1Da boten die Philister ihre Heere zum Kriege auf, sammelten sich bei Socho, das zu Juda gehört, und schlugen ein Lager zwischen Socho und Aseka bei Ephes-Dammim auf.2Saul aber und die Israeliten sammelten sich und bezogen ein Lager im Terebinthental und rüsteten sich zum Kampf gegen die Philister;3die Philister standen am Berge jenseits, die Israeliten am Berge diesseits, so daß das Tal zwischen ihnen lag.4Da trat aus den Reihen der Philister der Vorkämpfer namens Goliath hervor, ein Gathiter, der sechs Ellen und eine Spanne hoch war;5er trug einen ehernen Helm auf dem Kopfe und hatte einen Schuppenpanzer an, dessen Gewicht fünftausend Schekel Erz betrug.6An den Beinen trug er eherne Schienen und zwischen den Schultern[1] einen ehernen Wurfspieß;7der Schaft seines Speeres war wie ein Weberbaum, und die Spitze seines Speeres bestand aus sechshundert Schekel Eisen; sein Schildträger ging vor ihm her.8Er stellte sich hin und rief den in Reihen stehenden Israeliten die Worte zu: »Warum zieht ihr aus, euch in Schlachtordnung aufzustellen? Bin ich nicht da, der Philister, und ihr, die Knechte Sauls? Wählt euch einen Mann aus, der komme zu mir herab!9Vermag er mich im Kampfe zu bestehen und erschlägt er mich, so wollen wir euch untertan sein; bin aber ich ihm überlegen und erschlage ich ihn, so sollt ihr uns untertan sein und müßt uns dienen!«10Dann fügte der Philister noch hinzu: »Heute habe ich den in Reihen stehenden Israeliten Hohn geboten: stellt mir einen Mann, daß wir miteinander kämpfen!«11Als Saul und alle Israeliten diese Worte des Philisters hörten, erschraken sie und fürchteten sich sehr.12David aber war der Sohn jenes Ephrathiten aus Bethlehem in Juda, der Isai hieß und acht Söhne hatte und zur Zeit Sauls schon ein älterer, in den Jahren vorgerückter Mann war.13Die drei ältesten Söhne Isais waren unter Saul in den Krieg gezogen; von diesen seinen drei Söhnen, die ins Feld gezogen waren, hieß der älteste Eliab, der zweite Abinadab, der dritte Samma;14David aber war der jüngste. Da die drei ältesten unter Saul in den Krieg gezogen waren,15ging David ab und zu von Sauls Hofe heim, um in Bethlehem das Kleinvieh seines Vaters zu hüten.16Der Philister aber trat morgens und abends auf und stellte sich vierzig Tage lang (vor die Israeliten) hin. –17Da sagte Isai (eines Tages) zu seinem Sohne David: »Nimm doch für deine Brüder ein Epha von diesem gerösteten Getreide und diese zehn Brote und bringe sie schnell zu deinen Brüdern ins Lager;18diese zehn frischen Käse aber nimm für den Hauptmann der Tausendschaft mit und erkundige dich nach dem Befinden deiner Brüder und laß dir ein Pfand von ihnen mitgeben!«19Saul und sie und alle Israeliten befanden sich nämlich im Terebinthental im Kriege mit den Philistern.20Da machte sich David am andern Morgen früh reisefertig, überließ das Kleinvieh einem Hüter, packte die Lebensmittel ein und begab sich auf den Weg, wie Isai ihm befohlen hatte. Er kam zur Wagenburg, als das Heer gerade in Schlachtordnung ausrückte und man das Kriegsgeschrei erhob;21Israel und die Philister stellten sich zum Kampf auf, Schlachtreihe gegen Schlachtreihe.22Da übergab David das Gepäck, das er mitgebracht hatte, dem Gepäckhüter, lief dann in die Schlachtreihe und erkundigte sich, als er hinkam, bei seinen Brüdern nach ihrem Ergehen.23Während er sich noch mit ihnen besprach, trat der Vorkämpfer – er hieß Goliath und war ein Philister aus Gath – aus den Reihen der Philister hervor und führte dieselben Reden wie früher, so daß David es hörte;24alle Israeliten aber, die den Mann erblickten, flohen vor ihm und fürchteten sich sehr.25Da sagte einer von den Israeliten: »Habt ihr diesen Mann gesehen, der da heraufkommt? Ja, um Israel zu verhöhnen, tritt er auf! Und wer ihn erschlägt, den will der König mit großem Reichtum belohnen und will ihm seine Tochter geben und seines Vaters Haus steuerfrei in Israel machen!«26Da fragte David die Männer, die bei ihm standen: »Wie soll der Mann belohnt werden, der diesen Philister da erschlägt und Israel von der Schande befreit? Wer ist denn dieser Philister, dieser Heide, daß er die Schlachtreihen des lebendigen Gottes beschimpfen darf?«27Da wiederholten ihm die Leute die frühere Mitteilung: »So und so wird man den Mann belohnen, der ihn erschlägt!«28Als nun sein ältester Bruder Eliab hörte, wie er sich mit den Männern unterhielt, geriet er in Zorn über David und rief aus: »Wozu bist du eigentlich hergekommen, und wem hast du die paar Schafe dort in der Steppe überlassen? Ich kenne deinen vorwitzigen und boshaften Sinn wohl: du bist nur hergekommen, um dir den Krieg anzusehen!«29David entgegnete: »Nun, was habe ich denn jetzt getan? Es war ja nur eine Frage!«30Damit wandte er sich von ihm ab, einem andern zu, und wiederholte seine vorige Frage, und die Leute gaben ihm dieselbe Auskunft wie zuvor.31Als man nun hörte, wie David sich ausgesprochen hatte, hinterbrachte man es dem Saul, und dieser ließ ihn zu sich kommen.32Da sagte David zu Saul: »Kein Mensch braucht um den da den Mut zu verlieren! Dein Knecht will hingehen und mit diesem Philister kämpfen.«33Saul aber antwortete ihm: »Du kannst diesem Philister nicht entgegentreten, um mit ihm zu kämpfen; denn du bist noch ein Jüngling, er aber ist ein Kriegsmann von Jugend auf!«34Da entgegnete David dem Saul: »Dein Knecht hat seinem Vater das Kleinvieh gehütet; wenn da ein Löwe oder ein Bär kam und ein Stück aus der Herde wegtrug,35so lief ich ihm nach und erschlug ihn und riß es ihm aus dem Rachen; leistete er mir aber Widerstand, so packte ich ihn am Bart[2] und schlug ihn tot.36Löwen so gut wie Bären hat dein Knecht erschlagen, und diesem Philister, diesem Heiden, soll es ebenso ergehen wie jenen allen; denn er hat die Schlachtreihen des lebendigen Gottes verhöhnt!«37Dann fuhr David fort: »Der HERR, der mich aus den Krallen der Löwen und aus den Klauen der Bären errettet hat, der wird mich auch aus der Hand dieses Philisters erretten.« Da sagte Saul zu David: »So gehe hin! Der HERR wird mit dir sein!«38Hierauf legte Saul dem David seine Rüstung an: er setzte ihm einen ehernen Helm aufs Haupt und zog ihm einen Panzer an;39weiter mußte David Sauls Schwert über seinen Waffenrock gürten und bemühte sich dann zu gehen; denn er hatte es noch nie versucht. Aber er sagte zu Saul: »Ich kann darin nicht gehen, denn ich bin nicht daran gewöhnt.« So legte David denn alles wieder ab,40nahm nur seinen Stecken in die Hand, suchte sich aus dem Bach fünf glatte Kieselsteine aus und tat sie in die Hirtentasche, die ihm als Schleudertasche diente; dann nahm er seine Schleuder in die Hand und ging auf den Philister los.41Der Philister aber kam immer näher an David heran, während sein Schildträger vor ihm herschritt.42Als nun der Philister hinblickte und David sah, verachtete er ihn, weil er noch so jung war, ein bräunlicher Jüngling von schmuckem Aussehen.43Daher rief der Philister dem David zu: »Bin ich etwa ein Hund, daß du mit Stöcken zu mir kommst?« Hierauf fluchte der Philister dem David bei seinem Gott44und rief dem David zu: »Komm nur her zu mir, damit ich dein Fleisch den Vögeln des Himmels und den Tieren des Feldes gebe!«45David aber erwiderte ihm: »Du trittst mir mit Schwert und Lanze und Wurfspieß entgegen, ich aber trete dir entgegen mit dem Namen des HERRN der Heerscharen, des Gottes der Schlachtreihen Israels, die du verhöhnt hast.46Am heutigen Tage wird dich der HERR in meine Hand fallen lassen, daß ich dich erschlage und dir den Kopf abhaue; und (deinen Leichnam und) die Leichen des Philisterheeres werde ich noch heute den Vögeln des Himmels und den wilden Tieren des Landes übergeben, damit alle Welt erkennt, daß Israel einen Gott hat!47und alle, die hier versammelt sind, sollen erkennen, daß der HERR nicht Schwert und Spieß braucht, um den Sieg zu schaffen; denn der HERR hat die Entscheidung im Kampf, und er wird euch in unsere Hand geben!«48Als sich nun der Philister in Bewegung setzte und auf David losging, lief dieser eilends aus der Schlachtreihe, dem Philister entgegen;49dabei griff er mit der Hand in die Tasche, nahm einen Stein heraus, schleuderte ihn und traf den Philister an die Stirn, so daß ihm der Stein in die Stirn eindrang und er vornüber zu Boden fiel.50So überwältigte David den Philister mit der Schleuder und dem Stein, besiegte den Philister und tötete ihn, ohne ein Schwert in der Hand zu haben.51Er lief nämlich hin, trat an den Philister heran, nahm dessen Schwert, zog es aus der Scheide und tötete ihn vollends, indem er ihm den Kopf damit abhieb. Als nun die Philister sahen, daß ihr stärkster Mann tot war, ergriffen sie die Flucht.52Da machten sich die Männer von Israel und Juda auf, erhoben das Kriegsgeschrei und verfolgten die Philister bis nach Gath und bis an die Tore von Ekron, so daß die Leichen der erschlagenen Philister auf dem Wege von Saaraim bis nach Gath und Ekron lagen.53Als dann die Israeliten von der Verfolgung der Philister zurückkehrten, plünderten sie deren Lager.54David aber nahm den Kopf des Philisters und brachte ihn nach Jerusalem; seine Rüstung dagegen legte er in seinem[3] Zelte nieder.55Als aber Saul sah, wie David dem Philister entgegenging, fragte er seinen Heerführer Abner: »Wessen Sohn ist denn der Jüngling, Abner?« Dieser antwortete: »Bei deinem Leben, o König: ich weiß es nicht!«56Da gab ihm der König den Auftrag: »Erkundige dich doch, wessen Sohn der junge Mann ist!«57Sobald nun David von dem Sieg über den Philister zurückkehrte, nahm ihn Abner mit sich und führte ihn vor Saul, während er den Kopf des Philisters noch in der Hand hatte.58Da fragte ihn Saul: »Wessen Sohn bist du, junger Mann?«, und David antwortete: »Der Sohn deines Knechtes Isai aus Bethlehem.«
1Filistenii și‑au strâns trupele pentru război. Ei s‑au strâns la Soco, care aparține de Iuda, și și‑au așezat tabăra între Soco și Azeka, la Efes-Damim.2Saul împreună cu bărbații lui Israel s‑au strâns și și‑au așezat tabăra în valea Ela. Ei s‑au așezat în linie de bătaie ca să‑i înfrunte pe filisteni.3Filistenii stăteau pe un deal, deoparte, iar Israel stătea pe un alt deal, de cealaltă parte, între ei aflându‑se o vale.4Din tabăra filistenilor a ieșit un viteaz al cărui nume era Goliat. Era din Gat și avea o înălțime de șase coți și o palmă[1].5Pe cap avea un coif de bronz și era îmbrăcat cu o platoșă din zale de bronz în greutate de cinci mii de șecheli.[2]6Niște apărători din bronz îi acopereau picioarele, iar pe spate îi atârna o lance.7Lemnul suliței lui era ca sulul unui țesător, iar vârful ei era de șase sute de șecheli de fier.[3] Cel ce‑i ducea scutul mergea înaintea lui.8Goliat s‑a oprit și a strigat trupelor lui Israel așezate în linie de bătaie: „De ce ați ieșit și v‑ați aliniat pentru luptă? Oare nu sunt eu filistean, și nu sunteți voi slujitorii lui Saul? Alegeți‑vă un bărbat care să coboare la mine.9Dacă va fi în stare să lupte cu mine și să mă ucidă, atunci noi vom deveni robii voștri. Dacă însă eu îl voi învinge și‑l voi ucide, atunci voi veți deveni robii noștri și ne veți sluji.“10Apoi filisteanul a zis: „Batjocoresc în ziua aceasta trupele lui Israel! Dați‑mi un bărbat ca să ne luptăm împreună!“11Când Saul și tot Israelul au auzit acele cuvinte rostite de filistean s‑au înspăimântat și s‑au temut foarte tare.12David era fiul acelui efratit pe nume Ișai, din Betleemul lui Iuda. El avea opt fii, iar în zilele lui Saul, era bătrân, înaintat în vârstă.13Cei trei fii mai mari ai lui Ișai plecaseră și îl urmaseră pe Saul la război. Numele celor trei fii ai săi care plecaseră la război erau: Eliab, întâiul născut; al doilea era Abinadab; iar al treilea era Șama.14David era cel mai tânăr. Cei trei fii mai mari îl urmaseră pe Saul.15David însă pleca și se întorcea de la Saul pentru a paște turma tatălui său, la Betleem.16Timp de patruzeci de zile, filisteanul s‑a apropiat dimineața și seara și a stat în poziție de luptă.17Ișai i‑a zis fiului său David: „Ia, te rog, pentru frații tăi, efa[4] aceasta de grâne prăjite și aceste zece pâini și du‑le repede în tabără.18Ia și aceste zece bucăți de brânză și du‑le căpeteniei peste mia lor. Vezi cum le merge fraților tăi și adu‑mi vești[5] de la ei.19Ei se află împreună cu Saul și cu ceilalți bărbați ai lui Israel în valea Ela, unde se luptă cu filistenii.“20David s‑a sculat dis‑de‑dimineață, a lăsat turma în grija unui paznic, a luat cu el tot ce i‑a poruncit Ișai și a plecat. Când a ajuns în tabără, armata se alinia în poziție de luptă, scoțând strigăte de război.21Israel și filistenii s‑au aliniat în poziții de luptă, față în față.22David și‑a lăsat lucrurile în grija celui ce păzea bagajele și a fugit la pozițiile de luptă. Cum a ajuns, și‑a întrebat frații de sănătate.23Pe când vorbea cu ei, iată că viteazul pe nume Goliat, filisteanul din Gat, a ieșit din rândurile filistenilor. El a rostit aceleași cuvinte ca mai înainte, iar David le‑a auzit.24Când l‑au văzut pe acel bărbat, toți bărbații lui Israel au fugit dinaintea lui, fiindu‑le foarte teamă.25Bărbații lui Israel au zis: – L‑ați văzut pe acel bărbat înaintând? A înaintat ca să batjocorească pe Israel. Pe cel care‑l va omorî, regele îl va răsplăti cu mari bogății, îi va da pe fiica sa de soție și‑i va scuti familia tatălui său de dări în Israel.26David i‑a întrebat pe bărbații care stăteau lângă el: – Ce i se va face celui care‑l va ucide pe acest filistean și va ridica astfel disprețul de peste Israel? Cine este acest filistean, acest necircumcis, ca să batjocorească oștirile Dumnezeului cel Viu?27Poporul i‑a spus despre acea promisiune, zicând: – Așa i se va face celui care‑l va omorî.28Eliab, fratele lui cel mai mare, l‑a auzit vorbind cu bărbații, s‑a aprins de mânie împotriva lui David și i‑a zis: – De ce ai venit și cu cine ai lăsat acele puține oi în pustie? Îți cunosc eu îngâmfarea și răutatea inimii. Ai venit să vezi lupta.29David a zis: – Cu ce am greșit acum? Nu pot nici măcar să vorbesc?30După aceea, s‑a întors de la el spre un altul și l‑a întrebat același lucru. Poporul i‑a dat același răspuns ca mai înainte.31Cuvintele rostite de David au fost auzite și istorisite lui Saul, care a trimis după el.32David i‑a zis lui Saul: – Niciun om să nu se descurajeze în inima lui din cauza acestuia. Robul tău va merge și se va lupta cu acest filistean.33Saul însă i‑a zis lui David: – Nu poți să mergi împotriva acestui filistean ca să te lupți cu el, fiindcă tu ești doar un tinerel, pe când el este un războinic încă din tinerețea lui.34Dar David i‑a zis lui Saul: – Robul tău era păstor la turmele tatălui său. Când venea un leu sau un urs și lua o oaie din turmă,35mă duceam după el, îl loveam și scăpam oaia din gura lui. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de coamă și‑l loveam până îl omoram.36Robul tău a omorât și leul și ursul, iar cu filisteanul acesta, cu acest necircumcis, va fi ca și cu unul dintre ei, pentru că a batjocorit oștirile Dumnezeului cel Viu.37David a zis: – DOMNUL, Care m‑a scăpat din laba leului și a ursului, mă va scăpa și din mâna acestui filistean. Atunci Saul i‑a zis lui David: – Du‑te și DOMNUL să fie cu tine.38Saul l‑a îmbrăcat pe David cu armura sa: i‑a pus un coif de bronz pe cap și l‑a îmbrăcat cu o platoșă din zale.39David a legat sabia lui Saul peste armură și a încercat să meargă, deoarece nu era obișnuit cu ele. S‑a dezbrăcat însă de ele, zicându‑i lui Saul: – Nu pot să merg cu ele, căci nu sunt obișnuit.40După aceea și‑a luat toiagul în mână, a ales cinci pietre netede din ued[6], pe care le‑a pus în buzunarul traistei sale de păstor, și‑a luat praștia și s‑a îndreptat înspre filistean.41Filisteanul se apropia din ce în ce mai mult de David, iar cel ce‑i ducea scutul era înaintea lui.42Filisteanul s‑a uitat și când l‑a văzut pe David, l‑a disprețuit, căci acesta nu era decât un tinerel roșcovan și cu înfățișare frumoasă.43El i‑a zis lui David: – Sunt eu un câine de vii la mine cu toiege? Apoi l‑a blestemat pe David în numele dumnezeilor săi.44Filisteanul i‑a zis lui David: – Vino la mine și voi da trupul tău păsărilor cerului și fiarelor câmpului.45David i‑a zis filisteanului: – Tu vii la mine cu sabie, suliță și lance, dar eu vin la tine în Numele DOMNULUI Oștirilor, Dumnezeul oștirilor lui Israel, pe Care tu L‑ai batjocorit.46În ziua aceasta DOMNUL te va da în mâna mea, te voi lovi și‑ți voi tăia capul. Astăzi voi da păsărilor cerului și vietăților pământului cadavrele oștirii filistenilor și tot pământul va ști că Israel are un Dumnezeu.47Și toți cei care sunt adunați aici vor ști că nu prin sabie și prin suliță dă DOMNUL izbăvire. Căci lupta este a DOMNULUI, iar El vă va da în mâinile noastre.48De îndată ce filisteanul a început să se apropie de David, acesta a alergat repede înspre liniile de luptă ca să‑l înfrunte.49David și‑a băgat mâna în traistă[7] de unde a scos o piatră. A aruncat piatra cu ajutorul praștiei și l‑a lovit pe filistean în frunte. Piatra a pătruns în fruntea lui, iar el a căzut cu fața la pământ.50Astfel, cu o praștie și cu o piatră, David a fost mai tare decât filisteanul. El l‑a lovit pe filistean și l‑a ucis. David n‑a avut nici măcar o sabie în mână.51Apoi David a alergat și s‑a oprit lângă filistean. I‑a luat sabia, a scos‑o din teaca ei și i‑a tăiat capul cu ea. Când au văzut că viteazul lor era mort, filistenii au luat‑o la fugă.52Atunci bărbații lui Israel și cei ai lui Iuda s‑au ridicat, au scos un strigăt de război și i‑au urmărit pe filisteni până la intrarea într‑o vale și până la porțile Ekronului. Filistenii, răniți de moarte, au căzut pe drumul Șaarayimului[8] până la Gat și la Ekron.53Când s‑au întors de la urmărirea filistenilor, fiii lui Israel le‑au prădat tabăra.54David a luat capul filisteanului și l‑a adus la Ierusalim, iar armele filisteanului le‑a dus la el în cort.55Când l‑a văzut Saul pe David ieșind împotriva filisteanului, l‑a întrebat pe Abner, conducătorul oștirii: – Abner, al cui fiu este acest tânăr? Abner i‑a răspuns: – Viu este sufletul tău, rege, că nu știu.56Atunci regele i‑a zis: – Află al cui fiu este acest tânăr.57Îndată ce David s‑a întors de la uciderea filisteanului, Abner l‑a luat și l‑a adus înaintea lui Saul. David avea în mână capul filisteanului.58Saul i‑a zis: – Al cui fiu ești, tinere? David i‑a răspuns: – Sunt fiul robului tău Ișai din Betleem.