1Es erhielten aber die Apostel und die Brüder in Judäa Kunde davon, daß auch die Heiden das Wort Gottes angenommen hätten.2Als daher Petrus nach Jerusalem zurückgekehrt war, stellten die Gläubigen jüdischer Herkunft ihn zur Rede3und hielten ihm vor: »Du bist bei Nichtjuden eingekehrt und hast mit ihnen gegessen!«4Da legte Petrus ihnen im einzelnen dar, wie sich alles von Anfang an zugetragen hatte, und berichtete:5»Ich befand mich in der Stadt Joppe im Gebet; da sah ich im Zustande der Verzückung ein Gesicht: ein Behälter kam herab wie ein großes Stück Leinwand, das an den vier Zipfeln vom Himmel herabgelassen wurde und bis zu mir kam.6Als ich dann hineinschaute und es mir genau ansah, erblickte ich darin die vierfüßigen Tiere der Erde, auch die wilden, und die kriechenden Tiere und die Vögel des Himmels.7Zugleich vernahm ich auch eine Stimme, die mir zurief: ›Stehe auf, Petrus, schlachte und iß!‹8Ich erwiderte darauf: ›Nicht doch, Herr! Denn noch nie ist etwas Unheiliges und Unreines in meinen Mund gekommen.‹9Aber eine Stimme erscholl zum zweitenmal vom Himmel her: ›Was Gott gereinigt hat, das erkläre du nicht für unrein!‹10Dies wiederholte sich bis zum drittenmal; dann wurde alles wieder in den Himmel hinaufgezogen.11Und seht, sogleich standen vor dem Hause, in dem wir waren, drei Männer, die aus Cäsarea zu mir gesandt waren;12und der Geist gebot mir, ohne alles Bedenken mit ihnen zu gehen. Es begleiteten mich aber auch diese sechs Brüder hier, und wir traten in das Haus des Mannes ein.13Der berichtete uns nun, wie er den Engel in seinem Hause gesehen habe, der dagestanden und gesagt hätte: ›Sende nach Joppe und laß Simon mit dem Beinamen Petrus holen;14der wird Worte zu dir reden, durch die du mit deinem ganzen Hause gerettet werden wirst.‹15Während ich dann zu reden begann, fiel der heilige Geist auf sie ebenso wie auch auf uns im Anfang.16Da gedachte ich an das Wort des Herrn, wie er sagte: ›Johannes hat mit Wasser getauft, ihr aber werdet mit heiligem Geist getauft werden.‹17Wenn somit Gott ihnen die gleiche Gnadengabe verliehen hat wie uns, die wir zum Glauben an den Herrn Jesus Christus gekommen sind, wie wäre ich da imstande gewesen, Gott zu wehren?«18Als sie das hörten, beruhigten sie sich und priesen Gott mit den Worten: »So hat Gott also auch den Heiden die Buße[1] zum Leben verliehen!«19Diejenigen (Gläubigen) nun, welche sich aus Anlaß der Verfolgung, die wegen des Stephanus entstanden war, zerstreut hatten, waren bis nach Phönizien, Cypern und Antiochia gezogen, ohne jedoch jemandem das Wort[2] zu verkündigen als nur Juden.20Es befanden sich aber einige Männer aus Cypern und Cyrene unter ihnen, die sich nach ihrer Ankunft in Antiochia auch mit den Griechen[3] besprachen und ihnen die Heilsbotschaft vom Herrn Jesus verkündigten.21Und die Hand des Herrn war mit ihnen, so daß eine große Anzahl gläubig wurde und sich zum Herrn bekehrte.22Die Kunde hiervon kam der Gemeinde in Jerusalem zu Ohren, die dann den Barnabas nach Antiochia entsandte.23Als dieser nach seiner Ankunft dort die Gnade Gottes wahrnahm, freute er sich und ermahnte alle, mit festem Herzen dem Herrn treu zu bleiben;24er war nämlich ein trefflicher Mann, erfüllt mit heiligem Geist und mit Glauben. So wurde denn eine ansehnliche Menge für den Herrn hinzugewonnen.25Barnabas begab sich dann von dort nach Tarsus, um Saulus aufzusuchen;26und als er ihn gefunden hatte, nahm er ihn mit nach Antiochia; und es fügte sich dann so, daß sie ein ganzes Jahr hindurch als Gäste in der Gemeinde tätig waren und eine beträchtliche Menge unterwiesen und daß man in Antiochia zuerst den Jüngern den Namen ›Christen‹ (wörtlich: Christianer) beilegte.27In dieser Zeit kamen Propheten von Jerusalem nach Antiochia hinab.28Einer von ihnen namens Agabus trat auf und weissagte auf Eingebung des Geistes, daß eine große Hungersnot über den ganzen Erdkreis kommen würde, die dann auch wirklich unter der Regierung des (Kaisers) Klaudius eintrat.29Da beschlossen die Jünger, jeder von ihnen solle nach Maßgabe seines Vermögens den im jüdischen Lande wohnenden Brüdern eine Unterstützung zukommen lassen.30Sie führten diesen Beschluß auch aus und ließen es (den Ertrag der Sammlung) durch Vermittlung des Barnabas und Saulus an die Ältesten (der Gemeinde) gelangen.
Apostelgeschichte 11
Noua Traducere Românească
von Biblica1Apostolii și frații care erau în Iudeea au auzit că neamurile au primit și ele Cuvântul lui Dumnezeu.2Când Petru s‑a suit la Ierusalim, unii dintre creștinii circumciși îl judecau,3zicând: – Ai intrat în casă la niște bărbați necircumciși și ai mâncat cu ei!4Atunci Petru a început să le explice pe rând cele întâmplate și le‑a zis:5– Eram în cetatea Iafo și, în timp ce mă rugam, am avut[1], într‑o răpire sufletească, o viziune. Am văzut un obiect coborând – ceva ca o pânză mare fiind adusă jos din cer, de cele patru colțuri – și venind până la mine.6M‑am uitat în ea cu atenție și am văzut patrupede de pe pământ, fiare sălbatice, târâtoare[2] și păsări ale cerului. (Apg 10,12)7Apoi am auzit un glas care mi‑a zis: „Petru, ridică‑te, înjunghie și mănâncă!“8Însă eu am zis: „Nicidecum, Doamne! Căci niciodată n‑a intrat în gura mea ceva întinat sau necurat!“9Dar glasul mi‑a vorbit a doua oară din cer: „Ceea ce a curățit Dumnezeu, să nu consideri întinat!“10Lucrul acesta s‑a întâmplat de trei ori. Apoi toate au fost ridicate iarăși la cer.11Și iată că imediat după aceea, la poarta casei în care eram, stăteau trei bărbați trimiși la mine din Cezareea[3]. (Apg 8,40)12Duhul mi‑a spus să mă duc cu ei fără să fac deosebire. Împreună cu mine au mers și acești șase frați. Am intrat în casa acelui om,13iar el ne‑a istorisit cum a văzut un înger stând în casa lui și zicând: „Trimite la Iafo și cheamă‑l pe Simon, numit și Petru,14care îți va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu și toată familia ta!“15În timp ce eu începusem să vorbesc, Duhul Sfânt S‑a coborât peste ei, așa cum S‑a coborât și peste noi la început.16Atunci mi‑am amintit de cuvintele Domnului, așa cum El obișnuia să spună: „Ioan, într-adevăr, a botezat cu[4] apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt.“17Deci, dacă Dumnezeu le‑a dat același dar ca și nouă, care am crezut în Domnul Isus Cristos, cine eram eu ca să‑L pot împiedica[5] pe Dumnezeu?!18Când au auzit ei aceste lucruri, s‑au liniștit și L‑au slăvit pe Dumnezeu, zicând: „Așadar, Dumnezeu le‑a dat și neamurilor pocăința care duce la viață!“
Biserica în Antiohia
19Cei ce fuseseră împrăștiați din cauza persecuției care avusese loc în urma uciderii lui Ștefan au ajuns până în Fenicia, în Cipru și în Antiohia[6]. Ei nu vorbeau despre Cuvânt nimănui în afară de iudei.20Câțiva dintre ei însă, niște bărbați din Cipru și din Cirena, care veniseră în Antiohia, le‑au vorbit și grecilor, vestindu‑le Evanghelia despre Domnul Isus.21Mâna Domnului era cu ei, și astfel un mare număr de oameni care au crezut, s‑au întors la Domnul.22Vestea despre ei a ajuns și la urechile bisericii care era în Ierusalim, astfel că l‑au trimis pe Barnabas să meargă până în Antiohia.23Când a ajuns el și a văzut harul lui Dumnezeu, s‑a bucurat și i‑a îndemnat pe toți să rămână lângă Domnul cu o inimă devotată.[7]24Căci Barnabas era un om bun și plin de Duhul Sfânt și de credință. Și o mulțime mare de oameni a fost adăugată la Domnul.25S‑a dus apoi la Tars ca să‑l caute pe Saul26și, când l‑a găsit, l‑a dus în Antiohia. Astfel, timp de un an întreg, ei s‑au adunat cu biserica și au dat învățătură la o mare mulțime de oameni. În Antiohia, ucenicii au fost numiți pentru prima oară „creștini“[8]. (Apg 26,28; 1Petr 4,16)27În acele zile, au coborât din Ierusalim în Antiohia niște profeți.28Unul dintre ei, pe nume Agab, s‑a ridicat și a arătat, prin Duhul Sfânt, că urmează să vină o mare foamete în toată lumea[9]. Și așa s‑a și întâmplat în timpul lui Claudius[10].29Atunci ucenicii au hotărât să le trimită ajutor fraților care locuiau în Iudeea, fiecare după posibilitățile lui;30și așa au și făcut, trimițând acest ajutor bătrânilor[11], prin Barnabas și Saul.