1.Samuel 26 | Menge Bibel :: ERF Bibleserver

Menge Bibel

1 Da kamen die Siphiter zu Saul nach Gibea und meldeten: »Wisse, David hält sich auf dem Höhenzuge Hachila am Saume der Einöde verborgen.« (1Sam 23,19) 2 Da machte sich Saul mit dreitausend Mann auserlesener Israeliten auf den Weg und zog in die Wüste Siph hinab, um David in der Wüste Siph zu suchen. 3 Saul lagerte sich dann auf dem Höhenzuge Hachila, der am Saum der Einöde an der Straße liegt, während David sich in der Wüste aufhielt. Als dieser nun erfuhr, daß Saul zu seiner Verfolgung in die Wüste gekommen war, 4 sandte er Kundschafter aus und erhielt so die sichere Nachricht von der Ankunft Sauls. 5 Er machte sich also auf und kam an den Ort, wo Saul sich gelagert hatte. Als aber David den Platz sah, wo Saul mit seinem Heerführer Abner, dem Sohne Ners, lag – Saul lag nämlich innerhalb der Wagenburg, während das Kriegsvolk rings um ihn her gelagert war –, 6 da wandte sich David an den Hethiter Ahimelech und an Abisai, den Sohn der Zeruja, den Bruder Joabs, mit der Frage: »Wer geht mit mir zu Saul in das Lager hinab?« Abisai antwortete: »Ich gehe mit dir hinab!« 7 Als nun David und Abisai nachts zu den Leuten gekommen waren, da fanden sie Saul schlafend innerhalb der Wagenburg liegen, und sein Speer steckte zu seinen Häupten im Boden; Abner aber und das Kriegsvolk lagen um ihn her. 8 Da sagte Abisai zu David: »Heute hat Gott deinen Feind dir in die Hände geliefert; und nun laß mich ihn doch mit seinem Speer an den Boden spießen mit einem Stoß: es soll kein zweiter Stoß für ihn nötig sein!« 9 Aber David erwiderte dem Abisai: »Tu ihm nichts zuleide! Denn wer könnte Hand an den Gesalbten des HERRN legen und bliebe ungestraft?« 10 Dann fuhr David fort: »So wahr der HERR lebt, nein! Sicherlich wird die Hand des HERRN ihn treffen, sei es, daß der Tag eines natürlichen Todes für ihn kommt oder daß er in den Krieg zieht und hinweggerafft wird; 11 aber der HERR behüte mich davor, die Hand an den Gesalbten des HERRN zu legen! Nein, nimm jetzt den Speer, der zu seinen Häupten steht, und den Wasserkrug; dann wollen wir gehen!« 12 Hierauf nahm David den Speer und den Wasserkrug, der zu Sauls Häupten stand, und sie entfernten sich, ohne daß jemand sie gesehen oder etwas gemerkt hätte, und niemand wachte auf; vielmehr schliefen sie allesamt, weil ein tiefer, vom HERRN gesandter Schlaf auf sie gefallen war. 13 Als dann David auf die gegenüberliegende Seite (des Tales) gekommen und in einiger Entfernung auf die Spitze des Berges getreten war, so daß ein großer Zwischenraum zwischen ihnen lag, 14 rief David dem Kriegsvolk und Abner, dem Sohne Ners, die Worte zu: »Gibst du keine Antwort, Abner?« Da erwiderte Abner: »Wer bist du, daß du dem Könige so zurufst?« 15 David antwortete dem Abner: »Du bist mir fürwahr ein rechter Mann, und deinesgleichen gibt es nicht in ganz Israel! Warum hast du auf deinen Herrn, den König, nicht achtgegeben? Es ist ja einer von den Leuten eingedrungen, um deinen Herrn, den König, zu ermorden! 16 Das bringt dir keine Ehre, was du da getan hast. So wahr der HERR lebt: den Tod habt ihr verdient, weil ihr auf euren Herrn, den Gesalbten Gottes, nicht achtgegeben habt! Und nun sieh doch mal nach, wo der Speer des Königs geblieben ist und wo der Wasserkrug, der zu seinen Häupten gestanden hat!« 17 Da erkannte Saul die Stimme Davids und rief aus: »Ist das nicht deine Stimme, mein Sohn David?« David erwiderte: »Jawohl, mein Herr und König!« 18 Dann fuhr er fort: »Warum verfolgt mein Herr seinen Knecht? Was habe ich denn verbrochen, und was für Böses klebt an meiner Hand? 19 Möchte doch mein Herr, der König, jetzt den Worten seines Knechtes Gehör schenken! Wenn Gott es ist, der dich gegen mich erbittert hat, so möge^[1] er den Duft einer Opfergabe zu riechen bekommen; wenn es aber Menschen sind, so seien sie verflucht vor Gott, weil sie mich jetzt von der Teilnahme am Erbbesitz des HERRN ausgeschlossen haben, als wollten sie zu mir sagen: ›Hinweg mit dir! Diene anderen Göttern!‹ 20 So möge nun mein Blut nicht fern vom Angesicht Gottes zur Erde fallen! Denn der König von Israel ist ausgezogen, um mein Leben zu erjagen, wie der Habicht auf ein Rebhuhn in den Bergen Jagd macht.« 21 Da antwortete Saul: »Ich habe unrecht getan: kehre zurück, mein Sohn David! Denn ich will dir fortan nichts mehr zuleide tun zum Lohn dafür, daß du mein Leben heute verschont hast. Ja, ich habe töricht gehandelt und mich schwer vergangen!« 22 Darauf antwortete David: »Siehe, hier ist der Speer des Königs: so komme denn einer von den Leuten herüber und hole ihn! 23 Der HERR aber vergilt einem jeden seine Gerechtigkeit und seine Treue; denn der HERR hatte dich heute in meine Hand gegeben, ich aber habe mich nicht an dem Gesalbten des HERRN vergreifen wollen. 24 So wertvoll aber dein Leben heute mir gewesen ist, ebenso wertvoll möge mein Leben dem HERRN sein, daß er mich aus aller Bedrängnis errette!« 25 Da rief Saul dem David zu: »Gesegnet seist du, mein Sohn David! Du wirst deine Sache sicherlich durchführen und glücklich ans Ziel gelangen!« Hierauf ging David seines Weges, Saul aber kehrte nach Hause zurück.

Noua Traducere Românească

von Biblica

David cruță pentru a doua oară viața lui Saul

1 Zifiții au venit la Saul, la Ghiva și i‑au zis: – David se ascunde pe dealul Hachila, la sud de Ieșimon. 2 Saul s‑a ridicat și a coborât în pustia Zif împreună cu trei mii de bărbați aleși ai lui Israel, ca să‑l caute acolo pe David. 3 Și‑a așezat tabăra lângă drum, pe dealul Hachila, care se află la sud de Ieșimon. David era în pustie. Când a văzut că Saul a venit după el în pustie, 4 David a trimis cercetași și a aflat că într-adevăr Saul venise. 5 Atunci David s‑a ridicat și a venit la locul în care își așezase Saul tabăra. David a văzut astfel locul în care era culcat Saul și Abner, fiul lui Ner, conducătorul oștirii sale. Saul era culcat în mijlocul taberei, iar poporul era așezat în jurul său. 6 Atunci David i‑a întrebat pe hititul Ahimelek și pe Abișai, – fiul Țeruiei și fratele lui Ioab –, zicând: – Cine va coborî împreună cu mine în tabăra lui Saul? Abișai a zis: – Eu voi coborî cu tine. 7 Astfel, David și Abișai au plecat noaptea spre popor. Saul dormea înăuntrul taberei, cu sulița înfiptă în pământ, la capul său. Abner și poporul erau culcați în jurul lui. 8 Abișai i‑a zis lui David: – Dumnezeu l‑a dat astăzi pe dușmanul tău în mâna ta. Lasă‑mă, te rog, să‑l țintuiesc cu sulița de pământ, cu o singură lovitură, fără să mai fie nevoie de a doua. 9 David însă i‑a zis lui Abișai: – Nu‑l doborî. Căci cine ar putea să‑și întindă mâna împotriva unsului DOMNULUI și să fie fără vină? 10 Apoi David a zis: – Viu este DOMNUL, că DOMNUL îl va lovi. Fie îi va sosi timpul și va muri, fie va coborî în luptă și va pieri. 11 Să mă ferească DOMNUL să‑mi întind mâna împotriva unsului Său. Acum ia, te rog, sulița care se află la capul lui și urciorul cu apă și să plecăm. 12 David a luat sulița și urciorul cu apă de la capul lui Saul și au plecat. Nimeni n‑a văzut și n‑a știut nimic și nimeni nu s‑a trezit pentru că toți dormeau, căci un somn adânc de la DOMNUL căzuse peste ei. 13 David a trecut pe partea cealaltă și a stat pe vârful dealului, la distanță; între ei se afla o suprafață mare. 14 Apoi David a strigat către popor și l‑a chemat pe Abner, fiul lui Ner, zicând: – Abner, nu răspunzi? Abner a răspuns și a zis: – Cine ești tu, care strigi către rege? 15 David i‑a zis lui Abner: – Ce bărbat ești tu? Cine este ca tine în Israel? De ce nu ai vegheat asupra stăpânului tău, regele? Căci cineva din popor a venit să‑l doboare pe rege, stăpânul tău. 16 Nu este bine ce ai făcut. Viu este DOMNUL că meritați moartea, voi, cei care nu ați vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului DOMNULUI. Vezi acum unde este sulița regelui și urciorul cu apă, care se afla lângă capul lui. 17 Saul a recunoscut vocea lui David și a zis: – Este aceasta vocea ta, fiul meu David? David a răspuns: – Da, rege, stăpânul meu, este vocea mea. 18 Apoi a zis: – De ce îl urmărește stăpânul meu pe robul său? Ce am făcut și de ce rău mă fac vinovat? 19 Acum, te rog, să asculte stăpânul meu, regele, cuvintele robului său: dacă DOMNUL este Cel Care te întărâtă împotriva mea, atunci să primească mirosul unui dar de mâncare de la noi. Însă dacă sunt oamenii, atunci să fie blestemați înaintea DOMNULUI, căci ei mă alungă astăzi ca să nu mai am parte în moștenirea DOMNULUI, zicând: „Du‑te, slujește altor dumnezei!“ 20 Acum, să nu‑mi cadă sângele pe pământ, departe de fața DOMNULUI, căci regele a ieșit în căutarea unui singur purice, ca unul care urmărește o potârniche în munți. 21 Saul a zis: – Am păcătuit. Întoarce‑te, fiul meu David, căci nu‑ți voi mai face rău, fiindcă viața mea a fost prețioasă în ochii tăi în ziua aceasta. Iată, m‑am purtat ca un nebun și am greșit foarte mult. 22 David a răspuns și a zis: – Iată sulița regelui. Să vină unul dintre tineri și s‑o ia. 23 DOMNUL răsplătește fiecăruia după dreptatea și credincioșia lui. El te‑a dat astăzi în mâna mea, însă eu n‑am vrut să‑mi întind mâna împotriva unsului DOMNULUI. 24 Iată, după cum viața ta a fost prețioasă în ochii mei în ziua aceasta, tot așa să fie prețioasă și viața mea în ochii DOMNULUI, și El să mă scape din orice necaz. 25 Saul i‑a zis lui David: – Fii binecuvântat, fiul meu David. Cu siguranță, vei face lucruri mari și vei învinge. Apoi David și‑a continuat drumul, iar Saul s‑a întors acasă.