1Da gebot der HERR dem Mose folgendes:2»Befiehl den Israeliten umzukehren und östlich von Pi-Hahiroth zwischen Migdol und dem Meer zu lagern! Gerade gegenüber von Baal-Zephon sollt ihr am Meer lagern!3Dann wird der Pharao von den Israeliten denken: ›Ratlos irren sie im Lande umher, die Wüste hält sie umschlossen!‹4Dann will ich das Herz des Pharaos verhärten, daß er sie verfolgt, damit ich mich am Pharao und an seiner ganzen Heeresmacht verherrliche und damit die Ägypter erkennen, daß ich der HERR bin.« Und sie taten so.5Als nun dem König von Ägypten gemeldet wurde, daß das Volk entwichen sei, trat bei ihm und seinen Dienern eine Sinnesänderung dem Volk gegenüber ein, und sie sagten: »Was haben wir da getan, daß wir die Israeliten aus unserm Dienst entlassen haben!«6So ließ er denn seinen Streitwagen anschirren und nahm sein Kriegsvolk mit sich;7sechshundert auserlesene Kriegswagen nahm er mit und was sonst an Kriegswagen in Ägypten vorhanden war und die besten Kämpfer auf einem jeden von ihnen.8Denn der HERR hatte das Herz des Pharaos, des Königs von Ägypten, verhärtet, so daß er die Israeliten verfolgte, obgleich diese mit hocherhobener Hand[1] ausgezogen waren.9So setzten denn die Ägypter ihnen nach und holten sie ein, als sie sich eben am Meer gelagert hatten, alle Rosse und Wagen des Pharaos, seine Reiter und überhaupt seine Heeresmacht, bei Pi-Hahiroth, Baal-Zephon gegenüber.10Als nun der Pharao nahe herangekommen war und die Israeliten hinschauten und die Ägypter erblickten, die hinter ihnen herzogen, da gerieten die Israeliten in große Angst und schrien zum HERRN11und sagten zu Mose: »Hast du uns etwa deshalb, weil es in Ägypten keine Gräber gab, mitgenommen, damit wir in der Wüste sterben? Was hast du uns da angetan, daß du uns aus Ägypten weggeführt hast!12Haben wir dir nicht schon in Ägypten aufs bestimmteste erklärt: ›Laß uns in Ruhe: wir wollen den Ägyptern dienen!‹; denn besser wäre es für uns, den Ägyptern zu dienen, als hier in der Wüste zu sterben!«13Da entgegnete Mose dem Volk: »Fürchtet euch nicht! Haltet nur stand, so werdet ihr sehen, welche Rettung euch der HERR heute noch schaffen wird! Denn so, wie ihr die Ägypter heute seht, werdet ihr sie in alle Ewigkeit nicht wieder sehen.14Der HERR wird für euch streiten, verhaltet ihr euch nur ruhig!«15Da sagte der HERR zu Mose: »Was schreist du zu mir? Befiehl den Israeliten aufzubrechen.16Du aber hebe deinen Stab empor, strecke deine Hand über das Meer aus und spalte es, damit die Israeliten mitten durch das Meer hindurch auf trockenem Boden ziehen können.17Ich aber will dann das Herz der Ägypter verhärten, daß sie hinter ihnen herziehen, und will mich am Pharao und an seiner ganzen Heeresmacht, an seinen Wagen und Reitern, verherrlichen;18und die Ägypter sollen erkennen, daß ich der HERR bin, wenn ich mich am Pharao, an seinen Wagen und Reitern verherrlicht habe.«19Da änderte der Engel Gottes, der (bisher) vor dem Heer der Israeliten hergezogen war, seine Stellung und trat hinter sie; infolgedessen ging auch die Wolkensäule vorn vor ihnen weg und trat hinter sie,20so daß sie zwischen das Heer der Ägypter und das Heer der Israeliten zu stehen kam; und sie zeigte sich dort als Wolke und Finsternis, während sie hier die Nacht erleuchtete; so gerieten beide Heere die ganze Nacht hindurch nicht feindlich aneinander.21Als dann Mose seine Hand über das Meer ausstreckte, drängte der HERR das Meer durch einen starken Ostwind die ganze Nacht hindurch zurück und legte den Meeresboden trocken, und die Wasser spalteten sich.22So gingen denn die Israeliten trocknen Fußes mitten durch das Meer, während die Wasser ihnen wie eine Wand zur Rechten und zur Linken standen.23Die Ägypter aber eilten ihnen nach und zogen hinter ihnen her, alle Rosse des Pharaos, seine Wagen und seine Reiter, mitten ins Meer hinein.24Zur Zeit der Morgenwache aber schaute der HERR in der Feuer- und Wolkensäule hin auf das Heer der Ägypter und brachte ihren Zug in Verwirrung;25er ließ die Räder ihrer Wagen abspringen und machte, daß sie nur mühsam vorwärts kamen. Da riefen die Ägypter: »Laßt uns vor den Israeliten fliehen, denn der HERR streitet für sie gegen die Ägypter!«26Da gebot der HERR dem Mose: »Strecke deine Hand über das Meer aus: damit die Wasser auf die Ägypter, auf ihre Wagen und ihre Reiter, zurückströmen!«27So streckte denn Mose seine Hand über das Meer aus, da kehrte das Meer bei Tagesanbruch in sein altes Bett zurück, während die Ägypter ihm gerade entgegen flohen; und der HERR stürzte die Ägypter mitten ins Meer hinein.28Denn als die Wasser zurückgeströmt waren, bedeckten sie die Wagen und die Reiter der ganzen Heeresmacht des Pharaos, die hinter ihnen her ins Meer gezogen waren, so daß auch nicht einer von ihnen am Leben blieb.29Die Israeliten aber waren trocknen Fußes mitten durch das Meer gezogen, während die Wasser ihnen wie eine Wand zur Rechten und zur Linken standen.30So rettete der HERR die Israeliten an diesem Tage aus der Hand der Ägypter, und Israel sah die Ägypter tot am Meeresufer liegen.31Als die Israeliten aber die große Wundertat sahen, die der HERR an den Ägyptern vollbracht hatte, da fürchtete das Volk den HERRN, und sie glaubten an den HERRN und an seinen Knecht Mose.
1Apoi DOMNUL i‑a vorbit lui Moise, zicând:2„Spune‑le fiilor lui Israel să se întoarcă și să‑și așeze tabăra lângă Pi‑Hahirot, între Migdol și mare, față în față cu Baal-Țefon. Să vă așezați tabăra lângă mare, față în față cu Baal-Țefon.3Faraon va zice despre fiii lui Israel: «Rătăcesc fără țintă prin țară, îi înghite pustia.»4Eu îi voi împietri inima lui Faraon și el îi va urmări. Însă Îmi voi aduce slavă prin Faraon și prin toată oștirea lui. Egiptenii vor ști astfel că Eu sunt DOMNUL.“ Și ei au făcut întocmai.5Când i s‑a spus regelui Egiptului că poporul a fugit, inima lui Faraon și a slujitorilor săi s‑a întors[1] împotriva poporului și au zis: „Ce‑am făcut? Cum de l‑am lăsat pe Israel să plece și să nu ne mai slujească?“ (2Mo 4,21)6Faraon și‑a pregătit carul și și‑a luat cu el poporul.7A luat șase sute de care alese și toate celelalte care ale Egiptului, fiecare cu propria lui căpetenie.8DOMNUL a împietrit[2] inima lui Faraon, regele Egiptului, astfel că acesta i‑a urmărit pe fiii lui Israel. În acest timp, fiii lui Israel ieșeau cu îndrăzneală. (2Mo 4,21)9Egiptenii i‑au urmărit cu toți caii și carele lui Faraon, cu călăreții[3] și armata acestuia. I‑au ajuns tocmai când aveau tabăra așezată lângă mare, lângă Pi‑Hahirot, față în față cu Baal-Țefon.10În timp ce Faraon se apropia, fiii lui Israel și‑au ridicat ochii și iată că egiptenii mărșăluiau după ei. Atunci fiii lui Israel s‑au temut foarte tare și au strigat către DOMNUL.11Apoi i‑au zis lui Moise: – Pentru că nu mai erau morminte în Egipt ne‑ai adus să murim în pustie? Ce ne‑ai făcut scoțându‑ne din Egipt?12Nu tocmai aceasta îți spuneam noi în Egipt, când ziceam: „Lasă‑ne să slujim egiptenilor, căci este mai bine pentru noi să slujim egiptenilor decât să murim în pustie“?13Dar Moise a zis poporului: – Nu vă temeți, stați fermi și veți vedea izbăvirea pe care DOMNUL v‑o va da azi, pentru că pe egiptenii pe care îi vedeți azi nu‑i veți mai vedea niciodată.14DOMNUL Se va lupta pentru voi; voi însă, să stați liniștiți.15Apoi DOMNUL i‑a zis lui Moise: „De ce strigi către Mine? Vorbește‑le fiilor lui Israel să meargă înainte.16Tu să‑ți ridici toiagul și să‑ți întinzi mâna spre mare, iar ea se va despărți, și fiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat.17Iar Eu, iată, voi împietri inimile egiptenilor și aceștia vor merge după ei. Astfel Îmi voi aduce slavă prin Faraon și prin toată oștirea lui, prin carele și călăreții lui.18Egiptenii vor ști că Eu sunt DOMNUL, atunci când Îmi voi aduce slavă prin Faraon, prin carele și prin călăreții lui.“19Îngerul lui Dumnezeu, Care mergea înaintea taberei lui Israel, Și‑a schimbat locul și a mers în urma lor. Stâlpul de nor s‑a ridicat dinaintea lor și a stat în urma lor.20El a venit între tabăra egiptenilor și tabăra lui Israel. Astfel, acolo erau atât norul, cât și întunericul. Norul lumina noaptea. Cele două tabere nu s‑au apropiat una de cealaltă toată noaptea.21Apoi Moise și‑a întins mâna spre mare. DOMNUL a pus marea în mișcare printr‑un vânt puternic dinspre răsărit, care a despărțit apele și a făcut din mare pământ uscat.22Fiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe pământ uscat, apele făcându‑se zid la dreapta și la stânga lor.23Egiptenii i‑au urmărit, și toți caii lui Faraon, carele și călăreții lui au intrat după ei în mijlocul mării.24Spre dimineață, DOMNUL S‑a uitat la tabăra egiptenilor din stâlpul de foc și de nor și a adus panică în tabăra egiptenilor.25Le‑a scos roțile de la care și i‑a făcut astfel să le mânuiască cu greutate. Atunci egiptenii au zis: „Să fugim dinaintea lui Israel căci DOMNUL luptă pentru ei împotriva Egiptului!“26Apoi DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna spre mare și apele vor veni înapoi peste egipteni, peste carele și peste călăreții lor.“27Moise și‑a întins mâna spre mare și, înspre dimineață, marea a revenit la adâncimea ei. În timp ce egiptenii fugeau din calea ei, DOMNUL i‑a năpustit pe aceștia în mijlocul mării.28Apele s‑au întors și au acoperit carele, călăreții și toată armata lui Faraon, care intrase după ei în mijlocul mării. N‑a mai rămas între ei nici măcar unul.29Însă fiii lui Israel au mers prin mijlocul mării ca pe uscat, apele făcându‑se zid la dreapta și la stânga lor.30În ziua aceea, DOMNUL l‑a izbăvit pe Israel din mâna egiptenilor, și Israel i‑a văzut pe egipteni morți pe malul mării.31Israel a văzut lucrarea[4] măreață pe care DOMNUL a înfăptuit‑o împotriva egiptenilor. Astfel, poporul s‑a temut de DOMNUL și a crezut în DOMNUL și în robul Său Moise.