1Fünf Tage später kam dann der Hohepriester Ananias mit einigen Ältesten und einem Rechtsanwalt, einem gewissen Tertullus (nach Cäsarea) hinab, und sie machten die Anklage gegen Paulus beim Statthalter anhängig.2Nachdem man nun Paulus herbeigerufen[1] hatte, begann Tertullus mit der Anklagerede folgendermaßen:3»Hochedler Felix! Daß wir durch dein Verdienst in tiefem Frieden leben und der hiesigen Bevölkerung durch deine Fürsorge treffliche Einrichtungen allerseits und überall zuteil werden, das erkennen wir mit aufrichtiger Dankbarkeit an.4Um dich aber nicht unnötigerweise zu belästigen, bitte ich dich, du wollest uns nach deiner gewohnten Güte für kurze Zeit Gehör schenken.5Wir haben nämlich diesen Mann als eine Pest[2] und als einen Unruhestifter unter allen Juden im ganzen römischen Reich und als den Hauptführer[3] der Sekte der Nazaräer ermittelt;6er hat sogar den Versuch gemacht, den Tempel zu entweihen. Dabei haben wir ihn auch festgenommen;8und wenn du ihn jetzt verhörst, wirst du dir selbst nach seinen Aussagen ein Urteil über alles das bilden können, was wir ihm zur Last legen.«9Diesen Angaben schlossen sich auch die anderen Juden an und bestätigten deren Wahrheit.10Durch einen Wink des Statthalters aufgefordert, begann nun Paulus seine Verteidigungsrede: »Da ich weiß, daß du schon seit vielen Jahren Richter für die hiesige Bevölkerung bist, so gehe ich getrosten Mutes an die Verteidigung meiner Sache vor dir.11Wie du dich vergewissern kannst, sind erst zwölf Tage vergangen, seitdem ich nach Jerusalem hinaufgezogen bin, um dort anzubeten;12und weder im Tempel hat man mich bei einer Verhandlung mit jemand oder bei der Anstiftung eines Volksauflaufs betroffen, auch nicht in den Synagogen oder sonst irgendwo in der Stadt;13sie sind überhaupt nicht imstande, dir Beweise für ihre jetzigen Anklagen gegen mich zu erbringen.14Das freilich bekenne ich dir offen, daß ich nach der Glaubensrichtung, die sie als Sekte bezeichnen, dem Gott unserer Väter in der Weise diene, daß ich allem, was im Gesetz und was in den Propheten geschrieben steht, Glauben schenke (Apg 22,4)15und auf Gott dieselbe Hoffnung setze, welche auch sie selbst hegen, daß nämlich eine Auferstehung der Gerechten wie der Ungerechten stattfinden wird.16Darum bemühe ich mich auch, immerdar ein unverletztes Gewissen Gott und den Menschen gegenüber zu haben.17Nun bin ich nach einer Zwischenzeit von mehreren Jahren hergekommen, um Almosen für mein Volk zu überbringen und Opfer darzubringen.18Als ich mich dabei einer Weihe unterzogen hatte, haben sie mich im Tempel angetroffen, und zwar nicht in Begleitung eines Volkshaufens oder unter Erregung eines Aufruhrs;19nein, einige Juden aus der Provinz Asien sind es gewesen; diese hätten hier vor dir erscheinen und Anklage erheben müssen, wenn sie etwas gegen mich vorzubringen haben.20Oder laß diese hier selber angeben, welche Schuld sie (an mir) ermittelt haben, als ich vor dem Hohen Rate stand;21es müßte denn das eine Wort sein, das ich in ihrer Mitte stehend ausgerufen habe: ›Wegen der Auferstehung der Toten stehe ich heute als Angeklagter hier vor euch!‹«22Felix vertagte darauf die Entscheidung ihrer Sache, weil er ganz genau wußte, was es mit der (in Frage stehenden) Glaubensrichtung (V.14) auf sich hatte, und sagte: »Wenn der Oberst Lysias herabkommt, werde ich eure Sache entscheiden.«23Zugleich gab er aber dem Hauptmann die Weisung, Paulus in Gewahrsam zu halten, doch in milder Haft, und keinen von seinen Freunden an der Erweisung von Liebesdiensten zu hindern.
Paulus vor Felix und Drusilla; Verschleppung des Prozesses durch Felix
24Einige Tage später aber erschien Felix mit seiner Gattin Drusilla, einer Jüdin; er beschied Paulus vor sich und ließ sich einen Vortrag über den Glauben an Christus Jesus halten.25Als Paulus dabei aber über Gerechtigkeit, Enthaltsamkeit und über das künftige Gericht redete, geriet Felix in Unruhe und sagte: »Für diesmal kannst du gehen! Wenn ich (später) gelegene Zeit habe, will ich dich wieder rufen lassen.«26Daneben hegte er auch die Hoffnung, er werde Geld von Paulus erhalten; daher ließ er ihn auch öfter rufen und unterredete sich mit ihm.27Nach Verlauf von zwei Jahren aber erhielt Felix einen Nachfolger in Porcius Festus; und weil Felix sich die Juden zu Dank verpflichten wollte, ließ er Paulus als Gefangenen zurück.
1După cinci zile, marele preot Ananias s‑a coborât împreună cu câțiva dintre bătrâni și cu un anume avocat Tertulus și au adus acuzații împotriva lui Pavel, înaintea guvernatorului.2Când Pavel a fost chemat, Tertulus a început să‑l acuze astfel înaintea lui Felix: – Datorită ție, noi avem parte de multă pace și prin prevederile tale s‑au făcut multe reforme pentru neamul acesta.3Preaalesule Felix, noi mărturisim aceasta pretutindeni și în orice fel, cu toată mulțumirea.4Dar ca să nu te rețin prea mult, te rog să ne asculți puțin, în bunăvoința ta!5Am găsit pe omul acesta ca fiind o adevărată molimă. El stârnește răscoale printre toți iudeii din toată lumea, este conducătorul partidei nazarinenilor6și a încercat să profaneze chiar și Templul. Noi l‑am prins și am vrut să‑l judecăm după Legea noastră.7Dar a venit tribunul Lisias și l‑a smuls cu mare violență din mâinile noastre,8poruncind acuzatorilor lui să vină înaintea ta. Dacă‑l vei cerceta, vei putea afla tu însuți despre toate aceste lucruri de care noi îl acuzăm!9Iudeii s‑au alăturat și ei acuzației, afirmând că toate acestea erau întocmai.10Când guvernatorul i‑a făcut semn să vorbească, Pavel a răspuns, zicând: – Știind că de mulți ani ești judecătorul acestui neam, mă voi apăra cu încredere.[1]11După cum poți afla și tu, nu sunt mai mult de douăsprezece zile de când m‑am suit să mă închin la Ierusalim.12Și nu m‑au găsit certându‑mă cu cineva în Templu sau întărâtând mulțimea în sinagogi sau prin cetate.13Așa că ei nici măcar nu‑ți pot dovedi lucrurile de care mă acuză acum.14Îți mărturisesc însă că eu Îi slujesc Dumnezeului părinților noștri, potrivit Căii despre care ei spun că este o „partidă“, și cred toate lucrurile care sunt potrivit cu Legea și sunt scrise în Profeți.15Și am aceeași speranță în Dumnezeu pe care o au și ei, că va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți.16De aceea mă străduiesc să am întotdeauna o conștiință curată înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.17După mai mulți ani, am venit să fac milostenii neamului meu și să aduc daruri.18În timp ce făceam aceasta, m‑au găsit curățit în Templu, nu cu mulțime, nici cu tulburare.19Erau și niște iudei din Asia, care ar fi trebuit să fie prezenți înaintea ta și să mă acuze, dacă ar fi avut ceva împotriva mea.20Sau să spună aceștia înșiși ce nelegiuire au găsit în mine, când am stat înaintea Sinedriului,21afară numai de strigătul acesta pe care l‑am scos în timp ce stăteam în mijlocul lor: „Cu privire la învierea morților sunt judecat eu astăzi înaintea voastră!“22Atunci Felix, care era bine informat cu privire la Cale, i‑a amânat, zicând: – Voi decide în privința voastră, când va veni tribunul Lisias.23A poruncit centurionului să‑l păzească pe Pavel, dar să‑i lase o oarecare libertate și să nu interzică nimănui dintre ai lui să‑i slujească.24După câteva zile, Felix a venit împreună cu soția lui, Drusilla[2], care era iudeică. El a trimis după Pavel și l‑a ascultat despre credința în Cristos Isus.25Însă, în timp ce Pavel vorbea despre dreptate, despre înfrânare și despre judecata care vine, Felix s‑a îngrozit și a zis: „Acum du‑te! Când voi mai avea timp, te voi chema.“26În același timp, el spera că Pavel îi va da bani și de aceea trimitea adesea după el și discuta cu el.27Doi ani au trecut astfel, după care, în locul lui Felix, a venit Porcius Festus[3]. Dorind să câștige favoarea iudeilor, Felix l‑a lăsat pe Pavel în închisoare.