1Es war einst ein Mann aus (den Bürgern von) Ramath, ein Zuphit vom Gebirge Ephraim, mit Namen Elkana, ein Sohn Jerohams, des Sohnes Elihus, des Sohnes Thohus, des Sohnes Zuphs, ein Ephrathiter[1].2Der hatte zwei Frauen: die eine hieß Hanna, die andere Peninna; und Peninna hatte Kinder, Hanna aber war kinderlos.3Dieser Mann zog Jahr für Jahr aus seinem Wohnort nach Silo hinauf, um Gott, den HERRN der Heerscharen, dort anzubeten und ihm zu opfern; dort waren die beiden Söhne Elis, Hophni und Pinehas, Priester des HERRN.4Sooft nun der Tag da war, an welchem Elkana opferte, gab er seiner Frau Peninna und all ihren Söhnen und Töchtern Anteile[2];5der Hanna aber gab er einen doppelten Anteil, denn er hatte Hanna lieber, obgleich der HERR ihr Kinder versagt hatte.6Dann kränkte aber ihre Nebenfrau[3] sie mit lieblosen Reden, um sie zu ärgern, weil der HERR ihr Kindersegen versagt hatte.7So ging es Jahr für Jahr: so oft sie zum Hause des HERRN hinaufzog, kränkte jene sie so, daß sie weinte und nichts aß.8Elkana, ihr Gatte, fragte sie dann: »Hanna, warum weinst du, und warum issest du nicht, und warum bist du so betrübt? Bin ich dir nicht mehr wert als zehn Söhne?«9Als man nun einst wieder in Silo in der Halle gegessen und getrunken hatte, stand Hanna auf und trat vor den HERRN, während der Priester Eli gerade auf dem Stuhl an einem der Türpfosten des Tempels des HERRN saß.10In tiefer Bekümmernis und unter vielen Tränen betete sie zum HERRN11und sprach folgendes Gelübde aus: »Gott, HERR der Heerscharen! Wenn du das Elend deiner Magd ansehen und meiner gedenken und deine Magd nicht vergessen willst und deiner Magd einen männlichen Sproß schenkst, so will ich ihn dir, HERR, für sein ganzes Leben weihen, und kein Schermesser soll an sein Haupt kommen.«12Als sie nun lange Zeit so vor dem HERRN betete, stieg in Eli, der ihren Mund beobachtete –13Hanna redete nämlich leise für sich, nur ihre Lippen bewegten sich, während man ihre Stimme nicht hören konnte –, der Gedanke auf, sie sei trunken;14und er sagte zu ihr: »Wie lange willst du dich noch wie eine Trunkene benehmen? Werde endlich wieder nüchtern!«15Da erwiderte ihm Hanna: »Ach nein, Herr, ich bin eine unglückliche Frau! Wein und berauschende Getränke habe ich nicht genossen, sondern mein Herz vor dem HERRN ausgeschüttet.16Halte deine Magd nicht für ein verworfenes Weib! Denn nur infolge meiner großen Bekümmernis und Traurigkeit habe ich so lange gebetet.«17Da entgegnete ihr Eli: »Gehe hin in Frieden! Der Gott Israels möge dir die Bitte gewähren, die du an ihn gerichtet hast!«18Sie erwiderte: »Laß deine Magd[4] deiner Huld empfohlen sein!« Damit ging die Frau ihres Weges und aß, und ihr trauriges Aussehen war verschwunden.19Am andern Morgen machten sie sich früh auf und verrichteten ihre Andacht (eig. Anbetung) vor dem HERRN, und als sie dann in ihr Haus nach Rama zurückgekehrt waren und Elkana zu seiner Frau einging, da gedachte der HERR der Hanna:20sie wurde guter Hoffnung, und als die Zeit um war, gebar sie einen Sohn, dem sie den Namen Samuel[5] gab; »denn«, sagte sie, »vom HERRN habe ich ihn erbeten.«21Als dann ihr Mann Elkana mit seiner ganzen Familie wieder hinaufzog, um dem HERRN das jährliche Schlachtopfer und, was er gelobt hatte, darzubringen,22ging Hanna nicht mit hinauf; denn sie hatte zu ihrem Manne gesagt: »Der Knabe soll erst entwöhnt sein; dann will ich ihn hinbringen, damit er vor dem HERRN erscheint und für immer dort bleibt.«23Da hatte Elkana, ihr Mann, ihr erwidert: »Mache es so, wie du es für gut hältst: bleibe daheim, bis du ihn entwöhnt hast! Nur möge der HERR seine[6] Verheißung in Erfüllung gehen lassen!« So blieb denn die Frau daheim und nährte ihren Sohn bis zu seiner Entwöhnung.24Sobald sie ihn aber entwöhnt hatte, nahm sie ihn mit sich hinauf nebst einem dreijährigen Stier, einem Epha Mehl und einem Schlauch Wein: so brachte sie den Knaben, wiewohl er noch sehr jung war, in das Gotteshaus nach Silo.25Als sie dort den Stier geopfert hatten und sie den Knaben zu Eli brachten,26sagte die Mutter (zu Eli): »Verzeihe, mein Herr! So wahr du lebst, mein Herr: ich bin die Frau, die einst hier bei dir gestanden hat, um zum HERRN zu beten.27Um diesen Knaben habe ich damals gebetet; nun hat der HERR mir die Bitte gewährt, die ich ihm vorgetragen habe.28So habe denn auch ich ihn dem HERRN geweiht: solange er lebt, soll er dem HERRN geweiht sein!« Hierauf beteten sie dort den HERRN an.
1Era un bărbat din Ramatayim-Țofim[1], din muntele lui Efraim, al cărui nume era Elkana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Țuf, un efratit.2El avea două soții. Numele celei dintâi era Ana, iar numele celei de‑a doua era Penina. Penina avea copii, dar Ana nu avea.3În fiecare an, bărbatul acesta se suia din cetatea sa la Șilo ca să se închine și să aducă jertfe DOMNULUI Oștirilor[2]. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, preoți ai DOMNULUI. (1Mo 2,1; 2Mo 7,4; 5Mo 4,19; Jos 5,14; 1Kön 22,19; Ps 44,9; Ps 148,2; Jes 40,26)4În ziua în care Elkana aducea jertfa, el dădea câte o parte soției sale, Penina, și tuturor fiilor și fiicelor ei,5dar Anei îi dădea o parte dublă fiindcă o iubea. Însă DOMNUL îi închisese pântecul.6Potrivnica ei obișnuia s‑o necăjească[3], ca s‑o facă să se mânie din cauză că DOMNUL îi închisese pântecul.7Ea făcea lucrul acesta în fiecare an. Ori de câte ori Ana se suia la Casa DOMNULUI, ea o necăjea în felul acesta, iar Ana plângea și nu mânca nimic.8Atunci Elkana, soțul ei, îi spunea: „Ana, de ce plângi și nu mănânci și de ce îți este mâhnită inima? Oare nu prețuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?“9Odată, după ce au mâncat și au băut ei la Șilo, Ana s‑a ridicat. Preotul Eli ședea pe un scaun, lângă unul din stâlpii porții Templului[4] DOMNULUI.10Ea avea sufletul amărât și s‑a rugat DOMNULUI, plângând cu amar.11A făcut următorul jurământ, zicând: „DOAMNE al Oștirilor, dacă, într-adevăr, vei privi la întristarea slujitoarei Tale, dacă Îți vei aduce aminte de mine și n‑o vei uita pe slujitoarea Ta și dacă‑i vei da slujitoarei Tale un fiu, atunci îl voi dărui DOMNULUI pentru toate zilele vieții lui, iar briciul nu va trece peste capul lui.“12Fiindcă ea stătea mult în rugăciune înaintea DOMNULUI, Eli se uita cu atenție la gura ei.13Ana vorbea în inima ei și numai buzele i se mișcau, fără să i se audă vocea. Atunci Eli, crezând că este beată,14i‑a zis: – Femeie, cât timp vei mai fi beată? Lasă‑te de vin!15Ana i‑a răspuns și a zis: – Nu, stăpâne. Sunt o femeie cu duhul întristat. N‑am băut nici vin și nici băutură tare, ci îmi vărsam sufletul înaintea DOMNULUI.16Să n‑o privești pe slujitoarea ta ca pe o fiică a lui Belial[5], căci din prea multa mea durere și supărare am vorbit până acum. (1Sam 2,12; 2Kor 6,15)17Atunci Eli i‑a zis: – Mergi în pace și Dumnezeul lui Israel să răspundă cererii pe care I‑ai făcut‑o.18Ana i‑a răspuns: – Fie ca roaba ta să găsească bunăvoință înaintea ta[6]! Apoi femeia a plecat în drumul ei. Ea a mâncat, și fața ei n‑a mai fost mâhnită.19S‑au sculat dis‑de‑dimineață, s‑au închinat înaintea DOMNULUI, și apoi s‑au întors acasă, în Rama. Elkana a intrat la[7] Ana, soția sa, iar DOMNUL Și‑a adus aminte de ea.20Astfel, după o vreme, Ana a rămas însărcinată și a născut un băiat căruia i‑a pus numele Samuel[8], zicând: „De la DOMNUL l‑am cerut.“21Soțul ei, Elkana, s‑a suit cu toată familia lui ca să aducă DOMNULUI jertfa anuală și ca să‑și împlinească jurământul.22Ana însă nu s‑a suit, ci i‑a zis soțului ei: – După ce‑l voi înțărca pe băiat, îl voi aduce și‑l voi înfățișa înaintea DOMNULUI, unde va locui pentru totdeauna.23Elkana, soțul ei, i‑a zis: – Fă ce consideri că este bine![9] Rămâi până îl vei înțărca. Fie numai ca DOMNUL să‑Și împlinească cuvântul! Femeia a rămas și a alăptat copilul până l‑a înțărcat.24După ce l‑a înțărcat, l‑a suit cu ea, împreună cu un taur de trei ani, o efă[10] de făină și un burduf cu vin, și l‑a adus la Casa DOMNULUI, în Șilo; copilul era mic.25După ce au jertfit taurul, l‑au adus pe băiat la Eli.26Ana a zis: „Ah, stăpâne! Viu este sufletul tău, stăpâne, că eu sunt femeia care stătea aici, lângă tine, rugându‑se DOMNULUI.27Pentru acest băiat mă rugam, iar DOMNUL mi‑a dat ceea ce am cerut de la El.28De aceea îl dăruiesc DOMNULUI. Pentru toate zilele vieții lui, el va fi dăruit DOMNULUI.“ Și s‑au închinat acolo DOMNULUI.