1A Psalm of David. Blessed be the LORD my strength, which teacheth my hands to war, and my fingers to fight:2My goodness, and my fortress; my high tower, and my deliverer; my shield, and he in whom I trust; who subdueth my people under me.3LORD, what is man, that thou takest knowledge of him! or the son of man, that thou makest account of him!4Man is like to vanity: his days are as a shadow that passeth away.5Bow thy heavens, O LORD, and come down: touch the mountains, and they shall smoke.6Cast forth lightning, and scatter them: shoot out thine arrows, and destroy them.7Send thine hand from above; rid me, and deliver me out of great waters, from the hand of strange children;8Whose mouth speaketh vanity, and their right hand is a right hand of falsehood.9I will sing a new song unto thee, O God: upon a psaltery and an instrument of ten strings will I sing praises unto thee.10It is he that giveth salvation unto kings: who delivereth David his servant from the hurtful sword.11Rid me, and deliver me from the hand of strange children, whose mouth speaketh vanity, and their right hand is a right hand of falsehood:12That our sons may be as plants grown up in their youth; that our daughters may be as corner stones, polished after the similitude of a palace:13That our garners may be full, affording all manner of store: that our sheep may bring forth thousands and ten thousands in our streets:14That our oxen may be strong to labour; that there be no breaking in, nor going out; that there be no complaining in our streets.15Happy is that people, that is in such a case: yea , happy is that people, whose God is the LORD.
1Binecuvântat să fie DOMNUL, Stânca mea, Cel Ce‑mi deprinde mâinile pentru luptă și degetele pentru război,2Binefăcătorul[1] meu, Fortăreața mea, Întăritura mea, Izbăvitorul meu, Scutul meu și Cel în Care mă adăpostesc, Cel Care‑mi supune poporul! (Ps 5:7)3DOAMNE, ce este omul, ca să iei cunoștiință de el, și fiul omului, ca să te gândești la el?4Omul este ca o suflare, iar zilele lui sunt ca umbra care trece.5DOAMNE, pleacă‑Ți cerurile și coboară; atinge munții, ca să fumege!6Aprinde fulgerul și împrăștie‑i pe dușmanii mei; aruncă săgețile Tale și pune‑i pe fugă!7Întinde‑Ți mâna din înălțime! Scapă‑mă și izbăvește‑mă din apele cele mari, din mâna fiilor celui străin,8a căror gură vorbește nimicuri[2] și a căror dreaptă este înșelătoare!9Dumnezeule, Îți voi cânta o cântare nouă! Voi cânta spre lauda Ta cu lira cu zece coarde,10Ție, Care le dai regilor victoria, Care îl scapi pe David, robul Tău, de o sabie distrugătoare!11Numai scapă‑mă, izbăvește‑mă din mâna fiilor celui străin, a căror gură vorbește nimicuri și a căror dreaptă este înșelătoare!12Atunci fiii noștri, în tinerețea lor, vor fi ca niște plante bine crescute. Fiicele noastre vor fi ca niște stâlpi sculptați pentru structura unui palat.13Grânarele noastre vor fi pline, gemând de tot felul de roade. Turmele noastre ni se vor înmulți cu miile și cu zecile de mii pe pășunile noastre.14Vitele noastre vor fi bine hrănite;[3] nu vom avea parte nici de spărturi de ziduri, nici de înrobire, nici de țipăt pe ulițele noastre.15Ferice de poporul care are parte de acestea! Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este DOMNUL!