1Da wir nun solche Verheißungen haben, Geliebte, wollen wir uns von jeder Befleckung des Fleisches und des Geistes[1] reinigen[2] und völlige Heiligung[3] bei uns schaffen in der Furcht Gottes!
IV. Freude des Apostels über die Aussöhnung mit der Gemeinde und über das bereitwillige und bußfertige Verhalten der Korinther (7,2-16)
2Lasset uns Eingang (in eure Herzen) finden! Wir haben niemand (von euch) unrecht getan, niemand zugrunde gerichtet, niemand übervorteilt.3Ich sage das nicht, um eine Verurteilung auszusprechen[4]; ich habe euch ja vorhin schon erklärt, daß wir euch in unserm Herzen tragen, um zusammen mit euch zu sterben und zusammen zu leben.4Ich spreche mich mit voller Offenheit euch gegenüber aus, ich bin voll Rühmens über euch, habe Trost in Fülle und bin überreich an Freude bei aller meiner Trübsal.5Denn auch nach unserer Ankunft in Mazedonien fanden wir durchaus keine leibliche Ruhe, sondern überall gab es Bedrängnis; von außen Kämpfe, im Inneren Ängste.6Aber Gott, der die Gebeugten tröstet, hat auch uns[5] getröstet durch die Ankunft des Titus,7und zwar nicht nur durch seine Ankunft, sondern auch durch den Trost, den er bei[6] euch gefunden hatte; denn er berichtete uns von eurer Sehnsucht nach mir, von euren Klagen, von eurem Eifer für mich, so daß meine Freude noch größer wurde.8Denn wenn ich euch auch durch meinen (vorigen) Brief betrübt habe, so tut das mir doch nicht leid. Wenn es mir (früher) auch leid getan hat – ich sehe ja, daß jener Brief euch, wenn auch nur vorübergehend, betrübt hat –,9so freue ich mich doch jetzt, allerdings nicht darüber, daß ihr in Betrübnis versetzt worden seid, wohl aber darüber, daß ihr durch die Betrübnis zur Reue geführt worden seid; denn eure Betrübnis ist so gewesen, wie Gott sie haben will, damit ihr von unserer Seite in keiner Weise Schaden erlittet.10Denn die Betrübnis, wie Gott sie haben will, wirkt eine Reue zum Heil, die niemand (später) zu bereuen hat; die Betrübnis der Welt dagegen wirkt den Tod.11Denn seht doch: eben diese eure gottwohlgefällige Betrübnis – welche Bereitwilligkeit hat sie bei euch gewirkt, ja noch mehr: Entschuldigung, Unwillen, Furcht, Sehnsucht, Eifer, Bestrafung (des Schuldigen)! In jeder Beziehung habt ihr bewiesen, daß ihr in der (bewußten) Sache vorwurfsfrei dasteht.12Darum, wenn ich euch auch geschrieben habe, so (habe ich es) doch nicht wegen des Beleidigers und auch nicht wegen des Beleidigten (getan), sondern zu dem Zweck, daß euer Eifer für uns bei euch vor Gottes Angesicht offenbar würde. Dadurch haben wir Trost gefunden.13Zu diesem unserm Trost kam aber noch ein außerordentlicher Zuwachs an Freude hinzu im Hinblick auf die Freude des Titus, weil ihm eine geistige Erquickung von euch allen zuteil geworden ist.14Denn wenn ich mich (früher) ihm gegenüber mehrfach rühmend über euch ausgesprochen hatte, so habe ich nun damit keine Enttäuschung erlebt; vielmehr, wie alles, was ich zu euch geredet habe, wahr gewesen ist, so hat sich nun auch mein Rühmen dem Titus gegenüber als Wahrheit erwiesen;15und sein Herz ist euch (jetzt) noch hingebender zugewandt, weil er an euer aller Gehorsam zurückdenkt, wie ihr ihn mit Furcht und Zittern aufgenommen habt.16Ich freue mich, daß ich mich in jeder Beziehung auf euch verlassen kann!
2.Korinther 7
Noua Traducere Românească
von Biblica1Preaiubiților, întrucât avem aceste promisiuni, să ne curățim de orice întinăciune a trupului și a duhului, ducându‑ne sfințenia până la capăt în frică de Dumnezeu.
Bucuria lui Pavel
2Faceți‑ne loc în inima voastră! N‑am făcut rău nimănui, n‑am ruinat[1] pe nimeni, n‑am profitat de nimeni.3Nu spun aceasta ca să vă condamn, căci am spus mai înainte că sunteți în inimile noastre, atât ca să murim împreună, cât și să trăim împreună.4Mare este îndrăzneala mea față de voi! Mare este lauda mea cu voi! Sunt plin de încurajare, sunt copleșit de bucurie în orice necaz al nostru.5Căci și după ce am venit în Macedonia, trupurile noastre n‑au avut odihnă, ci am fost în necaz în toate: conflicte din afară, temeri dinăuntru.6Însă Dumnezeu, Care‑i încurajează pe cei descurajați, ne‑a încurajat prin venirea lui Titus,7și nu doar prin venirea sa, ci și prin încurajarea cu care el a fost încurajat de voi, înștiințându‑ne despre dorința voastră puternică, despre durerea voastră adâncă și despre zelul vostru pentru mine. Astfel, m‑am bucurat și mai mult.8Chiar dacă v‑am întristat prin scrisoarea mea, nu regret. Și, chiar dacă am regretat, căci văd că scrisoarea mea v‑a întristat, măcar că numai pentru puțin timp,9totuși acum mă bucur, nu pentru că ați fost întristați, ci pentru că ați fost întristați spre pocăință. Căci ați fost întristați după voia lui Dumnezeu, ca nimeni să nu sufere nicio pierdere din cauza noastră.10Căci întristarea după voia lui Dumnezeu lucrează o pocăință care duce la mântuire, fără regret, dar întristarea lumii lucrează moarte.11Căci iată ce râvnă a lucrat în voi această întristare după voia lui Dumnezeu, ce apărare, ce indignare, ce teamă, ce dorință, ce zel, ce dorință de dreptate! În toate v‑ați dovedit a fi curați în această privință.12Astfel, deși v‑am scris, n‑am făcut‑o din cauza celui ce a făcut răul, nici din cauza celui ce a suferit răul, ci pentru ca râvna voastră față de noi să vă fie arătată înaintea lui Dumnezeu.13Prin aceasta suntem încurajați. Dar, pe lângă încurajarea aceasta a noastră, ne‑am bucurat și mai mult de bucuria lui Titus, pentru că duhul lui a fost înviorat de voi toți.14Căci dacă m‑am lăudat înaintea lui cu ceva despre voi, nu am fost făcut de rușine, ci, așa cum tot ce v‑am spus a fost adevărat, tot astfel și lauda noastră cu voi înaintea lui Titus s‑a dovedit adevărată.15Astfel, simțămintele lui față de voi sunt și mai puternice când își reamintește de ascultarea voastră, a tuturor, de felul cum l‑ați primit cu frică și cutremur.16Mă bucur că pot avea deplină încredere în voi.