1Als nun Jakob aufblickte und seinen Bruder Esau mit vierhundert Mann herankommen sah, verteilte er die Kinder auf Lea, auf Rahel und auf die beiden Leibmägde,2und zwar stellte er die Leibmägde mit ihren Kindern vornan, dann Lea mit ihren Kindern hinter sie und Rahel mit Joseph zuletzt.3Er selbst aber ging vor ihnen her und verneigte sich siebenmal bis zur Erde, bis er nahe an seinen Bruder herangekommen war.4Esau aber eilte ihm entgegen und umarmte ihn, fiel ihm um den Hals und küßte ihn, und sie weinten beide.5Als Esau dann aufblickte und die Frauen mit den Kindern gewahrte, fragte er: »Wer sind diese da bei dir?« Er antwortete: »Es sind die Kinder, mit denen Gott deinen Knecht gesegnet hat.«6Da traten die beiden Leibmägde mit ihren Kindern herzu und verneigten sich;7dann trat auch Lea mit ihren Kindern herzu, indem sie sich verneigten; zuletzt traten Joseph und Rahel herzu und verneigten sich.8Hierauf fragte Esau weiter: »Was hat denn dieser ganze Zug (des Viehs) zu bedeuten, auf den ich gestoßen bin?« Jakob antwortete: »Ich wollte dadurch die Gunst meines Herrn gewinnen.«9Da sagte Esau: »Ich habe Besitz genug, lieber Bruder: behalte, was dir gehört!«10Aber Jakob erwiderte: »Ach nein! Wenn du mir eine Liebe erweisen willst, so nimm mein Geschenk von mir an! Denn als ich dein Angesicht sah, war es mir, als hätte ich Gottes Angesicht gesehen: so freundlich hast du mich angesehen[1].11Nimm doch mein Bewillkommnungsgeschenk an, das dir überbracht worden ist! Gott hat mich ja reich gesegnet, und ich habe alles vollauf.« So nötigte er ihn mit Bitten, bis er es annahm.
Jakob lehnt das Geleit Esaus ab; dieser kehrt nach Seir zurück
12Hierauf sagte Esau: »Laß uns nun aufbrechen und weiterziehen! Ich will vor[2] dir herziehen.«13Aber Jakob antwortete ihm: »Mein Herr sieht selbst, daß die Kinder noch zart sind und daß ich noch Bedacht auf die säugenden Schafe und Kühe nehmen muß; wenn man diese auch nur einen Tag übertriebe[3], so würde die ganze Herde zugrunde gehen.14Mein Herr wolle doch seinem Knecht vorausziehen; ich aber will ganz langsam weiterziehen, wie eben das Vieh, das ich zu treiben habe, und die Kinder fortkommen können, bis ich zu meinem Herrn nach Seir gelange.«15Da sagte Esau: »So will ich wenigstens einen Teil meiner Leute bei dir zurücklassen.« Doch er antwortete: »Wozu das? Möchte ich nur Gnade in den Augen meines Herrn finden!«16So kehrte denn Esau an jenem Tage um und zog seines Weges nach Seir zurück.
Jakob zieht nach Sukkoth weiter und läßt sich bei Sichem nieder
17Jakob aber brach nach Sukkoth auf, wo er sich ein Haus baute und für sein Vieh Ställe errichtete; daher erhielt der Ort den Namen Sukkoth[4].18Darauf kam Jakob bei seiner Rückkehr aus Nord-Mesopotamien wohlbehalten nach der Stadt Sichem, die im Lande Kanaan liegt, und schlug dort östlich von der Stadt sein Lager auf.19Das Stück Land aber, auf dem er sein Zelt aufgeschlagen hatte, kaufte er von den Söhnen Hemors, des Vaters Sichems, für hundert Silberstücke;20und er baute dort einen Altar, den er ›Allgott ist der Gott Israels‹ nannte.
1Iacov și‑a ridicat ochii, s‑a uitat și iată că Esau venea cu patru sute de bărbați. Atunci el și‑a împărțit copiii între Lea, Rahela și cele două roabe.2Le‑a pus pe cele două roabe împreună cu copiii lor în față, apoi pe Lea împreună cu copiii ei, iar la urmă pe Rahela cu Iosif.3El însuși a trecut înaintea lor și s‑a plecat până la pământ de șapte ori în timp ce se apropia de fratele său.4Dar Esau a alergat să‑l întâmpine, l‑a îmbrățișat, l‑a cuprins de gât și i‑a dat sărutare. Și au plâns împreună.5Când Esau și‑a ridicat ochii și a văzut femeile și copiii, a întrebat: – Cine sunt aceștia care vin în urma ta? Iacov a răspuns: – Sunt copiii pe care Dumnezeu i‑a dat cu bunăvoință robului tău.6Roabele și copiii lor s‑au apropiat și s‑au plecat înaintea lui Esau.7De asemenea, Lea și copiii ei s‑au apropiat și s‑au plecat înaintea lui, iar în cele din urmă, Iosif și Rahela s‑au apropiat și s‑au plecat și ei înaintea lui.8Esau a întrebat: – Ce ai de gând să faci cu toată tabăra aceea pe care am întâlnit‑o? Iacov a răspuns: – Să găsesc bunăvoință înaintea[1] stăpânului meu.9Esau i‑a zis: – Eu am destul, frate. Păstrează ce ai pentru tine.10Dar Iacov i‑a răspuns: – Nu, te rog! Dacă am găsit bunăvoință înaintea ta, primește darul meu, căci, cu adevărat, atunci când ți‑am văzut fața, parcă aș fi văzut fața lui Dumnezeu, iar tu ai fost binevoitor cu mine.11Te rog, primește binecuvântarea mea, care ți‑a fost adusă, căci Dumnezeu Și‑a arătat bunăvoința față de mine și am de toate. Astfel, Iacov a insistat, iar Esau a primit.12Apoi Esau a zis: – Hai să pornim și să ne continuăm călătoria. Eu voi merge înaintea ta.13Însă Iacov i‑a răspuns: – Stăpânul meu știe cât de firavi sunt copiii și că am cu mine oi și vite care alăptează. Dacă le mânăm aspru chiar și pentru o singură zi, va muri toată turma.14Să meargă, te rog, stăpânul meu înaintea robului său, iar eu voi veni încet, după pasul turmei care este înaintea mea și după pasul copiilor, până voi ajunge la stăpânul meu, în Seir.15Esau i‑a zis: – Atunci, dă‑mi voie să las câțiva dintre oamenii mei cu tine. Iacov a răspuns: – Pentru ce aceasta? Mi‑ajunge să găsesc bunăvoință înaintea stăpânului meu.16În aceeași zi, Esau s‑a întors în Seir.17Însă Iacov a călătorit spre Sucot unde și‑a zidit o casă și a făcut adăposturi pentru turmele sale. De aceea i s‑a pus acelui loc numele Sucot[2].18Întorcându‑se din Padan-Aram, Iacov a ajuns în siguranță în cetatea Șehem, care se află în țara Canaan, și și‑a așezat tabăra înaintea cetății.19Cu o sută de chesita[3], el a cumpărat de la fiii lui Hamor, tatăl lui Șehem, partea de teren pe care și‑a întins cortul.20Acolo a ridicat un altar și l‑a numit El-Elohe-Israel[4].