1Als sich nun die Unruhe gelegt hatte, ließ Paulus die Jünger[1] zu sich kommen, hielt eine ermahnende Ansprache an sie, nahm dann Abschied von ihnen und trat die Reise nach Mazedonien an.2Nachdem er diese Gegenden durchzogen und (den dortigen Gläubigen) reichen Zuspruch gespendet hatte, begab er sich nach Griechenland.3Als er sich dann nach einem Aufenthalt von drei Monaten nach Syrien einschiffen wollte und die Juden einen Anschlag gegen ihn planten, entschloß er sich zur Rückkehr durch Mazedonien.4Auf der Reise begleiteten ihn (bis nach Kleinasien): Sopater, der Sohn des Pyrrhus aus Beröa, ferner von den Thessalonikern Aristarchus und Sekundus, weiter aus Derbe Gajus und Timotheus; außerdem aus der Provinz Asien Tychikus und Trophimus.5Diese (letzten beiden) jedoch reisten uns voraus[2] und erwarteten uns in Troas;6wir selbst dagegen fuhren nach den Tagen der ungesäuerten Brote zu Schiff von Philippi ab und kamen fünf Tage später zu ihnen nach Troas, wo wir sieben Tage blieben.
Abschiedsfeier des Paulus in Troas; Wiederbelebung des verunglückten Eutychus
7Als wir uns nun am ersten Tage nach dem Sabbat[3] versammelt hatten, um das Brot zu brechen, besprach sich Paulus mit ihnen, weil er am folgenden Tage abreisen wollte, und dehnte die Unterredung bis Mitternacht aus.8Zahlreiche Lampen brannten in dem Obergemach, in dem wir versammelt waren.9Da wurde ein Jüngling namens Eutychus, der im (offenen) Fenster[4] saß, von tiefem Schlaf überwältigt, weil Paulus so lange fortredete; er stürzte dann im Schlaf vom dritten Stockwerk hinab und wurde tot aufgehoben.10Paulus aber ging hinunter, warf sich über ihn, schlang die Arme um ihn und sagte: »Beunruhigt euch nicht! Seine Seele[5] ist (wieder) in ihm.«11Als er dann wieder hinaufgegangen war und das Brot gebrochen hatte, nahm er einen Imbiß und unterredete sich noch lange weiter mit ihnen, bis der Tag anbrach; dann erst machte er sich auf den Weg.12Den Knaben[6] aber hatte man lebend weggetragen, wodurch alle sich nicht wenig getröstet fühlten.
Reise des Paulus von Troas bis Milet
13Wir (anderen) waren unterdessen auf das Schiff vorausgegangen und fuhren auf Assos zu in der Absicht, dort Paulus an Bord zu nehmen; denn so hatte er es angeordnet, weil er selbst den Weg dorthin zu Fuß machen wollte.14Als er dann in Assos mit uns wieder zusammengetroffen war, nahmen wir ihn an Bord und gelangten nach Mitylene.15Von dort fuhren wir weiter und kamen am folgenden Tage auf die Höhe von Chios; tags darauf legten wir in Samos an und gelangten [nach einem Aufenthalt in Trogyllion] am nächsten Tage nach Milet.16Paulus hatte sich nämlich entschlossen, an Ephesus vorüberzufahren, um keine Zeit mehr in der Provinz Asien zu verlieren; denn er beeilte sich, um womöglich am Tage des Pfingstfestes in Jerusalem zu sein.17Von Milet aus aber sandte er Botschaft nach Ephesus und ließ die Ältesten der Gemeinde zu sich rufen.18Als sie sich bei ihm eingefunden hatten, richtete er folgende Ansprache an sie: »Ihr wißt selbst, wie ich mich vom ersten Tage ab, an dem ich die Provinz Asien betreten hatte, die ganze Zeit hindurch bei euch verhalten19und dem Herrn gedient habe mit aller Demut und unter Tränen und Anfechtungen, die mir aus den Nachstellungen der Juden erwuchsen,20wie ich durchaus nichts verabsäumt habe, um euch alles, was euch heilsam sein konnte, öffentlich und in den Häusern zu verkündigen und zu lehren,21indem ich es sowohl Juden als auch Griechen ans Herz legte, sich zu Gott zu bekehren und an unsern Herrn Jesus Christus zu glauben.22Und jetzt, seht: im Geist gebunden, reise ich nach Jerusalem, ohne zu wissen, was mir dort widerfahren wird;23nur das bezeugt mir der heilige Geist in jeder Stadt mit Bestimmtheit, daß Gefangenschaft und Leiden auf mich warten.24Doch ich sehe das Leben als für mich selbst völlig wertlos an, wenn ich nur meinen Lauf [mit Freuden] vollende und den Dienst (zum Abschluß bringe), den ich vom Herrn Jesus empfangen habe, nämlich Zeugnis für die Heilsbotschaft von der Gnade Gottes abzulegen.25Und jetzt, seht: ich weiß, daß ihr mein Angesicht nicht wiedersehen werdet, ihr alle, unter denen ich mich als Prediger des Reiches (Gottes) bewegt habe.26Darum gebe ich euch am heutigen Tage die feste Versicherung, daß ich den Tod niemandes auf dem Gewissen habe;27denn ich habe es an mir nicht fehlen lassen, euch den ganzen Ratschluß[7] Gottes zu verkündigen.28So gebt denn acht auf euch selbst und auf die ganze Herde, bei welcher der heilige Geist euch zu Aufsehern[8] bestellt hat, damit ihr die Gemeinde des Herrn weidet, die er sich durch sein eigenes Blut erworben hat.29Ich weiß, daß nach meinem Weggang schlimme[9] Wölfe bei euch einbrechen und die Herde nicht verschonen werden;30ja aus eurer eigenen Mitte werden Männer auftreten und Irrlehren vortragen, um die Jünger in ihre Gefolgschaft zu ziehen.31Darum seid wachsam und bleibt dessen eingedenk, daß ich drei Jahre hindurch Tag und Nacht nicht aufgehört habe, jeden einzelnen (von euch) unter Tränen zu ermahnen.32Und nunmehr befehle ich euch Gott und dem Wort seiner Gnade, das die Kraft besitzt, aufzubauen und das Erbe zu verleihen unter allen, die sich haben heiligen lassen.33Silber, Gold und Kleidung habe ich von niemand begehrt;34ihr wißt selbst, daß für meinen Lebensunterhalt und auch für meine Begleiter[10] diese (meine) Hände gesorgt haben.35Immer und überall habe ich euch gezeigt, daß man in solcher Weise arbeiten und sich der Schwachen annehmen und dabei der Worte des Herrn Jesus eingedenk sein muß; denn er hat selbst gesagt: ›Geben ist seliger als Nehmen.‹«36Nach diesen Worten kniete er mit ihnen allen nieder und betete.37Da brachen alle in lautes Wehklagen aus, fielen dem Paulus um den Hals und küßten ihn;38am schmerzlichsten war für sie das Wort, das er ausgesprochen hatte, sie würden sein Angesicht nicht wiedersehen. Sie gaben ihm darauf das Geleit bis zum Schiff.
1Când s‑a sfârșit tulburarea, Pavel i‑a chemat pe ucenici și, după ce i‑a încurajat, și‑a luat rămas bun și a plecat în Macedonia.2A călătorit prin părțile acelea și i‑a încurajat pe credincioși prin multe cuvinte. Apoi a venit în Grecia,3unde a stat timp de trei luni. Tocmai când urma să plece pe mare în Siria, iudeii au pus la cale un complot împotriva lui; atunci el a luat decizia să se întoarcă prin Macedonia.4Îl însoțeau Sopater, fiul lui Pirus din Beroia –, Aristarhus și Secundus din Tesalonic, Gaius din Derbe, precum și Timotei, Tyhikos și Trofimos din Asia[1]. (Apg 2,9)5Aceștia au luat‑o înainte și ne‑au[2] așteptat în Troa. (Apg 16,10)6Iar noi, după zilele Sărbătorii Azimelor, am plecat pe mare din Filipi și, în cinci zile, am ajuns la ei în Troa, unde am rămas timp de șapte zile.
Învierea lui Eutih
7În prima zi a săptămânii, când ne adunaserăm să frângem pâinea[3], Pavel, care urma să plece a doua zi, stătea de vorbă cu ucenicii și astfel și‑a prelungit vorbirea până la miezul nopții. (Lk 22,19; Apg 2,42)8În camera de sus, unde eram adunați, erau multe candele.9Pe un tânăr numit Eutih, care stătea la fereastră, l‑a apucat un somn adânc în timpul vorbirii îndelungate a lui Pavel. Doborât de somn, a căzut de la etajul al treilea și a fost ridicat mort.10Pavel a coborât, s‑a aplecat asupra lui și l‑a luat în brațe[4], zicând: „Nu vă tulburați, căci sufletul lui este în el!“ (1Kön 17,21)11Apoi a urcat scările, a frânt pâinea, a mâncat și a mai discutat cu ei destul de mult timp, până în zori, după care a plecat.12Tânărul a fost adus viu, și ei au fost nespus de încurajați.
Pavel își ia rămas bun de la bătrânii din Efes
13Noi ne‑am dus înainte la corabie și am pornit pe mare spre Assos, de unde urma să‑l luăm pe Pavel. Căci așa dăduse îndrumări, el urmând să călătorească pe uscat.14Când s‑a întâlnit cu noi în Assos, l‑am luat și ne‑am dus în Mitilene.15De acolo am plecat pe mare mai departe, iar a doua zi am ajuns vizavi de Chios. O zi mai târziu am sosit în Samos, apoi ne‑am oprit în Troghilion, iar în ziua următoare am ajuns în Milet.16Căci Pavel hotărâse să treacă pe lângă Efes, ca să nu mai piardă timpul în Asia[5], pentru că se grăbea să fie în Ierusalim de Ziua Cincizecimii, dacă‑i va fi posibil. (Apg 2,9)17Din Milet el a trimis la Efes și i‑a chemat pe bătrânii[6] bisericii.18Când aceștia au venit la el, le‑a spus următoarele: „Știți că, încă din prima zi în care am pus piciorul în Asia, am fost cu voi tot timpul,19slujindu‑I Domnului cu toată smerenia și cu lacrimi în mijlocul încercărilor care au venit asupra mea din cauza comploturilor iudeilor.20N‑am oprit nimic din ceea ce vă era de folos, istorisindu‑vă și învățându‑vă în public și prin case,21și mărturisind atât iudeilor, cât și grecilor despre pocăința față de Dumnezeu și credința în Domnul nostru Isus.22Și acum, iată că, împins[7] de Duhul, mă duc în Ierusalim, fără să știu ce mi se va întâmpla acolo.23Doar Duhul Sfânt mă avertizează[8] în fiecare cetate că mă așteaptă lanțuri și necazuri.24Însă îmi privesc viața ca nefiind prețioasă pentru mine, ca să‑mi pot sfârși alergarea și slujba pe care am primit‑o de la Domnul Isus, și anume să depun mărturie despre Evanghelia harului lui Dumnezeu.25Și acum, iată, știu că nu‑mi veți mai vedea fața, voi toți aceia printre care am umblat proclamând Împărăția.26De aceea, vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor.27Căci nu m‑am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.28Fiți atenți deci la voi înșivă și la toată turma peste care Duhul Sfânt v‑a pus episcopi[9] ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu[10], pe care El a câștigat‑o prin propriul Său sânge![11]29Știu că după plecarea mea vor veni între voi lupi feroce, care nu vor cruța turma.30Chiar și dintre voi se vor ridica bărbați care vor spune lucruri pervertite, ca să‑i tragă pe ucenici după ei.31De aceea, vegheați, aducându‑vă aminte că timp de trei ani, zi și noapte, n‑am încetat să sfătuiesc pe fiecare dintre voi cu lacrimi!32Iar acum vă încredințez lui Dumnezeu și Cuvântului harului Său, Cuvânt care are putere să vă zidească și să vă dea moștenirea alături de toți cei sfințiți!33N‑am tânjit nici după argintul, nici după aurul și nici după haina nimănui.34Voi înșivă știți că mâinile acestea au slujit pentru nevoile mele și ale celor ce erau împreună cu mine.35În toate v‑am arătat că, ostenindu‑ne astfel, trebuie să‑i ajutăm pe cei neputincioși și să ne aducem aminte de cuvintele Domnului Isus. Căci El Însuși a zis: «Este mai ferice să dai decât să primești!»“36După ce a spus acestea, s‑a pus în genunchi împreună cu ei toți și s‑a rugat.37Toți au început să plângă în hohote, au căzut la gâtul lui Pavel și l‑au sărutat mult.38Căci erau îndurerați mai ales din cauza cuvintelor pe care le spusese el, și anume că nu‑i vor mai vedea fața. Apoi l‑au însoțit până la corabie.