1Für den Musiker. Von David. Ein Gotteslied. HERR, du hast mich geprüft und kennst mich.2Ob ich sitze oder wieder aufstehe, du weißt es. Meine Pläne durchschaust du schon von fern.3Ob ich weitergehe oder mich ausruhe, du siehst es und mit all meinen Wegen bist du vertraut.4Ja, kaum kommt ein Wort auf meine Zunge, schon kennst du, HERR, es ganz genau.5Von vorn und von hinten umgibst du mich und legst deine Hände auf mich.6Dieses Wissen ist unfassbar für mich, ich kann es nicht begreifen.7Wohin soll ich gehen vor deinem Geist? Und wohin soll ich fliehen vor deiner Gegenwart?8Wenn ich hochstiege bis in den Himmel, dort bist du! Breitete ich mein Lager aus in der Unterwelt, auch da bist du!9Nähme ich die Flügel des Morgenrots und ließe mich nieder am fernsten Meer,10würde auch dort deine Hand mich leiten, ja, deine rechte Hand mich halten.11Selbst wenn ich sagte: »Nur Dunkelheit soll mich umhüllen und selbst das Licht sei für mich finster wie die Nacht!«,12dann bleibt auch die Finsternis nicht finster bei dir, ja, die Nacht leuchtet wie der Tag. Ja, die Finsternis ist wie das Licht!13Denn du hast mein Innerstes geformt, du hast mich gestaltet im Bauch meiner Mutter.14Ich danke dir, weil du mich so unglaublich wunderbar gemacht hast! Ja, deine Werke sind reine Wunder! Meine Seele weiß das genau.15Meine Glieder waren nicht vor dir verborgen, als du mich im Verborgenen formtest, als du mich kunstvoll bildetest dort im Innern der Erde!16Als ich noch eine formlose Masse war, sahen deine Augen mich schon, ja, in deinem Buch war alles verzeichnet. Meine Tage waren schon gebildet, als noch kein einziger von ihnen da war.17Wie überwältigend sind doch deine Pläne für mich, Gott! Wie zahlreich sind sie in ihrer Summe!18Wenn ich sie zählte – zahlreicher sind sie als die Sandkörner! Wenn ich dann aufwache, bin ich immer noch bei dir.19Wenn du doch die Gewalttätigen umbrächtest, Gott! Ihr, die Blut an den Händen habt, lasst ab von mir!20Sie sind es, die mit böser Absicht gegen dich reden, frech erheben sich deine Gegner gegen dich.21Sollte ich die, die dich hassen, HERR, nicht auch hassen? Und sollte ich vor den Aufrührern keinen Abscheu empfinden?22Ja, ich hasse sie aus tiefster Seele, sie sind mir zu Feinden geworden!23Durchforsche mich, Gott, und erkenne mein Herz, prüfe mich und schau doch auf mein Grübeln!24Und sieh, ob ich auf einem schädlichen Weg bin, und leite mich auf dem Weg der Ewigkeit!
1DOAMNE, Tu mă cercetezi și mă cunoști!2Tu știi când stau jos și când mă ridic și, de departe, îmi cunoști gândurile.3Tu îmi cercetezi cărarea și culcușul, și toate căile mi le știi îndeaproape.4Căci nici nu‑mi ajunge cuvântul pe limbă și iată că Tu, DOAMNE, îl și cunoști pe de‑a‑ntregul.5Tu mă învălui pe dinapoi și pe dinainte și‑Ți pui mâna peste mine.6O asemenea cunoștință este prea minunată pentru mine: este atât de înaltă, încât nu o pot pricepe.7Unde să plec dinaintea Duhului Tău, unde să fug dinaintea feței Tale?8Dacă mă sui în cer, Tu ești acolo! Dacă îmi întind patul în Locuința Morților, iată‑Te și acolo!9Purtat de aripile zorilor, mă așez la capătul mării,10dar și acolo mâna Ta mă conduce, și dreapta Ta mă apucă.11Dacă aș spune: „Sigur întunericul mă va ascunde, iar lumina dimprejurul meu se va preface în noapte“,12nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; noaptea luminează ca ziua, iar întunericul este ca lumina.13Căci Tu mi‑ai întocmit rărunchii; m‑ai țesut în pântecul mamei mele.14Îți mulțumesc că sunt o făptură atât de minunată – minunate sunt lucrările Tale! – și sufletul meu știe foarte bine lucrul acesta.15Oasele mele nu erau ascunse de Tine când am fost făcut într‑un loc ascuns, când am fost țesut în cele mai de jos locuri ale pământului.16Când eram doar un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau, iar în Cartea Ta erau scrise toate zilele care mi‑au fost hotărâte mai înainte să existe vreuna din ele.17Cât de greu de pătruns îmi sunt gândurile Tale, Dumnezeule! Cât de mare este numărul lor!18Când le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.19Dumnezeule, de l‑ai ucide pe cel rău! Depărtați‑vă de la mine oameni ai sângelui!20Ei, care vorbesc de Tine în chip nelegiuit, dușmanii Tăi, care Îți folosesc Numele în mod nesăbuit!21Să nu‑i urăsc pe cei ce Te urăsc, DOAMNE? Să nu‑mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta?22Îi urăsc cu o ură desăvârșită: pentru mine, ei sunt niște dușmani.23Cercetează‑mă, Dumnezeule, și cunoaște‑mi inima, încearcă‑mă și cunoaște‑mi frământările!24Vezi dacă sunt pe o cale idolatră[1] și condu‑mă pe calea veșniciei[2]!