1Wir wissen ja, daß, wenn unser irdisches Haus, das Leibeszelt, abgebrochen sein wird, wir einen von Gott bereiteten Bau erhalten, ein nicht von Menschenhänden hergestelltes, ewiges Haus im Himmel.2In diesem (gegenwärtigen) Zustande[1] seufzen wir ja auch, weil wir danach verlangen, mit unserer himmlischen Behausung überkleidet zu werden,3da wir ja (erst dann), wenn wir diese angelegt haben, nicht unbekleidet werden erfunden werden.4Denn solange wir uns noch in dem Leibeszelte (hier) befinden, haben wir zu seufzen und fühlen uns bedrückt, weil wir lieber nicht erst entkleidet, sondern (sogleich) überkleidet werden möchten, damit das Sterbliche vom Leben verschlungen werde.5Der uns aber eben dafür zubereitet[2] hat, das ist Gott, der uns den Geist als Unterpfand[3] gegeben hat.6So haben wir denn allezeit guten Mut, und da wir wissen, daß, solange wir unsere Heimat im Leibe haben, wir fern vom Herrn in der Fremde leben7– denn wir wandeln (hier noch) in (der Welt des) Glaubens, nicht schon in (der Welt des) Schauens –,8so haben wir guten Mut, möchten jedoch lieber aus dem Leibe auswandern und in die Heimat zum Herrn kommen.9Darum bieten wir auch allen Eifer auf, mögen wir uns (schon) in der Heimat oder noch in der Fremde befinden, ihm wohlgefällig zu sein.10Denn wir müssen alle vor dem Richterstuhl Christi offenbar werden[4], damit ein jeder (seinen Lohn) empfange, je nachdem er während seines leiblichen Lebens gehandelt hat, es sei gut oder böse.11Weil wir also die Furcht vor dem Herrn kennen, suchen wir »Menschen zu gewinnen«, für[5] Gott aber sind wir offenbar; doch hoffe ich, auch in euren Gewissen offenbar zu sein.12Wir bringen uns damit nicht schon wieder bei euch in Empfehlung, sondern wollen euch einen Anlaß zum Ruhmeszeugnis für uns geben, damit ihr denen zu antworten wißt, die sich nur äußerer Vorzüge, nicht aber ihrer Herzensverfassung rühmen können.13Denn »sind wir um den Verstand gekommen«, so ist es für Gott[6] geschehen, und »sind wir bei gesundem Verstande«, so (sind wir’s) zum Segen für euch.14Denn die Liebe Christi drängt uns[7], weil wir uns von der Überzeugung leiten lassen: Einer ist für alle gestorben, folglich sind sie allesamt gestorben;15und er ist darum für alle gestorben, damit die, welche leben, nicht mehr sich selbst leben, sondern dem, der für sie gestorben und auferweckt ist.16Daher kennen wir von jetzt ab niemand mehr nach dem Fleisch; nein, sogar wenn wir (früher) Christus nach dem Fleisch gekannt haben, so kennen wir ihn doch jetzt nicht mehr so.17Wenn also jemand in Christus ist, so ist er eine neue Schöpfung[8]: das Alte ist vergangen, siehe, ein Neues ist entstanden!18Das alles ist aber das Werk Gottes, der uns durch Christus mit sich versöhnt hat und uns (Aposteln) den Dienst der Versöhnung[9] übertragen hat.19Denn (so steht es:) Gott war in Christus und hat die Welt mit sich versöhnt, indem er ihnen ihre Übertretungen nicht anrechnete und in uns das Wort von der Versöhnung niedergelegt hat.20Für Christus also reden wir[10] als seine Gesandten, da ja Gott durch uns ermahnt; wir bitten für Christus: »Laßt euch mit Gott versöhnen!«21Er hat den, der Sünde nicht kannte[11], für uns zur Sünde[12] gemacht, damit wir in ihm Gottes Gerechtigkeit würden.
1Căci noi știm că, dacă este distrusă casa cortului nostru pământesc, avem o clădire de la Dumnezeu, o casă veșnică în ceruri, care nu este făcută de mâini omenești.2Căci gemem în cortul acesta, tânjind să ne îmbrăcăm peste el cu lăcașul nostru ceresc[1],3desigur dacă, după ce vom fi îmbrăcați, nu vom fi[2] găsiți goi.4În timp ce suntem în acest cort, gemem și suntem împovărați, nu pentru că dorim să fim dezbrăcați de el, ci pentru că dorim să fim îmbrăcați, astfel încât ceea ce este muritor să fie înghițit de viață.5Și Cel Ce ne‑a pregătit chiar pentru aceasta este Dumnezeu, Care ne‑a dat garanția[3] Duhului. (2Kor 1,22)6Așadar, întotdeauna suntem plini de încredere, și știm că, atât timp cât suntem acasă în trup, suntem departe de Domnul.7Căci noi umblăm prin credință, nu prin vedere.8Astfel, suntem plini de încredere și ne place mult mai mult să fim departe de trup și acasă cu Domnul.9De aceea ne și străduim să‑I fim plăcuți, fie că suntem acasă, fie că suntem departe de casă.10Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea tronului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să‑și primească răsplata potrivit cu ceea ce a făcut în timp ce era în trup, fie bine, fie rău.
Mesajul împăcării
11Așadar, cunoscând frica de Domnul, îi convingem pe oameni. Însă noi suntem pe deplin cunoscuți de către Dumnezeu și sper că suntem cunoscuți și în conștiințele voastre.12Noi nu ne recomandăm din nou înaintea voastră, ci vă dăm un prilej de a vă lăuda cu noi, ca să puteți răspunde celor care se laudă cu înfățișarea, și nu cu inima.13Într-adevăr, dacă ne‑am ieșit din minți, pentru Dumnezeu ne‑am ieșit; dacă suntem întregi la minte, pentru voi suntem.14Căci dragostea lui Cristos ne constrânge, întrucât considerăm că, dacă Unul a murit în locul tuturor, toți deci au murit.15El a murit pentru toți, astfel încât cei vii să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel Ce a murit și a fost înviat pentru ei.16Astfel, de acum, noi nu mai cunoaștem pe nimeni în felul oamenilor. Chiar dacă odată L‑am cunoscut pe Cristos în felul oamenilor, acum nu‑L mai cunoaștem așa.17Astfel, dacă cineva este în Cristos, este o nouă creație[4]. Cele vechi s‑au dus. Iată, toate au devenit noi!18Și toate acestea sunt de la Dumnezeu, Care, prin Cristos, ne‑a împăcat cu Sine și ne‑a dat slujba împăcării:19aceea că Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine, fără a lua în considerare nelegiuirile[5] lor, și a pus în noi Cuvântul împăcării.20Noi suntem deci ambasadori ai lui Cristos și, ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Cristos: împăcați‑vă cu Dumnezeu!21El, pentru noi, L‑a făcut păcat pe Cel Ce n‑a cunoscut păcatul, pentru ca, în El, să devenim dreptatea lui Dumnezeu.