Markus 11 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

Jesus wird als König empfangen

1 Jesus war mit seinen Jüngern inzwischen in die Nähe von Jerusalem gekommen. Kurz bevor sie Betfage und Betanien erreichten, zwei Ortschaften am Ölberg, schickte Jesus zwei Jünger voraus (Mt 21,1; Lk 19,29; Joh 12,12) 2 mit dem Auftrag: »Geht in das Dorf da vorne! Gleich am Ortseingang werdet ihr einen jungen Esel finden, der dort angebunden ist. Auf ihm ist noch nie jemand geritten. Bindet ihn los und bringt ihn her! 3 Sollte euch jemand fragen, was ihr da tut, dann sagt einfach: ›Der Herr braucht das Tier, aber er wird es bald wieder zurückschicken.‹« 4 Sie machten sich auf den Weg und fanden den Esel draußen auf der Straße an ein Hoftor angebunden. Sie banden ihn los; 5 aber einige Leute, die dabeistanden, fragten: »Was macht ihr denn da? Warum bindet ihr den Esel los?« 6 Sie antworteten so, wie Jesus es ihnen gesagt hatte. Da ließ man sie gewähren. 7 Die Jünger brachten den jungen Esel zu Jesus, legten ihre Mäntel auf das Tier, und er setzte sich darauf. 8 Viele Leute breiteten ihre Kleider als Teppich vor ihm aus, andere legten Zweige auf den Weg, die sie von Bäumen auf den Feldern abgerissen hatten. 9 Vor und hinter ihm drängten sich die Menschen und riefen: »Gelobt sei Gott, und gepriesen sei, der in seinem Auftrag kommt! 10 Gesegnet sei das Königreich unseres Vorfahren David, das nun kommt! Gelobt sei Gott hoch im Himmel!« 11 So zog Jesus in Jerusalem ein. Er ging in den Tempel und sah sich dort aufmerksam um. Weil es aber schon spät geworden war, kehrte er nach kurzer Zeit wieder mit seinen zwölf Jüngern nach Betanien zurück.

Der Feigenbaum

12 Am nächsten Morgen, als sie Betanien verließen, hatte Jesus Hunger. (Mt 21,18) 13 Da sah er von weitem einen Feigenbaum, der schon Blätter hatte. Er ging hin, um zu sehen, ob auch Früchte an ihm waren.^[1] Aber er fand nichts als Blätter, denn zu dieser Jahreszeit gab es noch keine Feigen. 14 Da sagte Jesus zu dem Baum: »In Zukunft soll nie wieder jemand von dir eine Frucht essen!« Auch seine Jünger hörten es.

Jesus jagt die Händler aus dem Tempel

15 Sie kamen nach Jerusalem, und Jesus ging in den Tempel. Dort jagte er die Händler und Käufer hinaus; die Tische der Geldwechsler und die Stände der Taubenverkäufer stieß er um. (Mt 21,12; Lk 19,45; Joh 2,13) 16 Er duldete auch nicht, dass jemand irgendetwas durch den Tempelvorhof trug. 17 Zur Erklärung rief Jesus den Menschen zu: »Ihr wisst doch, was Gott in der Heiligen Schrift sagt: ›Mein Haus soll für alle Völker ein Ort des Gebets sein‹, ihr aber habt eine Räuberhöhle daraus gemacht!« (Jes 56,7) 18 Als die obersten Priester und die Schriftgelehrten von diesen Ereignissen hörten, überlegten sie, wie sie Jesus umbringen könnten. Sie fürchteten seinen Einfluss, denn seine Worte hinterließen einen tiefen Eindruck bei den Menschen. 19 Am Abend verließ Jesus mit seinen Jüngern die Stadt.

Von der Kraft des Glaubens

20 Als sie am nächsten Morgen wieder an dem Feigenbaum vorbeikamen, sahen sie, dass er völlig abgestorben war. (Mt 21,20) 21 Petrus erinnerte sich und sagte: »Rabbi, sieh doch! Der Baum, den du verflucht hast, ist vertrocknet.« 22 Da antwortete Jesus: »Ihr müsst Gott ganz vertrauen! 23 Ich versichere euch: Wenn ihr glaubt und nicht im Geringsten daran zweifelt, dass es wirklich geschieht, könnt ihr zu diesem Berg sagen: ›Hebe dich von der Stelle und stürze dich ins Meer!‹, und es wird geschehen. 24 Deshalb sage ich euch: Um was ihr auch bittet – glaubt fest, dass ihr es schon bekommen habt, und Gott wird es euch geben! 25-26 Aber wenn ihr ihn um etwas bitten wollt, sollt ihr vorher den Menschen vergeben, denen ihr etwas vorzuwerfen habt. Dann wird euch der Vater im Himmel eure Schuld auch vergeben.^[2]«

Die Frage nach der Vollmacht von Jesus

27 Inzwischen waren sie wieder in Jerusalem angelangt. Als Jesus im Tempel umherging, kamen die obersten Priester, die Schriftgelehrten und die führenden Männer des Volkes zu ihm (Mt 21,23; Lk 20,1) 28 und stellten ihn zur Rede: »Woher nimmst du dir das Recht, so aufzutreten? Wer gab dir die Vollmacht dazu?« 29 Jesus erwiderte: »Ich will euch eine Gegenfrage stellen. Beantwortet sie mir, dann werde ich euch sagen, wer mir die Vollmacht gegeben hat. 30 War Johannes der Täufer von Gott beauftragt zu taufen oder nicht? Was meint ihr?« 31 Sie überlegten: »Wenn wir antworten: ›Gott hat ihn gesandt‹, dann wird er fragen: ›Warum habt ihr ihm dann nicht geglaubt?‹ 32 Was ist, wenn wir bestreiten, dass Gott ihn gesandt hat?« Doch sie befürchteten, deswegen Ärger mit dem Volk zu bekommen. Denn alle waren davon überzeugt, dass Johannes ein Prophet war. 33 So antworteten sie schließlich: »Wir wissen es nicht!« Darauf entgegnete Jesus: »Dann sage ich euch auch nicht, wer mir die Vollmacht gegeben hat, all diese Dinge zu tun.«

Noua Traducere Românească

Intrarea triumfală în Ierusalim

1 Când s‑au apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe și Betania, înspre Muntele Măslinilor, Isus i‑a trimis pe doi dintre ucenicii Săi, (Mt 21,1; Lk 19,28; Joh 12,12) 2 zicându‑le: „Duceți‑vă în satul dinaintea voastră. De îndată ce intrați în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care n‑a încălecat încă niciun om. Dezlegați‑l și aduceți‑l! 3 Dacă vă va spune cineva: «De ce faceți aceasta?», să‑i ziceți: «Domnul are nevoie de el.» Și imediat îl va trimite înapoi aici.“ 4 Ei s‑au dus, au găsit măgărușul legat lângă ușă, afară în stradă, și l‑au dezlegat. 5 Unii dintre cei care stăteau acolo i‑au întrebat: „Ce faceți? De ce dezlegați măgărușul?“ 6 Ei le‑au zis așa cum le spusese Isus și aceștia i‑au lăsat să plece. 7 Au adus măgărușul la Isus, și‑au pus hainele peste el, iar Isus a șezut pe el. 8 Mulți își așterneau hainele pe drum,^[1] iar alții împrăștiau ramuri pe care le tăiaseră de pe câmpuri. (2Kön 9,13) 9 Cei care mergeau înainte și cei care‑L urmau strigau: „Osana!^[2] Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului!^[3] (Ps 118,25; Ps 118,26) 10 Binecuvântată este Împărăția care vine, Împărăția strămoșului^[4] nostru David!^[5] Osana în locurile preaînalte!“ (2Sam 7,11)

Blestemarea smochinului neroditor

11 A intrat în Ierusalim, în Templu, S‑a uitat de jur‑împrejur la toate lucrurile și, pentru că era deja seara târziu, S‑a dus la Betania împreună cu cei doisprezece. (Mt 21,18) 12 În ziua următoare, după ce au ieșit din Betania, lui Isus I s‑a făcut foame. 13 A văzut de departe un smochin care avea frunze și S‑a dus să vadă dacă va găsi ceva în el. Dar, când a ajuns la el, n‑a găsit nimic în el, în afară de frunze, pentru că nu era vremea smochinelor. 14 Atunci i‑a zis: „În veci să nu mai mănânce nimeni rod din tine!“ Ucenicii Lui au auzit aceste cuvinte.

Isus alungă comercianții din Templu

15 Au ajuns în Ierusalim. El a intrat în Templu și a început să‑i scoată afară pe cei ce vindeau și cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei (Mt 21,12; Lk 19,45; Joh 2,13) 16 și nu lăsa pe nimeni să ducă vreun vas^[6] prin Templu. 17 El îi învăța și le zicea: „Oare nu este scris: «Casa Mea va fi numită o casă de rugăciune pentru toate neamurile.»^[7]? Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari!“^[8] (Jes 56,7; Jer 7,11) 18 Conducătorii preoților și cărturarii au auzit lucrul acesta și căutau cum să‑L omoare, pentru că se temeau de El, deoarece întreaga mulțime era uimită de învățătura Lui. 19 Și ori de câte ori se făcea târziu, Isus și ucenicii Lui^[9] ieșeau afară din cetate.

Puterea credinței

20 Dimineața, când au trecut pe lângă smochin, au văzut că era uscat din rădăcini. (Mt 6,14; Mt 21,20) 21 Petru și‑a amintit ce se întâmplase și i‑a zis: – Rabbi^[10], iată că smochinul pe care l‑ai blestemat s‑a uscat! (Mk 9,5) 22 Isus, răspunzând, le‑a zis: – Aveți credință în Dumnezeu! 23 Adevărat vă spun că^[11], dacă cineva ar zice acestui munte: „Ridică‑te și aruncă‑te în mare!“ și nu s‑ar îndoi în inima lui, ci ar crede că se va întâmpla ceea ce spune, i se va da întocmai. 24 De aceea vă spun ca toate lucrurile pe care le cereți atunci când vă rugați, să credeți că le‑ați și primit, și ele vi se vor da. 25 Și când stați în picioare rugându‑vă, să iertați dacă aveți ceva împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru Care este în ceruri să vă ierte vouă nelegiuirile^[12]. 26 Dar dacă nu iertați, nici Tatăl vostru Care este în ceruri nu vă va ierta nelegiuirile.

Autoritatea lui Isus

27 Au intrat apoi din nou în Ierusalim. În timp ce se plimba prin Templu, au venit la El conducătorii preoților, cărturarii și bătrânii (Mt 21,23; Lk 20,1) 28 și L‑au întrebat: – Cu ce autoritate faci aceste lucruri? Și cine Ți‑a dat această autoritate ca să le faci? 29 Isus le‑a zis: – Vă voi întreba un singur lucru. Răspundeți‑Mi și vă voi spune cu ce autoritate fac aceste lucruri. 30 Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? Răspundeți‑Mi! 31 Ei însă vorbeau între ei, zicând: „Dacă vom răspunde: «Din cer!», va întreba: «Atunci de ce nu l‑ați crezut?» 32 Sau să răspundem: «De la oameni!»?“ Ei se temeau de mulțime, fiindcă toți considerau că Ioan a fost într-adevăr un profet. 33 Așa că, răspunzându‑I lui Isus, au zis: – Nu știm! Atunci Isus le‑a zis: – Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.