Psalm 142

Hoffnung für alle

von Biblica
1 Ein Gebet von David, zum Nachdenken. Er verfasste es, als er sich auf der Flucht vor Saul in einer Höhle versteckte.[1] (1Sam 22,1) 2 Ich schreie zum HERRN um Hilfe und flehe laut um sein Erbarmen. 3 Ihm klage ich meine ganze Not; ihm sage ich, was mich bedrängt. 4 Wenn ich nicht mehr weiterweiß, kennst du, Gott, noch einen Ausweg. Denn wohin ich auch gehe: Überall will man mich ins Unglück stürzen. 5 Wohin ich auch sehe: Nirgendwo will man etwas von mir wissen. Ich finde keine Hilfe mehr, und keiner kümmert sich um mich. 6 Deshalb schreie ich zu dir, HERR! Ich bekenne: Du allein bist meine Zuflucht! Du bist alles, was ich im Leben brauche.[2] 7 Höre auf meinen Hilfeschrei, denn ich bin völlig verzweifelt! Rette mich vor meinen Verfolgern, denn ich bin ihnen hilflos ausgeliefert! 8 Hole mich aus dieser Höhle[3] heraus! Dann will ich deinen Namen preisen und dir vor allen danken, die zu dir gehören. Denn du hast mir Gutes getan. 

Psalm 142

Noua Traducere Românească

von Biblica
1 Cu glasul meu eu strig către DOMNUL, cu glasul meu caut bunăvoință la DOMNUL.[1] (Ps 32,1) 2 Îmi vărs plângerea înaintea Lui; îmi istorisesc necazul înaintea Lui. 3 Când duhul îmi este mâhnit, Tu‑mi cunoști cărarea. Pe calea pe care merg, ei mi‑au ascuns curse. 4 Privește la dreapta mea și ia aminte; nimeni nu mă mai cunoaște! Am rămas fără adăpost; nimănui nu‑i pasă de viața mea! 5 Te chem, DOAMNE, zicând: „Tu ești adăpostul meu, moștenirea mea pe pământul celor vii!“ 6 Ascultă‑mi strigătul, căci sunt foarte nenorocit! Scapă‑mă de prigonitorii mei, căci sunt mai tari decât mine! 7 Scoate‑mă din temniță, pentru ca sufletul meu să aducă mulțumiri Numelui Tău! Cei drepți se vor aduna împrejurul meu când îmi vei face bine.