicht in die Erde hineinfällt[7] und erstirbt, so bleibt es für sich allein; wenn es aber erstirbt, bringt es reiche Frucht.25Wer sein Leben liebt, verliert es; wer aber sein Leben in dieser Welt haßt, wird es zu ewigem Leben bewahren.26Will jemand mir dienen, so folge er mir nach, und wo ich bin, da wird auch mein Diener sein; wenn jemand mir dient, wird der Vater ihn ehren[8].27Jetzt ist meine Seele erschüttert, und was soll ich sagen? (Soll ich bitten:) ›Vater, errette mich aus dieser Stunde!‹? Nein, gerade deshalb bin ich ja in diese Stunde gekommen:28Vater, verherrliche deinen Namen!« Da erscholl eine Stimme aus dem Himmel: »Ich habe ihn (schon) verherrlicht und werde ihn noch weiter[9] verherrlichen!«29Da sagte die Volksmenge, die dabeistand und zuhörte[10], es habe gedonnert; andere sagten: »Ein Engel hat mit ihm geredet.«30Da nahm Jesus das Wort und sagte: »Nicht um meinetwillen ist diese Stimme erschollen, sondern um euretwillen.31Jetzt ergeht ein Gericht über diese Welt, jetzt wird der Fürst dieser Welt hinausgestoßen werden,32und ich werde, wenn ich von der Erde erhöht sein werde, alle zu mir ziehen!«33Dies sagte er aber, um anzudeuten, welches Todes er sterben würde.34Da entgegnete ihm die Volksmenge: »Wir haben aus dem Gesetz[11] gehört, daß Christus[12] in Ewigkeit (am Leben) bleibt; wie kannst du da behaupten, der Menschensohn müsse erhöht werden? Wer ist denn dieser Menschensohn?«35Da sagte Jesus zu ihnen: »Nur noch kurze Zeit ist das Licht unter euch. Wandelt (im Licht), solange ihr das Licht noch habt, damit euch die Finsternis nicht überfällt[13]; denn wer in der Finsternis wandelt, weiß nicht, wohin er gelangt.36Solange ihr das Licht noch habt, glaubt an das Licht, damit ihr Söhne[14] des Lichtes werdet! « So sprach Jesus, entfernte sich dann und hielt sich vor ihnen verborgen.37Obwohl er aber so viele Wunderzeichen vor ihren Augen getan hatte, glaubten sie doch nicht an ihn;38es sollte sich eben das Wort des Propheten Jesaja erfüllen, das da lautet (Jes 53,1): »Herr, wer hat unserer Botschaft[15] Glauben geschenkt, und wem ist der Arm des Herrn offenbar geworden?«39Deshalb konnten sie nicht glauben, weil Jesaja an einer anderen Stelle gesagt hat (Jes 6,9-10):40»Er hat ihnen die Augen geblendet und ihr Herz verhärtet, damit sie mit ihren Augen nicht sehen und mit ihrem Herzen (nicht) zur Erkenntnis gelangen und sie sich (nicht) bekehren sollten und ich sie (nicht) heile.«41So hat Jesaja gesprochen, weil er seine[16] Herrlichkeit schaute, und von ihm hat er geredet.42Gleichwohl glaubten auch von den Obersten[17] viele an ihn, bekannten es aber um der Pharisäer willen nicht offen, um nicht in den Bann getan zu werden; (Joh 9,22)43denn an der Ehre bei den Menschen lag ihnen mehr als an der Ehre bei Gott.44Jesus aber rief mit lauter Stimme aus: »Wer an mich glaubt, glaubt nicht an mich, sondern an den, der mich gesandt hat;45und wer mich sieht, sieht den, der mich gesandt hat.46Ich bin als Licht in die Welt gekommen, damit jeder, der an mich glaubt, nicht in der Finsternis bleibt.47Und wenn jemand meine Worte hört und sie nicht befolgt[18], so richte nicht ich ihn; denn ich bin nicht gekommen, um die Welt zu richten, sondern um die Welt zu retten.48Wer mich verwirft und meine Worte nicht annimmt, der hat (damit schon) seinen Richter: das Wort, das ich verkündet habe, wird sein Richter sein am jüngsten Tage.49Denn ich habe nicht von mir selbst aus geredet, sondern der Vater, der mich gesandt hat, der hat mir Auftrag gegeben, was ich sagen und was ich reden soll,50und ich weiß, daß sein Auftrag ewiges Leben bedeutet. Was ich also rede, das rede ich so, wie der Vater es mir gesagt hat.«
1Cu șase zile înainte de Paște, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, cel pe care Isus îl înviase dintre cei morți. (Mt 26,6; Mk 14,3; Lk 7,37)2Au pregătit acolo o cină pentru El. Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau la masă[1] cu El.3Maria a luat o litră[2] de parfum de nard pur, foarte scump, a uns picioarele lui Isus și I‑a șters picioarele cu părul ei. Casa s‑a umplut de mirosul parfumului.4Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, cel care urma să‑L trădeze, a zis:5– De ce nu s‑a vândut parfumul acesta cu trei sute de denari[3], iar banii să fi fost dați săracilor? (Joh 6,7)6Spunea însă lucrul acesta nu pentru că‑i păsa de cei săraci, ci pentru că era un hoț și, fiind cel care ținea punga, fura el ce se punea în ea.7Atunci Isus a zis: – Las‑o, fiindcă l‑a păstrat pentru[4] ziua înmormântării Mele.8Căci pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți întotdeauna.9O mare mulțime de iudei au aflat că El este acolo și au venit, nu numai pentru Isus, ci și ca să‑l vadă pe Lazăr, pe care El îl înviase dintre cei morți.10Prin urmare, conducătorii preoților s‑au hotărât să‑l omoare și pe Lazăr,11pentru că mulți dintre iudei îi părăseau din cauza lui și credeau în Isus.
Intrarea triumfală în Ierusalim
12În ziua următoare, mulțimea cea mare care venise la sărbătoare, auzind că Isus vine la Ierusalim, (Mt 21,4; Mk 11,7; Lk 19,35)13a luat ramuri de palmieri și I‑a ieșit în întâmpinare. Ei strigau: „Osana![5] Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului,[6] Împăratul lui Israel!“ (Ps 118,25; Ps 118,26)14Isus a găsit un măgăruș și a încălecat pe el, așa cum este scris:15„Nu te teme, fiică a Sionului! Iată că Împăratul tău vine, călare pe mânzul unei măgărițe.“[7] (Sach 9,9)16Ucenicii Lui n‑au înțeles aceste lucruri la început, dar când Isus a fost proslăvit, și‑au amintit că aceste lucruri erau scrise despre El și că ei le‑au împlinit cu privire la El.17Astfel, mulțimea care fusese cu El când îl chemase pe Lazăr din mormânt și‑l înviase dintre cei morți, mărturisea în continuare.18Mulțimile L‑au întâmpinat, pentru că auziseră că făcuse acest semn.19Fariseii au zis deci între ei: „Vedeți că nu câștigați nimic! Iată că lumea se duce după El!“
Isus vorbește despre moartea Sa
20Erau și niște greci[8] printre cei care se duseseră la sărbătoare ca să se închine.21Aceștia s‑au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileei, și l‑au rugat, zicând: „Domnule, dorim să‑L vedem pe Isus!“22Filip s‑a dus și i‑a spus lui Andrei. Apoi Andrei și Filip s‑au dus și I‑au spus lui Isus.23Isus le‑a răspuns, zicând: – A sosit ceasul ca Fiul Omului să fie proslăvit.24Adevărat, adevărat vă spun că, dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce mult rod.25Cel ce‑și iubește viața, o va pierde, dar cel ce‑și urăște[9] viața în lumea aceasta, o va păstra pentru viața veșnică. (Mt 10,37; Mk 14,26)26Dacă Îmi slujește cineva, să Mă urmeze; și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă‑Mi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti.27Acum, sufletul Meu este tulburat. Și ce‑ar trebui să spun? „Tată, salvează‑Mă din ceasul acesta!?“ Dar tocmai de aceea am venit până în ceasul acesta!28Tată, proslăvește‑Ți Numele! Atunci a venit din cer un glas care a zis: – L‑am proslăvit și‑l voi proslăvi din nou.29Mulțimea care stătea acolo și care a auzit glasul, a zis că a fost un tunet. Alții ziceau: – I‑a vorbit un înger!30Isus a răspuns și a zis: – Nu pentru Mine s‑a auzit glasul acesta, ci pentru voi.31Acum are loc judecata acestei lumi; acum va fi alungat conducătorul lumii acesteia.32Și când voi fi înălțat de pe pământ, îi voi atrage la Mine pe toți.33Spunea lucrul acesta pentru a arăta cu ce fel de moarte urma să moară.34Atunci mulțimea I‑a răspuns: – Noi am auzit din Lege[10] despre Cristos că rămâne pe veci. Cum spui Tu că Fiul Omului trebuie să fie înălțat?! Cine este Acest Fiu al Omului? (Ps 89,36; Ps 110,4; Jes 9,7; Hes 37,25; Dan 7,14)35Isus le‑a zis: – Lumina mai este încă puțină vreme în mijlocul vostru. Umblați cât timp aveți Lumina, pentru ca nu cumva să vă învăluie întunecimea. Cel ce umblă în întunecime nu știe unde se duce.36Cât timp aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să deveniți fii ai Luminii. După ce a spus aceste lucruri, Isus a plecat și S‑a ascuns de ei.
Iudeii continuă în necredința lor
37Dar, cu toate că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El,38ca să se împlinească cuvântul lui Isaia, profetul, care zice: „Doamne, cine a crezut ceea ce noi am auzit? Și brațul Domnului, cui i‑a fost descoperit?“[11] (Jes 53,1)39De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis:40„Le‑a orbit ochii și le‑a împietrit inima, ca nu cumva să vadă cu ochii, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă și să‑i vindec!“[12] (Jes 6,9)41Isaia a spus aceste lucruri pentru că a văzut slava Lui și a vorbit despre El.[13] (Jes 6,1)42Totuși, chiar și dintre conducători, mulți au crezut în El, dar, din cauza fariseilor, nu mărturiseau aceasta[14], ca să nu fie excluși din sinagogă. (Joh 9,22)43Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.44Isus a strigat, zicând: „Cel ce crede în Mine, nu crede în Mine, ci în Cel Ce M‑a trimis pe Mine,45iar cel ce Mă vede pe Mine Îl vede pe Cel Ce M‑a trimis pe Mine.46Eu am venit ca lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întunecime.47Iar dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu Eu îl judec. Căci Eu n‑am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea.48Pe cel ce Mă respinge și nu primește cuvintele Mele are cine să‑l judece: cuvântul pe care l‑am spus Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă.49Căci Eu n‑am vorbit de la Mine Însumi, ci Cel Ce M‑a trimis, Tatăl Însuși, Mi‑a dat poruncă ce să spun și ce să vorbesc.50Și știu că porunca Lui este viață veșnică. Prin urmare, lucrurile pe care Eu le spun, le spun așa cum Mi le‑a zis Tatăl.“